Inadmissibility of cassation appeals lacking legal grounds for erroneous interpretation of civil delictual liability and causation

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 19 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanta COMUNA GURA TEGHII - prin Primar în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat obligarea acesteia la plata unor despăgubiri în valoare de 5.038.131,18 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 6041 din 30 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna Gura Teghii - prin Primar, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Comuna Gura Teghii - prin Primar a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 657 A din 13 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta Comuna Gura Teghii - prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 6041 din 30 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care a schimbat-o, în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată şi obligă pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 2.519.065,59 RON, fiind respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Comuna Gura Teghii - prin Primar şi pârâta S.C. A. S.R.L. au declarat recurs.

Motivele de casare privind recursul declarat de reclamanta Comuna Gura Teghii - prin Primar.

În memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a soluţiei criticate şi, rejudecând apelul solicită admiterea în totalitate si modificarea sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii şi obligarea intimatei-pârâte la plata întregii sume de 5.038.131,18 RON reprezentând contravaloarea obligaţiei imputate reclamantei de către organele fiscale, ca urmare a faptei ilicite săvârşite cu vinovăţie exclusivă de către intimata-pârâtă.

Astfel, decizia instanţei de apel este parţial nelegală, deoarece în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se reţine culpa conjunctă a recurentei-reclamante Comuna Gura Teghii la producerea prejudiciului, aceasta nesocoteşte flagrant normele legale şi principiile aplicabile în materia răspunderii civile delictuale, fiind încălcate dispoziţiile de drept material referitoare la legătura de cauzalitate şi la vinovăţie, întrucât a procedat la o interpretare extensivă a noţiunii de cauză (art. 998 şi art. 999 C. civ..)

Aşadar, în motivarea hotărârii, instanţa de apel în mod corect a avut în vedere mecanismele doctrinare specifice determinării legăturii de cauzalitate, reţinând ca fiind adecvat sistemul unităţii indivizibile dintre cauză şi condiţii. Cu toate acestea, deşi a pornit de la un mecanism doctrinar teoretic corect, instanţa de apel a aplicat în mod nelegal acest sistem faţă de situaţia de fapt dedusă judecăţii, ceea ce a condus în mod nelegal la reţinerea unei culpe conjuncte a recurentei-reclamante Comuna Gura Teghii.

Mai susţine recurenta, că soluţia instanţei de apel este nelegală, deoarece în mod nelegal a inclus în conceptul de relaţii cauzale complexe şi antecedentul acceptării de către Comuna Gura Teghii a ofertei societăţii A., iar în al doilea rând, chiar admiţând că acest antecedent poate fi inclus în lanţul cauzal, acesta nu a fost şi nu poate fi de natură să justifice reducerea răspunderii A..

Acceptarea de către Comuna Gura Teghii a ofertei societăţii A. nu reprezintă un antecedent care să poată fi cuprins în lanţul cauzal complex, întrucât a fost determinată prin dol.

In concret, exclusiv faptele A. au fost cele care au stabilit cadrul necesar şi au generat practic prejudiciul pretins prin acţiune, pentru că a avut loc inducerea în eroare, prin dol, a Autorităţii contractante. Contrafacerea documentelor din documentaţia de atribuire a fost făcută cu scopul desemnării sale drept câştigătoare. Dacă A. nu ar fi contrafăcut documentele ofertei, oferta acesteia ar fi fost respinsă ca inacceptabilă, astfel încât recurenta-reclamantă nu ar mai fi fost sancţionată şi nu ar mai fi suferit prejudiciul.

Aşadar, cauza esenţială şi singura care a generat prejudiciul reclamantei este contrafacerea documentelor de către A., fapta ilicită indubitabilă, confirmată încă din faţa primei instanţe, a cărei legătură de cauzalitate cu prejudiciul este incontestabilă.

În aceste condiţii, este clar că "elementul de fapt care prin el însuşi are caracteristicile determinante pentru a produce prejudiciul" este chiar fapta A. de a întocmi si de a se folosi pe parcursul procedurii de achiziţii publice de înscrisurile nereale, elemente depistate de către instituţiile abilitate ale statului şi pentru care, culmea, a fost sancţionată reclamanta, adică victima înşelăciunii.

