Hazardous waste decontamination damages: cross-appeals dismissed, liability limited to pre-litigation period affirmed.

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 17 octombrie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. şi D. S.A., reprezentată de liderul său, A. S.R.L. a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să fie obligată la plata sumei de 9.929.261,39 Euro + TVA, cu titlu de despăgubire pentru costurile de depozitare a deşeurilor periculoase în perioada 17 octombrie 2015-17 octombrie 2018, precum şi în continuare, până la data îndeplinirii obligaţiei legale de decontaminare şi respectiv eliberarea depozitului E.. De asemenea, s-a solicitat plata dobânzii legale penalizatoare şi obligarea pârâtei la îndeplinirea obligaţiei legale de decontaminare a deşeurilor şi la eliberarea depozitului E..

Prin sentinţa civilă nr. 579 din 6 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. şi D. S.A., reprezentată de liderul A. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. şi D. S.A. prin lider A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1621 A din 15 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. şi D. S.A. prin lider A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a anulat sentinţa civilă nr. 579 din 6 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.

Prin decizia civilă nr. 1226 A din 6 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. şi D. S.A. prin lider A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a daunelor interese în valoare de 9.929.261,39 Euro reprezentând costuri cu depozitarea deşeurilor periculoase constând în chirie în perioada 17 octombrie 2015-17 octombrie 2018.

A fost obligată pârâta la îndeplinirea obligaţiei legale de decontaminare deşeuri şi eliberarea depozitului E., fiind respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanta Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. şi D. S.A. prin lider A. S.R.L. - prin administrator judiciar F., precum şi pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Motivele de casare privind recursul reclamantei Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. şi D. S.A. prin lider A. S.R.L. - prin administrator judiciar F..

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi, în consecinţă, trimiterea cauzei pentru rejudecare în apel în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea C.N.A.I.R. şi la plata în continuare a daunelor-interese reprezentând costuri pentru depozitarea celor 65.845 tone deşeuri periculoase în cuantum de 3,5 Euro/lună/tonă plus TVA, de la data de 17 octombrie 2018 şi până la data îndeplinirii obligaţiei legale de decontaminare şi eliberării depozitului E., precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta apreciază că decizia recurată încalcă principiul contradictorialităţii, întrucât considerentele care au justificat soluţia atacată reprezintă chestiuni care nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor şi asupra cărora recurenta nu a avut posibilitatea de a exprima o poziţie în apărare, în condiţiile în care ele nu au fost invocate nici de către partea adversă.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, cu referire la argumentul privind valabilitatea autorizaţiei integrate de mediu până la data de 17 octombrie 2020, întrucât nu poate fi primit ca motiv pentru care instanţa de apel să nu admită, cel puţin în parte, al doilea capăt al cererii de chemare în judecată şi să fi acordat daunele-interese cel puţin pentru perioada 17 octombrie 2019-6 octombrie 2020, mai ales ca Autorizaţia de mediu era valabilă până la data de 17 octombrie 2020.

Cu privire la argumentul referitor la împiedicarea îndeplinirii obligaţiei de decontaminare de către C.N.A.I.R, recurenta arată că cel puţin pentru perioada 28 mai 2015-6 octombrie 2020, instanţa de apel a avut certitudinea că intimata nu a fost împiedicată să-şi execute obligaţia legală de decontaminare, dar că nu a întreprins niciun demers în acest sens.

În ceea ce priveşte argumentul privind lipsa caracterului cert al prejudiciului în raport de întinderea în timp, recurenta arată că instanţa de apel motivează că nu poate anticipa soarta viitoare a actului adiţional nr. x din 9 august 2010 la Contractul de colaborare de prestări servicii nr. x/31.08.2009, din care rezultă valoarea chiriei de 3.5 Euro/tonă/lună, însă aceasta reţine că între litigiul anterior şi prezentul nu exista alta deosebire decât perioada vizată, întrucât între timp nu au intervenit niciun fel de modificări şi că, în privinţa modalităţii de calcul a prejudiciului, se reţin reperele din Decizia nr. 2304/2017.

