Admissibility of third-party intervention in corporate nullity litigation: lack of personal and direct interest

Şedinţa publică din data de 24 martie 2022

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 18 mai 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D. solicitând instanţei:

1. Constatarea nulităţii absolute a hotărârii adunării generale a asociaţilor nr. 1/24.11.2011 a S.C. B. S.R.L. şi pe cale de consecinţă, anularea tuturor actelor subsecvente acesteia;

2. Anularea contractului de cesiune încheiat în baza hotărârii AGA nr. 1/24.11.201, între A. şi D., ambii în calitate de cedenţi si C., în calitate de cesionar, precum şi a actului constitutiv din 28 noiembrie 2011, ca acte subsecvente hotărârii adunării generale a asociaţilor nr. 1/24.11.2011.

2. Repunerea părţilor in situaţia anterioară încheierii actului atacat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 132 şi art. 195 din Legea 31/1990, art. 803 şi urm. C. proc. civ.

La 6 iulie 2014 reclamanta a depus cerere precizatoare la cererea de chemare în judecată prin care a solicitat instanţei de judecată următoarele:

1. Constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/24.11.2011 a B. S.R.L. si, pe cale de consecinţă, anularea tuturor actelor subsecvente acesteia, precum şi radierea menţiunilor efectuate În Registrul Comerţului în baza hotărârii sus-indicate;

2. Anularea contractului de cesiune încheiat în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/24.11.2011 a B. S.R.L. între cedenţii A. şi D. şi cesionarul C., precum şi a actului constitutiv din data de 28.11.2011;

3. Repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1/24.11.2011 şi Contractului de cesiune;

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat în principal: excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal a societăţii A., excepţia lipsei de interes a reclamantei, şi în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiata.

Prin sentinţa civilă nr. 6536 din 19 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei. În raport cu această soluţie tribunalul a apreciat că nu se mai impune analizarea excepţiilor autorităţii de lucru judecat şi a lipsei de interes, sens în care a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 628 din 30 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 6536 din 19 decembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, pe care a anulat-o în tot, în sensul respingerii ca neîntemeiate a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal, fiind cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti la 5 mai 2017.

Prin încheierea din 21 iunie 2017, instanţa a luat act că pârâta B. S.R.L. a renunţat la excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei de interes, fiind suspendată judecata cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA.

Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 335 din 13 februarie 2019 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C. şi D..

A constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor pârâtei B. S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011.

A constatat nulitatea absolută parţială a Contractului de cesiune de părţi sociale încheiat în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor pârâtei B. S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011, în privinţa cesiunii părţilor sociale dintre A. şi C..

A constatat nulitatea absolută a Actului constitutiv al pârâtei B. S.R.L. actualizat la data de 28.11.2011.

A repus părţile în situaţia anterioară adoptării Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor pârâtei B. S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011

A dispus menţionarea în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a prezentei hotărâri judecătoreşti la data rămânerii sale definitive.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel pârâţi S.C. B. S.R.L. şi C..

Prin încheierea din 14 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă excepţia tardivităţii şi a constatat decăderea intervenientului E. din dreptul de a formula cerere de intervenţie principală, în faţa instanţei de apel.

A încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de S.C. F. S.R.L..

A respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie formulată de G., care poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

S-a luat act de recursul declarat de terţul intervenient G.., prin avocat, în şedinţă publică, împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie.

A constatat că judecata este suspendată de drept, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului.

A dispus comunicarea încheierii părţilor şi terţilor intervenienţi S.C. F. S.R.L. şi E..

A dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării recursului declarat de terţul intervenient G..

Împotriva acestei soluţii a mai formulat recurs şi recurentul E..

Motivele de casare privind recursul declarat de recurentul E..

Prin cererea de recurs formulată de recurentul E., întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de intervenţie principală şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în rejudecare să fie modificată în parte încheierea atacată, în sensul încuviinţării în principiu a intervenţiei voluntare principale.

Sub un prim aspect, recurentul, susţine motivele privind admisibilitatea căii de atac a recursului împotriva soluţiei de respingere a cererii de intervenţie de către instanţa de apel.

