Scope of cassation remand limited to litigation costs; recourse dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate rezoluţiunea de plin drept, fără notificare ori îndeplinirea vreunei alte formalităţi prealabile şi fără punerea în întârziere, a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din data de 29.01.2014 şi să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu plata daunelor interese.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor-interese în sumă totală de 357.233,81 RON, reprezentând daune-interese compensatorii în sumă totală de 346.301,56 RON, ca urmare a pierderii finanţării nerambursabile contractate de societatea reclamantă, prin contractul de finanţare nr. x/29.11.2013, şi daune-interese moratorii în sumă de 10.932.25 RON, calculate pe perioada dintre data scadenţei obligaţiei de livrare a utilajului contractat cu pârâta conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din data de 29.01.2014 şi data rezoluţiunii de drept a acestuia.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 128.614,75 RON, reprezentând echivalentul valorii avansului plătit pârâtei, cu titlul de garanţie a executării obligaţiilor sale, conform facturii nr. x/19.02.2014 şi a sumei de 18.674,03 RON, reprezentând dobânda legală aferentă debitelor menţionate, calculate începând cu data rezoluţiunii de drept a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 29.01.2014, încheiat între părţi, până în prezent, cu obligarea pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1166, art. 1167 alin. (1), art. 1170, art. 1171, art. 1172 alin. (1), art. 1173 alin. (1), art. 1174 alin. (1) si (4), art. 1182 alin. (1), art. 1183 alin. (2) coroborat cu art. 1188 alin. (1), art. 1191 alin. (1), art. 1201, art. 1225, art. 1226 alin. (1), art. 1235, art. art., 1241, art. 1270, art. 1271, art. 1274 alin. (1), art. 1321, art. 1322, art. 1350, art. 1480, art. 1481 alin. (1) si (2), art. 1483, art. 1485, art. 1521, art. 1522, art. 1523, art. 1530, art. 1531 alin. (1) si (2), art. 1532 alin. (1), art. 1538, art. 1539, art. 1544, art. 1547, art. 1548, art. 1549-1554 din C. civ.

La data de 03.03.2017, pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin sentinţa nr. 1157/C din 26 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 12.434 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1559/Ap din 23 octombrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis în parte apelul declarat de reclamata A. S.A. împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi, în consecinţă, a constatat rezoluţiunea de plin drept a contractului de vânzare - cumpărare nr. x din data de 29.01.2014, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.858 RON, cu titlu penalităţi de întârziere, şi suma de 275 RON, cu titlu cheltuieli de judecată, la fond, şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 11.256 RON cu acelaşi titlu, dispunând compensarea acestora până la concurenţa celei mai mici dintre ele, respectiv obligarea reclamantei să plătească pârâtei suma de 10.981 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.

Prin decizia civilă nr. 541 din 05.03.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1559/Ap din 23 octombrie 2018 şi a încheierii premergătoare din 16 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea determinării proporţionalităţii cheltuielilor de judecată în raport pretenţiile admise.

Prin încheierea de şedinţă din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în vederea deliberării şi pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar eventualele concluzii scrise, a amânat pronunţarea la 30 septembrie 2020.

Prin decizia civilă nr. 853/Ap din 6 octombrie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă şi s-a constatat rezoluţiunea de plin drept a contractului de vânzare cumpărare nr. x din data de 29.01.2014.

De asemenea, instanţa de apel a obligat pârâta la plata sumelor de 3.858 RON, cu titlu penalităţi de întârziere şi de 10.263,08 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 6.173,29 RON cu acelaşi titlu, dispunând compensarea acestora până la concurenţa celei mai mici dintre ele, respectiv a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4090,51 RON, cu titlu cheltuieli de judecată, la fond. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost obligată intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 5131,9 RON cu titlu cheltuieli de judecată în apel şi a fost obligată apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte suma de 3603,45 RON, cu acelaşi titlu, dispunând compensarea acestora până la concurenţa celei mai mici dintre ele, respectiv obligarea intimatei-pârâte să plătească apelantei-reclamante suma de 1528,45 RON, cu titlu cheltuieli de judecată, în apel.

Totodată, a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 4.755 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs şi a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale, în apel, după casare.

La 15 februarie 2021, reclamanta A. S.A., reprezentată prin administrator unic a formulat recurs împotriva încheierii din 15 septembrie 2020 şi a deciziei civile nr. 853/Ap din 06 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii şi încheierii atacate, şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă în vederea rejudecării cererii de apel în limitele casării dispuse prin decizia civilă nr. 541 din 05.03.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit limitele casării deoarece a reţinut că trimiterea spre rejudecare a operat exclusiv în privinţa cheltuielilor de judecată şi că aspectele care privesc fondul cauzei au fost soluţionate şi au intrat sub autoritatea de lucru judecat, obiectul rejudecării fiind reprezentat doar de acordarea cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale.

În consecinţă, recurenta menţionează că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că toate criticile din recurs privind fondul cauzei au fost respinse ca neîntemeiate, astfel că, recurenta-reclamantă a căzut în pretenţii şi este obligată să plătească pârâtei în întregime cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

Totodată, recurenta mai arată că instanţa de apel în mod eronat nu a acordat cheltuielile efectuate cu timbrarea căii extraordinare de atac, încălcând astfel prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. şi principiul non reformatio in pejus.

Recurenta susţine că partea care a pierdut procesul în recurs a fost intimata-pârâtă şi nu recurenta-reclamantă, prin urmare soluţia instanţei de apel este nelegală.

De asemenea, recurenta susţine că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanţa de apel a stabilit greşit procentul privind culpa fiecărei părţi.

