Enforceability of contractual exclusive jurisdiction clause overriding default territorial competence in transport service disputes

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă la 15 aprilie 2020, reclamanta S.N.T.F.M. "CFR MARFĂ" S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 386.344,85 RON reprezentând contravaloare facturi dobânzi penalizatoare calculate la facturile de prestaţii ce au fost achitate de pârâtă cu întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

Prin încheierea din 7 septembrie 2020, Tribunalul Dolj a respins excepţia de necompetenţă teritorială şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru suma de 233.359,88 RON, invocate de pârâtă prin întâmpinare .

Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 45/2021 din 22 martie 2021 a admis acţiunea formulată de reclamanta S.N.T.F.M. CFR MARFĂ S.A. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

A fost obligată pârâta A. S.R.L. la plata sumei de 386.344,85 RON, reprezentând contravaloare facturi - dobânzi penalizatoare, precum şi la plata sumei de 8.968,44 RON, reprezentând cheltuieli de judecată privind taxa judiciară de timbru şi onorariu expert.

Împotriva acestei hotărâri şi a încheierii din 7 septembrie 2020, pârâta A. S.R.L. a formulat apel, prin care a solicitat admiterea în principal admiterea apelului, anularea încheierii şi a sentinţei atacate, cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, iar în subsidiar, a solicitat schimbarea în tot a încheierii atacate referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei, în timp ce pe fondul cauzei, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 581/2021 din 7 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 7 septembrie 2020 şi a sentinţei nr. 45/2021 din 22 martie 2021 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru greşita respingere a motivului de apel privind necompetenţa teritorială a Tribunalului Dolj în soluţionarea prezentei cauze şi, în consecinţă, casarea sentinţei civile nr. 45/22.03.2021 şi a încheierii din 7 septembrie 2020 a Tribunalului Dolj, cu trimiterea cauze spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţei sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al intimatei cu privire la pretenţiile în valoare de 233.359,88 RON, precum şi cu privire la aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, în ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâtă.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta apreciază că în mod nelegal a fost respins apelul pârâtei de instanţa de apel, care a considerat că Tribunalul Dolj, prin încheierea din 7 septembrie 2020 este competent teritorial să judece prezenta cauză, întrucât această dezlegare a fost dată cu încălcarea normelor procedurale privind competenţa teritorială înscrise în cuprinsul dispoziţiilor art. 126 C. proc. civ.

Astfel, deşi Curtea de Apel Craiova a recunoscut efectele clauzei atributive de competenţă înscrisă în art. 12.10 din contractul nr. Cl/53/2017 încheiat în data de 29 iulie 2017, prin raportare la dispoziţiile art. 126 C. proc. civ., aceasta în mod nelegal a considerat că în prezenta cauză nu este aplicabilă clauza menţionată, ci trebuie acordată prevalenţă dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora, în interpretarea eronată a curţii, reclamanta CFR Marfă ar fi putut renunţa la clauza atributivă de competenţă şi, în consecinţă, putea introduce cererea în pretenţii la instanţa de drept comun de la sediul pârâtei.

În acest sens, se arată că în prezenta cauză părţile au agreat de comun acord că instanţa ce va soluţiona orice litigiu generat de executarea contractului Cl/53/2017 să fie soluţionat de o instanţă determinată, prin raportare la dispoziţiile art. 12.10 din contract, potrivit cărora:

"Toate litigiile privind încheierea, interpretarea sau executarea prezentului contract ori în legătură cu acesta şi care nu vor putea fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi soluţionate de instanţa judecătorească competentă de la sediul transportatorului - CFR Marfă".

În susţinerea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că, în mod eronat Curtea de Apel Craiova a respins apelul pârâtei, considerând că Tribunalul Dolj, în mod legal şi temeinic a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al B. cu privire la pretenţiile reclamate pârâtei în valoare de 233.359,88 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, dezlegarea instanţei de apel fiind dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în materia prescripţiei extinctive derogatorii în cadrul contractelor de transport.

Astfel, vădita eroare cu privire la incidenţa prescripţiei decurge, în primul rând, din greşita calificare pe care instanţa de apel a dat-o izvorului creanţei pretinse de CFR Marfă, întrucât Curtea de Apel Craiova, în mod nelegal şi netemeinic a considerat că facturile privind penalităţile reclamate de intimată nu au ca izvor contractul de transport încheiat între părţi, ci, absurd, generează un raport distinct, bazat pe contractul cadru încheiat între părţi, prin prisma plăţii cu întârziere a facturilor emise, în mod paradoxal, în baza prestaţiilor CFR Marfă aferente Contractului de transport.

Într-o altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenta susţine că, în mod eronat Curtea de Apel Craiova a respins apelul său ca nefondat considerând că în prezenta cauză nu este incidentă excepţia de neexecutare a contractului Cl/53/2017 şi că susţinerile pârâtei nu sunt dovedite, interpretând în mod greşit prevederile art. 1556 C. civ.

