Subrogatory action voided for failure to allege legal illegality rather than mere evidentiary dispute

Şedinţa publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Specializat Mureş la 6 noiembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta societatea A. S.R.L., aflată în procedura insolvenţei, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., a solicitat pe calea unei acţiunii oblice: obligarea pârâtei de rang 1 C. la plata sumei de 291.000 RON către pârâtul de rang 2 D.; obligarea pârâtei de rang 1 C. la plata penalităţilor de întârziere către pârâtul de rang 2 D. constând în dobânda legală prevăzută de art. de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 de la data de 16 noiembrie 2017 până la plata integrală a debitului principal şi obligarea pârâtei de rang 1 C. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 36 din 5 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârâta C., prin întâmpinare.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D. şi C., invocată de pârâtul D..

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D..

A fost obligată reclamanta A. S.R.L. la plata sumei de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial, în favoarea pârâtei C..

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin decizia nr. 190/A din 13 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 36 din 5 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea memoriului de recurs, s-a arătat că decizia atacată este nelegală şi neîntemeiată, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile C. civ. privind acţiunea oblică şi condiţiile necesar a fi îndeplinite în vederea exercitării acesteia.

Având în vedere faptul că înscrisurile depuse la dosar de către pârât nu fac dovada lipsei pasivităţii acestuia în ceea ce priveşte recuperarea creanţei de la debitoarea sa, recurenta apreciază că instanţa de apel a conchis în mod eronat neîndeplinirea celei de-a doua condiţii privind exercitarea acţiunii oblice, anume refuzul sau neglijenţa debitorului în exercitarea drepturilor şi acţiunilor acestuia.

În acest context, se susţine că prin decizia nr. 583/A/16.11.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Târgu Mureş, rămasă definitivă prin decizia nr. 1147/23.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. x/20.12.2013 şi, în consecinţă, repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul restituirii de către pârâtul de rang 2 D. a sumei de 649.698,75 RON, preţ încasat în baza contractului rezoluţionat.

În acest sens, se arată că, din cuprinsul acestei sume face parte şi suma de 291.000 RON, pe care pârâtul de rang 2, D., trebuia să o recupereze de la pârâta de rang 1, C., în baza acordului de partaj amiabil încheiat în data de 23.06.2014 cu privire la suma de bani care a făcut obiectul contractului de vânzare- cumpărare acţiuni nr. x/20.12.2013. Această sumă face parte din preţul pe care debitorul avea obligaţia de a-l restitui reclamantei. Cu toate acestea, pârâtul D. a rămas în pasivitate în ceea ce priveşte recuperarea acestei sume, astfel că recurenta a solicitat pe calea unei acţiuni oblice obligarea pârâtei de rang 1 să plătească suma de 291.000 RON către pârâtul de rang 2 ca fiind o plată nedatorată, de această sumă urmând să beneficieze creditorii acestuia.

De asemenea, se arată că la dosarul cauzei au fost depuse o serie de extrase de cont din partea pârâtei C. care atestă faptul că la anumite date calendaristice, aceasta a retras de la bancomat anumite sume de bani.

Deşi recurenta a învederat faptul că aceste înscrisuri nu probează restituirea sumei de către pârâta C. şi că nu există date din care să poată fi coroborate cu certitudine declaraţiile autentificate şi extrasele de cont depuse la dosarul cauzei, instanţa de apel a apreciat că ele fac pe deplin dovada că pârâtul a făcut demersuri pentru recuperarea sumelor achitate.

În acest sens, recurenta apreciază că declaraţiile menţionate fac dovada simulaţiei restituirii sumei datorate, astfel că debitorul D. nu numai că nu a făcut niciun demers real în recuperarea creanţei sale, însă nici nu şi-a manifestat intenţia de a recupera această sumă.

Totodată, se arată că declaraţia care atestă că debitorul a primit ultima tranşă din suma de 291.000 RON la data de 30 decembrie 2015 a fost autentificată la data de 20 noiembrie 2020, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată în dosarul nr. x/2020 privind acţiunea oblică, fapt ce atestă că această declaraţie a fost întocmită pro causa, în scopul producerii unor probe care să ateste o plată care, în fapt, nu a fost efectuată.

În ceea ce priveşte sarcina probei, care revine reclamantei în temeiul art. 270 alin. (2) din C. proc. civ., recurenta arată că probarea faptului că debitoarea C. nu şi-a îndeplinit obligaţia de restituire, precum şi a faptului că pârâtul D. nu a făcut demersuri în vederea recuperării creanţei reprezintă dovada unui fapt negativ. Or, este îndeobşte cunoscut că dovada unui fapt negativ se poate face numai prin probarea faptului pozitiv contrar, ceea ce conduce la răsturnarea sarcinii probei într-o atare situaţie. Prin urmare, pârâţii ar fi trebuit să facă dovada plăţii sumei de 291.000 RON către D. sau a demersurilor întreprinse de acesta din urmă în vederea recuperării creanţei.