Nu în ultimul rând, se poate observa că instanţa de judecată nici măcar nu a indicat în ce mod se înscrie conduita Comunei Gura Teghii în lanţul cauzal, dacă este privită drept o cauză sau o condiţie. Acest fapt reprezintă dovada cât se poate de clară că instanţa de apel nu a făcut decât să preia din doctrina relevantă acel sistem cauzal care a fost cel mai puţin criticat şi care a fost acceptat ca fiind cel mai eficient în determinarea legăturii de cauzalitate, fără însă a califica în mod efectiv fapta Comunei Gura Teghii - dacă a reprezentat o cauză sau o condiţie şi în ce manieră a contribuit la producerea prejudiciului.

Aşadar, chiar aplicând raţionamentul instanţei de apel şi inclusiv teza indivizibilităţii cauzei cu condiţiile, singura concluzie ar trebui să fie că faptele societăţii A. sunt cele care au cauzat direct prejudiciul suferit de Gura Teghii.

În acest context, se susţine suplimentar faţă de aspectele dezvoltate anterior, admiţând că atribuirea contractului de lucrări este un fapt/act care trebuie inclus în lanţul cauzal, soluţia instanţei de apel este oricum nelegală, întrucât porneşte de la o greşită preluare a argumentelor dezvoltate de ÎCCJ în litigiul de contencios administrativ în urma căruia Gura Teghii a fost obligată să restituie jumătatea din finanţarea primită (decizia nr. 3066/26 iunie 2014). Considerentele ÎCCJ nu pot fi preluate mutatis mutandis, ci ar fi trebuit analizate în considerarea specificului celor două litigii şi a raporturilor juridice dintre părţi.

Astfel, ÎCCJ a soluţionat un litigiu purtat între Comuna Gura Teghii şi AFIR (fosta APDRP), litigiu de contencios administrativ care a avut ca obiect recuperarea finanţării nerambursabile - recuperarea a avut drept premisă depunerea de către beneficiarul Comuna Gura Teghii a unor documente neadevărate/false/inexacte/care nu corespund realităţii, astfel încât a fost încălcat contractul asumat în raporturile cu AFIR (APDRP). Pe tărâm administrativ, răspunderea nu putea fi stabilită decât în sarcina beneficiarului j finanţării, însă acest lucru nu înseamnă automat că respectivul beneficiar a săvârşit, cu vinovăţie, o fantă ilicită. Dimpotrivă, soluţia ÎCCJ nu face decât să confirme faptul că Comuna Gura Teghii a fost ţinută să răspundă pentru fapta ilicită a altei persoane, deci în mod obiectiv.

Prezentul litigiu, tranşează strict raporturile dintre Comuna Gura Teghii şi societatea A.. Faptul că reclamanta a fost ţinută să răspundă faţă de AFIR nu înseamnă că acceptarea ofertei A. a fost un fapt ilicit care să concure la producerea prejudiciului reclamant prin prezenta acţiune.

În plus, corecta înţelegere a mecanismului cauzal trebuie să aibă în vedere faptul că o comisie de evaluare nu poate şi nu trebuie să facă verificări referitoare la autenticitatea şi veridicitatea unor înscrisuri depuse de către un ofertant la o procedură de licitaţie.

În aceste condiţii, se susţine că atribuirea contractului de lucrări, chiar dacă ar fi reţinută în lanţul cauzal (drept cauză sau condiţie), nu poate constitui o cauză de exonerare de răspundere, fie şi parţială, pentru A., pentru că nu a avut în realitate niciun impact şi nicio influenţă din perspectiva producerii prejudiciului.

Astfel, atribuirea contractului a fost deja sancţionată, pe tărâm administrativ, prin soluţia de restituire a finanţării nerambursabile.

Or, în aceste condiţii, soluţia instanţei de apel este vădit nelegală, deoarece instituie o a doua sancţiune pentru aceeaşi conduită a Comunei Gura Teghii, conduită care a fost sancţionată prima dată din punct de vedere obiectiv, fără a se stabili că ar fi fost o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie. În acest mod, bugetul locat este grav prejudiciat, pentru că unitatea administrativ-teritorială nu numai că a trebuit să ramburseze 50 % din finanţare, dar nici nu poate recupera integral, la rândul său, acest prejudiciu de la adevăratul autor al faptei ilicite.

În alte cuvinte, fără fapta ilicită comisă de A., nu ar fi existat un prejudiciu, iar acesta este elementul crucial în aprecierea existentei legăturii de cauzalitate. Acordarea contractului de către comisie, în baza unei documentaţii aparent regulamentară şi controlarea şi sancţionarea reclamantei de autorităţile statului au venit ca o consecinţă directă şi necesară a faptei A. de a prezenta o ofertă falsificată.

