Banking litigation: absolute partial nullity of variable interest clause and violation of the principle of dispositif due to failure to rule on requested amendment of repayment schedule

Şedinţa publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursurilor civile de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 18.10.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunţa, prin raportare la decizia civilă nr. 2123 din 20 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2010 în care a avut calitatea de reclamant, să se dispună următoarele:

1. Să se constate că prin nulitatea absolută parţială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă şi aducerea la îndeplinire a obligaţiei de modificare a clauzei declarată nulă pe baza unei negocieri între părţi, finalizată fără consens din culpa exclusivă a pârâtei, în cazul contractelor sale de credit nr. x/24.10.2007 şi nr. y/25.10.2007, cuantumul dobânzii este de 1,20% pe an, după primul an, respectiv de 2,50% pe an, pe întreaga perioadă de creditare.

2. Obligarea pârâtei la restituirea integrală a sumelor încasate necuvenit cu titlu de dobândă, care nu au fost restituite prin decizia Înaltei Curţi, sume care au devenit certe şi lichide, reprezentând clauza privind dobânda de referinţă variabilă, clauză constatată ca având caracter abuziv şi declarată nulă absolut, în cazul ambelor contracte de credit.

3. Obligarea pârâtei la încetarea perceperii cuantumului dobânzii de 3,5% pe an, stabilit abuziv în data de 2 august 2016 şi în urma încetării, la emiterea noului grafic de rambursare conform cuantumului dobânzii de 1,20% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x/24.10.2007.

4. Obligarea pârâtei la restituirea integrală a sumelor încasate necuvenit cu titlu de dobândă începând cu data de 2 august 2016, reprezentând diferenţa dintre cuantumul dobânzii perceput abuziv şi cuantumul dobânzii de 1,20% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x/24.10.2007.

5. Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, de la data perceperii fiecărei sume lunare şi până la data restituirii efective, aferentă sumelor încasate necuvenit:

5.1. cu titlu de dobândă, reprezentând dobânda de referinţă variabilă, clauză constatată ca având caracter abuziv şi declarată nulă absolut, în cazul ambelor contracte de credit.

5.2. cu titlu de dobândă, reprezentând diferenţa dintre cuantumul dobânzii perceput abuziv începând cu data de 2 august 2016 şi cuantumul dobânzii de 1,20% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x/24.10.2007.

5.3. cu titlu de comision de administrare, în cazul ambelor contracte de credit.

5.4. cu titlu de comision de urmărire riscuri, în cazul contractului de credit nr. x/25.10.2007.

6. Obligarea pârâtei la actualizarea cu rata inflaţiei, de la data perceperii fiecărei sume lunare şi până la data restituirii efective, aferentă sumelor încasate necuvenit:

6.1. cu titlu de dobândă, reprezentând dobânda de referinţă variabilă, clauză constatată ca având caracter abuziv şi declarată nulă absolut, în cazul ambelor contracte de credit.

6.2. cu titlu de dobândă, reprezentând diferenţa dintre cuantumul dobânzii perceput abuziv începând cu data de 2 august 2016 şi cuantumul dobânzii de 1,20% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x/24.10.2007.

6.3. cu titlu de comision de administrare, în cazul ambelor contracte de credit.

6.4. cu titlu de comision de urmărire riscuri, în cazul contractului de credit nr. x/25.10.2007.

7. Obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în valoare de 250.000 RON pentru prejudiciile morale cauzate reclamantului de faptele ilicite.

8. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, fie ca urmare a admiterii excepţiilor invocate, (excepţia netimbrării şi excepţia autorităţii de lucru judecat) fie ca neîntemeiată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 1403 din 22 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor încasate cu titlu de comision de administrare şi cu titlu de comision de urmărire riscuri, în temeiul clauzelor stipulate la art. 9 lit. c) şi f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1874/25.10.2017, precum şi dobânda legală aferentă sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, în temeiul clauzei stipulate la art. 9 lit. b) din Contractul de credit bancar pentru investiţii imobiliare pentru persoane fizice nr. 1871/24.10.2007, dobânzi ce vor fi calculate de la data încasării fiecărei sume şi până la data de 09.11.2015; au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 4500 RON, reprezentând onorariul redus al avocatului; s-a luat act că reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 1623 din 12 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1403/22.05.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat; a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A.; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că: a obligat pârâta să înceteze perceperea dobânzii în cuantum de 3,5% pe an; a obligat pârâta să plătească reclamantului şi rata inflaţiei aferentă monedei EUR pentru sumele încasate cu titlu de comision de administrare şi comision de urmărire riscuri, comisioane prevăzute în contractele de credit nr. x/25.10.2017 şi nr. y/24.10.2017, calculată de la data încasării fiecărei sume şi până la data de 09.11.2015; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva deciziei civile nr. 1623 din 12 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au declarat recurs A. şi B. S.A..

