Inapplicability of res judicata between distinct military pension claims; limits of revision for contradictory judgments

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, la data de 19 august 2020, sub nr. x/2019/a1, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, revizuirea deciziei civile nr. 955 din 2 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2019, invocând, în drept, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea dosarului Curţii de Apel Piteşti spre competentă soluţionare, urmare admiterii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 10 noiembrie 2020, a cererii de strămutare formulată de revizuent.

Pe rolul Curţii de Apel Piteşti, dosarul a fost înregistrat la data de 02.12.2020 sub nr. x/2019/a1.

La data de 03.02.2021, revizuentul a formulat cerere de suspendare a judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept care face obiectul dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

2. Soluţia instanţei de revizuire. Hotărârea recurată

Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 655/2021 din 17 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 955 din 2 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2019, intimaţi fiind Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, Bucureşti.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, revizuentul A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii cererii de revizuire şi, în principal, schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor promovate, iar, în subsidiar, anularea deciziei, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare a apelului.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-revizuent a relevat, pe larg, istoricul litigiului şi a susţinut nelegalitatea deciziei recurate, invocând, în esenţă, următoarele motive de recurs:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii), solicită a se observa că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a reţinut aspectul potrivii căruia, în speţa dedusa judecăţii, nu ar exista autoritate de lucru judecat faţă de decizia civilă nr. 3053/28.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018 şi, în opinia sa, aceste susţineri vin în contradicţie vădită cu prevederile legale ale art. 430 alin. (1) şi art. 431 C. proc. civ.. şi aspectele cauzei, pe care le-a dezvoltat în continuare.

Recurentul-revizuent susţine că ceea ce interesează şi este aplicabil în prezenta cerere de revizuire este cel de-al doilea alineat al articolului 431 C. proc. civ., care reglementează efectul pozitiv al lucrului judecat şi, tocmai de aceea, a detaliat aspecte doctrinare şi de jurisprudenţă legate de acest aspect.

În ce priveşte identitatea de părţi, recurentul arată că aceasta se referă la identitatea dintre persoana care a câştigat un prim proces, şi cel care figurează ca parte într-un litigiu nou, în cadrul căruia valorifică hotărârea care a soluţionat litigiul iniţial; doar o astfel de hotărâre produce un efect pozitiv în favoarea acestei persoane, neputând fi contrazisă în noua judecată.

În acest context, recurentul arată că, chiar dacă în primul litigiu Casa de Pensii Sectorială nu a fost parte, aceasta a dispus recalcularea pensiei sale în baza adeverinţei emise de pârâţi, adeverinţă emisă ca urmare a dispoziţiilor deciziei civile nr. 3053/28.11.2019.

Faptul că în acea cauză, valoare de referinţă sectorială avea un cuantum diferit de cel din prezenta cauză, în opinia recurentului, nu prezintă relevanţă în speţa dedusă judecăţii, atâta timp cât aceasta stabileşte cu putere de lucru judecat faptul că, ori de câte ori se modifică acest cuantum, pârâţii vor fi obligaţi să-i recalculeze drepturile.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul-revizuent a mai susţinut că, cu toate că era ţinută de puterea de lucru judecat, atât a considerentelor, cât şi a dispozitivului deciziei anterior menţionate, instanţa de control judiciar din dosarul nr. x/2019, în ciuda faptului că a invocat aceleaşi considerente avute în vedere de instanţa din cauza deja soluţionată, a nesocotit puterea de lucru judecat şi a adoptat o soluţie contrară celei din cauza precedentă.

Mai mult, instanţa a "spart" obiectul cauzei în două părţi, în condiţiile în care acţiunea formulată avea un obiect unitar şi bine precizat (identic cu cel din acţiunea soluţionata deja cu titlu defintiv de către aceeaşi instanţă şi care, de altfel, constituia chestiunea litigioasă comună celor două cauze), conferindu-i acestuia un caracter dihotomic.

Astfel, a făcut vorbire - extra petita - despre o aşa-zisă 'lex tertia" în cazul în care s-ar proceda la actualizarea pensiei militare de serviciu, in condiţiile expuse în conţinutul ambelor acţiuni şi, în mod cu totul netemeinic şi nelegal, a tratat în mod separat segmentul temporar 28.05.2016. - 31.05.2016.

