Inadmissible recourse against final social insurance decision under statutory exclusion of appeal

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş Severin sub nr. x/2018 la data de 12.09.2018, precizată ulterior, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII CARAŞ-SEVERIN, a solicitat obligarea pârâtei să recalculeze pensia la cuantumul de 1.599 RON, începând cu data de 01.01.2017 şi la plata daunelor morale în cuantum de 500 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 1419 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, a fost respinsă acţiunea.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat apel, solicitând instanţei să admită calea de atac formulată.

Prin decizia civilă nr. 713 din 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia tardivităţii apelului şi a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1419 din 22 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestaţie în anulare, solicitând instanţei să admită calea de atac formulată.

Prin decizia civilă nr. 1122 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 713 din 24 septembrie 2020.

Împotriva deciziei civile nr. 1122 din 16 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, A. a formulat recurs, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat. Având în vedere dispoziţiile art. 97 din C. proc. civ., care stabilesc competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi prevederile art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, prin raport "apelul" declarat de A. a fost calificat drept recurs şi s-a reţinut că acesta este inadmisibil.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia civilă nr. 1122 din 16 decembrie 2020, prin care Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins contestaţia în anulare formulată de A. în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, împotriva deciziei civile nr. 713 din 24 septembrie 2020.

Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Totodată, art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Aşa fiind, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., raportat la cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care stipulează că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

Se constată că decizia care a format obiectul contestaţiei în anulare împotriva deciziei civile nr. 713 din 24 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost pronunţată în apel în cadrul unui litigiu de asigurări sociale, fiind incidente prevederile 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Aşadar, decizia împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare a fost pronunţată de o instanţă de apel şi, ca atare, este definitivă, nefiind supusă recursului, având în vedere că potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

"sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

În considerarea dispoziţiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că şi decizia nr. 1122 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de către A., este, la rândul său, definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Totodată, se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Ca atare, hotărârile definitive nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1122 din 16 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1122 din 16 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2022.