Consumer loan abuse claim revived as appeal quashed and remanded over unaddressed bank objections.

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 28 decembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâtele C. S.A. şi D., solicitând instanţei să dispună:

- obligarea pârâtei C. S.A. la restituirea sumei totale de 46.039,82 CHF reprezentând diferenţe de dobândă achitate în plus, în perioada ianuarie 2009- iunie 2016 în cuantum de 20.268,27 CHF, la care se adaugă comisionul de administrare pentru aceeaşi perioadă, în cuantum de 25.771,55 CHF, în baza contractului de credit ipotecar nr. cx din 29.09.2008;

- să dispună obligarea pârâtei la plata de daune interese în cuantumul dobânzii legale, aplicată la sumele menţionate în petitul anterior, pentru fiecare rată/plată în parte de la momentul încasării şi până la data plăţii lor efective, respectiv, dobânda legală calculată pentru perioada ianuarie 2009- iunie 2016, sumă actualizată până la plata efectivă a debitului;

- să se constate caracterul abuziv al clauzei cuprinsă în art. 10.2 din contractul de credit ipotecar nr. cx din 29.09.2008 şi să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile din Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 9180/2017 din 28 septembrie 2017 a Judecătoriei Braşov a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Braşov.

Pe rolul acestei instanţe cauza a fost înregistrată la data de 4 octombrie 2017, sub nr. x/2016*.

Prin sentinţa civilă nr. 298/C din 26 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. S.A. şi D. şi, în consecinţă:

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamanţilor următoarele sume:

- 9.711,67 CHF reprezentând dobândă achitată în plus în perioada ianuarie 2009- iunie 2016, în baza contractului de credit ipotecar nr. cx din 29.09.2008 şi dobânda legală aferentă în cuantum de 16.676,27 RON;

- comision de administrare în cuantum de 24.926,18 CHF, achitat în perioada 29.09.2008 - 03.06.2016, şi dobânda legală aferentă în cuantum de 36.088,55 RON;

Au fost respinse restul pretenţiilor reclamanţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 450/C din 7 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii A. şi B. privind completarea sentinţei civile nr. 298/C din 26 martie 2020.

Împotriva sentinţei civile nr. 298/C din 26 martie 2020 a Tribunalului Braşov au declarat apel pârâtele C. S.A. şi D..

Prin decizia civilă nr. 1133/Ap din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă au fost admise apelurile declarate de apelantele C. S.A. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 298/C din 26 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii C. S.A. şi D..

Păstrează dispoziţiile sentinţei privind respingerea restului pretenţiilor reclamanţilor.

Obligă intimaţii A. şi B. la plata sumei de 3839,64 RON către apelanta D. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenţii au solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi reţinerea pentru rejudecare.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenţii susţin că prin soluţia pronunţată de instanţa de apel s-a dat o greşită interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 cât şi a jurisprudenţei CJUE, cu privire la drepturile consumatorilor şi obligaţiilor ce revin instanţelor de judecată în litigiile dintre consumatori şi vânzători/furnizori.

In ceea ce priveşte sancţiunea aplicabilă în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale, aceasta este inopozabilitatea sau ineficacitatea, regimul acestei sancţiuni fiind practic identic cu cel al nulităţii absolute, în acest sens pronunţându-se şi ÎCCJ într-o decizie de speţă, respectiv decizia nr. 686/21.02.2013.

Cu privire la obligarea pârâtei de a restitui reclamanţilor sumele plătite şi nedatorate în baza clauzelor declarate nule absolute, recurenţii solicită să fie avut în vedere pe de o parte principiu restitutio in integrum care impune că tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit, iar pe de altă parte principiul, potrivit căruia, se interzice îmbogăţirea unei persoane în dauna alteia fără o cauză legitimă.

Astfel, odată dispărută cauza legitimă, ca efect al producerii nulităţii absolute, rezultă că toate prestaţiile executate în temeiul clauzelor nule trebuie întoarse, în acest sens sunt şi concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, prin care se arată sumele ce trebuie restituite: suma de 9711,67 CHF reprezentând dobândă achitată în plus, în perioada ianuarie 2009- iunie 2016 în baza contractului de credit ipotecar nr. x din 29.09.2008 şi dobândă legală aferentă în cuantum de 16676,27 RON şi comisionul de administrare de 2492,18 CHF pentru perioada 29.09.2008-03.06.2016, la care se adaugă dobânda aferentă în cuantum de 36088,55 RON.

În privinţa, comisionului de administrare, recurenţii arată că banca a invocat includerea comisionului de administrare în costul total al creditului susţinând că această clauza nu poate fi supusă unei evaluări privind eventualul său caracter abuziv, întrucât comisionul face parte din preţul contractului, astfel că nu poate fi cenzurat de către instanţe, potrivit articolului 4 alin. (2) din Directivă respectiv 4 alin. (6) din Legea de transpunere, nr. 93/2000, aspecte care în opinia recurenţilor nu pot fi susţinute, în mod întemeiat.