În continuare, acesta arată modul eronat în care instanţa de recurs a admis în mod greşit excepţia tardivităţii, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 62 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

În acest sens, arată că instanţa a admis în mod greşit această excepţie, după ce a respins atât cererea sa de amânare a cauzei din motive medicale, fără ca acesta să fie citat şi fără a acorda cuvântul reprezentantului său convenţional, încălcându-se astfel şi dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ.

În acest context, se arată că viziunea instanţei de apel este profund greşită, întrucât lipsa unui acord putea conduce la respingerea ca inadmisibilă a intervenţiei recurentului, nicidecum la sancţiunea decăderii din dreptul a formula cererea de intervenţie.

Cu alte cuvinte, limita temporală ţine de admisibilitatea în principiu a cererii, aspect redat şi de doctrina de specialitate.

Totodată, se precizează că o eventuală tardivitate ar fi putut fi apreciată prin raportare momentul închiderii dezbaterilor pe fondul apelului.

Astfel, în doctrină, s-a apreciat că "întrucât prevederile art. 62 alin. (3) C. proc. civ. nu fac referire la momentul până la care se poate formula cererea de intervenţie în etapa procesuală a apelului, se vor aplica prin similitudine dispoziţiile art. 62 alin. (2) C. proc. civ. momentul fiind corespunzător închiderii dezbaterilor asupra fondului căii de atac", iar în speţă, recurentul a formulat cererea anterior închiderii dezbaterilor în fond, astfel că nu aceasta nu putea fi respinsă ca tardivă.

Într-o altă critică, se susţine că instanţa nu a ascultat intervenientul înainte de a pronunţa o soluţie cu privire la cererea de intervenţie, instanţa încălcând astfel dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, "după ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivată".

Prin urmare, intenţia legiuitorului a fost ca intervenientul să fie ascultat asupra cererii sale de intervenţie fie principală/fie accesorie, fie asupra admisibilităţii în principiu/fie asupra altor aspecte invocate cu privire la aceasta, or, recurentul trebuia ascultat asupra excepţiei tardivităţii (chiar dacă nu avea la acel moment calitatea de parte), întrucât această excepţie viza cererea intervenientului.

Pentru aceste considerente, recurentul se consideră îndreptăţit să solicite admiterea recursului, casarea în parte a încheierii recurate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de intervenţie principală şi trimiterea spre rejudecare instanţei de apel, iar în rejudecare, solicită modificarea în parte a încheierii atacate, în sensul încuviinţării în principiu a intervenţiei voluntare principale formulate de recurent.

Motivele de casare privind recursul declarat de recurenta G..

Prin cererea de recurs formulată de recurenta G., întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru continuarea judecăţii.

În argumentarea memoriului de recurs, se susţine că cererea de intervenţie accesorie formulată este admisibilă, fiind întrunite condiţiile legale, astfel cum sunt precizate în cuprinsul dispoziţiilor art. 61 şi urm. C. proc. civ., în sensul că orice parte poate interveni într-un proces, care se judecă între părţile originare şi care justifică un interes, faţă de formularea unei asemenea cereri.

Potrivit art. 61 alin. (1) C. proc. civ.. "oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare", iar potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ. "intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi".

Astfel, din reglementările evocate, se desprind cerinţele esenţiale ale intervenţiei accesorii, ce trebuie să subziste în oricare dintre formele acesteia şi anume: existenţa unui proces în curs de desfăşurare, iniţiativa introducerii în proces a terţului trebuie să aparţină acestuia, invocarea de către terţ a unui interes propriu şi, de principiu, lipsa calităţii de parte originară a terţului intervenient.

Aşadar, în cazul cererii de intervenţie accesorie, recurenta trebuia să justifice un interes, care constă în apărarea unui drept sau interes propriu, suplimentar dreptului părţii în folosul căruia intervine.

Pentru a respinge cererea de intervenţie accesorie, instanţa a reţinut în mod greşit că condiţia interesului personal nu ar fi îndeplinită, respectiv că nu ar rezulta consecinţele pe care le-ar avea soluţia din apel asupra sa şi că din calitatea de depozitar al actelor înregistrate şi eventuala nevalabilitate a acestora nu s-ar justifica un interes personal.

Cu alte cuvinte, interesul intervenientei rezultă din faptul că în prezenta cauză sunt înregistrate înscrisuri emise de aceasta (împuternicirea din 17 noiembrie 2011 care a stat la baza adoptării altor acte şi a căror legalitate este contestată), sens în care, soluţia ce se va pronunţa în prezenta cauză, referitoare la valabilitatea acestor documente, are o influenţă şi asupra intereselor G..

