Limits of devolutive effect in civil appeal: annulment of first-instance decision based solely on motivational flaws rather than erroneous exclusion of merits.

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 26 septembrie 2014 şi precizată ulterior, reclamanta Bucur Obor S.A. i-a chemat în judecată pe pârâţii A. şi B., solicitând instanţei obligarea acestora la plata sumei de 12.000.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile aduse în exercitarea mandatului de administratori ai societăţii Bucur Obor S.A., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2.878 din 2 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de pârâtul B. şi a anulat cererea formulată de reclamanta Bucur Obor S.A. pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Bucur Obor S.A., care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant şi al trimiterii cauzei la prima instanţă în vederea continuării judecăţii.

Apelul a fost admis prin decizia civilă nr. 1.387A din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, care a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recursul formulat împotriva deciziei de apel

Intimaţii- pârâţi au atacat cu recurs decizia pronunţată în apel, solicitând casarea acesteia pentru motive pe care le-au încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au invocat încălcarea art. 461 alin. (2), art. 477 şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ., pentru argumentele ce vor fi expuse rezumativ în cele ce urmează.

Din perspectiva prevederilor art. 461 alin. (2) C. proc. civ., recurenţii au arătat, în esenţă, că excepţia care a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor şi admisă de prima instanţă a fost cea a lipsei calităţii de reprezentant, astfel că în apel s-a reţinut corect că argumentele vizând inadmisibilitatea acţiunii [art. 193 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 155 din Legea nr. 31/1990] nu au legătură cu excepţia soluţionată, dar în acest caz instanţa de apel trebuia să facă aplicarea art. 461 alin. (2) C. proc. civ. şi să le înlăture, iar nu să dispună anularea sentinţei.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 477 C. proc. civ., privind limitele efectului devolutiv al apelului, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a făcut referire la principii fundamentale ale procesului civil şi la calitatea hotărârii apelate, fără a fi constatat explicit că aceste aspecte constituie motive de ordine publică şi fără ca apelanta-reclamantă să le fi invocat.

Totodată, au arătat că prin apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe s-a invocat existenţa unei confuzii între lipsa dovezii calităţii de reprezentant şi lipsa calităţii de reprezentant înseşi, astfel că instanţa de apel putea soluţiona calea de atac verificând dacă prima instanţă a procedat corect prin soluţionarea procesului fără a intra în cercetarea fondului.

În fine, referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., recurenţii au arătat că, potrivit dispoziţiilor legale enunţate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe ar fi fost posibilă numai dacă instanţa de apel ar fi constatat că tribunalul nu a intrat în mod greşit în cercetarea fondului şi ar fi respins excepţia lipsei (dovezii) calităţii de reprezentant. Or, instanţa de apel nu a examinat calitatea soluţiei, ci s-a limitat la aspecte privind calitatea motivării sentinţei, care nu au fost invocate în apel.

În motivarea căii de atac, recurenţii au invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 13 şi art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., critici ce se subsumează de asemenea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit susţinerilor recurenţilor, prin faptul că a cenzurat hotărârea primei instanţe pe motiv că nu a pus în vedere părţii adverse "perspectiva din care se discută" excepţia privind calitatea de reprezentant, instanţa de apel a aplicat în mod extensiv prevederile legale indicate - care nu pot fi interpretate în sensul direcţionării părţilor către o anumită soluţie -, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil.

Prin prisma motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 2.009 C. civ. şi art. 82 C. proc. civ., considerând că, în contextul în care apelul a vizat exclusiv soluţia dată de prima instanţă excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, dispoziţiile ce reglementează calitatea de reprezentant vizează fondul excepţiei şi reprezintă norme de drept material.

În esenţă, subsumat acestui motiv de casare, recurenţii au arătat că instanţa de apel a făcut o distincţie artificială între inexistenţa calităţii de reprezentant şi lipsa dovezii acestei calităţi şi nu a dat o dezlegare proprie excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant. Or, în condiţiile în care în sentinţa tribunalului s-a reţinut că hotărârile A.G.A. prin care a fost desemnată persoana ce urma să exercite acţiunea erau nule absolut, iar în drept au fost invocate prevederile art. 8o alin. (3) şi art. 82 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 155 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, era evident că excepţia privind calitatea de reprezentant a fost soluţionată corect.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la doar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi a formulat apărări în raport cu motivele invocate, susţinând că acestea nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Procedura derulată în recurs

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în cauză s-a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care a fost întocmit şi ataşat la dosar, iar după analizarea lui în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin raport s-a arătat că recursul este admisibil şi că îndeplineşte condiţiile de formă extrinseci şi intrinseci prevăzute de lege.

Părţile au depus puncte de vedere la raport, recurenţii în sensul admisibilităţii recursului, iar intimata în sensul că recursul este nul pentru neîncadrarea motivelor de recurs formulate în cazurile de casare prevăzute în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2020, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului şi, constatând că recursul nu poate fi soluţionat în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a admis în principiu calea extraordinară de atac şi a stabilit, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., termen pentru soluţionarea acesteia cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Aşa cum s-a menţionat în expunerea rezumativă a istoricului cauzei, prima instanţă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de pârâtul B. şi a anulat, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, acţiunea în răspunderea administratorilor, formulată de reclamanta Bucur Obor S.A în temeiul art. 155 din Legea nr. 31/1990, în baza Hotărârii A.G.A. din 19 septembrie 2014.

