Commercial contract claim under management agreement remanded after appellate court misapplied tort liability instead of contractual liquidated-damages clause.

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursurilor civile de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI, solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirii la nivelul sumei de 1.600 Euro lunar conform dispoziţiilor din contractul nr. x din 17 mai 2013.

B. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 3083 din 6 noiembrie 2017, Tribunalul Ilfov a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 248.265 RON reprezentând debit principal precum şi dobânda aferentă, calculată de la data scadenţei fiecărei obligaţii de plată, până la achitarea efectivă a debitului; a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12.894,16 RON.

C. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 850 din 13 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3083 din 6 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

D. Hotărârea instanţei de fond, în rejudecare.

Prin sentinţa civilă nr. 3811 din 13 noiembrie 2019, Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a fost obligată societatea la plata sumei de 222.271 RON reprezentând indemnizaţie, cu dobândă legală.

E. Calea de atac împotriva sentinţei instanţei de fond.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A. criticând-o pentru netemeinicie.

F. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 1416/A din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3811 din 13 noiembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Ilfov; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A.; a obligat pârâta la plata despăgubirii în cuantum de 34.800 Euro, plătibilă în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu dobânda legală calculată de la data de 30 mai 2017 şi până la data plăţii integrale; a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată avansate în primă instanţă, în cuantum de 10.345,75 RON; a respins cererea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată avansate în apel; a obligat intimatul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată avansate în apel de către apelanta-pârâtă, în cuantum de 1.209 RON.

G. Considerentele deciziei instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Pretenţiile reclamantului nu reprezintă "indemnizaţii" în sensul contractual asumat de societate, ci o despăgubire care trebuie să acopere prejudiciul suferit din culpa societăţii.

Nu se pune în discuţie o răspundere contractuală ce ar rezulta din neplata indemnizaţiilor în pofida executării obligaţiilor asumate de către administrator, ci de o răspundere determinată de decizia societară conducând la încetarea mandatului de administrator.

Nu sunt incidente dispoziţiile art. 1254 alin. (3) din C. civ., astfel că reclamantul care pretinde despăgubirea este obligat să dovedească întinderea prejudiciului, care nu se prezumă.

Art. 8.4 din contract precizează o despăgubire la nivelul remuneraţiei lunare cumulate cu remuneraţia lunară suplimentară, calculată pentru diferenţa de mandat neexecutată.

Clauza este aplicabilă exclusiv în situaţia revocării mandatului din iniţiativa societăţii. Revocarea administratorului este o revocare ad nutum, calitatea de administrator având caracter intuitu personae, ceea ce presupune că revocarea poate interveni oricând şi independent de vreo culpă contractuală a administratorului. La data de 29 mai 2014 Legea nr. 31/1990 prevedea în art. 1371 alin. (4) că administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea generală ordinară a acţionarilor şi că, potrivit art. 132 alin. (4) administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie.

Dispoziţiile art. 8.4 din contract se aplică în cazul în care mandantul a decis revocarea.

Prin anularea Hotărârii/Hotărârilor AGA, mandantul nu a decis (valabil) revocarea.

În consecinţă, aplicarea art. 8.4, deşi indicată de asemenea în cererea de chemare în judecată, este exclusă, iar argumentele pârâtei în raport de analiza acestei clauze, în prezentul litigiu, sunt indiferente.

Temeiul de drept al pretenţiilor reclamantului aferente intervalului 12 decembrie 2016 - 19 mai 2017 nu îl poate constitui Hotărârea AGA din 29 mai 2014 (anulată) şi Hotărârea AGA din 25 martie 2015 (anulată) ci însuşi contractul.

Întregul raţionament al cererii introductive de instanţă se întemeiază pe cele două hotărâri succesive care l-au împiedicat să îşi exercite mandatul, or Hotărârea AGA din 12 decembrie 2016 prevede recunoaşterea calităţii de administrator. Acesta este motivul pentru care prejudiciul nu se mai putea produce după data de 12 decembrie 2016 (şi, în consecinţă, nu există niciun motiv de despăgubire a reclamantului), nicidecum faptul că societatea ar fi făcut plăţi, împrejurare reţinută în mod eronat de prima instanţă.