În acest context, se reţine că acest raţionament rămâne valabil şi pentru perioada 17 octombrie 2019-6 octombrie 2020, pentru care instanţa de apel a putut verifica că nu a intervenit nicio modificare a circumstanţelor prin raportare la care a fost pronunţata decizia atacată, inclusiv în ceea ce priveşte nemodificarea actului.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată reţine, cu referire la susţinerea intimatei, potrivit cu care, situaţia prezentă ar fi diferită de cea existentă în litigiul anterior, că este lipsită de suport legal, întrucât din considerentele deciziei nr. 2304/2017, coroborată cu expertiza administrată în acea cauză, rezultă explicit că evaluarea prejudiciului s-a realizat în acelaşi mod, iar nu în baza unor facturi şi ordine de plata aferente chiriei, însă cu toate acestea, instanţa de apel a dat efect autorităţii de lucru judecat numai în ceea ce priveşte intervalul 17 octombrie 2015-17 octombrie 2018, nu şi pentru perioada începând cu 17 octombrie 2018 şi până la îndeplinirea obligaţiei legale de decontaminare şi eliberare a depozitului.

Astfel, întinderea prejudiciului pentru perioada 17 octombrie 2019-6 octombrie 2020 (data pronunţării deciziei atacate nr. 1226A/2020) şi până la momentul îndeplinirii efective a obligaţiei de decontaminare şi eliberarea depozitului, era certă, fiind aplicabilă aceeaşi chirie prevăzută de Actul adiţional nr. x/2010 la Contractul de prestări servicii nr. x din 11 august 2009.

Prin urmare, intimata trebuie să plătească Asocierii costurile cu depozitarea celor 65.845 tone deşeuri periculoase constând în chirie, neexistând nicio raţiune juridică pentru care, în lipsa unor schimbări a circumstanţelor care au justificat îndeplinirea elementelor/condiţiilor răspunderii civile delictuale, chiria să nu mai fie datorată şi pentru perioada 17 octombrie 2018 şi până la momentul eliberării efective a depozitului (sau cel puţin până la data soluţionării acţiunii în apel).

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 989-999 C. civ. de la 1864, întrucât în considerente s-a reţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 990-999 C. civ. de la 1864, pentru perioada 17 octombrie 2015-17 octombrie 2018.

În acest context, recurenta arată că neintervenind nicio schimbare a circumstanţelor cu privire la niciuna dintre condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ. de la 1864 nu exista niciun motiv pentru care să nu fie acordate şi daunele-interese reprezentând costuri cu depozitarea a 65.845 tone deşeuri periculoase pentru perioada 17 octombrie 2018 - data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la eliberarea efectivă a depozitului sau cel puţin pentru perioada 17 octombrie 2018-6 octombrie 2020.

Motivele de casare privind recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Prin cererea de recurs formulată, pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, iar în rejudecare solicită respingerea cererii de chemare în judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, lipsind raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În acest sens, consideră greşită soluţia instanţei, întrucât situaţia de fapt a fost trunchiat reţinută de către instanţa de apel şi simplist analizată, fără a avea în vedere aspectele esenţiale, prezentate prin apărările formulate.

Astfel, s-a arătat în fata instanţei prin apărările formulate, motivele pentru care nu sunt îndeplinite cele patru condiţii cumulative ale răspunderii civile delictuale, având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului cauzat, acesta nefiind cert, lichid si exigibil. Reclamanta Asocierea A. S.R.L. precizând expres în fata instanţei că nu a achitat contravaloarea chiriei, deoarece exista o prevedere cuprinsă în actul adiţional nr. x în ceea ce priveşte momentul în care devine exigibilă obligaţia de plată, iar instanţa nu a arătat temeiul legal pentru care se impune respingerea argumentelor formulate.

