Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1091/2005 AI generated

Pension benefits for military labor detachments: scope of Law 309/2002 and anti-discrimination principle

Case Number Decizia nr. 1091/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pension House, upholding the lower court’s decision that granted the claim to the surviving spouse and confirming the right to pension benefits under Law No. 309/2002. The dispute concerned the denial of social benefits to the wife of a deceased veteran who had performed military service in labor detachments (U.M. 04669 and Eșalon 21 Pitești) between December 1953 and November 1956; the administrative body argued that these specific units did not fall under the jurisdiction of the former General Directorate of Labor Services, which the law explicitly covered. The Court held that the appeal was unfounded because the military service booklet proved the performance of labor during the service period, and excluding the beneficiary based solely on the hierarchical subordination of the military unit would constitute an inequitable and discriminatory differentiation among individuals in identical circumstances, thereby satisfying the admissibility requirements of Articles 1, 3, and 6(2) of Law No. 309/2002.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002; Pension benefits for military labor detachments: scope of Law 309/2002 and anti-discrimination principle: Apreciind, deci, că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt în cauză și că sunt întrunite cerințele de admisibilitate a cererii, prevăzute de art. 1, art. 3 și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, urmează a se respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

Keywords

AI generated
pension rights military service spouse social services military disciplinary law rights of civil servants

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
Apreciind, deci, că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt în cauză și că sunt întrunite cerințele de admisibilitate a cererii, prevăzute de art. 1, art.
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002
3 și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, urmează a se respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 4 februarie 2004, P.D., în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului P.I., a contestat legalitatea hotărârii nr. 8972 din 9 ianuarie 2004, prin care Comisia constituită la Casa Județeană de Pensii Dolj pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002, i-a respins cererea formulată în vederea acordării drepturilor pretinse.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși a depus acte oficiale doveditoare, care atestă efectuarea stagiului militar, de către soțul său predecedat, în cadrul unor detașamente din muncă din subordinea fostei Direcții Generale a Serviciului Muncii, comisia sesizată i-a respins cererea, apreciind greșit că aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 109 din 4 martie 2004, a admis acțiunea, în sensul că a constatat calitatea reclamantei P.D., de beneficiară a prevederilor Legii nr. 309/2002, pentru perioada 2 decembrie 1953 - 7 noiembrie 1956, în care soțul său a efectuat stagiul militar, în cadrul U.M. 04669 și la Eșalon 21 Pitești.

Instanța a reținut că soluția respectivă se impune în raport cu mențiunile făcute în livretul militar al defunctului P.I., cu prevederile Legii nr. 309/2002 și cu Normele metodologice nr. 1114/2002. date în aplicarea legii.

Împotriva sentinței a declarat recurs. pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj.

Recurenta a susținut că în mod eronat prima instanță a admis acțiunea, deoarece soțul reclamantei P.D., și-a satisfăcut stagiul militar la U.M. 04669 și la Eșalon 21 Pitești, care nu fac parte din fosta Direcție Generală a Serviciului Muncii. Că, în realitate, numai unitățile care au aparținut Ministerului de Interne - Direcția Generală a Serviciului Muncii, intră sub incidența normelor legale invocate de reclamantă.

Critica este neîntemeiată.

Din copia livretului militar prezentat de reclamantă în sprijinul cererii sale, rezultă că soțul predecedat al acesteia, P.I., a prestat muncă în cadrul U.M. 04669 și Eșalon 21 Pitești, în perioada 2 decembrie 1953 - 7 noiembrie 1956.

După lăsarea la vatră, el a fost inclus în categoria soldaților neinstruiți.

Din moment ce nu se contestă prestarea muncii pe durata stagiului militar, în detașamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică măsura exceptării reclamantei, în calitatea ei de soție supraviețuitoare a lui P.I., de la acordarea drepturilor solicitate. În caz contrar, s-ar ajunge la situații inechitabile, de recompensare parțială doar a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiții identice și care, datorită unor împrejurări formale, ce țin exclusiv de subordonarea ierarhică a unității militare, beneficiază de un tratament diferit și evident, discriminatoriu.

Apreciind, deci, că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt în cauză și că sunt întrunite cerințele de admisibilitate a cererii, prevăzute de art. 1, art. 3 și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, urmează a se respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 109 din 4 martie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2005.