Peremption of civil appeal due to six-month inactivity after suspension for non-appearance

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 18 noiembrie 2013, Tribunalul Vaslui a stabilit taxa judiciară de timbru pentru cererea de intervenţie în interes propriu şi a dispus citarea intervenientul A. cu menţiunea să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 35.605,00 RON, datorată pentru cererea de intervenţie.

Prin sentinţa civilă nr. 230 din 10 martie 2014, Tribunalul Vaslui a respins excepţiile invocate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Perieni, privind lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia şi a lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.

A admis în parte cererea reclamantei S.C. B. S.R.L. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta.

A obligat pârâta să achite reclamantei, suma de 352.274 RON, cu titlu de debit.

A respins cererea reconvenţională a pârâtei.

A respins cererea de intervenţie în interes personal formulată de către intervenientul A..

A compensat cheltuielile de judecată.

A. a formulat recurs împotriva încheierii din 18 noiembrie 2013 şi a sentinţei civile nr. 230 din 10 martie 2014 pronunţate în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Vaslui, având ca obiect alte cereri - anulare/exonerare taxă de timbru, precizând că sunt trei legi care prevăd că nu se timbrează şi nu se taxează cererile depuse în cursul judecăţii.

La termenul de judecată din 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Iaşi a dispus suspendarea judecăţii, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părţilor şi faptul că niciuna dintre acestea nu a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Prin decizia civilă nr. 145/2021 din 23 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, în baza dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ., s-a constatat perimată cererea de recurs formulată de A. împotriva sentinţei civile nr. 230 din 10 martie 2014 şi a încheierii din 18 noiembrie 2013 pronunţate de Tribunalului Vaslui, secţia I civilă.

Fără a-şi încadra criticile în motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., la 1 martie 2021, împotriva deciziei civile nr. 145/2021 din 23 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, A. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea cererii de recurs, redând dispoziţiile art. 416-423 C. proc. civ., recurentul susţine, în esenţă, că dosarul nr. x/2018 nu este sub incidenţa perimării, întrucât la 3 octombrie 2019 a depus recurs împotriva încheierii din 01.10.2019 prin care s-a dispus suspendarea judecăţii, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar acesta a fost înregistrat sub număr de dosar x/2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, susţine că dosarul nr. x/2018 nu este sub incidenţa perimării, întrucât a depus cerere de recurs şi la 24 august 2020 înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi şi menţionând dosarul cu numărul x/2018 aflat pe rolul acelei instanţe.

Intimata B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 10 noiembrie 202 s-a dispus comunicarea raportului către părţi şi s-a pus în vedere acestora că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării, asupra raportului întocmit.

Părţile nu au depus la dosar puncte de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 145/2021 din 23 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă şi a fost stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 16 martie 2022.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că susţinerile recurentului pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. vizând încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă se constată ca fiind nefondate criticile subsumate acestui motiv de casare.

Înalta Curte subliniază că examinarea recursului sub aspectele criticate, impune câteva consideraţii legate de buna-credinţă în exercitarea drepturilor procedurale precum şi în legătură cu îndatoririle părţilor în procesul civil.

Sancţiunile care se aplică în situaţii determinate procedural cum este şi sancţiunea perimării a fost instituită pentru nerespectarea cerinţei de a exista continuitate în desfăşurarea procesului. Altfel spus, această sancţiune procedurală intervine pentru a înceta starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecăţii şi are drept consecinţă stingerea procesului în faza în care se găseşte. Sancţiunea procedurală amintită operează şi ca o prezumţie de desistare care se deduce din nestăruinţa părţilor, în termenele prevăzute expres pentru reluarea judecării cauzei. Procedural, consideraţiile anterior evocate au în vedere dispoziţiile art. 416 C. proc. civ., dar şi dispoziţiile art. 10 din acelaşi cod prin care se stabileşte că părţile au îndatorirea, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

Fiind o sancţiune procedurală, perimarea operează de drept, instanţa putând să constate perimarea şi din oficiu, astfel cum reiese şi din dispoziţiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, faţă de caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 420 C. proc. civ., instanţa este obligată să constate perimarea, fără a mai efectua vreun act de procedură.

În speţă, prin încheierea din 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Iaşi a dispus suspendarea judecăţii, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părţilor şi faptul că niciuna dintre acestea nu a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condiţiile stabilite de textul legal anterior menţionat, instanţa de judecată este obligată să dispună suspendarea judecăţii. Măsura de suspendare a judecăţii se întemeiază pe voinţa prezumată a părţilor de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumţie este dedusă din faptul neprezentării părţilor la termenul de judecată la care au fost legal citate şi din inexistenţa la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părţi doreşte continuarea judecăţii. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii.

Aceasta este şi situaţia în speţa dedusă judecăţii, părţile lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii apelului, de la data suspendării acestuia în data 1 octombrie 2019, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în speţă.

În speţă, recurentul nu a formulat cerere de repunere pe rol înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.

Sunt lipsite de justificare susţinerile potrivit cărora acesta a depus cereri de recurs împotriva încheierii de suspendare pronunţată la 1 octombrie 2019, de Curtea de Apel Iaşi, întrucât această împrejurare nu reprezintă un caz de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării pentru a putea fi incidente prevederile art. 417 şi 418 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că în speţă Curtea de Apel Iaşi a aplicat şi a interpretat corect normele procedurale incidente în cauză şi a statuat cu justeţe că termenul de perimare a fost împlinit, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 145/2021 din 23 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 145/2021 din 23 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2022.