Motivele de casare privind recursul declarat de pârâtă A. S.R.L..

În memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, cu consecinţa casării hotărârii şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel, ca urmare a aplicării greşite a normelor de drept material incidente şi a clauzelor contractuale.

In pronunţarea soluţiei de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a interpretat şi a aplicat în mod greşit normele de drept material aplicabile în cauză, iar problemele de drept specifice cauzei nu au fost analizate în mod judicios.

Astfel, instanţa a aplicat în mod greşit normele incidente în prezenta cauză, constatând fără temei că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în privinţa pârâtei, reţinând astfel o culpă conjunctă a acesteia şi a intimatei-reclamante.

Ceea ce a omis instanţa de apel este faptul că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, intimata-reclamantă trebuia să probeze, conform art. 1169 din C. civ. de la 1864, cu mijloacele de probă prevăzute de legea comercială, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, respectiv a faptei ilicite, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei.

Mai susţine recurenta, că în motivarea cererii, intimata-reclamanta nu a probat săvârşirea unei fapte de către aceasta, ci s-a rezumat la prezentarea unor aspecte de natură penală, care nu fac obiectul prezentei cauze.

Aşadar, se face vorbire despre fals în înscrisuri, fără ca acest aspect să fie stabilit în concret printr-o hotărâre judecătorească, acestea fiind simple supoziţii folosite ca argumente în susţinerea cauzei.

Prin urmare, apreciază că până în momentul la care o instanţă judecătorească nu hotărăşte asupra caracterului penal al faptei imputată, precum şi asupra persoanelor vinovate pentru săvârşirea eventualelor infracţiuni şi responsabile pentru producerea prejudiciului, apărările intimatei-reclamante nu pot fi primite.

În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta trebuie să întrunească două condiţii esenţiale, să aibă un caracter cert şi să nu fi fost reparat încă.

Astfel, solicită instanţei să constate că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că acoperirea prejudiciului în proporţie de 80% prin subvenţii de stat nu înlătură răspunderea civilă delictuală a pârâtei. Instanţa de apel trebuia să reţină faptul că, prin acoperirea integrală a prejudiciului, o parte semnificativă prin subvenţii de stat şi o altă parte prin alte modalităţi, este evident că acesta nu mai întruneşte condiţiile esenţiale privind caracterul cert şi actual.

Aşadar, instanţa de apel, a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 998 din C. civ. de la 1864, care implică în mod clar existenţa unui prejudiciu pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală.

In ceea ce priveşte culpa, se susţine că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile astfel cum au fost stabilite prin contract, nu au existat reclamaţii la adresa acesteia privind modul de îndeplinire a obligaţiilor, iar lucrările au fost executate conform proiectului, astfel că nu poate fi angajată vreo culpă în sarcina pârâtei.

Aşadar, instanţa de judecată nu a exonerat-o pe intimata-reclamantă de răspundere, ba mai mult, i-a reţinut acesteia o culpă în derularea procedurii de atribuire a contractului, stabilindu-i în sarcină obligaţia de plată a jumătate din valoarea creanţei stabilite de organele fiscale.

În condiţiile în care, în sarcina intimatei-reclamante se reţine o culpă, pentru lipsa de diligenţă a comisiei de evaluare în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică, admiterea unei acţiuni în răspunderea delictuală a pârâtei nu face decât să conducă la o îmbogăţire fără justă cauză a intimatei-reclamante.

În acest context, se solicită instanţei să constate că, în mod eronat instanţa de apel a reţinut o culpă conjunctă a pârâtei şi a intimatei-reclamante. Instanţa trebuie să analizeze şi să constate faptul că presupusa faptă imputată pârâtei nu are aptitudinea de a produce vreun prejudiciu, în condiţiile în care s-a acţionat cu profesionalism, îndeplinind în mod corespunzător toate obiectivele proiectului finanţat.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, în mod corect a reţinut instanţa de fond că această condiţie nu este întrunită.

Pentru existenţa şi angajarea răspunderii civile delictuale, este necesar ca între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate. în speţa dedusă judecăţii, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, nu este probat raportul cauzal între faptă şi prejudiciu de către intimata-reclamantă.

Astfel, în lipsa legăturii de cauzalitate, nu ne putem afla pe tărâmul răspunderii civile delictuale. Mai mult decât atât, raportul de cauzalitate nu constituie numai o condiţie esenţială a angajării răspunderii civile, ci este în acelaşi timp şi criteriul sau elementul în funcţie de care se determină întinderea prejudiciului.