De asemenea, se arată că au fost înregistrate toate documentele referitoare la A., în deplină concordanţă cu legislaţia Republicii Seychells, inclusiv împuternicirea/mandatul dată de această companie apelantului C..

Consideră recurenta, că trebuie avută în vedere şi existenţa unui interes preventiv cu privire la menţinerea valabilităţii înscrisului (împuternicirea), întrucât există o cauză civilă înregistrată pe rolul Curţii Supreme din Republica Seychells, prin care se urmăreşte, printre altele, tragerea sa la răspundere în legătura cu intimata A. şi, ca atare, interesul recurentei în prezenta cauză subzistă prin raportare la dispoziţiile C. proc. civ.

Pe lângă îndeplinirea condiţiei interesului în prezenta cauză, se arată că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii pentru ca recurenta să poată interveni în cauză, neexistând astfel un text de lege care să limiteze în mod expres sfera acesteia, cu excepţia situaţiei în care ar fi vorba de un litigiu de natură strict personală, fapt ce nu există în prezenta cauză.

Prin urmare, recurenta consideră că a dovedit existenţa unui interes legitim pentru a intervenit în prezenta cauză, pentru a-şi apăra propriile interese, având un scop similar cu cel al părţilor în favoarea cărora a formulat cererea de intervenţie accesorie.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă dreptul comun în materia actelor de procedură, vizând o singură ipoteza de nulitate, încălcarea normelor de procedură fiind condiţionată de existenţa unei vătămări, astfel că, prin respingerea cererii de intervenţie accesorie, drepturile recurentei au suferit o vătămare ce nu poate fi acoperită, decât prin admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate şi continuarea procesului de către instanţa de apel.

Pe fondul cauzei, se arată că prin împuternicirea din 17 noiembrie 2011, apelantul C. a fost împuternicit de către A. să efectueze orice fel de formalităţi pentru şi în numele acestei societăţi. Trebuie precizat că împuternicirea a fost emisă în Republica Seychells, sens în care condiţiile de legalitate a acesteia intră sub incidenţa legilor din această ţară.

De asemenea, această împuternicire, raportat la dispoziţiile legale existente în Republica Seychelles, îi dă dreptul apelantului C. să desfăşoare orice fel de activitate, inclusiv participarea la Adunarea Generală a Asociaţilor din cadrul B. S.R.L. sau să semneze acte prin care se pot transfera părţi sociale ale acestei societăţi.

Prin prisma acestor considerente, recurenta consideră că în mod nelegal Tribunalul Bucureşti a considerat că, apelantul C. ar fi depăşit limitele mandatului său, raportându-se la legislaţia Statului Român, fără a ţine cont de legile Republicii Seychelles, incidente cu privire la interpretarea drepturilor şi obligaţiilor menţionate în împuternicirea emisă la 17 noiembrie 2011.

Prin urmare, atâta timp cât împuternicirea evocată respectă legislaţia Republicii Seychelles, nefiind anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, toate actele înregistrate de recurentă se bucură de prezumţia de legalitate, motiv pentru care apelantul C. a acţionat în limitele mandatului primit şi a dispoziţiilor legale.

In opinia recurentei, interpretarea, valabilitatea şi efectele împuternicirii din 17 noiembrie 2011 trebuie să se facă prin raportare la dispoziţiile legale ale Republicii Seychells.

Astfel, în conformitate cu art. 6 din cuprinsul împuternicirii emise la 17 noiembrie 2011, apelantul C. a fost împuternicit de către A. să efectueze următoarele operaţiuni:

"Să cumpere şi să vândă, să comercializeze sau să negocieze orice contract cu privire la activele sau proprietatea Mandantului (inclusiv, dar fără a se limita la acţiuni/părţi sociale... în numele şi reprezentarea Mandantului ... să convină asupra termenilor şi să execute în numele şi reprezentarea Mandantului orice contract sau alte documente necesare pe care Mandantul le consideră adecvate sau necesare pentru îndeplinirea acestui Mandat".

În acest sens, se arată că acest tip de împuternicire este uzuală în relaţiile comerciale privind societăţile offshore din Republica Seychells.