În atare condiţii, recurentul-revizuent consideră că susţinerile instanţei investită cu cererea de revizuire, în sensul că nu există autoritate de lucru judecat faţa de decizia civilă nr. 3053/2019 a Curţii de Apel Ploieşti sunt eronate, întrucât:

1. în prezenta cauză, identitatea de părţi, astfel cum este necesara in cazul efectului pozitiv al lucrului judecat exista in persoana sa, care a figurat ca reclamant atât in cauza deja soluţionata si care a căpătat putere de lucru judecat si care mi-a fost favorabila (5087/105/2018), cat şi în cauza subsecventă, a cărei soluţie solicită a fi revizuită prin prezenta cerere;

2. chiar daca acelaşi efect pozitiv al puterii lucrului judecat nu implică, în mod obligatoriu, identitatea de obiect, fiind suficientă soluţionarea favorabilă a unei chestiuni litigioase care să aibă legătura cu cauza subsecventa, in cazul său exista indentitate de obiect intre cauza iniţiala si cel din cauza a cărei soluţie solicită a fi revizuită. Obiectul identic celor doua cauze îl reprezintă reîncadrarea, reclacularea si actualizarea indemnizaţiei de incadrare (solda de funcţie) şi, pe cale de consecinţă, recalcularea şi actualizarea pensiei militare de serviciu având ca baza de clacul VRS 484,18;

3. cu toate acestea, cea de a doua instanţă, nesocotind puterea lucrului judecat al deciziei nr. 3053/28.11.2019 din dosarul x/2018, prin care a fost soluţionată problema litigioasa comuna celor doua cauze si in urma căreia i-a fost recunoscut dreptul solicitat, a adoptat o decizie netemeinica, nelegala si contrara celei din cauza precedentă.

Apărările formulate în cauză

La data de 5 august 2021, respectiv 6 august 2021 intimaţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale au formulat întâmpinări, prin care au solicitat anularea recursului pentru lipsa motivării; în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

III. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât, acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei, la data de 29 mai 2019, deci, după intrarea în vigoare a legii.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.., iar prin rezoluţia din 06 septembrie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen, iniţial, pentru soluţionarea recursului la data de 04 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Fiind luate, în examinare, cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.., excepţiile invocate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării întâmpinărilor, invocată de către recurentul- revizuent, Înalta Curte reţine că este nefondată, întâmpinările fiind depuse la dosar cu respectarea termenului legal procedural cerut de art. 490 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Astfel, potrivit actelor de procedură efectuate în cauză, cererea de recurs şi motivele dezvoltate în susţinerea acestuia au fost comunicate intimaţilor la data de 05.07.2021 (conform dovezilor de înmânare existente la fila x, 51 şi 53 dosar recurs), iar întâmpinările au fost formulate la 05.08.2021, astfel cum atestă data rezoluţiei de înregistrare, respectiv, data faxului de trimitere, rezultând, cu evidenţă, respectarea termenului procedural de 30 de zile de depunere a întâmpinării.

În ce priveşte excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, invocată de către intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, prin întâmpinările formulate, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că în cadrul cererii de recurs au fost invocate critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, excepţia nulităţii recursului urmează a fi respinsă.

În cauză, nu operează sancţiunea nulităţii, pentru că, din lecturarea cererii de recurs se poate constata cu uşurinţă că recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., iar criticile sale se încadrează în aceste temeiuri, fiind indicate in concreto normele de drept substanţial referitor la care partea consideră că instanţa a realizat o încălcare a acestora, respectiv, a făcut o aplicare sau interpretare eronată, încât, excepţia este nefondată, urmând a fi respinsă.

În fine, Înalta Curte urmează a respinge şi excepţia nulităţii recursului, din perspectiva respectării termenului procedural de motivare a căii de atac, invocată de către intimaţi, prin întâmpinare.

Hotărârea recurată a fost comunicată recurentului-revizuent la 8 martie 2021, respectiv, 5 martie 2021, declaraţia de recurs a fost făcută, într-adevăr, la data de 24 februarie 2021, dar motivele recursului au fost depuse la data de 05 aprilie 2021, astfel cum atestă data înscrisă în rezoluţia de înregistrare, fiind pe deplin respectate prevederile legale imperative ale art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.., recursul fiind declarat şi motivat cu respectarea termenului procedural legal.