In absenţa unei decizii a comisiei de evaluare care să fi declarat câştigătoare oferta pârâtei nu ar mai fi fost încheiat contractul de lucrări cu aceasta şi nici nu ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat, pentru recuperarea căruia apelanta a fost executată silit.

Pe cale de consecinţă, se solicită instanţei să constate că nu este întrunită condiţia esenţială privind legătura de cauzalitate, fapta intimatei-reclamante fiind singura de natură să genereze prejudiciul cauzat.

În urma analizării teoriilor prezentate, rezultă fără îndoială că raţionamentul instanţei de apel în privinţa existenţei legăturii de cauzalitate a fost unul eronat, conducând în mod injust la antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, cu încălcarea dispoziţiilor art. 998 din C. civ. de la 1864, din care reies în mod clar condiţiile esenţiale pentru angajarea răspunderii.

Aşadar, este evident că instanţa de apel a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile situaţiei de fapt deduse judecăţii.

Prin întâmpinarea depusă, la 12 august 2021, recurenta Comunei Gura Teghii a solicitat respingeţi cererea de recurs formulată de A. S.R.L. ca inadmisibilă (în ceea ce priveşte criticile referitoare la fapta ilicită, prejudiciu şi vinovăţie), respectiv ca neîntemeiată (în raport cu toate motivele de recurs).

Prin întâmpinarea depusă la 26 august 2021, recurenta A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul recurentei Comunei Gura Teghii la întâmpinarea recurentei A. S.R.L., depus la 9 septembrie 2021 s-a solicitat înlăturarea susţinerilor formulate de aceasta ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 noiembrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2022, Înalta Curte a amânat cauza pentru discutarea excepţiei nulităţii recursurilor şi a acordat termen la data de 17 martie 2022, cu citarea părţilor.

La termenul din 17 martie 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursurilor invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurenţi se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Din analiza memoriilor de recurs, se constată că motivele invocate nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Aceste susţineri reprezintă chestiuni ce vizează de fapt reanalizarea probatoriului şi implicit starea de fapt dedusă judecăţii, aspecte ce nu se circumscriu motivului de recurs evocat, sens în care, Înalta Curte apreciază că acesta a fost invocat formal în cauză.

Astfel, din analiza memoriilor de recurs, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acestea nu pot fi analizat din perspectiva dispoziţiilor evocate, întrucât argumentele recurenţilor au făcut trimitere la dispoziţii de drept material, însă fără a proceda la analizarea acestora din perspectiva hotărârii recurate şi fără a arăta greşelile săvârşite de instanţa de apel, în soluţionarea cauzei.

Aşadar, recurenta-reclamantă a apreciat că soluţia instanţei de apel este nelegală, deoarece nesocoteşte normele legale şi principiile aplicabile în materia răspunderii civile delictuale, fiind încălcate dispoziţiile de drept material referitoare la legătura de cauzalitate şi la vinovăţie, întrucât a procedat la o interpretare extensivă a noţiunii de cauză - art. 998 şi 999 C. civ.

Totodată, se susţine că instanţa de apel în mod corect a avut în vedere mecanismele doctrinare specifice determinării legăturii de cauzalitate, reţinând ca fiind adecvat sistemul unităţii indivizibile dintre cauză şi condiţii şi, cu toate acestea a aplicat în mod nelegal acest sistem faţă de situaţia de fapt dedusă judecăţii, ceea ce a condus în mod nelegal la reţinerea unei culpe conjuncte a recurentei-reclamante Comuna Gura Teghii.

În acest context, recurenta-reclamantă susţine că "elementul de fapt care prin el însuşi are caracteristicile determinante pentru a produce prejudiciul este chiar fapta pârâtei de a întocmi şi de a se folosi pe parcursul procedurii de achiziţii publice de înscrisuri nereale, elemente depistate de către instituţiile abilitate ale statului şi pentru care a fost sancţionată reclamanta, victima înşelăciunii.

În continuare, recurenta-reclamantă face vorbire despre verificările comisiei de evaluare referitoare la autenticitatea şi veridicitatea unor înscrisuri depuse de către un ofertant la o procedură de licitaţie.

