Cassation of dividend claims against former administrator and corporate record return obligations under mandate and company law

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 23 aprilie 2019 în dosarul nr. x/2019, reclamante A. S.R.L. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. au solicitat:

Să oblige pârâta să predea toate actele Societăţii către reclamanta B. având în vedere că în prezent pârâta nu mai ocupă funcţia de administrator, în baza art. 2.037 din C. civ. corelat cu dispoziţiile art. 2.019 alin. (1) din C. civ. şi ale art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, sub sancţiunea aplicării de: (i) daune cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere (începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prin care pârâta este obligată să predea actele) în baza art. 1.516 şi a art. 1.528 din C. civ. şi (ii) a amenzii prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) din C. proc. civ.

Să oblige pârâta să prezinte şi să predea actul denumit de pârâta "D./31.10.2016" - ceea ce se traduce în limba română "Contract de cesiune/31.10.2016" care a stat la baza plăţii sumei de 107.625 EUR, în baza art. 2.037 din C. civ. corelat cu dispoziţiile art. 2.019 alin. (1) din C. civ. şi ale art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, sub sancţiunea aplicării de: (i) daune cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere (începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prin care pârâta este obligată să predea actele) în baza art. 1.516 şi a art. 1.528 din C. civ. şi (ii) a amenzii prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) din C. proc. civ.

Să fie efectuată o expertiză contabilă care să aibă următoarele obiective: 1) să descopere toate înregistrările ilegale din contabilitate prin care pârâta a încercat să ascundă profitul inclusiv prin verificări încrucişate; 2) să stabilească toate sumele la care subsemnata B. sunt îndreptăţită cu titlu de dividende pentru anii 2011 - 2018, în baza Art. 199 alin. (5) şi a Art. 67 din Legea nr. 31/1990 şi a Art. 220 din C. civ.

Să fie efectuată o expertiză de evaluare care să aibă următoarele obiective: 1] să stabilească care era valoare de piaţă a tuturor caselor construite şi ulterior vândute de Societate; 2) să stabilească diferenţele dintre valorile de piaţă şi preţul cu care au fost vândute, în baza Art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 şi a Art. 220 din C. civ. privind societăţile. Această diferenţă reprezintă profit ascuns de pârâtă.

Să fie obligată pârâta la plata tuturor dividendelor către reclamanta B. în cuantum de 19.535 RON, reprezentând dividende pentru anul 2015, dar dacă în urma expertizelor menţionate mai sus va rezulta că Societatea a realizat mai mult profit, solicită dividendele şi pentru acest profit, în baza art. 67 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 5730/2019 din 7 octombrie 2021 pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalul Ilfov.

Prin sentinţa civilă nr. 81 din 11 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019 s-au dispus următoarele:

Admite excepţia lipsei de interes cu privire la primul şi al doilea capăt de cerere.

Respinge primele două capete de cerere formulate de reclamanţi S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârât C., ca lipsite de interes.

Admite excepţia inadmisibilităţii cu privire la capătul trei si patru de cerere.

Respinge capetele trei si patru de cerere formulate de reclamanţi S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârât C., ca inadmisibile.

Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive cu privire la capătul 5 de cerere.

Respinge capătul cinci de cerere formulat de reclamanţi S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârât C., ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii prin care au solicitat admiterea apelului, anularea în întregime a sentinţei atacate, reţinerea pentru judecare pe fond şi admiterea cererii de chemare în judecată ca fiind întemeiată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1368 din 10 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele A. S.R.L. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 81 din 11 ianuarie 2021 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantele A. S.R.L. şi B. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., ce vizează cazul "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", recurentele susţin că hotărârea pronunţată este nelegală, întrucât, deşi în cererea de apel au introdus atât motive cât şi dovezi noi, instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., sens în care menţionează în cererea de recurs aceste aspecte.

Având în vedere că instanţa de apel a ignorat motivele şi dovezile noi depuse odată cu cererea de apel, recurentele consideră că este ilegală aplicarea dispoziţiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ. de către instanţa de apel.

Mai susţin recurentele că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., neobservând că la 16 mai 2019 la dosarul cauzei a fost depusă o cerere precizatoare referitoare la capetele de cerere 3 şi 4, formulându-se pretenţii în cuantum de 2.000 RON pentru fiecare capăt. Prin urmare, instanţa de apel a constatat în mod greşit că s-a depus cererea precizatoare ulterior termenului legal - "în condiţiile în care momentul procesual în care acestea au fost formulate nu mai permitea modificarea cererii de chemare în judecată", aplicând astfel în mod greşit dispoziţiile art. 204 C. proc. civ.

Motivul de casare art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează cazul "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" a fost invocat de către recurente, întrucât nu au fost în mod corect aplicate dispoziţiile art. 2019 C. civ., potrivit cărora, mandatarul trebuie să predea mandantului tot ceea ce a primit în temeiul mandatului. Or, instanţa de apel consideră că este suficient dacă "pârâta îşi manifestă disponibilitatea de a preda actele societăţii", însă în opinia recurentelor a-ţi manifesta disponibilitatea nu înseamnă că îţi îndeplineşti obligaţia de predare, aspect dovedit cu privire la faptul că pârâta a refuzat predarea actelor, având în vedere că la data încetării funcţiei de administrator, trebuiau predate toate actele în original, nu copii pe e-mail.

În acest sens, recurentele susţin că au depus practică judiciară care arată că alte instanţe au aprobat cereri în care s-au cerut generic "acte contabile" (ceea ce lor li s-a refuzat şi li s-a spus că este imposibil), pârâta necomunicându-le nici măcar o copie a contractelor de vânzare-cumpărare a caselor construite de societate, pe care pârâta deşi a scris în întâmpinare că le va depune la dosarul cauzei, de fapt nu le-a depus.