Astfel, A. nu poate invoca lipsa unui mandat al apelantului C. pentru dobândirea acţiunilor, în condiţiile în care toate actele şi hotărârile adunării generale au fost semnate de către Agentul Societăţii, în baza împuternicirilor eliberate în aceeaşi formă şi cu acelaşi conţinut, ca şi împuternicirea eliberată acestuia apelant.

Totodată, precizează faptul că împuternicirea din 17 noiembrie 2011 nu a fost prima şi nici ultima emisă de către A. şi niciodată, reprezentanţii acestei societăţi, nu au contestat conţinutul mandatului şi nici modul de a-şi desfăşura astfel activitatea.

Prin întâmpinarea depusă, la 14 martie 2022, intimatul D. a solicitat respingerea recursului formulat de G. (Seychelles) împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenţie accesorie în principal, ca nul şi, în subsidiar, ca nefundat. În ceea ce priveşte recursul declarat de E., solicită în principal, respingerea acestuia ca inadmisibil şi, în subsidiar, ca nefondat.

Prin întâmpinările depuse, la 16 martie 2022, intimatul C. a solicitat admiterea recursurilor declarate de recurentul E. şi de recurenta G., astfel cum au fost formulate în scris şi depuse la dosarul cauzei.

Prin întâmpinarea depusă, la 16 martie 2022, intimata A. a solicitat respingerea recursului formulat de G. (Seychelles) ca neîntemeiat, iar cu privire la recursul formulat de E. a solicitat respingerea acestuia, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului recurentei G. (SEYCHELLES), invocată de intimatul D. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este nefondată, urmând a dispune respingerea acesteia, întrucât în memoriul de recurs recurenta a indicat motivele de nelegalitate ce vizează încheierea atacată, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la art. 61 şi art. 174 C. proc. civ., iar dezvoltarea acestora din perspectiva dispoziţiilor evocate permit analizarea acestuia, în condiţiile art. 488 C. proc. civ.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimata A. cu privire la recursul formulat de E., Înalta Curte urmează a o respinge, în raport de dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ. şi soluţia pronunţată asupra cererii acestuia de intervenţie, care a fost motivată, în esenţă, prin neîndeplinirea unei cerinţe de admisibilitate pentru introducerea unui terţ într-un proces pendinte, în raport de care subiectul procesual nu mai are un alt remediu decât cel de faţă.

Recursul formulat de E..

Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes a recurentului E. în promovarea prezentului recurs, astfel încât, urmează să analizeze calea extraordinară de atac, din această perspectivă.

Astfel, printre condiţiile ce se cer întrunite cumulativ pentru a fi parte în proces - alături de calitatea procesuală, capacitatea procesuală şi afirmarea unui drept pentru realizarea căruia calea justiţiei este obligatorie - se numără şi interesul.

Prin interes se înţelege folosul material sau moral pe care-l urmăreşte cel ce porneşte acţiunea sau săvârşeşte un act procedural. Acesta trebuie să fie legitim - în legătură cu pretenţia formulată - personal şi direct - folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală - născut şi actual - partea s-ar expune la un prejudiciu dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune.

Excepţia lipsei de interes este un mijloc procedural de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia din cerinţele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile, respectiv cereri, exercitarea căilor de atac, executarea silită.

Această excepţie vizează fie inexistenţa interesului, fie cazul în care interesul nu îndeplineşte cerinţele evocate, fiind o excepţie de fond absolută şi peremptorie ce poate fi invocată şi de instanţă din oficiu.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.

Conform art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (…)".

În raport cu cele evocate, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurentul E. nu poate fi primită, fiind lipsită de interes, în contextul în care acesta nu justifică un interes personal pentru a interveni în prezenta cauză şi că nu rezultă consecinţele pe care le-ar avea soluţia ce va fi pronunţată în cauză în ceea ce priveşte drepturile personale ale acestuia.

Din chiar susţinerile recurentului din cadrul memoriului de recurs, se constată că acesta afirmă că cererea de intervenţie se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă, iar nu ca tardivă. În acest context, demersul judiciar de faţă apare ca lipsit de interes, nefiind urmărită o finalitate practică de vreme ce soluţia propusă ar fi fost tot respingere a cererii de intervenţie.

