Invalidation of RCA insurance arbitration award for lack of written arbitration agreement

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 8356,75 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei autoturismului cu nr. de înmatriculare x, marca x, având nr. serie saşiu x, pentru care a fost întocmită cererea de plată a despăgubirii în cadrul dosarului de daună x, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor arbitrale.

Prin Hotărârea arbitrală nr. 89 din 10 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021 a fost admisă acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. şi a fost obligată pârâta B. S.A. la plata sumei de 8.356,75 RON, reprezentând contravaloarea facturii de reparaţie a autoturismului, neachitată, la plata sumei de 2991,09 RON şi la plata sumei de 3050,70 RON, reprezentând cheltuieli arbitrale.

S-a dispus ca sumele să fie virate în contul x deschis la C. S.A. CRAIOVA, beneficiar S.C. A. S.R.L..

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la 6 august 2021 sub dosar nr. x/2021, B. S.A. a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 89 din 10 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021, precum şi suspendarea executării acestei hotărâri, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 14 din 12 august 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 34/2021 din 22 septembrie 2021 a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 89 din 10 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul nr. x/2021, formulată de reclamanta B. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii arbitrale şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă.

În argumentarea memoriul de recurs, recurenta consideră că instanţa a pronunţat o decizie cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului.

Astfel, prin cererea în anulare, recurenta a susţinut că Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat este abilitat să judece litigiile civile, în care sunt implicate persoane juridice şi/sau fizice, cu condiţia ca acestea să fi încheiat, în prealabil, o convenţie arbitrală scrisă, însă între societatea recurentă şi societatea reclamanta A. S.R.L. nu exista o convenţie arbitrară, în vederea soluţionării pe cale amiabilă.

Totuşi, instanţa a apreciat faptul că, din interpretarea coroborata a art. 542 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 7 alin. (3) şi (4) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare si brokerilor de asigurare, rezultă, pe de o parte, că litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrajului, iar pe de altă parte, că în aceste litigii consumatorul are posibilitatea de a solicita soluţionarea pe calea arbitrajului, fără ca această posibilitate să fie condiţionată de acordul societăţilor de asigurare sau de inserarea unei clauze contractuale prealabile în contractul de asigurare.

Această interpretare este eronată, neţinând cont de prevederile C. proc. civ. care reglementează instituţia arbitrajului, condiţia existenţei unei convenţii arbitrale fiind esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competentei acesteia în soluţionarea litigiului.

O interpretare contrară a acestor dispoziţii, prin adăugarea la lege, în sensul includerii litigiilor dintre terţul păgubit şi asigurătorul RCA în categoria litigiilor ce pot fi soluţionate pe calea arbitrajului, încalcă în mod flagrant principiului autonomiei de voinţă a acestuia din urmă.

Faţă de aceste considerente, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului, desfiinţare deciziei atacate, anularea hotărârii arbitrale nr. 89 din 10 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul arbitral nr. x/2021 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă.

În cauză, intimata A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta B. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă are în vedere situaţia în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că hotărârea este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului, întrucât între societatea recurentă şi societatea reclamanta A. S.R.L. nu a existat o convenţie arbitrară scrisă, aspect ce reglementează instituţia arbitrajului, condiţia existenţei unei convenţii arbitrale fiind esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competentei acesteia în soluţionarea litigiului.

În raport de această argumentare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi nu a celui indicat de recurentă întrucât se invocă aplicarea greşită a unor norme de drept procesual, respectiv cele referitoare la arbitraj, şi nu de drept substanţial, impunându-se calificarea corespunzătoare.

Criticile recurentei sunt întemeiate întrucât instanţa nu a ţinut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispoziţiilor din Cartea a-IV-a, Titlurile I şi II C. proc. civ., se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrate încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii.

Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrată sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a soluţionat acţiunea în anulare făcând o aplicare greşită a prevederilor anterior menţionate, prin aceea că a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare şi recunoscând, astfel, ca legală învestirea Tribunalului arbitral în absenţa unei convenţii arbitrale astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 şi urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare." Se pune astfel accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea şi că, prin aceasta, nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că această cale rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei convenţii arbitrale, printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziţii de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicţia alternativă, fiind de esenţa procedurii arbitrale.

Prin urmare, în soluţionarea acţiunii în anulare devenea incident motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare atunci când "tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperabile". În raport de cele menţionate anterior, se impunea ca motivul de anulare să fie admis.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva deciziei nr. 34/2021 din 22 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a hotărârii arbitrale nr. 89 din 10 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat şi trimiterii cauzei spre soluţionare instanţei de drept comun competente.

În cazul de faţă, instanţa competentă în soluţionarea în primă instanţă a cauzei având ca obiect despăgubiri rezultate dintr-un raport juridic de asigurare RCA era Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în raport cu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., ce reglementează competenţa de drept comun din punct de vedere teritorial pentru judecata în primă instanţă, în sensul că, în absenţa unei norme contrare, instanţa competentă este cea de la sediul pârâtei, respectiv sediul pârâtei B. S.A., care este în Voluntari, judeţul Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva deciziei nr. 34/2021 din 22 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L..

Casează decizia atacată şi hotărârea arbitrală nr. 89 din 10 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat.

Trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Ilfov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.