În situaţia neadoptării Hotărârii AGA din 29 mai 2014, reclamantul ar fi continuat să obţină remuneraţia lunară prevăzută de art. 3.1 din contract, respectiv cea derivând din calitatea de administrator, ca atare, prejudiciul produs prin "întreruperea" contractului în intervalul 29 mai 2014 - 12 decembrie 2016 reprezintă suficiente elemente care să probeze caracterul acestuia de a fi indubitabil.

Raportul de audit întocmit la 29 mai 2014 vizează perioada anterioară auditată, iar acest element al anteriorităţii permite, între altele, stabilirea probabilităţii de realizare a câştigului ulterior datei de 29 mai 2014 şi deci a prejudiciului "eventual" în sensul art. 1385 C. civ.

Raportul indică încasarea necuvenită a indemnizaţiei, ca urmare a inexistenţei contraprestaţiei (nu a existat nicio decizie ori deliberare a comitetului consultativ din care reclamantul-administrator a făcut parte).

Cât timp raportul de audit a relevat plata nejustificată anterioară, prezumţia este în sensul că această plată, după data de 29 mai 2014 şi în condiţii identice, nu ar mai fi fost făcută.

Curtea a reţinut exclusiv dreptul reclamantului de a primi o despăgubire la nivelul sumei de 1.200 Euro lunar, aferentă perioadei de 29 de luni.

Critica apelantei-pârâte referitoare la plata accesoriilor - întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti - este neîntemeiată pentru că, astfel cum s-a precizat anterior, clauza 8.4 din contract nu are aplicare în cauză şi nu se analizează o răspundere contractuală în sensul art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2011, ci o răspundere delictuală.

Întrucât în speţă, pe de o parte, în absenţa oricărei referiri la punerea de drept în întârziere sau la o notificare scrisă ce ar fi precedat formularea cererii de chemare în judecată, punerea în întârziere s-a făcut prin însăşi cererea de chemare în judecată (astfel cum şi este formulată cererea cât priveşte accesoriile, respectiv de la scadenţa obligaţiei de plată a sumei de 54.400 Euro şi până la plata efectivă), pe de altă parte, neechivoc, temeiul juridic al pretenţiilor nu a fost răspunderea contractuală în sensul neplăţii remuneraţiei cuvenite în contraprestaţie, ci adoptarea Hotărârilor AGA din 29 mai 2014 şi 25 martie 2014, care au împiedicat executarea contraprestaţiei, adică a obligaţiilor contractuale asumate de mandatarul reclamant -, urmează ca suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată şi recunoscută cu titlu de despăgubire să fie purtătoare de dobânzi până la momentul executării obligaţiei de despăgubire.

H. Calea de atac împotriva deciziei pronunţate în apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâta.

Recurentul-reclamant A. critică decizia sub următoarele motive de casare:

Instanţa de apel a admis apelul pârâtei în ceea ce priveşte solicitarea de obligare la plata sumei de 400 Euro datorată în temeiul art. 3.3 din contract întrucât a apreciat că existenţa raportului de audit efectuat pentru o perioadă anterioară emiterii Hotărârii AGA ce a condus la încetarea mandatului de administrator este de natură să conducă la concluzia că nu ar mai fi existat probabilitatea ca reclamantul să mai beneficieze de indemnizaţia suplimentară.

Instanţa a apreciat că în cauză acţiunea formulată este una privind repararea prejudiciului în temeiul răspunderii delictuale.

Recurentul reclamant arată că a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a notelor scrise depuse la dosar texte din cuprinsul contractului de mandat ce justificau atragerea răspunderii contractuale.

Art. 8.4 din contract care reprezintă în esenţă o clauză penală prin care părţile au evaluat prejudiciul suferit de către administrator ca urmare a revocării din funcţie a fost ignorat de instanţa de apel şi a dat eficienţă prevederilor art. 1385 alin. (4) C. civ., acesta fiind un motiv de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel a calificat în cauză răspunderea pârâtei ca fiind una delictuală decurgând din revocarea din funcţia de administrator a reclamantului în mod nelegal ca urmare a anulării hotărârilor AGA de revocare din funcţie ca fiind nelegal adoptate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1385 alin. (3) C. civ. despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit.

