Anularea hotărârii arbitrale: inadmisibilitatea recursului împotriva respingerii cererii de anulare în temeiul art. 613 alin. (4) C. proc. civ.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's judgment which had previously rejected the annulment action, leaving the final award binding. The dispute involved a health insurance fund's attempt to annul an arbitral award issued by a Central Arbitration Commission in a dispute with a private service provider, based on alleged procedural defects such as the missing place of pronouncement and late communication of the award. The court determined that under the civil procedure law in force at the time the arbitration case was registered (December 2013), appeals were admissible only against appellate decisions that admitted the annulment action, meaning that judgments rejecting annulment were final and not subject to further appeal, thus the appellant failed to meet the admissibility conditions for cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 613 alin. (4) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, Art. 27 C. proc. civ; Anularea hotărârii arbitrale: inadmisibilitatea recursului împotriva respingerii cererii de anulare în temeiul art. 613 alin. (4) C. proc. civ: Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 245 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 martie 2022
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 9 iunie 2020, sub număr de dosar x/2020, reclamanta CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., anularea hotărârii arbitrale nr. 117 din 4 februarie 2016 pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţională de Asigurări de Sănătate - Colegiului Medicilor din România - Colegiului Farmaciştilor din România - Colegiului Medicilor Dentişti din România, în dosarul nr. x/2013.
În drept, au fost invocate prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ.
Prin încheierea din 15 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admisă excepţia necompetenţei materiale (funcţionale) a secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii promovate de reclamanta CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., în favoarea unei secţii civile a Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a V-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti la 17 iulie 2020, sub număr de dosar x/2020
Prin sentinţa civilă nr. 245 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca nefondată acţiunea în anulare formulată reclamanta CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU împotriva hotărârii arbitrale nr. 117 din 4 februarie 2016 pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate - Colegiul Medicilor din România - Colegiul Farmaciştilor din România - Colegiul Medicilor Dentişti din România în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.
Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 245 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În argumentarea cererii, recurenta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU susţine, în esenţă, că, în mod nelegal, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut faptul că noţiunea de "locul pronunţării" nu trebuie să se regăsească expres în dispozitiv sau în altă parte a hotărârii.
Or, dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) sunt dispoziţii imperative, iar neinvocarea "locului pronunţării" este un element obligatoriu pentru orice hotărâre arbitrală.
În acest sens, sunt şi dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. a) din Regulamentul din 2004 privind activitatea arbitrilor din Comisia Centrală de Arbitraj pentru soluţionarea litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale şi casele de asigurări de sănătate emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Decizia nr. 98 din 05.02.2004 a C.N.A.S.
În ceea ce priveşte motivarea instanţei referitor la faptul că necomunicarea hotărârii arbitrale nr. 117, într-un anumit termen nu determină desfiinţarea hotărârii arbitrale, iar examinarea unui astfel de motiv nu reprezintă niciun interes, apreciază că hotărârea arbitrală s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 26 alin. (1) din Ordinul nr. 2366/C din 21 iulie 2015 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura arbitrală de soluţionare a litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 10 noiembrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.
Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Prezentul recurs este formulat împotriva sentinţei civile nr. 245 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă ca nefondată acţiunea în anulare formulată reclamanta CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU împotriva hotărârii arbitrale nr. 117 din 4 februarie 2016 pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate - Colegiul Medicilor din România - Colegiul Farmaciştilor din România - Colegiul Medicilor Dentişti din România, în dosarul nr. x/2013.
Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale (3 decembrie 2013):
"hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar conform art. 613 alin. (3) din acelaşi act normativ:
"admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi (...)".
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale evocate rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.
Per a contrario, hotărârile curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia:
"sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
Prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, care a intrat în vigoare la 24 martie 2017, a fost modificat art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că:
"(4) Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului."
Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
Art. 27 C. proc. civ. stipulează că:
"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".
Raportat la faptul că la momentul înregistrării cererii arbitrale (3 decembrie 2013), sub număr de dosar x/2013, erau în vigoare dispoziţiile art. 613 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile curţii de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acţiunii în anulare, împotriva sentinţei civile nr. 245 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost respinsă ca nefondată acţiunea în anulare, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.
Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, nefiind astfel susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
Prin urmare, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU împotriva sentinţei civile nr. 245 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU împotriva sentinţei civile nr. 245 din 25 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2022.