Aşadar, pornind de la dispoziţiile art. 2019 C. civ., instanţa de apel ajunge la concluzia că mandatarul nu trebuie să le predea nimic reclamantelor aducându-se unele acuzaţii acestora, dar fără precizarea vreunui temei juridic.

Într-o ultimă critică, recurentele susţin că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 67 alin. (2), alin. (2)1, alin. (2)2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Pentru motivele evocate, recurentele se consideră îndreptăţite să solicite admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti

Prin întâmpinarea, depusă la 30 decembrie 2021, intimata-pârâtă C. a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond respingerea acestuia ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 25 ianuarie 2022, s-a solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte va examina cu precădere excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, prin întâmpinare, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care stabileşte condiţiile obligatoriii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Raportând dispoziţiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin recursul promovat de reclamante s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 5 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ.. În ce priveşte dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurentele au expus în fapt greşelile, care în opinia lor, au dus la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi nelegale.

Aprecierea acestor argumente şi măsura în care se încadrează în cerinţele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanţa de recurs, aşa încât, în situaţia dată nu va putea fi reţinută excepţia invocată de intimată privind nulitatea recursului, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii cererii de recurs.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.R.L. şi B. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii" recurentele susţin încălcarea dispoziţiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., întrucât în cererea de apel au introdus atât motive cât şi dovezi noi, iar instanţa de apel a aplicat în mod greşit aceste prevederi.

Aceste susţineri sunt nefondate, urmând a fi respinse având în vedere că instanţa de apel, în mod corect a apreciat că prin apelul formulat, reclamantele au reluat pretenţiile deduse judecăţii, astfel cum au fost formulate în primă instanţă, aşa încât în raport cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., precum şi limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti a analiza şi a soluţionat cererea de apel din această perspectivă.

Cu referire la susţinerea recurentelor, potrivit cărora, instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., neobservând depunerea la data de 16 mai 2019 a unei cereri precizatoare referitoare la capetele de cerere 3 şi 4, formulându-se pretenţii în cuantum de 2.000 RON pentru fiecare capăt, Înalta Curte constată că nu poate fi primită.

Aceasta deoarece, instanţa de apel a reţinut că precizările formulate de recurente au fost efectuate exclusiv la solicitarea expresă a instanţei de judecată, acestea neavând caracterul unei cereri de modificare a acţiunii introductive, în sensul dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ. şi a vizat câtimea şi nu cauza juridică a acţiunii, în condiţiile în care momentul procesual în care acestea au fost formulate la data de 16 mai 2019 nu era primul termen de judecată, împrejurarea faţă de care nu se mai permitea modificarea cererii de chemare în judecată.

Aşadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile evocate, se constată că recurentele nu au invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest context, recurenta arată că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2019 C. civ., potrivit cărora, "orice mandatar este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită mandatarului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului".

Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat "obligarea pârâtei să predea toate actele Societăţii către reclamanta B. având în vedere că în prezent pârâta nu mai ocupă funcţia de administrator, în baza art. 2.037 din C. civ. corelat cu dispoziţiile art. 2.019 alin. (1) din C. civ. şi ale art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, sub sancţiunea aplicării de: (i) daune cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere (începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prin care pârâta este obligată să predea actele) în baza art. 1.516 şi a art. 1.528 din C. civ. şi (ii) a amenzii prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) din C. proc. civ..".

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că s-a depus corespondenţa electronică dintre părţi, pârâta arătându-şi disponibilitatea de a preda actele societăţii către persoana desemnată de către asociatul unic, iar prin răspunsul la întâmpinare a fost recunoscut faptul că pârâta şi-a manifestat acordul de a preda toate actele societăţii, unele dintre acestea lipsind, dar că nu au fost indicate în concret acele documente care, în opinia reclamanţilor, nu au fost predate, context, în care în mod corect instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe pe acest aspect, de respingere a acestui capăt de cerere ca fiind lipsit de interes.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurentele susţin că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 67 alin. (2), alin. (2)1, alin. (2)2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Aceste dispoziţii prevăd că "dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, opţional trimestrial pe baza situaţiilor financiare interimare şi anual, după regularizarea efectuată prin situaţiile financiare anuale, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel".

Această critică nu poate fi primită având în vedere că pârâta a avut doar calitate de administrator al societăţii reclamante, nu şi de asociat, astfel că în mod corect prima instanţă a considerat, în raport cu dispoziţiile legale invocate, că intimata-pârâtă C. nu are calitate procesuală pasivă în ce priveşte cererea formulată la capătul 5, întrucât în calitate de administrator, aceasta nu putea lua măsuri, în mod direct, în ce priveşte atribuirea dividendelor, această chestiune căzând în sarcina asociaţilor, acţionarilor.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentele-reclamante să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente şi a făcut o corectă aplicare a acestora la situaţia de fapt stabilită şi că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor în ceea ce priveşte fondul cauzei, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile recurentelor nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate.

Referitor la cererea intimatei-pârâtei C. privind obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata-pârâtă C. a solicitat obligarea recurentelor la plata sumei de 4.760 RON, cu titlu de onorariu avocaţial, dovedită prin înscrisurile aflate la dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentele să plătească intimatei-pârâtei C. suma de 4.760 RON, constând în onorariu avocaţial.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.R.L. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1368 din 10 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care le va obliga să plătească suma de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâtei C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.R.L. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1368 din 10 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C..

Obligă recurenţii să plătească suma de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.