În consecinţă, interesul promovării recursului de către recurentul E. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu este actual, acesta nejustificând un interes în exercitarea căii extraordinare de atac.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în prezent recursul nu mai aduce niciun folos practic recurentului, motiv pentru care va admite excepţia lipsei de interes şi, pe cale de consecinţă, va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul E. împotriva încheierii din 14 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recursul declarat de recurenta G..

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că, pentru a respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, instanţa a reţinut în mod greşit că condiţia interesului personal nu ar fi îndeplinită, respectiv că nu ar rezulta consecinţele pe care le-ar avea soluţia din apel asupra sa şi că din calitatea de depozitar al actelor înregistrate şi eventuala nevalabilitate a acestora nu s-ar justifica un interes personal, însă recurenta consideră că a dovedit existenţa unui interes legitim pentru a intervenit în prezenta cauză, pentru a-şi apăra propriile interese, având un scop similar cu cel al părţilor în favoarea cărora a formulat cererea de intervenţie accesorie.

Aceste critici sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea următoarelor argumente:

Din analiza recursului G. se constată că terţul pretinde că interesul său ar fi unul de natură preventivă, sens în care soluţia instanţei de apel ar cuprinde analiza valabilităţii actelor înregistrate de acesta în Seychelles şi ar produce consecinţe într-un litigiu ce se desfăşoară în Seychelles privind atragerea răspunderii pentru înregistrarea acestor acte, însă în mod corect, instanţa de apel a reţinut că simpla calitate a terţului de depozitar al registrului nu justifică un interes în a participa în cauză în calitate de intervenient accesoriu.

De asemenea, se constată că obiectul litigiului din dosarul pendinte nu priveşte vreun act emis de G., de fapt recurenta nici nu pretinde că ar fi emis vreun act ce s-ar afla în discuţie în acest dosar, astfel că interesul alegat nu există şi oricum nu este unul născut şi actual, de asemenea nu s-au argumentat care ar fi consecinţele concrete asupra litigiului la care face referire.

În acest context se observă faptul că acţiunea de care se prevalează terţul nu are nicio legătură cu dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, nici cu procura din 17 noiembrie 2011 de care s-a prevalat intimatul C. şi prin urmare, acel dosar nu va fi afectat în nici un fel de soluţia care se va pronunţa asupra valabilităţii procurii în cauză.

Astfel că, drepturile terţului nu sunt în nici un mod afectate de soluţia ce ar urma să se pronunţe în cauza de faţă şi astfel acesta nu ar obţine un folos pentru sine în procesul în care a formulat cererea de intervenţie. Drept urmare, terţul nu urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a compromite propriile drepturi, astfel că interesul alegat este unul eventual.

În speţă, terţul G. nu a justificat un interes propriu raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, iar simpla împrejurare că în dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri care au fost formulate în numele recurentei şi, de asemenea, că societatea a intermediat operaţiuni comerciale într-un strat străin pentru una dintre părţile din litigiu nu poate constitui un motiv întemeiat care să justifice un interes propriu pentru intervenirea în acest proces.

Aşadar, interesul invocat nu este personal, intervenientul înţelegând să sprijine interesul părţii adverse celei pentru care a acţionat în raporturile deduse judecăţii, context în care, instanţa de apel, raportat la obiectul litigiului şi finalitatea lui concretă, în mod corect a constatat că titularul cererii de intervenţie accesorie nu are un interes personal şi direct în soluţionarea prezentului dosar.

Cu referire la susţinerile recurentei, ce vizează apărări pe fondul cauzei, se constată că sunt irelevante în cadrul acestei proceduri incidentale ce priveşte exclusiv analiza admisibilităţii cererii de intervenţie, astfel că acestea nu vor fi analizate din perspectiva evocată de recurentă.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

Referitor la cererea intimatului D. privind obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimatul D. a solicitat obligarea recurenţilor la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de onorariu avocaţial, dovedit prin înscrisurile existente la paginile 85-86 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenţii să plătească intimatului D. suma de 2.500 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

În considerarea celor ce preced şi în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta G. (SEYCHELLES) împotriva încheierii din 14 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi va obliga recurenţii la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurentul E..

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta G. (SEYCHELLES).

Admite excepţia lipsei de interes a recursului declarat de recurentul E..

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul E. împotriva încheierii din 14 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii F. S.R.L., C., A., B. S.R.L. şi D..

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta G. (SEYCHELLES) împotriva aceleiaşi încheierii.

Obligă recurenţii la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2022.