Debt assignment claim: Limitation defense invoked in plea does not constitute legal acknowledgment interrupting the prescription period

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 26 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în insolvenţă, prin administrator judiciar B.. a chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L., Bucureşti solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 963.120,64 RON, cu titlu de creanţă rezultată din contractul de cesiune de creanţă încheiat între părţi, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar, la data de 10.02.2020, pârâta C. S.R.L. a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantei, avand în vedere data încheierii contractului de cesiune de creanta si a acordului de preluare datorie, şi data formularii cererii de chemare în judecată, apreciind că dreptul material la actiune al reclamantei s-a prescris, potrivit dispozitiilor art. 2500 şi 2501, raportat la art. 2517 C. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1291/2020 din 23 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă, şi a respins actiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., ca fiind prescrisă.

3. Soluţia instanţei de apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1079A/2021 din 16 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins apelul declarat de apelanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 1291/23.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata C. S.R.L., Bucureşti, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, reclamanta A.-prin administrator judiciar B.., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a relevat, scurta prezentare a situaţiei de fapt şi a susţinut nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva aplicării greşite a prevederilor art. 2537 pct. 1 şi art. 2541 alin. (1)- (3) C. civ., sens în care, după redarea conţinutului acestor prevederi legale, a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, consideră că prin apărarea formulată de către C. în faţa primei instanţe, prin invocarea prescripţiei dreptului material la acţiune al recurentei, intimata admite, implicit, faptul că dreptul la despăgubire al A. există.

O astfel de recunoaştere va produce efecte în sensul ştergerii prescripţiei scurse până la momentul introducerii întâmpinării de către intimată, iar de la acest moment încolo a început să curgă un nou termen de prescripţie.

Recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a reţinut că invocarea prescripţiei dreptului material la acţiune, de pârâtă:

"reprezintă o manifestare de voinţă a intimatei-pârâte incompatibilă cu recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie".

În opinia recurentei, teza contrară este adevărată, deoarece, simpla invocare a prescripţiei dreptului material la acţiune presupune că cel care o invocă se raportează la două elemente pre-existente: existenţa unui drept material la o acţiune (în cazul de faţă, concret, existenţa, în patrimoniul recurentei-reclamante, a dreptului la acţiunea în pretenţii în contra intimatei-pârâte) şi, expirarea termenului înlăuntrul căruia dreptul material la acţiune al recurentei-reclamante putea fi exercitat.

Ca atare, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, recurenta-reclamantă consideră că invocarea de către intimata-pârâtă, a prescripţiei dreptului material la acţiune, reprezintă recunoaşterea existenţei acestui drept, deci, recunoaşterea creanţei recurentei.

Pe cale de consecinţă, recurenta susţine că decizia recurată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2537 pct. 1 şi a art. 2541 alin. (1)-(3) C. civ., deoarece, instanţa de apel ar fi trebuit să ia act de împrejurarea că, în cazul de faţă prescripţia dreptului material la acţiune a fost întreruptă prin întâmpinarea depusă de către intimata-pârâtă, şi să soluţioneze cauza pe fond, prin raportare la această stare de fapt. Altfel spus, având în vedere că de la data recunoaşterii dreptului A. (prin întâmpinarea intimatei depusă la fondul cauzei) a început să curgă un nou termen de prescripţie, rezultă că dreptul său material la acţiune nu era prescris, iar acţiunea formulată de A. trebuia admisă.

Apărarea în cauză

Intimata- pârâtă C. S.R.L., Bucureşti nu a formulat întâmpinare, în recurs.

III. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât, acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei, la data de 26 noiembrie 2019, deci, după intrarea în vigoare a legii.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.., iar prin rezoluţia din 10 noiembrie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 20 ianuarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În esenţă, critica recurentei-reclamante se referă la faptul că instanţa de apel ar fi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 2537 pct. 1 şi art. 2541 alin. (1)- (3) C. civ., cu referire la recunoaşterea dreptului de către intimata-pârâtă.

În cauză, este incontestabil faptul că avem de-a face cu un drept patrimonial, pentru care termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ., curge de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, aşa după cum prevăd dispoziţiile art. 2523 C. civ.