Recurenta susţine că şi încheierea din 15 septembrie 2020 prin care a fost amânată pronunţarea cauzei la 30 septembrie 2020 este nelegală deoarece instanţa de apel a reţinut că rejudecarea apelului după casare priveşte doar dispoziţia referitoare la cheltuielile de judecată.

La data de 12 aprilie 2021 recurenta a depus o declaraţie prin care şi-a însuşit recursul formulat şi semnat prin consilier juridic şi a îndreptat erorile materiale strecurate în cererea de recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta a depus punct de vedere prin care se arată că raportul nu conţine considerentele acesteia pentru care aspectele de fond evocate de instanţa de recurs în primul ciclu procesual nu au intrat în puterea lucrului judecat. De asemenea, se arată că sunt eronate concluziile raportorului privind neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, a fost admis în principiu recursul.

La termenul din 18 ianuarie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

O primă critică întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează faptul că prin decizia atacată au fost interpretate greşit limitele casării în sensul că trimiterea cauzei spre rejudecare a operat exclusiv în privinţa capătului de cerere privind cheltuielile de judecată şi că aspectele care privesc fondul cauzei au intrat sub autoritatea de lucru judecat.

Referitor la limitele casării, Înalta Curte reţine că, prin decizia nr. 541 din 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1559/Ap din 23 octombrie 2018 şi a încheierii premergătoare din 16 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea stabilirii corecte a cuantumului cheltuielilor de judecată, proporţional cu partea din acţiune care a fost admisă.

Instanţa de recurs a reţinut că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., privind compensarea cheltuielilor de judecată, deoarece în operaţiunea de stabilire a cheltuielilor de judecată, nu a luat în considerare faptul că unele cheltuieli de judecată au caracter indivizibil, cum ar fi onorariul de avocat, precum şi taxele judiciare de timbru, care nu poate fi redus decât în condiţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Soluţia de casare a deciziei atacate s-a impus întrucât nu s-a putut verifica modul în care au fost stabilite cheltuielile de judecată aferente culpei procesuale şi nici modul de compensare a acestora, ţinând seama că intimata S.C. B. S.R.L. este "partea care pierde procesul", fiind admisă calea ordinară de atac formulată de apelanta S.C. A. S.A., motiv pentru care s-a concluzionat că nu au fost respectate exigenţele impuse de art. 453 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

Instanţa de apel a interpretat corect aceste dispoziţii rejudecând apelul doar în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată raportat la partea din acţiune care a fost admisă, motiv pentru care va fi înlăturată această critică întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în privinţa cheltuielilor de judecată în recurs, instanţa de apel a reţinut că, întrucât din considerentele deciziei de casare rezultă că toate criticile din recurs privind fondul cauzei au fost respinse ca neîntemeiate, pârâta nu poate fi obligată la plata taxei judiciare de timbru în recurs, reclamanta fiind partea căzută în pretenţii în faza procesuală a recursului, astfel că potrivit art. 453 C. proc. civ. este obligată să plătească pârâtei în întregime cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

Într-adevăr, constatând limitele rejudecării rezumate doar la cheltuielile de judecată, capăt de cerere care nu se timbrează întrucât are caracter accesoriu cererii de recurs pentru care legiuitorul nu a prevăzut un regim fiscal distinct, motivarea instanţei de apel privind statuările cu caracter definitiv asupra fondului cauzei sunt corecte.

În consecinţă, fiind admis recursul doar în privinţa cheltuielilor de judecată, rezultă că recurenta-reclamantă a căzut în pretenţii în sensul art. 453 C. proc. civ., motiv pentru care pârâta nu este obligată să plătească cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

Contrar susţinerilor recurentei prin decizia atacată nu a fost încălcat principiul non reformatio in pejus, reglementat de art. 481 C. proc. civ.

Conform acestui principiu apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât cea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.

În cauză, prin decizia de casare s-a dispus rejudecarea apelului în vederea stabilirii cuantumului cheltuielilor de judecată proporţional cu pretenţiile admise. Aşadar recurentului nu i s-a înrăutăţit situaţia în propria cale de atac, dimpotrivă i s-a dat curs cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, însă şi această cerere este supusă regulilor prevăzute de 453 alin. (2) C. proc. civ.

Conform acestui text de lege, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel nu este fondat nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de apel aplicând corect dispoziţiile art. 453 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, deoarece a reţinut că pârâta nu este obligată să plătească cheltuielile de judecată efectuate în recurs, aceasta nefiind parte căzută în pretenţii, limitele rejudecării trasate de instanţa de recurs fiind cele care prevăd exclusiv dreptul părţii la acordarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte va înlătura şi critica recurentei, întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la determinarea procentuală a culpei fiecărei părţi, având în vedere că prin decizia atacată instanţa de apel a stabilit, pe baza analizării tuturor fazelor procesuale, cuantumul cheltuielilor de judecată proporţional cu partea din acţiune care a fost admisă, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare.

Faptul că recurenta nu este de acord cu modul de determinare a procentului culpei reţinut de instanţa de apel, nu reprezintă o critică de nelegalitate ci de netemeinicie a hotărârii atacate, care nu intră în atribuţiile instanţei de recurs.

Recurenta a înţeles să formuleze recurs şi împotriva încheierii din 15 septembrie 2020 prin care a fost amânată pronunţarea cauzei pentru data de 30 septembrie 2020, considerând-o nelegală arătând că instanţa de apel a reţinut că rejudecarea apelului după casare priveşte doar dispoziţia referitoare la cheltuielile de judecată.

Înalta Curte va înlătura această critică având în vedere că dispoziţia menţionată rezultă din considerentele deciziei de casare, fiind reluată de instanţa de apel în considerarea respectării dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2020 şi a deciziei civile nr. 853/2020/Ap din 6 octombrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2020 şi a deciziei civile nr. 853/2020/Ap din 6 octombrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.