În acest sens, se arată că aprecierile eronate ale instanţei de apel, în sensul neîndeplinirii condiţiei existenţei unei neexecutări a contractului x/2017 de către CFR Marfă se datorează greşitei aplicări de către instanţă a acestei apărări de fond, reglementată de dispoziţiile art. 1556 C. civ., context în care, recurenta consideră că instanţa de apel, în mod eronat a aplicat şi interpretat normele legale incidente în cauză.

Prin întâmpinarea, depusă la 21 ianuarie 2022, intimata-reclamantă SNTFM CFR MARFĂ S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", recurenta susţine că hotărârea atacată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, privind competenţa teritorială înscrise în cuprinsul dispoziţiilor art. 126 C. proc. civ.

Această critică este întemeiată, întrucât, contrar raţionamentului eronat al celor două instanţe, părţile contractului x/2017 au stabilit că toate litigiile ce decurg din executarea acestuia să fie de competenţa exclusivă a instanţelor de la sediul CFR Marfă - instanţele din Bucureşti, respectiv fie Judecătoria Sector 1 Bucureşti, fie Tribunalul Bucureşti, după criteriul valoric de determinare a competenţei materiale.

În acest context, se reţine că litigiul dedus judecăţii se referă la pretenţiile în valoare de 386.344,85 de RON, ce sunt pretinse pârâtei de către reclamanta CFR Marfă, în temeiul dispoziţiilor art. 9.2 din contract şi care generează un litigiu privind executarea contractului ce se circumscrie ipotezelor prevăzute prin clauza atributivă de competenţă înscrisă în cuprinsul art. 12.10 din contract.

Aşadar, raţionamentul primei instanţe privind respingerea excepţiei necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare şi menţinut de instanţa de apel se constată că este unul eronat şi vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că:

"părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Prin urmare, se constată că atâta vreme cât părţile din contractul evocat au înţeles să edicteze norma prevăzută de art. 12.10 din Contractul x/2017, de stabilire a competenţei exclusive a judecării litigiilor ce derivă din acest contract în favoarea instanţelor de la sediul CFR Marfă, din Bucureşti, reclamanta nu avea posibilitatea de a alege o altă instanţă în faţa căreia să promoveze prezenta cauză, cum este Tribunalul Dolj, întrucât numai instanţele din Bucureşti sunt competente teritorial să soluţioneze toate litigiile ce decurg din executarea contractului intervenit între părţi.

Aşadar, a aprecia, în contextul existenţei unei clauze atributive de competenţă, că una dintre părţi are posibilitatea să înlăture arbitrar această clauză şi să sesizeze altă instanţă de judecată după propria voinţă, nu numai că declară în mod implicit şi nelegal respectiva clauză ca fiind inoperantă, dar încalcă principiul forţei obligatorii a contractului Cl/53/2017, astfel cum este înscris în cuprinsul dispoziţiilor art. 1270, alin. (1) C. civ.

În acest sens, se constată raţionamentul greşit al instanţelor în dezlegarea excepţiei de necompetenţă, prin înlăturarea nelegală a înţelegerii părţilor asupra clauzei atributive de competenţă prevăzută de dispoziţiile art. 12.10 din contract, context în care, în mod eronat instanţele au reţinut că alegerea instanţei competente este în favoarea CFR Marfă şi că pârâta nu avea nici un prejudiciu în acest sens, reclamanta CFR Marfă fiind liberă să aleagă oricare dintre instanţele presupuse a fi competente să judece prezenta cauză.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta a invocat o neregularitate de ordin procedural ce conduce la nulitatea actului, respectiv la casarea deciziei atacate şi a sentinţei cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în raport cu obiectul cauzei, ce vizează pretenţii în valoare de 386.344,85 RON reprezentând contravaloare facturi dobânzi penalizatoare.

În ceea ce priveşte motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel, în mod greşit a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al B. cu privire la pretenţiile reclamate pârâtei în valoare de 233.359,88 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, dezlegarea instanţei de apel fiind dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în materia prescripţiei extinctive derogatorii în cadrul contractelor de transport. Totodată, instanţa de apel a considerat în mod greşit că în prezenta cauză nu este incidentă excepţia de neexecutare a contractului Cl/53/2017 şi că susţinerile pârâtei nu sunt dovedite, interpretând în mod greşit prevederile art. 1556 C. civ.

Aceste critici, care vizează excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia de neexecutare a contractului nu vor mai fi analizate de instanţa de recurs, ci vor fi avute în vedere de către instanţa de trimitere pentru analizarea acestora.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că cele două instanţe au pronunţat hotărârile cu încălcarea dispoziţiilor art. 126 C. proc. civ., iar aceste aspecte nu satisfac exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor 497 C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 581/2021 din 7 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a sentinţei nr. 45/2021 din 22 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 581/2021 din 7 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SNTFM CFR MARFĂ S.A..

Casează decizia atacată şi sentinţa nr. 45/2021 din 22 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.