Negative jurisdictional conflict over labor claims against a court: applicability of the special venue rule for cases where the defendant is the court itself

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2019, reclamanţii, A., B., C., D., E., F., G., H., având funcţia de grefieri-arhivari şi personal conex în cadrul Judecătoriei Târgovişte, toţi cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Târgovişte, în contradictoriu cu pârâţii, Tribunalul Dâmboviţa, Curtea de Apel Ploieşti şi Ministerul Justiţiei, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- stabilirea şi recalcularea salariului de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,154 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 4% - începând cu 1 aprilie 2008 şi 4,5% -începând cu 1 octombrie 2008, conform art. 2 din O.G. nr. 13/20087 începând cu 9 aprilie 2015, respectiv de 484,169 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1 decembrie 2015;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, începând cu trei ani înaintea introducerii acţiunii, respectiv obligarea pârâţilor, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa, la plata, pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective,

- acordarea drepturilor solicitate şi pentru viitor precum şi

- obligarea pârâtului, Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale solicitate prin prezenta acţiune către pârâţii, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa în calitate de ordonatori secundar şi terţiar de credite.

Prin încheierea din 2 aprilie 2021, Tribunalul Vâlcea a disjuns cererea formulată de reclamanţii G. şi H., în contradictoriu cu pârâţii, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti, formându-se dosarul nr. x/2021.

Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 1673 din 11 iunie 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii G. şi H., în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii G. şi H. nu au calitatea de grefieri pentru a le fi aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., astfel că urmează a se declina competenţa soluţionării, potrivit regulilor de drept comun, care în această materie o constituie dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, conform căruia,,(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

De asemenea, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Avându-se în vedere că nici domiciliul şi nici locul de muncă al reclamanţilor nu se află în circumscripţia Tribunalului Vâlcea, instanţa a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 26 iulie 2021 sub nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 97 din 20 ianuarie 2022, Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii G. şi H., în favoarea Tribunalului Vâlcea, reţinând incidenţa art. 127 alin. (21) din C. proc. civ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vâlcea - conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 13 martie 2022, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între secţiile care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea - conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate, Înalta Curte constată că cererea formulată de reclamanţii G. şi H., în calitate de agenţi procedurali în cadrul Judecătoriei Târgovişte, generează un conflict individual de muncă în sensul art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011, respectiv un conflict de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative.

Conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) şi din Codul muncii "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) [conflicte de muncă] se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi".

În baza acestor prevederilor legale, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu s-ar stabili în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, dat fiind că reclamanţii au locul de muncă în raza teritorială a acestei instanţe.

În acest sens, se reţine că în considerarea normei speciale de competenţă prevăzute de dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., reclamanţii au depus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Vâlcea, cererea fiind formulată în comun cu alţi reclamanţi care au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Târgovişte.

Art. 127 din C. proc. civ., are următorul cuprins:

(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Aşadar, prevederile art. 127 alin. (21) din C. proc. civ. au fost introduse în urma pronunţării deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, prin care s-a declarat neconstituţional art. 127 din C. proc. civ.. Prin urmare, art. 127 alin. (21) din C. proc. civ. trebuie interpretat prin prisma considerentelor acestei decizii, în sensul că în ipoteza în care pârât într-o cauză este chiar instanţa de judecată care ar fi competentă să soluţioneze cauza respectivă în fond sau într-o cale de atac, reclamantul, indiferent de calitatea lui, poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Această interpretare rezultă din paragraful 47 din considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, care au următorul cuprins:

"În continuare, Curtea reţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia".

Prin urmare, în condiţiile în care reclamanţii au chemat în judecată ca pârât pe Tribunalul Dâmboviţa, aceştia aveau dreptul de a introduce acţiunea la Tribunalul Vâlcea, în temeiul art. 127 alin. (21) din C. proc. civ.

Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea - conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea - conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.