Potrivit textului normativ menţionat, acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, precum şi a cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, aparţine adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112 (majoritatea voturilor exprimate). Adunarea generală desemnează cu aceeaşi majoritate persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie.

Când adunarea generală decide cu privire la situaţia financiară anuală, poate lua o hotărâre referitoare la răspunderea administratorilor sau directorilor, respectiv a membrilor directoratului şi consiliului de supraveghere, chiar dacă această problemă nu figurează pe ordinea de zi.

În esenţă, tribunalul a reţinut că persoana care a exercitat acţiunea în numele societăţii reclamante nu îşi justifică, în condiţiile legii, calitatea de reprezentant, mai precis că în speţă lipseşte dovada calităţii de reprezentant, pentru că Adunarea Generală a Acţionarilor din 19 septembrie 2014 nu s-a derulat cu respectarea procedurii prevăzute în art. 155 din Legea nr. 31/1990, iar prin sentinţa nr. 5764 din 21 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 2051/9 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost constatată nulitatea absolută a Hotărârii A.G.A. din 19 septembrie 2014.

În pofida hotărârii definitive care a stabilit, cu efectul lucrului judecat prevăzut în art. 431 C. proc. civ., nelegalitatea hotărârii A.G.A. privind desemnarea persoanei însărcinate să exercite acţiunea în justiţie în reprezentarea societăţii reclamante, instanţa de apel a admis calea de atac formulată de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, reţinând, în sinteză, următoarele:

"- contrar dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., prima instanţă nu a pus în calificarea corectă a apărărilor care tind să susţină atât ideea neregularităţii/lipsei exprimării voinţei apelantei-reclamante Bucur Obor S.A. de a exercita acţiunea în răspundere, cât şi ideea neregularităţii/lipsei desemnării persoanei împuternicite să exercite acţiunea; acest lucru era cu atât mai important cu cât există controversele amintite în legătură cu lipsa dovezii calităţii de reprezentant, lipsa calităţii de reprezentant sau lipsa puterii de reprezentare;

- contrar dispoziţiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea şi pe motive care nu au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii;

- nu există coerenţă între ce s-a pus în discuţie, ce s-a pronunţat şi ce s-a motivat;

- motivarea în sine a hotărârii nu satisface cerinţele art. 425 alin. (1) pct. b C. proc. civ., fiind analizate aspecte nerelevante, dar, în acelaşi timp, fiind omise aspecte relevante faţă de situaţia de la data pronunţării şi, de asemenea, existând contradicţii chiar în cuprinsul considerentelor."

Considerentele citate mai sus sunt detaliate în cuprinsul deciziei recurate printr-o serie de argumente teoretice, în care, în loc să dezlege problemele sesizate în calea de atac şi să expună raţionamentul judiciar care a condus-o la concluzia că soluţia pronunţată de tribunal - aceea a admiterii excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, în temeiul art. 82 C. proc. civ. - ar fi greşită, instanţa de apel s-a limitat la a identifica şi exprima retoric "dileme" doctrinare şi jurisprudenţiale în raport cu procedura urmată de prima instanţă şi cu natura excepţiei care a dus la anularea acţiunii.

Or, apelul este o cale de atac devolutivă, în care, potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel trebuie să procedeze la rejudecarea cauzei în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată, verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, aşa cum prevede art. 479 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel, este de reţinut că anularea hotărârii atacate intervine doar în situaţiile expres prevăzute în art. 480 alin. (3)-(6) C. proc. civ., relevante în contextul criticilor formulate de recurenţi fiind dispoziţiile alin. (3) din articolul menţionat: "În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

Aşadar, Înalta Curte constată ca fiind întemeiate criticile formulate de recurent cu privire la încălcarea art. 477 alin. (1) şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că, în aplicarea prevederilor citate mai sus, instanţa de apel are obligaţia să procedeze la o nouă judecată în limitele efectului devolutiv al apelului şi să stabilească ea însăşi calificarea juridică şi temeinicia excepţiilor puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, anularea sentinţei urmând a interveni numai în măsura în care se va fi constatat că prima instanţă a soluţionat în mod greşit procesul fără să fi intrat în cercetarea fondului.

În ipoteza în care identifică, în cuprinsul sentinţei, considerente prin care se dau dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata procesului sau care sunt greşite, instanţa de apel are posibilitatea să le înlăture ori să le înlocuiască, menţinând soluţia din dispozitivul hotărârii atacate şi evitând astfel anularea unei sentinţe cu argumente ce ţin exclusiv de calitatea motivării.

Având în vedere considerentele astfel reţinute, care atrag reformarea deciziei recurate pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi fac de prisos examinarea, în acest stadiu procesual, a celorlalte critici formulate în recurs, în temeiul art. 496-497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel, care urmează a proceda conform celor rezultate din motivarea prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1387A/20.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.