În mod greşit instanţa de apel a obligat pârâta la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

De la data scadenţei fiecărei indemnizaţii neachitate ca urmare a revocării din funcţie, pârâta datorează dobânda legală.

Recurentul-reclamant susţine că a pus în întârziere pârâta prin adresa înregistrată la acţionarul majoritar Ministerul Transporturilor sub nr. x din 17 decembrie 2015 prin care a solicitat dispunerea măsurilor care se impun pentru remedierea nelegalităţilor şi înlăturarea efectelor prejudiciabile ca urmare a adoptării unei hotărâri AGA a cărei nulitate a fost constatată de instanţă.

Chiar şi în ipoteza răspunderii civile delictuale, soluţia adoptată de instanţă este greşită întrucât potrivit art. 1522 alin. (2) C. civ., debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege.

În cauză, plata indemnizaţiei a fost asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi, aspect care rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv contractul de mandat, iar răspunderea civilă delictuală a fost reţinută de instanţă ca fiind izvorul pretenţiilor pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată, astfel încât a fost implicit şi dovedită.

Se solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.

Pârâta recurentă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Urmare a anulării hotărârilor AGA nr. 50 şi 56, nici membrii acţionariatului şi nici cei ai consiliului de administraţie nu au solicitat nulitatea vreunei hotărâri luate de consiliul de administraţie pe perioada cuprinsă între înlocuirea membrilor consiliului de administraţie din care şi reclamantul face parte şi perioada numirii în funcţie, prin Hotărârea nr. 78 din 12 decembrie 2016.

Prin hotărârea AGA nr. 66 din 18 februarie 2016 s-a constatat încetarea de drept a mandatelor membrilor consiliului de administraţie din care făcea parte şi reclamantul.

În acest sens, reclamantului i s-ar fi cuvenit eventualele remuneraţii doar pentru perioada cuprinsă între încetarea de drept a mandatului - 29 mai 2014 până la data adoptării Hotărârii AGA nr. 66 din 18 februarie 2016.

Valoarea juridică a hotărârilor necontestate este aceea că nu au avut şi au în continuare puterea juridică obţinută încă de la data emiterii lor.

Independent de faptul că reclamantul a beneficiat direct sau indirect de anularea hotărârilor AGA nr. 50 şi 56, aceasta nu înseamnă că este îndrituit la obţinerea cuantumului indemnizaţiilor, întrucât ulterior acestora, acţionarii companiei au mai adoptat cel puţin două hotărâri AGA de numire de membri de consiliu de administraţie, care nu au făcut obiectul unor acţiuni de anulare.

În ce priveşte remuneraţia lunară suplimentară prevăzută de art. 3.3 din contractul de mandat, aceasta urma să fie plătită reclamantului pentru calitatea de membru în fiecare comitet consultativ din care ar fi făcut parte.

Cele două comitete constituite, respectiv Comitetul de audit şi Comitetul de nominalizare şi remunerare nu au desfăşurat practic nici un fel de activitate.

În consecinţă, suma achitată membrilor comitetelor în cuantum de 400 euro net/lunar membru a fost încasată nejustificat.

În condiţiile în care se invocă revocarea intempestivă şi fără justă cauză a mandatului, ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile contractuale, fapt ce implică îndeplinirea cumulativă a elementelor care o condiţionează, respectiv existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia, existenţa unui prejudiciu patrimonial şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În cauză, reclamantul nu a făcut în nici un fel dovada existenţei vreunui prejudiciu. Mai mult, cuantumul acestui prejudiciu stabilit încalcă dispoziţiile art. 37 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 51/2013.

În mod nejustificat pârâta a fost obligată la plata de despăgubiri în cuantum de 34.800 cu dobânda legală calculată de la 30 mai 2017 şi până la data plăţii integrale.

Raportat la faptul că în perioada 29 mai 2014 - 12 decembrie 2016, mandatul de administrator al reclamantului a încetat de drept, având drept consecinţă neparticiparea acestuia la şedinţele de Consiliu de Administraţie de la momentul repunerii în funcţia de administrator, acesta nu este îndreptăţit la remuneraţia precizată în contractul de mandat la art. 3.1 din contractul de administrare nr. x din 17 mai 2013.