În motivarea cererii de recurs după considerentele prealabile recurentul a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva fiecărui capăt de cerere invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Referitor la primul capăt de cerere recurentul arată că prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (a încălcat principiul disponibilităţii, puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2123 din 20 octombrie 2015); hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în sensul că instanţa de apel nu a analizat şi stabilit situaţia de fapt referitoare la momentul finalizării negocierii între părţi fără consens; hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 970 din C. civ. din 1864.

Referitor la capetele de cerere nr. x, 5.1 şi 6.1 după considerente prealabile recurentul arată că prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură (a modificat obiectul cererii încălcând principiul disponibilităţii şi a rolului activ al judecătorului, iar prin paragraful 2 al paginii 13 din decizie se încalcă puterea de lucru judecat a paragrafelor 1 şi 2 de la pagina 124 din decizia nr. 2123 din 20 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie); hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece instanţa nu a lămurit situaţia de fapt şi nu a analizat puterea de lucru judecat; hotărârea a fost dată cu încălcarea principiului fundamental al dreptului, restitutio in integrum şi plata nedatorată cu rea-credinţă consacrată C. civ. de la 1864.

În ceea ce priveşte capătul de cerere nr. x recurentul arată instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii prin omiterea pronunţării asupra acestui capăt de cerere privind obligarea intimatei-pârâte la respectarea clauzei contractuale prin emiterea unui nou grafic de rambursare, iar, lipsa considerentelor care să sprijine soluţia din dispozitivul hotărârii la emiterea noului grafic de rambursare, privind respingerea obligării intimatei-pârâte ca urmare a nulităţii absolute parţiale a clauzei privind dobânda echivalează cu o nemotivare şi fac imposibilă exercitarea controlului judiciar pe calea recursului.

Referitor la capetele de cerere 4.5.2 şi 6.2 recurentul arată că prin hotărârea dată instanţa de apel a adăugat în mod nelegal la considerentele deciziei civile nr. 2123 din 20 octombrie 2015, deşi situaţia de fapt care face obiectul capătului de cerere nr. x nu a fost analizată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2010, aceasta fiind o încălcare a puterii de lucru judecat şi o nemotivare a hotărârii în lipsa stabilirii pe deplin a situaţiei de fapt; de asemenea recurentul arată că instanţa de apel nu a aplicat prevederile art. 992 şi 994 din C. civ. de la 1864.

În ceea ce priveşte capătul de cerere nr. x recurentul arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază deoarece instanţa de fond a considerat că singura faptă ilicită a fost aceea de a majora abuziv cuantumul dobânzii neanalizând şi celelalte fapte ilicite săvârşite în perioada la care a făcut trimitere în cererea de chemare în judecată; de asemenea recurentul arată - după ce face trimitere la art. 998-999 C. civ., la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului -, că instanţa de apel nu a aplicat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului încălcând prevederile art. 11 şi 20 din Constituţia României.

Recurenta B. S.A. a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), încălcând dispoziţiile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 264 alin. (1) şi art. 478 C. proc. civ. de asemenea recurenta arată că hotărârea conţine motive contradictorii (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.) în sensul că instanţa reţine pe de-o parte că potrivit accesorium sequitur principale dobânda legală se stinge la data plăţii comisioanelor, însă în fraza imediat următoare reţine că dobânda legală nu se stinge la data plăţii comisioanelor, întrucât dobânda legală nu a fost plătită odată cu comisioanele.