În acest context, se arată că instanţa de apel, în mod eronat a reţinut că aspectele faptice cuprinse în considerentele expuse sunt comune cu litigiul menţionat şi nu au suferit modificări, cată vreme s-a arătat că au avut loc modificări juridice faţă de perioada 2010-2012.

Tot în acelaşi context, se susţine că reclamanta a recunoscut că a existat o modificare succesivă a proprietarilor depozitului de la E., între doi membrii ai Asocierii, respectiv A. S.R.L. si - S.C. C. S.R.L., iar în prezent, spre deosebire de situaţia care a determinat pronunţarea deciziei nr. 2304/2017 cu autoritate de lucru judecat, Asocierea este formată din A. S.R.L. care deţine cota de 97% din asociere şi D. S.A. care deţine cota de 3% astfel că există dubii rezonabile cu privire la realitatea prejudiciului suferit, în condiţiile în care A. S.R.L. este proprietarul depozitului pentru care se presupune că se va achita chiria, aspecte relevante de care judecătorul nu a ţinut cont, încălcând astfel, art. 22 C. proc. civ.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa a încălcat normele de drept cu privire la răspunderea civilă delictuală, respectiv dispoziţiile art. 998 şi 999 din C. civ. de la 1864.

Astfel, fapta ilicită constatată a fost încălcarea obligaţiei legale de decontaminare a cantităţii de 65.845 tone materiale contaminate excavate, iar prejudiciul constatat reprezintă contravaloarea chiriei către reclamantă, sens în care recurenta solicită ca instanţa să constate că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi presupusul prejudiciu, având în vedere faptul că reclamata nu a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a încălcării de către pârâtă a obligaţiei de decontaminare.

Aşadar, reclamanta a înţeles să renunţe la cheltuielile reprezentate de salarii, de cheltuieli indirecte şi cheltuieli directe, precum şi la cheltuielile aferente instalaţiei spălare soluri şi nu a făcut dovada prejudiciului cauzat ca urmare a măsurilor de decontaminare efectuate, prin urmare instanţa, în mod eronat a constatat în sentinţa recurată efectul pozitiv al autorităţii absolute a lucrului judecat prin decizia nr. x

În continuare, recurenta prezintă acţiunile întreprinse de către CNAIR, precum şi de către alte instituţii, privind proiectul "Decontaminarea solului contaminat cu hexaclorciclohexan (HCH) si mercur (Hg) rezultat din eliberarea amplasamentului Autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, Sector 2B, Km 10+500 şi depozitat temporar în depozitul de la Fata Dealului, atât din punct de vedere al finanţării, precum şi pentru demararea unor proceduri de achiziţie publică.

În ceea ce priveşte petitul de cerere nr. x din cererea de chemare în judecată, respectiv obligarea CNAIR la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, recurenta solicită instanţei să constate că în mod eronat, instanţa a luat act de faptul că reclamanta le va solicita pe cale separată, întrucât precizarea făcută înainte de închiderea dezbaterilor în fond, după ce, în prealabil, cheltuielile de judecată fuseseră solicitate prin cererea de chemare în judecată/întâmpinare, reprezintă, de fapt, o veritabilă renunţare la judecată.

Totuşi, renunţarea la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată trebuie să respecte exigenţele art. 406 C. proc. civ., în primul rând, renunţarea trebuie făcută personal sau prin mandatar cu procură specială. Astfel, avocatul care solicită cheltuielile de judecată pe cale separată trebuie să facă dovada unui mandat special acordat de către clientul său, prin care este împuternicit să facă acte de dispoziţie, astfel cum indică art. 81 alin. (1) C. proc. civ. or, în prezenta cauza avocatul apelantei-reclamante nu a făcut dovada în sensul celor precizate.