Mai mult decât atât, comisionul de administrare a creditului din perspectiva riscurilor asumate, constituind, în realitate, contravaloarea prejudiciului cauzat băncii prin neexecutarea contractului, este exclus expres din dobânda anuala efectivă, deci din costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat. Acest lucru rezultă din definiţia DAE enunţată în Condiţiile Generale ale Convenţiei, care exclude expres, din calculul dobânzii anuale efective, cheltuielile plătibile de împrumutat pentru nerespectarea uncia dintre angajamentele sale stipulate în contractul de credit, or comisionul de administrare reprezintă tocmai o asemenea cheltuială.

Cu privire la obligarea plăţii dobânzilor legale, aceasta este justificată prin prisma dispoziţiilor art. 1535 C. civ., ce prevăd "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic".

Pentru aceste considerente, recurenţii se consideră îndreptăţiţi să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinarea, depusă la 23 aprilie 2021, intimata C. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin întâmpinarea, depusă la 17 mai 2021, intimata D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea pronunţată în complet de filtru la data de 01 iulie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 decembrie 2021 în complet de filtru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul declarat de declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1133/Ap din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Examinând hotărârea atacată, în limita impusă de criticile din cererea de recurs, încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul reclamanţilor, pentru considerentele care succed:

Instanţa de recurs reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârşire sau există o motivare, dar ea este insuficientă şi nu răspunde tuturor criticilor aduse hotărârii de primă instanţă.

În accepţiunea art. 425 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să răspundă în fapt şi în drept pretenţiilor formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

Verificând considerentele hotărârii recurate se constată că decizia atacată conţine vicii de nemotivare de natura celor mai sus enunţate.

Astfel, în prezentul dosar reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor C. S.A. şi D. la restituirea sumei totale de 46.039,82 CHF reprezentând diferenţa de dobândă achitată în plus, în perioada ianuarie 2009- iunie 2016, la care se adaugă comisionul de administrare pentru aceeaşi perioadă şi la plata de daune-interese în cuantumul dobânzii legale, aplicată la sumele menţionate în petitul anterior, pentru fiecare rată/plată în parte de la momentul încasării şi până la data plăţii lor efective, precum şi să se constate caracterul abuziv al clauzei cuprinsă în art. 10.2 din contractul de credit ipotecar.

Prin sentinţa de fond au fost admise primele două petite ale cererii de chemare în judecată, care au vizat dobânda achitată în plus şi comisionul de administrare, fiind respinse celelalte două petite ale acţiunii.

Apelul declarat de pârâta C. a vizat capetele de cerere admise de prima instanţă, iar apelul pârâtei D. a vizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Instanţa de apel a admis ambele apeluri şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.

Instanţa de recurs constată că prin hotărârea recurată nu se răspunde, criticilor din apel prin care pârâta C. a combătut considerentele primei instanţe care a admis capătul de cerere referitor la clauza de la art. 7.1 lit. c) din contractul de credit ipotecar cx/29.09.2008, privind comisionul de administrare, pe care a considerat-o ca fiind clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Instanţa de recurs reţine că motivarea instanţei de apel nu este completă, deoarece nu analizează de ce a apreciat că şi clauza de la art. 7.1 lit. c) din contractul de credit ipotecar cx/29.09.2008, privind comisionul de administrare nu este clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Hotărârea adoptată de instanţa de apel nu analizează aceste critici invocate de pârâta C., pentru a se stabili dacă aspectele relevate se confirmă sau nu se confirmă şi dacă au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil şi, eventual, toate consecinţele care ar putea decurge dintr-o atare neregularitate.

Instanţa de recurs constată că, deşi pârâta-apelantă C. a formulat critici împotriva soluţiei prin care a fost obligată la plata sumei de 24.926,16 CHF, cu titlu de comision de administrare, punând în discuţie caracterul nefondat al cererii de restituire a acestei sume achitată de către reclamanţi, instanţa de apel nu a răspuns prin niciun considerent acestor susţineri.

Faţă de considerentele mai sus reţinute, este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a omis să analizeze o parte din motivele de apel formulate de pârâta C. în legătură cu soluţia dată de prima instanţă capătului de cerere privind obligarea acesteia la plata cuantumului comisionului de administrare, achitat în perioada 29.09.2008 - 03.06.2016 pentru care s-a calculat şi dobânda legală.

În aceste limite, recursul urmează a fi admis în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., cu consecinţa casării deciziei recurate şi a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel. Prin raportare la considerentele ce preced, instanţa de apel urmează a realiza o nouă judecată a cauzei, în limita criticilor formulate prin cererea de apel şi reţinute că nu au fost analizate de instanţa de prim control judiciar.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1133/Ap din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1133/Ap din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. S.A. şi D. BUDAPESTA.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2022.