Sunt invocate dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi se solicită admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.

I. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate şi urmează a fi admise pentru următoarele considerente:

Atât recurentul-reclamant cât şi recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de nelegalitate presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Este de reţinut faptul că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe răspunderea contractuală, reclamantul solicitând obligarea pârâtei la plata remuneraţiei prevăzute de dispoziţiile contractului de administrare încheiat cu aceasta.

Ceea ce reproşează ambii recurenţi instanţei de apel este aplicarea greşită a normelor de drept material, în contextul în care reclamantul a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată texte din cuprinsul contractului de mandat ce justifică atragerea răspunderii contractuale.

De asemenea, recurenta-pârâtă arată în motivarea recursului:

"în condiţiile în care se invocă revocarea intempestivă şi fără justă cauză a mandatului ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile contractuale, fapt ce implică îndeplinirea cumulativă a elementelor care o condiţionează, respectiv existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia, existenţa unui prejudiciu patrimonial şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu".

Curtea de Apel a reţinut în considerentele deciziei recurate:

"În consecinţă, aplicarea art. 8.4, deşi indicată de asemenea în cererea de chemare în judecată, este exclusă, iar argumentele pârâtei în raport de analiza acestei clauze, în prezentul litigiu, sunt indiferente".

În acelaşi sens s-a reţinut:

"Critica apelantei-pârâte referitoare la plata accesoriilor - întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti - este neîntemeiată pentru că, astfel cum s-a precizat anterior, clauza 8.4 din contract nu are aplicabilitate în cauză şi nu se analizează o răspundere contractuală în sensul art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2011, ci o răspundere delictuală".

Contractul de administrare încheiat între reclamant şi compania pârâtă prevede în art. 8.4 "În cazul încetării mandatului administratorului la iniţiativa societăţii, înainte de expirarea duratei, societatea va plăti administratorului, în termen de 10 zile, daune-interese având valoarea echivalentă cu restul remuneraţiilor lunare şi a remuneraţiilor lunare suplimentare, datorate pentru perioada rămasă de executat, calculate din momentul revocării, până la data expirării contractelor".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 9.2.2 din acelaşi contract:

"încetarea contractului se poate face la revocarea mandatului de către societate, de la data Adunării Generale a Acţionarilor, fără a fi necesară oferirea unei înştiinţări scrise prealabile, oferirea vreunui motiv al denunţării contractului şi fără intervenţia instanţei de judecată; în acest caz, prevederile art. 8.4 de mai sus sunt aplicabile".

Cu toate că, atât reclamantul, cât şi pârâta invocă dispoziţiile art. 8.4 din contract, instanţa de apel reţine că aplicarea acestuia, deşi indicată în cererea de chemare în judecată, este exclusă, iar argumentele pârâtei în raport de analiza acestei clauze, în prezentul litigiu, sunt indiferente.

Aşa fiind, instanţa de apel nu s-a raportat în analiza sa la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată şi la apărările invocate prin cererea de apel de către pârâtă, respectiv la răspunderea contractuală, apreciind în mod greşit că art. 8.4 din contract nu are aplicare în cauză, cu toate că ambele părţi invocă aplicarea acestor dispoziţii, respectiv răspunderea contractuală.

Potrivit dispoziţiilor art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990:

"Administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea generală ordinară a acţionarilor.

În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptăţit la plata unor daune-interese".

Contractul încheiat de părţi prevede la art. 9.1:

"Încetarea prezentului contract se realizează în conformitate cu reglementările şi dispoziţiile legale precum şi cu prevederile prezentului contract".

Având în vedere că acest contract reprezintă legea părţilor, iar instanţa de apel a reţinut în mod greşit că suntem în prezenţa unei răspunderi civile delictuale, deşi atât reclamantul cât şi pârâta au invocat dispoziţiile contractuale, Înalta Curte apreciază recursurile ca fiind fondate şi urmează a fi admise, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A. împotriva deciziei civile nr. 1416/A din 19 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 10 martie 2022.