Prin urmare, recurenta consideră că acest petit trebuia respins ca nedovedit, în contextul în care apelanta-reclamantă a arătat abia la ultimul termen că înţelege să solicite cheltuielile ocazionate de prezentul dosar pe cale separată, fiind astfel încălcate prevederile art. 406 şi 452 C. proc. civ., context în care, instanţa nu va putea lua act de solicitarea referitoare la cheltuielile de judecată pe cale separată şi va fi nevoită să respingă acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Prin întâmpinarea, depusă la 25 februarie 2021, recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a invocat pe cale de excepţie netimbrarea şi nulitatea recursului reclamantei, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare indicate, sens în care se impune aplicarea sancţiunii nulităţii recursurilor, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă.

Prin notele scrise, depuse la 2 martie 2021, în completarea întâmpinării depuse la 25 februarie 2021, recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat respingerea recursului formulat de liderul Asocierii, A. S.R.L., ca netemeinic şi nefondat şi, pe cale de consecinţă menţinerea în parte, în ceea ce priveşte petitul nr. 2 din cererea de chemare în judecată, a deciziei atacate.

Prin răspunsul la întâmpinarea recurentei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., depusă la 16 martie 2021, recurenta-reclamantă a solicitat înlăturarea susţinerilor pârâtei ca nefondate şi admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 27.05.2021, comunicarea raportului părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 16.12.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în complet de filtru, a respins excepţia de netimbrare şi excepţia nulităţii recursului, excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal şi consensual şi a admis în principiu recursurile declarate de recurenta-reclamantă Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. şi D. S.A. prin lider A. S.R.L. prin administrator judiciar F. împotriva deciziei civile nr. 1226 A din 06 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a fixat termen la data de 03.03.2022, cu citarea părţilor.

Examinând hotărârea atacată, în limita impusă de criticile din cererile de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 1226 A din 06 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să respingă atât recursul reclamantei, cât şi recursul pârâtei, ca nefondate, pentru considerentele care succed:

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ de ADMINISTRARE a INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. se reţin următoarele:

Prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă a criticat decizia pentru nemotivarea hotărârii, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se impută lipsa rolului activ al instanţei de apel în stabilirea faptelor ca premisă necesară aplicării legii, adică încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, motivarea inadecvată a hotărârii şi neanalizarea coroborată a tuturor probelor cauzei.

Într-un prim considerent, instanţa supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înţeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeles ca o contragere excesivă a raţionamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanţei de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat şi, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocat de recurenta-pârâtă, arată probele verificate, modalitatea interpretării lor şi conturează concluziile instanţei devolutive.

Respingerea argumentelor pârâtei, imputată de recurentă, va fi verificată din perspectiva încălcării art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. coroborat cu art. 22 C. proc. civ.

Astfel, examinând considerentele hotărârii şi modul în care instanţa de apel s-a raportat la probele administrate în ansamblu, Înalta Curte constată că această critică nu este fondată, din perspectiva avută în vedere.

Instanţa de apel a valorificat probele administrate în cauză, dându-le semnificaţie în planul stării de fapt; dincolo de aceste verificări, evaluarea lor în contextul general al examinării probelor este atributul instanţei de fond, necenzurabil din perspectiva legalităţii, reţinându-se că aprecierea probelor în ansamblu este lăsată în marja de apreciere a instanţei de fond.

Înlăturând, aşadar, această parte a motivelor de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că este nefondat şi motivul de casare derivat din încălcarea obligaţiei instanţei de judecată de a stabili adevărul judiciar în cauză, pe baza unei situaţii de fapt pe deplin clarificate.

Obligaţia instanţei de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale a fost respectată. În egală măsură, instanţa a ţinut seama de toate circumstanţele cauzei şi a asigurat respectarea cumulată a principiilor procesului civil, echităţii şi bunei-credinţe.

Recurenta-pârâtă, arată că prin modalitatea de statuare în fapt, deciziei îi lipseşte calitatea esenţială de a stabili adevărul, în măsura în care instanţa de apel nu a motivat şi nu a arătat temeiul legal pentru care se impune respingerea argumentelor sale, prin care a încercat să demonstreze faptul că reclamanta nu a suferit prejudiciul constând în contravaloarea chiriei pentru un depozit pe care îl are în proprietate.

