Cassation annulled for failing to distinguish legal illegality from factual re-evaluation in moral damages claim

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 octombrie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâta F. S.A. şi cu intervenientul forţat G., să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 500.000 Euro, în echivalent în RON, la data plăţii, cu titlu de daune morale, către reclamanta A., în calitate de soţie a defunctului H.;

- 500.000 Euro, în echivalent în RON, la data plăţii, cu titlu de daune morale, către reclamanta B., în calitate de fiică adoptivă a defunctului H.;

- 500.000 Euro, în echivalent în RON, la data plăţii, cu titlu de daune morale, către reclamanta C., în calitate de soră a defunctului H.;

- 500.000 Euro, în echivalent în RON, la data plăţii, cu titlu de daune morale, către reclamantul D., în calitate de frate al defunctului H.;

- 500.000 Euro, în echivalent în RON, la data plăţii, cu titlu de daune morale, către reclamanta E., în calitate de soră a defunctului H..

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1.349 şi art. 1.391 alin. (2) C. civ., precum şi prevederile Legii nr. 132/2017.

Prin încheierea din 29 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, şi a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale, cauza fiind declinată spre competentă soluţionare secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, unde a fost înregistrată la 24 aprilie 2019, sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa civilă nr. 2013 din 5 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, pârâta fiind obligată la plata sumei de 30.000 Euro, în echivalentul în RON, la cursul B.N.R. de la data plăţii, către fiecare reclamant, cu titlu de daune morale.

Totodată, au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenţii formulate.

2. Împotriva acestei decizii au declarat apel atât reclamanţii A., B., C., D. şi E., cât şi pârâta F. S.A. şi intervenientul-forţat G..

Prin decizia civilă nr. 1753A din 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor şi s-au admis căile de atac formulate de pârâtă şi intervenientul-forţat.

În consecinţă, sentinţa apelată a fost schimbată, în parte, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 20.000 Euro, în echivalentul în RON, la cursul B.N.R., din ziua plăţii, către fiecare dintre reclamanţii C., D. şi E., cu titlu de daune morale.

Totodată, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii pronunţate în primă instanţă.

3. Împotriva acestei decizii, la 19 februarie 2021, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenţii susţin că lipsa motivării unei hotărâri judecătoreşti reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C.E.D.O. şi art. 6 C. proc. civ., pe care instanţa este obligată să îl respecte şi să-l aplice conform art. 20 din acelaşi cod.

Recurenţii mai arată că motivarea soluţiei de respingere a apelului declarat se reduce la o frază conform căreia o majorare a cuantumului daunelor morale, astfel cum s-a solicitat, ar fi de natură să ducă la eludarea scopului acestui tip de despăgubiri şi la încălcarea principiului proporţionalităţii între prejudiciu şi despăgubiri.

Consideră recurenţii că instanţa de apel nu a răspuns motivelor de apel pe care le-au invocat, apelul fiind respins fără a se analiza temeinicia acestuia, soluţia nefiind argumentată juridic sub aspectul efectelor negative ale pierderii suferite de aceştia.

Printr-o altă critică, se susţine nelegalitatea deciziei recurate privind admiterea apelului pârâtei şi al intervenientului-forţat, întrucât motivarea deciziei este lacunară sub acest aspect dar şi contradictorie, referitor la modul diferit în care au fost reţinute concluziile rapoartelor medicale, instanţa de apel considerând că aceste rapoarte nu stabilesc o legătură de cauzalitate pentru reclamanţii care au calitatea de fraţi ai defunctului, ci doar pentru soţia defunctului şi tatăl acestuia.

Astfel, recurenţii susţin că soluţia de reducere a despăgubirilor pentru aceşti reclamanţi nu este motivată, nefiind arătate argumente de ce aceste părţi ar fi suferit mai puţin şi ca atare prejudiciul acestora ar fi mai mic.

La 27 mai 2021, intimata-pârâtă F. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

La 28 mai 2021, a depus întâmpinare şi intimatul-intervenient G., solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu şi-au exercitat acest drept.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, a prorogat discutarea excepţiei nulităţii recursului invocate de intimata-pârâtă şi a stabilit termen de judecată la 8 martie 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa de recurs are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi au invocat formal motivul de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate este indicat formal de către recurenţi întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici privind nemotivarea, contradictorialitatea deciziei atacate ori motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reţine că recurenţii, în argumentarea motivului de casare privind soluţia de respingere a apelului acestora, invocă regulile şi principiile de drept privind motivarea hotărârilor judecătoreşti fără însă a dezvolta critici privind nemotivarea deciziei din apel şi care sunt motivele din apel pe care instanţa nu le-a analizat ce pot conduce la nulitatea hotărârii pronunţate, pentru a se putea efectua controlul judiciar în calea extraordinară de atac.

În consecinţă, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de strictă interpretare, criticile formulate neputând fi completate deductiv de instanţa de casare.

Totodată, referitor la soluţia de admitere a apelului pârâtei şi intervenientului-forţat, recurenţii invocă o motivare lacunară şi contradictorie însă, în realitate, în dovedirea despăgubirilor solicită reaprecierea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor prin analiza coroborată a acestora, respectiv a martorilor audiaţi şi a rapoartelor psihologice efectuate în cauză.

Or, aceste chestiuni sunt incompatibile cu calea de atac a recursului, care trebuie să se rezume exclusiv la critici de nelegalitate. În egală măsură repunerea în discuţie a situaţiei de fapt precum şi reinterpretarea probelor în calea extraordinară de atac a recursului nu este posibilă întrucât nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii în recurs fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Înalta Curte reaminteşte că stabilirea situaţiei de fapt şi verificarea modului de interpretare a probelor situează analiza criticilor în sfera controlului de netemeinicie şi nu în aceea a controlului de nelegalitate reglementat expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., cu consecinţa că examinarea deciziei, din această perspectivă este exclusă în calea de atac a recursului.

Astfel, în cauză se reţine că motivul de casare este invocat formal, întrucât recurenţii nu au indicat critici concrete din care să rezulte cu claritate ipotezele reglementate de motivul de recurs, ci au invocat aspecte de netemeinicie, care nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, ceea ce reprezintă o nemotivare a căii extraordinare de atac.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidenţa unui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurenţii nu au indicat motivele de nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii E., B., C., D. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1753A din 10 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte F. S.A. privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii E., B., C., D. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1753A din 10 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimată - pârâtă F. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2022.