În ce priveşte motivarea recursului, Înalta Curte reţine că motivele de recurs au fost depuse la dosar la data de 05 aprilie 2021, de asemenea, în termenul legal, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 487 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Examinând, în continuare, recursul, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat în cadrul primei critici din recursul declarat în cauză, este nefondat.

Înalta Curte reţine că, raportat la dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ. şi în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului sarcina ca, în soluţionarea unei cereri, o cerere de revizuire- în cazul de faţă, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa care a pronunţat hotărârea de revizuire, a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia dată, respectiv, motivele pentru care consideră că nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, Înalta Curte apreciază că decizia recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 din C. proc. civ.

Prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar lipsa de motivare ori nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la hotărârea atacată şi la limitele cu care a fost învestită instanţa prin cererea de revizuire. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă cauzei. Deşi s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanţă pentru respingerea cererii de revizuire ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Şi acest motiv de recurs invocat de recurentul-revizuent este nefondat.

În actualul cadru procesual, secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestită, în temeiul art. 513 alin. (6) teza I C. proc. civ.., cu recursul declarat de revizuentul A. împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Curţii de Apel Piteşti, prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de acesta, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Art. 509. - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

De esenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunţate în cauze diferite, în privinţa cărora să existe tripla identitate - părţi, cauză, obiect -, pentru a putea fi examinată respectarea autorităţii de lucru judecat, iar, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Prin criticile din recurs subscrise pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.., recurentul-revizuent reiterează susţinerile din cererea de revizuire, referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă antamată.

Criticile invocate sunt nefondate.

Într-adevăr, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Iar, prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", legiuitorul a urmărit ca, să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Ceea ce invocă, astfel, recurentul-revizuent este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, tinzând să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat, în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia, însă, nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Însă, raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, instanţa de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, cum încearcă recurentul a pretinde, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată şi de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe în legătură cu existenţa acelei hotărâri.

Cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată cu existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat izvorăşte din natura juridică a instituţiei revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situaţia în care competenţa de soluţionare este dată instanţei ierarhic superioară în grad celor care au pronunţat hotărârile pretins contrare) şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

În concluzie, instanţei de revizuire nu îi este permis să se transforme în instanţă de recurs şi nu îi este permis să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face numai într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea revizuirii - cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă - formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul căreia instanţa de revizuire nu este chemată să cenzureze o judecată anterioară, astfel cum se solicită, în fapt, în prezenta în cauză.

În speţă, examinând cronologic cele două litigii, situaţia se prezintă astfel:

În dosarul nr. x/2018, având ca obiect, recalcularea indemnizaţiei lunare şi a celorlalte drepturi aferente, prin includerea în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare, stabilite prin utilizarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 405 RON, a procentului de 4% prevăzut de art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2008, începând cu data de 15.05.2015, precum şi a procentului de 10% prevăzut de art. I pct. 4 din Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 şi pentru viitor; luarea în considerare la stabilirea drepturilor de pensie a indemnizaţiei de încadrare brută lunară stabilită pe baza VRS de 42136 RON (VRS de 405 RON+4%, procent prevăzut de art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2008) începând cu data de 15.05.2015 şi VRS de 463,5 RON (VRS de 421,36+10%) începând cu data de 01.12.2015, şi, după, caz, includerea majorării de 4% (procent prevăzut de art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2008) în indemnizaţia de încadrare brută lunară pe baza căreia ne-a fost stabilită pensia de serviciu; obligarea pârâţilor la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea, în mod diferenţiat, a indemnizaţiilor şi pensiilor cuvenite potrivit pct. 1 şi 2, începând cu data de 15.05.2015 şi pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, s-a pronunţat decizia nr. 3053 din 28 noiembrie 2019, definitivă, prin care, s-a acordat recurentului-revizuent recalcularea indemnizaţiei lunare şi a celorlalte drepturi aferente, prin includerea în cuantumul indemnizaţiei de încadrare, stabilite prin utilizarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 405 RON, a procentului de 4% prevăzut de art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2008, începând cu data de 15.05.2015, precum şi a procentului de 10% prevăzut de art. I pct. 4 din Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 şi până la data pensionării reclamantului A., respectiv 01.06.2016, precum şi obligarea intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare la emiterea adeverinţei cu indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilită pe baza VRS de 421,36 RON începând cu data de 15.05.2015 şi VRS de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015 în vederea recalculării pensiei de serviciu, cu plata diferenţelor băneşti corespunzătoare;