Examenul hotărârii recurate permite instanţei supreme observaţia că instanţa de apel a subliniat, în mod decisiv, chiar repetat, că aspectele faptice cuprinse în considerentele litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2011 sunt comune cu litigiul de faţă şi a evidenţiat în ce măsură împrejurări relevante prezentei cauze se află sub efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat impus de litigiul anterior.

În contextul arătat, instanţa de apel a lămurit deplin starea de fapt şi a soluţionat procesul cu respectarea rolului său activ în funcţia concretă de realizare a justiţiei. Astfel, în mod decisiv, instanţa de apel a stabilit că pe baza situaţiei de fapt pe care a analizat-o din perspectiva elementelor răspunderii delictuale sunt întrunite condiţiile pentru atragerea acestei răspunderi.

În lămurirea deplină a cauzei, instanţa de apel, contrar susţinerilor recurentei-pârâte a motivat respingerea argumentelor pârâtei privind caracterul cert al prejudiciului.

Cu referire la necesitatea lămuririi calităţii de creditor ori debitor al reclamantei şi de lămurire a calităţii de proprietar al terenului, instanţa a apreciat că este lipsită de relevanţă verificarea aspectelor invocate, întrucât pretinsul transfer a operat la data de 10.02.2010, anterior perioadei relevante reţinută în litigiul anterior.

În consecinţă, în ce priveşte lipsa caracterului cert al prejudiciului, a respins apărările pârâtei raportat la puterea de lucru judecat a deciziei nr. 2304/2017.

Examinând încălcarea normelor de drept civil cu privire la răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la lipsa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a încălcării de către pârâtă a obligaţiei de decontaminare.

După un lung expozeu al demersurilor pentru demararea Procedurii de Achiziţie Publică în vederea încheierii unui contract pentru tratarea şi eliminarea deşeurilor constituite din solul contaminat şi după o reconsiderare a probelor, aspecte care excedează analiza de nelegalitate la care se delimitează examinarea căii extraordinare de atac, recurent-pârâtă a arătat printr-un alt motiv de recurs că instanţa de apel a încălcat normele de drept material reprezentate de art. 998 şi 999 C. civ. pronunţând decizia recurată.

În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că s-a comis o încălcare a normelor de drept atunci când instanţa de apel a constatat că fapta ilicită a constat în încălcarea obligaţiei legale de decontaminare a cantităţii de 65.845 tone materiale contaminate excavate, dar şi atunci când a statuat că prejudiciul invocat de reclamantă reprezintă contravaloarea chiriei către reclamantă.

Cu privire la modul de expunere a criticilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că, de asemenea, nu sunt proprii recursului şi nu reprezintă motive apte să ofere instanţei de recurs pârghiile unui control de legalitate, nemulţumirile recurentei-pârâte legate de soluţia recurată, de modul în care instanţa de apel concluzionează asupra stării de fapt şi evaluării probatoriului, nu vor fi examinate în recurs, cale excepţională de atac care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Amintind recurentei-pârâte că nu este suficientă enunţarea unei critici care reproduce dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte arată că invocarea aplicării greşite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar invocarea normei de drept material în mod punctual, dar şi reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare şi modul în care instanţa de apel a înfrânt acest procedeu.

În ceea ce priveşte fapta ilicită s-a reţinut corect că în temeiul art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 şi H.G. nr. 349/2005, cu reţinerea efectului pozitiv al autorităţii absolute a lucrului judecat prin decizia civilă nr. 2304/2017, pârâta avea obligaţia de decontaminare a cantităţii suplimentare de 65.774,832 tone de sol contaminat excavat în baza Adresei nr. x/09.09.2009.

In ceea ce priveşte demersurile iniţiate de pârâtă, s-a apreciat corect asupra faptului că acestea nu au fost de natură sa satisfacă îndeplinirea acestei obligaţii, vinovăţia pârâtei fiind reţinută sub forma intenţiei.

