Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 559/2022 AI generated

Nullity versus inopposability of loan contract frauding chirographic creditors; dismissal of appeal for failure to pay judicial stamp tax

Case Number Decizia nr. 559/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal as unstampable, thereby upholding the appellate court's prior decision to dismiss the claim and allowing the original creditor to prevail on the merits. The case involved a dispute over a loan contract with real estate guarantee, where the plaintiff sought to establish the absolute nullity of the contract under the Civil Code, alleging it violated the general pledge right of chirographic creditors, while the defendant argued for inopposability rather than nullity. The decisive legal basis was procedural: the court invoked Articles 486(3) and 493(5) of the Code of Civil Procedure, combined with Articles 1, 24, and 33 of O.U.G. 80/2013, determining that the appeal was subject to nullity because the appellant failed to pay the mandatory judicial stamp tax of RON 4,405 by the statutory deadline, thereby rendering the appeal inadmissible regardless of the substantive legal arguments regarding the distinction between nullity and inopposability.

Legislator headnote

AI generated

art. 477 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 408 C. proc. civ, art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013; Nullity versus inopposability of loan contract frauding chirographic creditors; dismissal of appeal for failure to pay judicial stamp tax: În considerentele deciziei de casare, s-a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în rejudecare, instanţa de apel urmând să analizeze criticile formulate în apel prin raportare la motivele invocate în acţiunea introductivă şi analizate de instanţa de fond, referitoare la încălcarea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari prevăzut de dispoziţiile art. 2.324 C. civ.

Keywords

AI generated
nullity of contract fraud on creditors Civil Procedure Code loan and guarantee tax procedure deadline for payment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10 august 2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. x/2015, reclamanta societatea A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate, în principal, nulitatea contractului de împrumut autentificat sub nr. x din 17 octombrie 2014 de S.P.N. D., iar în subsidiar, declararea acestuia ca inopozabil.

Reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1.238 şi art. 1.562 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3798 din 16 martie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Cauza a fost înregistrată la 28 iunie 2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2016.

Prin încheierea din 20 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă excepţia necompetenţei funcţionale a acestei secţii.

Prin sentinţa civilă nr. 6949 din 1 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă în parte acţiunea şi, pe cale de consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 17 octombrie 2014 de S.P.N. D.. În rest, a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.

Totodată, pârâtele au fost obligate, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 8.610 RON, cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei hotărâri şi a încheierii din 20 septembrie 2016, pârâta B. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârilor apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1983 A din 8 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul pârâtei şi, în consecinţă, sentinţa apelată a fost schimbată, în tot, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

Totodată, reclamanta societatea A. S.R.L. a fost obligată să plătească pârâtei suma de 897 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Împotriva acestei hotărâri reclamanta societatea A. S.R.L. a declarat recurs, iar prin decizia nr. 575 din 6 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă calea extraordinară de atac formulată, decizia atacată fiind casată şi, pe cale de consecinţă, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de apel.

În considerentele deciziei de casare, s-a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în rejudecare, instanţa de apel urmând să analizeze criticile formulate în apel prin raportare la motivele invocate în acţiunea introductivă şi analizate de instanţa de fond, referitoare la încălcarea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari prevăzut de dispoziţiile art. 2.324 C. civ.

De asemenea, va fi avut în vedere, la rejudecare, şi motivul de recurs referitor la omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii subsidiare, în conformitate cu dispoziţiile art. 477 C. proc. civ., care prevăd că "instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.".

5. Cauza a fost înregistrată la 24 iulie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2016*.

Prin decizia civilă nr. 1747 din 9 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins apelul declarat de pârâta B. ca nefondat.

6. Împotriva acestei decizii la 27 mai 2021, pârâta B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, admiterea căii de atac formulate şi casarea hotărârii recurate.

Recurenta solicită admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în raport cu temeiul juridic invocat, respectiv art. 1.246 alin. (1) C. civ., având în vedere că acţiunea creditorului care dovedeşte un prejudiciu, nu atrage anularea contractului ci inopozabilitatea.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că în aplicarea art. 501 alin. (1) din acelaşi cod, instanţa de apel era obligată în rejudecarea cauzei să ţină seama în mod strict de considerentele hotărârii Înaltei Curţi, referitoare la situaţia particulară sau cazul particular de "fraudare a legii" prin încălcarea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, drept prevăzut de art. 2.324 C. civ.

În considerarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că un motiv contradictoriu care rezultă din considerentele deciziei este acela al interpretării contractului deoarece, pe de o parte, instanţa de apel susţine că nu ar fi o continuare a contractului din 16.09.2014, în sensul că împrumutul nu ar fi fost dat intimatei E. în scopul finanţării societăţii F. S.R.L., iar, pe de altă parte, potrivit analizei ofertelor bancare efectuată de instanţa de apel, cash-ul colateral ar fi trebuit să fie pe numele intimatei E., situaţie care confirmă în fapt susţinerile recurentei.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că au incidenţă dispoziţiile art. 1.238 alin. (2) C. civ. şi a concluzionat că este legală şi temeinică dispoziţia din sentinţa apelată, în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de împrumut cu garanţie imobiliară, autentificat sub nr. x/17.10.2014.

Chiar în ipoteza în care un contract cu titlu oneros, aşa cum este împrumutul, ar fi încheiat în scopul fraudării intereselor creditorilor chirografari, nu se poate pune problema constatării nulităţii absolute a acestuia pentru că ar avea o cauză ilicită sau imorală, ci sancţiunea aplicabilă este aceea care rezultă din analiza dispoziţiilor art. 1.562 şi art. 1.565 C. civ., respectiv cea a declarării inopozabilităţii contractului faţă de creditorul fraudat.

Recurenta susţine că legea civilă stabileşte în mod expres prin textele legale invocate că, în situaţii precum cea în cauză, constând în încheierea unui contract cu titlu oneros în frauda unui creditor chirografar, sancţiunea civilă care intervine nu este cea a constatării nulităţii absolute, ci aceea a declarării inopozabilităţii acelui contract faţă de respectivul creditor. Or, dacă legea civilă prevede sancţiunea juridică incidentă într-o asemenea ipoteză, atunci nu îi este permis judecătorului să facă aplicarea unei alte sancţiuni.

Subliniază recurenta că nu s-au administrat alte dovezi pertinente şi concludente din care să reiasă cu certitudine că aceasta ar fi conştientizat caracterul ilicit şi imoral al cauzei contractului de împrumut, concluzia în acest sens a instanţei decurgând din prezumţii simple.

Instanţa a omis să ţină seama de împrejurarea că recurentei i se aplică o serie de prezumţii legale, stabilite prin normele juridice cuprinse la art. 14 alin. (2) şi art. 1.239 C. civ.

Or, în lipsa unor dovezi din care să reiasă în mod indubitabil reaua-credinţă a recurentei ori împrejurarea că avea cunoştinţă despre caracterul ilicit şi imoral al cauzei contractului de împrumut, nu poate fi acceptată concluzia la care a ajuns instanţa de apel, deoarece ar însemna admiterea faptului că prezumţiile legale pot fi răsturnate doar pe bază de prezumţii simple.

La 5 iulie 2021, recurenta-pârâtă a depus la dosar, prin poştă electronică, declaraţia de renunţare la însuşi dreptul pretins formulată de către intimata-reclamantă A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 408 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 8 iulie 2021 s-a fixat în sarcina recurentei-pârâte taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.405 RON potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi s-a dispus emiterea unei comunicări către aceasta cu menţiunea de a depune în termen de cel mult 10 zile de la primire dovada achitării taxei judiciare de timbru.

De asemenea, la 21 iulie 2021, prin înscrisul depus, prin poştă electronică, recurenta-pârâtă a solicitat să se ia act de cererea de renunţare la însuşi dreptul pretins, formulată de intimata-reclamantă, şi a precizat că nu mai înţelege să achite taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina acesteia, în vederea soluţionării recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor către părţi, prin care s-a constatat această neregularitate procedurală a căii de atac, prevăzută sub sancţiunea nulităţii potrivit art. 493 alin. (3) C. proc. civ., cu menţiunea că se pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 8 martie 2022.

La termenul din 8 martie 2022, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

În cauză s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte B. o taxă judiciară de timbru aferentă soluţionării recursului principal pendinte, în cuantum de 4.405 RON, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar recurenta-pârâtă a fost înştiinţată cu privire la obligaţia de achitare a acesteia, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat în acest sens. De asemenea, nici nu a folosit mijlocul procesual reglementat de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, privind cererea de reexaminare, pentru a contesta această taxă judiciară de timbru.

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabileşte că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părţii i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat şi până la termenul din 8 martie 2022 recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei de timbrare în temeiul art. 177 alin. (3) C. proc. civ., potrivit menţiunilor din adresă şi raport, acte procedurale comunicate la 16 iulie 2021, respectiv la 21 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (3) şi art. 493 alin. (5) din acelaşi cod şi să anuleze ca netimbrat recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 1747 din 9 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 1747 din 9 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2022.