Negative conflict of jurisdiction resolved by assigning military personnel's administrative challenge to the appellate administrative court.

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 10 februarie 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Ministrul Apărării Naţionale, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului Ministrului Apărării nr. 1434 din 09.12.2019, precum şi a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, cu consecinţa reintegrării în funcţia deţinută anterior de şef Direcţie tehnică şi programe de înzestrare la departamentul pentru armamente.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la plata drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit în condiţiile în care nu s-ar fi procedat la eliberarea din funcţie şi numirea în altă funcţie, precum şi obligarea pârâţilor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în legătură cu demersul judiciar, în temeiul art. 452 şi urm. C. proc. civ.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 8 şi urm. din Legea nr. 554/2004 precum şi prevederile Legii nr. 80/1995.

Prin sentinţa civilă 613 din 13.07.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În acest sens, instanţa a reţinut că norma de competenţă se raportează exclusiv la domiciliul reclamantului menţionat în cartea sa de identitate şi nu la locuinţa sa de fapt, în conformitate cu dispoziţiile art. 87 şi art. 91 alin. (1) C. civ.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, care prin sentinţa civilă nr. 213 din 14.10.2020, a admis excepţiile de necompetenţă materială şi teritorială şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Referitor la competenţa materială, curtea de apel a motivat că militarii reprezintă o categorie specială de funcţionari publici, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 10/2018, pronunţată în recurs în interesul legii, fiind aplicabile dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ.

În ceea ce priveşte competenţă teritorială, instanţa a reţinut că noţiunea de domiciliu avută în vedere de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu se referă la domiciliul scriptic indicat în actul de identitate eliberat de serviciile de evidenţă a populaţiei, ci la acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte şi munceşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile să fie înştiinţate de existenţa procesului.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, care la rândul său, prin sentinţa civilă nr. 6740 din 9.12.2020 a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de Litigii de Muncă.

În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că în cauză nu este incidentă decizia nr. 10/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, şi având în vedere dispoziţiile exprese şi imperative ale art. 382 lit. h) din Codul administrativ, potrivit cărora personalului militar nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici, a constatat că din punct de vedere material funcţional, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei din domeniul jurisdicţiei muncii.

Din punct de vedere teritorial, tribunalul a reţinut competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului declarat la data introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 91 C. civ.

4. Prin încheierea din 13.04.2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocată din oficiu, şi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe.

În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut incidenţa art. 1 din Legea nr. 554/2004.

5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020*.

Prin sentinţa civilă 1073 din 27 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În ceea ce priveşte competenţa materială, tribunalul a reţinut că în situaţia în care reclamantul nu are contract individual de muncă, ci raporturi de serviciu cu pârâta, fiind numit în funcţie prin ordin, instanţa este chemată să soluţioneze un conflict de muncă potrivit art. 1 alin. (1) lit. n) din Legea dialogului social nr. 62/2011. În aceste circumstanţe, potrivit dispoziţiilor art. 266 din Legea 53/2003 coroborate cu prevederile art. 1 alin. (2) din acelaşi act normativ, tribunalul a reţinut incidenţa art. 269 alin. (1) din Legea 53/2003.

Referitor la competenţa teritorială, tribunalul a motivat că relevant nu este domiciliul în sensul de locuinţa principală în conformitate cu actele sale de identitate ori potrivit declaraţiei sale, astfel cum este reglementat de art. 87 C. proc. civ., ci locuinţa efectivă, locul unde persoana poate fi găsită pentru a i se comunica actele de procedură.

6. Prin sentinţa civilă nr. 6992 din 20 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia de necompetenţă materială, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre soluţionarea conflictului de competenţă ivit.

În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că prin acţiunea formulată, reclamantul a înţeles să conteste un act administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică centrală, respectiv Ministrul Apărării Naţionale, competenţa revenind astfel curţii de apel.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, tribunalul a reţinut că noţiunea de domiciliu avută în vedere de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu se referă la domiciliul scriptic indicat în actul de identitate ci la acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte şi munceşte, stabilirea competenţei teritoriale la domiciliul reclamantului fiind o dispoziţie de favoare pentru acesta.

7. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 4 februarie 2022, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă materială între Curtea de Apel Bucureşti, secţia IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul a solicitat anularea unui ordin emis de Ministrul Apărării Naţionale, cu consecinţa reintegrării în funcţia deţinută anterior şi plata drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit în condiţiile în care nu s-ar fi procedat la eliberarea din funcţie, întemeindu-şi în drept cererea pe dispoziţiile art. 8 şi urm. din Legea nr. 554/2004, precum şi prevederile Legii nr. 80/1995.

În ceea ce priveşte competenţa materială, se reţine incidenţa deciziei nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 536 din 28 iunie 2018, prin care s-a statuat că personalul militar având statutul de cadru militar îşi desfăşoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcţionarilor publici cu statut special.

În acest sens este şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 34 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, prin care s-a reţinut că militarii reprezintă o categorie specială de funcţionari publici.

Totodată, prin decizia nr. 19 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a constatat că textul articolului 109 din Legea nr. 188/1999 a fost preluat de art. 536 din Codul administrativ, soluţiile de unificare a practicii judiciare adoptate prin deciziile nr. 5 din 5 martie 2018 şi nr. 10 din 16 aprilie 2018, întemeiate pe art. 109, menţionat exclusiv în ceea ce priveşte competenţa de primă instanţă în soluţionarea litigiilor având ca obiect drepturile băneşti solicitate de personalul militar din cadrul Jandarmeriei Române, iar nu şi cu privire la statutul acestuia, precum şi considerentele aferente pentru susţinerea acestor soluţii, şi-au încetat aplicabilitatea odată cu abrogarea Legii nr. 188/1999 prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ, respectiv faţă de conţinutul art. 382 lit. h) din Codul administrativ.

De asemenea, potrivit art. 56 alin. (1) din Codul administrativ "Ministrul conduce aparatul propriu al ministerului, stabilit prin hotărâre a Guvernului, numeşte şi eliberează din funcţie personalul acestuia" iar conform art. 57 alin. (1) din acelaşi cod "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, ministrul emite ordine şi instrucţiuni cu caracter normativ sau individual".

În considerarea celor evocate, se reţine că militarii reprezintă o categorie specială de funcţionari publici, iar ordinul contestat este emis de Ministrul Apărării Naţionale în exercitarea atribuţiilor sale şi produce efecte juridice în ceea ce priveşte raportul de serviciu al reclamantului, fiind eliberat din funcţia de şef Direcţie Tehnica si Programe de Înzestrare la Departamentul pentru Armamente din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi numit în funcţia de director general la Direcţia Generala Rezerve de Stat din Ministerul Afacerilor Interne-Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

Prin urmare, ordinul contestat este un act administrativ cu caracter individual în sensul dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică şi modifică raportul de serviciu al reclamantului.

Totodată, în justificarea naturii litigiului de contencios administrativ, se constată că reclamantul a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a formulat plângere prealabilă solicitând revocarea ordinului cu consecinţa reintegrării în funcţia deţinută anterior, respinsă prin răspunsul comunicat la 20.01.2020.

De altfel, şi din temeiul de drept menţionat de reclamant în cererea de chemare în judecată, respectiv dispoziţiile art. 8 şi urm. din Legea nr. 554/2004, rezultă că acesta a contestat un act administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2002, litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale sunt soluţionate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi, având în vedere că ordinul contestat este emis de Ministrul Apărării Naţionale, în calitate de conducător al Ministerului Apărării Naţionale, autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său".

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se reţine că reclamantul, chiar dacă la momentul sesizării instanţei avea domiciliul indicat în cartea de identitate în localitatea Filiaşi, acesta locuia, în fapt, în municipiul Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 194 C. proc. civ., atributul de identificare al persoanei fizice vizează nu atât domiciliul în sensul de locuinţă principală în conformitate cu actele sale de identitate, ci şi locul unde persoana poate fi găsită pentru a i se comunica actele de procedură potrivit declaraţiei sale, astfel cum este reglementat de art. 87 C. civ.

În condiţiile în care locuinţa efectivă a reclamantului se afla la data sesizării instanţei în municipiul Bucureşti şi având în vedere textele legale evocate, Înalta Curte constată că instanţelor din mun. Bucureşti le revine competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2022.