Cu privire la cuantumul prejudiciului, acesta a fost stabilit în modalitatea chiriei pentru depozitarea cantităţii de deşeuri, cuantumul acestuia fiind calculat de către expertiza tehnică judiciară. Faţă de obiecţiunile reclamate de către pârâtă, instanţa a apreciat în mod just că sunt comune litigiului anterior, fiind tranşate definitiv la momentul soluţionării cauzei anterioare.

Şi cu privire la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu s-a reţinut efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat al deciziei nr. 2304/2017, care a statuat că prin neîndeplinirea obligaţiei legale de decontaminare, a fost produs un prejudiciu reclamantei, constând în costurile legale de depozitarea solului contaminat.

Dincolo de aceste considerente, instanţa supremă arată că toate celelalte aspecte sesizate de recurenta-pârâtă nu reprezintă decât o reinterpretare a stării de fapt, bazată pe o evaluare proprie a probelor, propusă spre validare instanţei de recurs, chestiuni care nu vor fi examinate.

Critica recurentei-pârâte privind cheltuielile de judecată a fost argumentată cu trimitere la încălcarea prevederilor art. 406 şi 452 C. proc. civ., solicitarea cheltuielilor pe cale separată având ca efect dezinvestirea instanţei în legătură cu pretenţia constând în obligarea părţii adverse la plata acestora.

În esenţă, se arată că acest petit trebuia respins ca nedovedit, solicitarea reclamantei echivalând cu o renunţare la judecată.

Dispoziţiile art. 6 şi 9 C. proc. civ. cuprind reglementări referitoare la dreptul de dispoziţie al părţilor şi la principiul disponibilităţii.

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, se caracterizează prin dreptul părţii de a dispune de obiectul procesului, dar şi de mijloacele procesuale acordate de lege.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că în speţă au fost respectate toate aceste dispoziţii legale, instanţa de apel luând act de împrejurarea potrivit căreia reclamanta urmează a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, asupra solicitării cuprinsă în cererea de chemare în judecată, partea putând reveni până la închiderea dezbaterilor.

Astfel pe baza celor reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că motivele recursului pârâtei, examinate în limitele încadrării lor în motivele de casare prevăzute de lege, sunt în totalitate nefondate şi vor fi înlăturate.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta ASOCIEREA dintre A. S.R.L., B. S.R.L., SECTAR S.A., C. S.R.L. şi D. S.A. prin lider A. S.R.L. prin administrator judiciar F. se reţin următoarele:

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost argumentat cu referire la dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocând încălcarea principiului contradictorialităţii.

În concret, se reproşează instanţei de apel că nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor chestiunea expirării valabilităţii autorizaţiei de mediu, caracterul cert al prejudiciului aferent capătului 2 al cererii de chemare în judecată şi chestiunea inexistenţei interesului născut şi actual al reclamantei de a solicita prejudiciul eferent capătului 2 al acţiunii.

Se reţine că nu se poate aprecia ca fiind încălcate dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. privind principiul contradictorialităţii, atât timp cât instanţa de apel în evocarea fondului a pus în discuţie toate aspectele esenţiale în soluţionarea cauzei, a respectat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

În speţă, se constată că printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, instanţa de apel a stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părţi, interpretând corect întreaga documentaţie existentă, soluţia pronunţată fiind în deplină concordanţă cu situaţia de fapt şi de drept.

Dintr-un alt punct de vedere, se constată că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor.

Instanţa de apel în ceea ce priveşte solicitarea de obligarea a pârâtei la plata daunelor interese în continuare, până la data îndeplinirii obligaţiei de decontaminare şi eliberării depozitului E., s-a raportat la data valabilităţii autorizaţiei de mediu şi la lipsa caracterului cert al prejudiciului, care nu poate fi anticipat sub aspectul întinderii în timp.