Pe când, în dosarul nr. x/2019, obiectul cauzei l-a constituit reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar, respectiv, a indemnizaţiei lunare brute ce se cuvine procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor prin includerea procentului de 8,5% prevăzut de art. 2 din O.U.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON + 4% +4,5% + 10%, rezultând astfel o VRS de 484,18 RON, recalcularea pensiei de serviciu în raport de noul VRS, repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficiere reclamantul, respectiv obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferenţiat până la 1.12.2015, după 1.12.2015, dar şi pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legi cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea nr. 284/2010.

Se observă, astfel, cum corect a constatat şi instanţa de revizuire, că obiectul şi cauza celor două acţiuni sunt diferite, diferenţa de obiect fiind dată de faptul că reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei lunare a fost solicitată pentru alte perioade, în fiecare dintre cele două dosare, şi pentru alt nivel VRS cerut, şi acesta diferit.

În plus, există şi o diferenţă de părţi, în dosarul nr. x/2018 intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale nefiind parte, astfel că, nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi, cerută de text.

În aceste condiţii, în mod legal Curtea a considerat că între hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile precizate, nu există autoritate de lucru judecat în sensul dispoziţiilor art. 430 - 432 C. proc. civ.., nefiind îndeplinită în mod cumulativ tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză, în cazul cererilor de chemare în judecată în care ele s-au pronunţat şi, prin raportare la cele de mai sus, instanţa de revizuire a concluzionat în mod corect că nu este îndeplinită condiţia admisibilităţii cererii de revizuire, în ceea ce priveşte cerinţa existenţei unei hotărâri definitive potrivnice.

Astfel, în mod nefondat se susţine de către recurentul-revizuent că decizia nr. 955 din 2 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3053 din 28 noiembrie 2019, a aceleiaşi Curţi de Apel, contrar susţinerilor acestuia, cele două hotărâri nefiind potrivnice.

În lumina considerentelor anterioare, se constată că, în cauza dedusă judecăţii, în circumstanţele expuse detaliat anterior, întemeiat a reţinut instanţa că, pe calea revizuirii, a fost învestită cu o solicitare de a cenzura modalitatea în care, prin decizia atacată, s-a soluţionat problema pe fond, examinare care excedează cadrului procesual al revizuirii pentru motivul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea, Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, parag. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

În plus, contrar susţinerilor recurentului-revizuent, instanţa de recurs a analizat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat; se constată că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu mai poate fi valorificat ca motiv de revizuire.

Astfel, deşi nu a fost învestită formal cu soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru a Deciziei nr. 3053 din 28 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, faptul că instanţa a pronunţat decizia atacată cu revizuire, având în vedere şi decizia menţionată, demonstrează faptul că litigiul a fost soluţionat inclusiv prin luarea în considerare a dezlegării anterioară cu autoritate de lucru judecat a chestiunilor în litigiu.

În aceste condiţii, pentru considerentele expuse în precedent, nici instanţa de revizuire, învestită în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi nici instanţa de recurs, învestită în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., nu au competenţa de a cenzura modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă, infirmarea unei astfel de soluţii putând fi realizată numai într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea revizuirii.

În consecinţă, nu intră în puterea de cenzură a instanţei învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. modalitatea în care cea de-a doua instanţă a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, căci, astfel, s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei atacate.

Prin urmare, dacă în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele lucrului judecat ale deciziei invocată ca fiind contrară, partea în cauză nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorităţii lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că, o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei, constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată, de exemplu, în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte găseşte a fi nefondate criticile formulate, nefiind incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., republicat, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentul-revizuent, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii formulării întâmpinărilor, invocată de către recurentul- revizuent.

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinări.

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 655/2021 din 17 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.