Prin urmare, recurenta apreciază că nu s-a făcut dovada efectivă a îndeplinirii obligaţiei şi nici a lipsei pasivităţii debitorului D. şi, drept urmare, condiţiile impuse de lege privind admisibilitatea acţiunii oblice sunt îndeplinite, instanţa de apel aplicând şi interpretând în mod eronat normele de drept material.

În acest context, recurenta consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind exercitarea acţiunii oblice prin care a solicitat pârâtei de rang 1 C. să restituie suma de 291.000 RON către pârâtul de rang 2 D., ca urmare a existenţei unei plăţi nedatorate, întrucât aceasta deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de debitorul D., constatată prin hotărârea judecătorească la care a făcut referire în prezentul recurs.

De asemenea, se susţine că debitorul recurentei, pârâtul de rang 2, a rămas în pasivitate şi refuză cu rea-credinţă să îşi exercite drepturile privind recuperarea sumei de 291.000 RON, astfel cum s-a arătat, iar pârâta de rang 1 a beneficiat de suma supusă restituirii ca fiind o plată nedatorată, dovada fiind făcută prin OP nr. x/31.07.2014 cu menţiunea expresă că a fost făcută în baza acordului încheiat între cei doi pârâţi.

Pentru aceste considerente, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului formulat împotriva deciziei atacate, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Târgu Mureş.

Prin întâmpinările intimaţilor, depuse la 24 noiembrie 2021, s-a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, nu sunt supuse recursului cererile evaluabile în bani în valoare până la 500.00 RON, precum şi hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede ca hotărârile primei instanţe sunt supuse numai apelului, având în vedere că decizia atacată este o hotărâre definitivă, astfel cum s-a menţionat în finalul dispozitivului acesteia.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este nefondată, urmând a fi respinsă, având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 sus-menţionată.

În ceea ce priveşte susţinerea intimatei, potrivit căreia, decizia atacată este o hotărâre definitivă, nefiind supusă numai căii de atac a recursului, se constată de asemenea că este nefondată, în raport cu dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. ce privesc legalitatea căii de atac.

La termenul din 17 martie 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situaţia de fapt şi probatoriul administrat.

Aşadar, în susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta consideră că instanţa de apel a aplicat şi interpretat în mod eronat dispoziţiile C. civ. privind acţiunea oblică şi condiţiile necesar a fi îndeplinite în vederea exercitării acesteia, context în care a apreciat că nu s-a făcut dovada efectivă a îndeplinirii obligaţiei şi nici a lipsei pasivităţii debitorului D. şi, drept urmare, condiţiile impuse de lege privind admisibilitatea acţiunii oblice sunt îndeplinite.

În aceste context, recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită apreciere a probatoriului administrat în cauză, concluzionând în mod eronat că debitorul a fost activ în recuperarea prejudiciului, fără să ţină cont că cele două declaraţii sub semnătură privată şi autentificate au fost făcute pro causa.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a reţinut că declaraţiile autentificate sub nr. x/24.10.2016 la BNP E. şi sub nr. x/20.11.2020 la BNP F., coroborate cu extrasele de cont depuse la dosar, fac pe deplin dovada că pârâtul D. a făcut demersuri pentru recuperarea sumelor achitate pârâtei C., context în care a apreciat că nu există nicio dovadă în susţinerea criticilor apelantei, cu privire la faptul că cele două înscrisuri au fost făcute pro causa, faţă de împrejurarea că una din cele două declaraţii a fost întocmită în faţa notarului cu patru ani înainte de promovarea cererii ce face obiectul prezentului dosar.

Aşadar, toate argumentele recurentei-reclamante reprezintă o relatare a situaţiei de fapt şi a greşitei interpretări a acestei situaţii de către cele două instanţe, pe baza probatoriilor administrate în cauză, astfel că, din analiza recursului declarat, se constată că recurenta critică soluţia instanţei de apel doar în ce priveşte temeinicia acesteia raportat la administrarea probatoriului administrat în cauză, solicitând, în esenţă, reaprecierea probelor de către instanţa de recurs.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel că criticile recurentei referitoare la interpretarea probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia.

Astfel, simpla nemulţumire a părţii cu privire la modul în care instanţa a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea aceloraşi susţineri din faţa instanţei de apel cu privire la interpretarea probatoriului administrat în cauză, respectiv expertiza tehnică judiciară şi respingerea obiecţiunilor formulate cu privire la aceasta.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecinţă, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 190/A din 13 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 190/A din 13 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi D. şi C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2022.