Astfel fiind, se constată că soluţia instanţei de prim control judiciar este corectă, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, neexistând o încălcare a normelor procedurale pentru a fi incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Astfel, recurenta-reclamantă susţine că raţionamentul instanţei de apel privind reţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat între litigiul anterior şi prezentul, poate fi aplicat prin asemănare şi pentru perioada 17.10.2018-06.10.2020, în ce priveşte modalitatea de calcul a prejudiciului, pentru admiterea în parte a capătului 2 al acţiunii.

Instanţa supremă reţine că evaluarea modului în care pârâta a înţeles să îşi îndeplinească obligaţia legală de decontaminare a vizat perioada 17.10.2015-17.10.2018, desdăunarea reclamantei fiind admisă până la limita introducerii acţiunii în daune.

Extinderea daunelor solicitate de reclamantă, ulterior momentului introducerii acţiunii şi pronunţării hotărârii nu este posibilă, evaluarea pagubei prin culpă nefiind posibilă, în lipsa caracterului cert şi actual al prejudiciului.

De asemenea, admiterea în parte a acestui capăt al cererii, până la data pronunţării deciziei instanţei de apel nu este posibilă, momentul de la care este îndreptăţită reclamanta să pretindă daune interese compensatorii fiind cel al punerii în întârziere prin cererea de chemare în judecată.

Instanţa reţine, în primul rând, că reprezintă motive contradictorii, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contrazicerile între considerentele aceleiaşi hotărâri, iar nu pretinsa eronată motivare, pentru repunerea în discuţie a stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor care în opinia recurentei-reclamante susţin admiterea acţiunii.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, întrucât nu a dat efect autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 2304/2017 în ce priveşte modalitatea de evaluare a prejudiciului pentru perioada 17.10.2015-17.10.2018 nu pot fi reţinute.

Potrivit art. 430 din C. proc. civ. hotărârea judecătorească prin care se soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat.

În speţă, instanţa de apel a constatat că pretenţiile solicitate prin prezenta acţiune sunt reprezentate de daune interese constând în costuri cu depozitarea celor 65.774,832 tone sol contaminat, în perioada 17.10.2015-17.10.2018 şi în analiza sa a evidenţiat în ce măsură împrejurările prezentei cauze se află sub efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei evocate.

În ceea ce priveşte modalitatea de evaluare a prejudiciului, instanţa de apel a reţinut efectul autorităţii lucrului judecat a deciziei nr. 2304/2017 cu privire la reperele acesteia legate de evaluarea prejudiciului şi la aspectele supuse analizei prin obiecţiunile la raportul de expertiză.

Limitele expuse de instanţa de apel cu privire la reţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat au fost în mod clar expuse, iar considerentele care au vizat respingerea petitului 2 al acţiunii au fost redate anterior.

Ca atare, instanţa de recurs constată că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, drept pentru care, în speţă, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a mai invocat greşita aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 998-999 C. civ., critică circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce priveşte pretinsa greşită aplicare a prevederilor art. 998-999 C. civ., constată că instanţa de apel a respins petitul 2 al cererii de chemare în judecată, având în vedere lipsa caracterului cert al prejudiciului, sub aspectul întinderii sale.

Deşi instanţa de apel a constatat că fapta ilicită a pârâtei constă în încălcarea de către pârâtă a obligaţiei de decontaminare a materialelor contaminate, a apreciat că pentru perioada ulterioară pronunţării hotărârii nu se poate anticipa în ce măsură reclamanta va permite pârâtei să îşi îndeplinească obligaţia de decontaminare, neputând fi anticipată nici derularea raporturilor juridice decurgând din contractul de colaborare de prestări servicii nr. x/2009.

Aşa fiind, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. şi D. S.A. prin lider A. S.R.L. prin administrator judiciar F. şi de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă ASOCIEREA dintre A. S.R.L., B. S.R.L., SECTAR S.A., C. S.R.L. şi D. S.A. prin lider A. S.R.L. prin administrator judiciar F. şi de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ de ADMINISTRARE a INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1226 A din 06 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2022.