Criminal company nullity action barred by failure to articulate statutory illegality grounds for cassation appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal on the merits, leaving the Court of Appeal's decision, which dismissed the action as unfounded, in final force; the appellant prevailed only procedurally in having the appeal recognized as inadmissible rather than on the substantive claim. The dispute involved a request for the declaration of nullity of a limited liability company, based on allegations that the appellant's personal data was fraudulently used to register the entity, resulting in fictitious signatures and a failure to meet the statutory minimum number of associates. The decisive legal basis was Article 489(2) of the Civil Procedure Code, which mandates the annulment of an appeal (recurs) when the appellant fails to frame arguments within the specific grounds for illegality listed in Article 488(1), as the court determined that the appellant's arguments constituted a re-litigation of facts and a challenge to the lower court's evidence analysis rather than a valid assertion of non-compliance with substantive law under Article 56(h) of Law No. 31/1990.
Legislator headnote
AI generatedart. 56 lit. h) din Legea nr. 31/1990, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 56 din Legea nr. 31/1990; Criminal company nullity action barred by failure to articulate statutory illegality grounds for cassation appeal: Invocând în drept dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ. şi ale Legii nr. 31/1990, în argumentarea cererii de recurs, reclamantul A. a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 martie 2022
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 2 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei admiterea cererii de chemare în judecată şi declararea nulităţii societăţii pârâte.
Prin sentinţa civilă nr. 1785 din 18 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar, în rejudecarea fondului, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, să se dispună nulitatea societăţii B. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 163 A din 3 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1785 din 18 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..
Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 163 A din 3 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Invocând în drept dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ. şi ale Legii nr. 31/1990, în argumentarea cererii de recurs, reclamantul A. a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În opinia recurentului, în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 56 lit. h) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, conform cărora:
"Nulitatea unei societăţi înmatriculate în registrul comerţului poate fi declarată de tribunal numai atunci când: lit. h) nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege".
Or, în cauză, precizează recurentul, a arătat instanţelor de judecată faptul că, întrucât nu a procedat nici la constituirea societăţii pârâte, nici la exercitarea activităţii ei, deşi datele sale personale apar, în mod fraudulos, în documentele oficiale şi neoficiale administrate în cauză cu titlu de probe, societatea nu are, în mod efectiv nici organe statutare, şi nici nu îndeplineşte condiţia numărului minim de asociaţi, prevăzută de lege.
Arată că în cursul procesului penal s-au administrat mai multe documente pe care experţii criminalişti le-au analizat. Rezultatul conţinut în raportul de expertiză a fost reprezentat de lipsa de identitate, semnătura realizată pe documentele analizate fiind una fictivă.
Instanţele civile au reţinut, de asemenea, faptul că toate documentele prezentate la registru momentul înfiinţării societăţii pârâte "par a avea aceeaşi semnătură".
Instanţele civile au stabilit "dincolo de orice dubiu rezonabil" faptul că recurentul este unicul asociat al societăţii pârâte, fiind astfel îndeplinite condiţiile cerute de lege în ceea ce priveşte numărul minim de asociaţi, însă nu s-a stabilit, în mod concret şi efectiv, faptul că acesta a semnat actele depuse la Registrul Comerţului în scopul înregistrării societăţii pârâte.
Art. 56 lit. h) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale sancţionează cu nulitatea societăţile care în mod efectiv nu îndeplinesc numărul minim de asociaţi. Dacă am considera că regula înscrisă în acest articol se referă la un număr fictiv, scriptic, ar însemna ca majoritatea societăţilor comerciale să fie în fiinţă doar pentru faptul că anumite persoane (uneori nereale) sunt înscrise în documentele societăţii în calitate de asociaţi.
Aşa fiind, apreciază că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept material, deoarece societatea pârâtă nu are în mod real un administrator, întrucât între recurent şi persoana, care în mod fraudulos i-a folosit datele personale, nu există identitate.
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului.
Intimata - pârâtă B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 10 noiembrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A. din perspectiva criticilor indicate, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant nu şi-a încadrat criticile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar susţinerile din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate expres de art. 488 C. proc. civ.
Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.
Din expunerea argumentelor evocate de recurent rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond, care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Se observă că reclamantul A. a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.
În speţă, recurentul tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, iar faptul că indică anumite dispoziţii legale (ex.: art. 56 din Legea nr. 31/1990), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 163 A din 3 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 163 A din 3 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2022.