Fiecare parte a formulat întâmpinare la recursul celeilalte părţi solicitând respingerea acestuia.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

La 3 noiembrie 2021 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului părţilor din proces şi li s-a pus în vedere să formuleze un punct de vedere asupra raportului.

La 18 ianuarie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursurile declarate de A. şi B. S.A. şi a fixat termen la 9 martie 2022 pentru judecata acestora.

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Chestiune prealabilă. Deşi recurentul -reclamant A. a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. pentru fiecare din capetele de cerere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza criticile de nelegalitate în ansamblu din perspectiva motivelor de nelegalitate caracteristice recursului ca şi cale extraordinară de atac precum şi din perspectiva efectelor pe care acestea le produc faţă de hotărârea recurată.

De asemenea, faţă de faptul că recurenta-pârâtă B. S.A. a invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza în mod unitar recursurile celor două părţi, deoarece ambele invocă încălcarea principiului disponibilităţii referitor la soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte capătul de cerere nr. 3.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din această perspectivă, recurenţii arată că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii atunci când a soluţionat al treilea capăt de cerere. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul-recurent a solicitat obligarea pârâtei la încetarea perceperii cuantumului dobânzii de 3,5% pe an stabilit abuziv în data de 1 august 2016 şi în urma încetării, la emiterea unui nou grafic de rambursare conform cuantumului dobânzii de 1,2% pe an, după primul an, în cazul contractului de credit nr. x din 24 octombrie 2007.

Din dispozitivul deciziei recurate reiese că instanţa de apel a obligat pârâta (B.) să înceteze să perceapă dobândă în cuantum de 3,5 % pe an, fără a se pronunţa şi pe solicitarea reclamantului-recurent de a emite un nou grafic de rambursare conform cuantumului dobânzii de 1,2% pe an după primul an.

Aşadar, deşi instanţa de apel, ca efect a admiterii apelului declarat de apelantul-reclamant A. a obligat pârâta (B.) să înceteze să perceapă dobânda în cuantum de 3,5 % pe an, nu a analizat solicitarea acestuia referitoare la emiterea unui nou grafic de rambursare cu dobânda de 1,2% pe an.

Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii reglementat în dispoziţiile art. 9 alin. (1) din C. proc. civ. care prevăd că procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorizaţii sau instituţii publice ori de interes public. Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor (alin. (2).

În ceea ce priveşte obiectul, instanţa este ţinută de cererea reclamantului, neputându-şi depăşi limitele, obligaţia instanţei de a se pronunţa cu privire la ceea ce s-a cerut, constituie garanţia aplicării principiului disponibilităţii.

Faţă de efectul produs asupra deciziei recurate prin încălcarea principiului disponibilităţii de către instanţa de apel a modului de soluţionare a capătului de cerere nr. x şi a legăturii directe dintre acesta şi a aspectelor referitoare la soluţionarea celorlalte capete de cerere, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte critici invocate de către recurentul-reclamant.

În ceea ce priveşte critica recurentei-pârâte referitoare la motivarea contradictorie a deciziei recurate referitoare la apelul său din perspectiva aplicării principiului "accesorium sequitur principale" încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este întemeiată.

Astfel, deşi instanţa de apel a reţinut că principiul "accesorium sequitur principale" presupune faptul că accesoriul, respectiv dobânda legală penalizatoare va urma soarta principalului, respectiv contravaloarea comisioanelor, în fraza următoare a menţionat că debitul principal s-a stins prin plată, însă acest lucru nu duce şi la stingerea accesoriului (dobânda legală) având în vedere faptul că pârâta (B.) nu a făcut plata şi acestor sume.

Din această motivare nu rezultă cu claritate dacă în prezenta cauză se aplică sau nu principiul "accesorium sequitur principale" atât timp cât instanţa de apel nu a făcut distincţia fermă şi clară între dreptul principal şi dreptul la acţiune privind accesoriile acestuia, lăsând loc de interpretare în ceea ce priveşte efectul achitării debitului principal.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în raport de art. 497 din C. proc. civ. va admite recursurile, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării instanţa de apel va avea în vedere respectarea principiului disponibilităţii în funcţie de limitele investirii în concordanţă cu puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2123 din 20 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar motivarea să fie corectă, coerentă şi clară.

Potrivit art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1623 din 12 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 9 martie 2022.