Instanţa de apel a reţinut că, prin raportare la data încheierii acordului de preluare a datoriei (01.10.2015), termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la data de 01.10.2018, statuările primei instanţe cu privire la momentul de început al termenului de prescripţie nefiind contestate.

Înalta Curte constată că, în mod corect a stabilit instanţa de apel că s-a prescris dreptul la acţiune al recurentei-reclamante, acţiunea fiind introdusă la data de 26.11.2019.

Prescripţia extinctivă stinge dreptul la acţiune neexercitat în limita intervalului de timp stabilit de lege şi răspunde astfel cerinţei de a asigura fluiditate şi securitate juridică circuitului civil.

Suspendarea şi întreruperea constituie modificări ale cursului prescripţiei extinctive care intervin pentru cauze ce sunt stabilite exclusiv şi limitativ de lege. Dacă suspendarea "opreşte" cursul prescripţiei pe timpul cât durează, fără a atinge timpul trecut, întreruperea "şterge" prescripţia începută înainte de a se ivi împrejurarea prevăzută de lege.

Potrivit art. 2537 pct. 1 teza a II-a C. civ., "Prescripţia se întrerupe: 1. ...prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia".

În cauză, împrejurarea că intimata-pârâtă a invocat în cuprinsul întâmpinării formulate cu privire la cererea de chemare în judecată, prescrierea dreptului material la acţiune, potrivit art. 2500 şi 2501 C. civ., raportat la art. 2517 C. civ., în niciun caz, nu poate avea însemnătatea pretinsă de recurentă, nu poate fi echivalată cu recunoaşterea datoriei către recurenta-reclamantă, conform art. 2538 C. civ.

Invocarea unei excepţii nu echivalează cu recunoaşterea dreptului, cum nefondat pretinde recurenta-reclamantă.

Prin funcţia sa mobilizatoare, prescripţia extinctivă stimulează pe titularii drepturilor subiective să le valorifice în termenele stabilite de lege.

Dacă în asemenea situaţii, cum este cazul în speţă, prescripţia nu ar curge, s-ar ajunge la aplicarea efectului extinctiv al prescripţiei, fără ca titularului dreptului să i se poată reproşa pasivitatea sau neglijenţa în a acţiona pentru protejarea dreptului său.

Ca atare, nefiind aplicabil cazul de întrerupere prevăzut de art. 2537 pct. 1 C. civ., recurenta-reclamantă nu poate beneficia de efectul întreruptiv prevăzut de art. 2541 C. civ., mai ales că acţiunea pe care a formulat-o a fost întemeiată tocmai pe contractul de cesiune de creanţă încheiat între părţi, iar reclamanta nu a fost destul de vigilentă pentru a introduce acţiunea în termenul de prescripţie de 3 ani.

În plus, Înalta Curte reţine că excepţia procesuală este definită, prin art. 245 din C. proc. civ. ca reprezentând mijlocul prin care partea interesată, procurorul sau instanţa, din oficiu, invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la procedura de judecată, sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după caz, respingerea sau perimarea cererii, ori prescripţia dreptului la acţiune.

Excepţia prescripţiei constituie, deci, o excepţie de fond, absolută, care obligă instanţa, în cazul admiterii ei, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului, în privinţa excepţiilor procesuale, art. 248 din C. proc. civ. impunând regula ca instanţa să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond,care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Excepţia procesuală, în speţă- a prescriptiei dreptului material la actiune, are, în sens restrâns, natura unui mijloc de apărare în legătură cu cererea de chemare în judecată a reclamantului, invocarea excepţiilor constituind o componentă a dreptului fundamental la apărare al pârâtului.

Faţă de aceste considerente, şi faţă de natura juridică a excepţiei procesuale, definite de art. 245 C. proc. civ.., în niciun caz, nu se poate admite că simpla invocare a acesteia valorează recunoaştere, conform art. 2538 C. civ., cum nefondat pretinde recurenta-reclamantă, cu atât mai mult cu cât, recunoaşterea reprezintă, în fapt, o renunţare la beneficiul termenului scurs pentru prescripţia începută şi împlinită (art. 2507 noul C. civ.).

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte găseşte a fi nefondate criticile formulate, nefiind incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., republicat, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin administrator judiciar "B." S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1079A/2021 din 16 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.