În ceea ce priveşte recursul recurentei-pârâte, aceasta susţine că în pronunţarea soluţiei de admitere în parte a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, instanţa de apel a interpretat şi a aplicat în mod greşit normele de drept material aplicabile în cauză, apreciind că problemele de drept specifice cauzei nu au fost analizate în mod judicios, însă fără a evoca textele legale interpretate şi aplicate greşit de instanţă.

Mai susţine recurenta-pârâtă, că instanţa de apel a omis faptul că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, reclamanta trebuia să probeze, conform art. 1169 C. civ. de la 1864, cu mijloacele de probă prevăzute de legea comercială, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, respectiv a faptei ilicite, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei.

În continuare recurenta-pârâtă a dezvoltat condiţiile privind antrenarea răspunderii civile delictuale, apreciind că instanţa de apel, a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 998 C. civ. de la 1864, care implică existenţa unui prejudiciu.

Totodată, se reţine că prin cererea de recurs formulată în cauză, recurenta-pârâtă a făcut o trecere în revistă a teoriilor doctrinare privitoare la determinarea legăturii de cauzalitate, susţinând în esenţă că "în mod corect a reţinut instanţa de fond că această condiţie nu este întrunită" faţă de pârâtă şi că în realitate, fapta reclamantei este singura de natură să creeze prejudiciul pretins prin acţiune.

Aşadar, recurenta-pârâtă a evidenţiat că potrivit oricăruia dintre mecanismele doctrinare indicate, doar fapta Comisiei de evaluare constituie acel antecedent cauzal care prin el însuşi are toate caracteristicile necesare pentru a genera singur prejudiciul invocat de către Comuna Gura Teghii.

Prin urmare, se constată că aspectele relevate de către recurenţi referitoare la starea de fapt şi fondul cauzei nu corespund motivelor de nelegalitate care să determine casarea unei hotărâri, întrucât în cuprinsul cererilor de recurs sunt formulate critici de netemeinicie a deciziei recurate, ce privesc modul în care instanţa de apel a interpretat actul juridic dedus judecăţii şi critici privind modul în care instanţele au apreciat probele administrate, cu referire la starea de fapt.

Totodată, sunt prezentate aspecte de fapt care ţin de derularea relaţiilor dintre părţi, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Aşadar, se constată că prin memoriile de recurs, recurenţii nu au indicat şi nici nu au dezvoltat în memoriul de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., pentru a se putea efectua controlul de legalitate de către instanţa de recurs.

În acest sens, se apreciază că motivele indicate de către recurenţi în cuprinsul cererii de recurs nu se numără printre cele prevăzute în mod expres şi limitativ de legiuitor.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurenţilor cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Astfel, deşi au exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, recurentele îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt şi de administrare şi apreciere a probelor, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurente constă, practic, în redarea istoricului cauzei, prin indicarea obiectului cererii de chemare în judecată şi a demersurilor întreprinse, a apărărilor formulate la fond şi în apel, a probelor administrate, fără însă a arăta, în concret, în ce constă greşeala instanţei de apel, a cărei hotărâre au atacat-o.

Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Astfel, deşi recurenta-reclamantă şi recurenta-pârâtă au indicat, drept motiv de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la hotărârea pronunţată cu aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, din observarea criticilor formulate de către recurente se constată că, acestea nu reprezintă critici efective de nelegalitate aduse hotărârii, în sensul motivelor de recurs evocate, ci doar critici de netemeinicie.

Înalta Curte, reţine că acestea nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate, care exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Aspectele învederate de recurente se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la situaţia de fapt ori la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, dezvoltarea criticilor nu face posibilă încadrarea lor în nici unul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în realitate, recurenta-reclamantă şi recurenta-pârâtă reluând apărările de fond formulate în fazele procesuale anterioare, referitoare la situaţia de fapt şi probele efectuate în cauză şi a modului de interpretare a acestora - ceea ce constituie o chestiune de fapt şi de administrare şi apreciere a probelor, ce nu mai poate face obiectul cenzurii în recurs, iar simpla indicare a unui text de lege, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea, prin raportare la hotărârea pronunţată, nu este suficientă, din această perspectivă.

Pe de altă parte, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, a constata nulitatea cererilor de recurs de faţă.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege invocat, va admite excepţia nulităţii, invocată din oficiu, şi va constata nulitatea cererilor de recurs, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod va anula recursurile declarate de recurenta-reclamantă COMUNA GURA TEGHII şi recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 657 A din 13 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă COMUNA GURA TEGHII şi recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 657 A din 13 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.