Cassation appeal against jurisdiction transfer order inadmissible as outside statutory scope

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 16 noiembrie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, petenţii A. şi B. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2013, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În drept, petenţii au invocat dispoziţiile art. 140 alin. (1) teza I, alin. (2), art. 141 şi art. 142 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 76 din 20 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, apreciind că există motive de bănuială legitimă în sensul dispoziţiilor art. 140 alin. (2) C. proc. civ., a admis cererea formulată de petenţi, fiind strămutat dosarul nr. x/2013 de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la Curtea de Apel Piteşti.

2. Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie în anulare intimaţii C. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. şi E., în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin care au solicitat anularea încheierii atacate iar, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., respingerea cererii de strămutare pentru inexistenţa şi neindicarea unor motive de bănuială legitimă.

Contestatorii susţin că soluţia de admitere a incidentului procedural al strămutării pricinii este rezultatul unei erori materiale, care constă într-un fapt negativ, respectiv în inexistenţa unor motive de bănuială legitimă.

Potrivit contestatorilor motivele indicate în cererea de strămutare sunt exclusiv motive ce ţin de fondul apelului şi de interpretarea probatoriului, care nu sunt cauze de bănuială legitimă, astfel că soluţia de admitere a cererii de strămutare este consecinţa unei erori materiale.

Referitor la condiţiile de admisibilitate, contestatorii au susţinut că soluţia din cererea de strămutare are efectul unei încheieri interlocutorii supusă dispoziţiilor referitoare la hotărârile judecătoreşti de dezînvestire şi că legiuitorul nu interzice expres exercitarea căii extraordinare de atac, arătând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 504 C. proc. civ.

La 28 februarie 2022, intimaţii B. şi A. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. (2) C. proc. civ.

La 7 martie 2022, contestatorii au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor formulate, ca nefondate.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimată, prin întâmpinare, urmând a respinge calea extraordinară de atac ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect contestaţia în anulare formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., împotriva încheierii nr. 76 din 20 ianuarie 2022, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis cererea de strămutare a judecăţii dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se solicită instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege să anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (. . . . . . . . . .) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale" şi art. 503 alin. (3) din acelaşi cod "dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că încheierea prin care a fost soluţionată o cerere de strămutare a judecăţii unui proces nu se înscrie în sfera celor pentru care legiuitorul a reglementat posibilitatea promovării acestei căi de atac.

Esenţial în aprecierea admisibilităţii contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., este faptul ca această cale extraordinară de atac să fie promovată fie împotriva unei decizii pronunţate în recurs potrivit art. 503 alin. (2) din acelaşi cod, fie împotriva unei hotărâri a instanţei de apel ce nu poate fi atacată cu recurs potrivit art. 503 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Or, în cauză, contestaţia în anulare este formulată împotriva încheierii prin care a fost soluţionat un incident procedural, respectiv o cerere de strămutare a judecăţii unui proces, hotărâre ce nu se înscrie în sfera celor pentru care legiuitorul a reglementat în mod expres posibilitatea promovării acestei căi extraordinare de atac.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Contrar celor susţinute de contestatori, chiar dacă încheierea de soluţionare a cererii de strămutare este interlocutorie şi definitivă, fiind supusă dispoziţiilor referitoare la hotărârile judecătoreşti de dezînvestire, aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestaţiei în anulare, întrucât legiuitorul a prevăzut în mod expres şi limitativ hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac prin dispoziţiile art. 503 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., iar încheierea prin care a fost soluţionat un incident procedural nu se regăseşte în aceste situaţii.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că a fost atacată o încheiere pronunţată într-o cerere de strămutare, care, deşi era definitivă, nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestaţiei în anulare întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele menţionate la art. 503 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., calea extraordinară pronunţată fiind inadmisibilă.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorii C. S.R.L., în insolvenţă, prin lichidator judiciar D.. şi E. împotriva încheierii nr. 76 din 20 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii S.C. C. S.R.L., în insolvenţă, prin lichidator judiciar D.., şi E. împotriva încheierii nr. 76 din 20 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2022.