Inadmissibility of revision for conflicting final judgments pending appeal: finality requirement under Art. 509(1)(8) CPC

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra revizuirii, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia Civilă, la 4 decembrie 2020, sub dosarul nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- recunoaşterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate, din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Târgu Mureş, care beneficiază de sporuri, în procent de 45%, ce depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupaţională "Justiţie", acest mod de calcul al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa din 28 februarie 2018 şi de către Curtea de Conturi, însă nu le-a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2020;

- uniformizarea modului de calcul al salariilor, pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu 1 ianuarie 2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

- repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care le-a fost plătită efectiv şi suma care ar fi trebuit să li plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivelul Curţii de Apel Bacău şi Curţii de Apel Bucureşti;

- obligarea pârâţilor la plata şi la alocarea sumelor reprezentând aceste diferenţe, pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2018 şi până în prezent, precum şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017;

- actualizarea sumelor stabilite, mai sus, cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor, respectiv datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor acestora, până la plata efectivă a sumelor solicitate.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 3, art. 4, art. 6, art. 10, art. 25, art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 153/2017, precum şi Anexa V din Legea nr. 153/2017, art. 5, art. 159, art. 166 şi art. 268 din Codul Muncii, art. 2.523 şi art. 1.535 din C. civ. şi art. 14 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2. Prin sentinţa nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea, formulată în contradictoriu cu această parte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată pârâţii Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Galaţi, şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia Civilă, la 27 iulie 2021, sub nr. x/2021, prin care au solicitat, în esenţă, astfel cum au învederat şi prin precizările depuse la 23 august 2021 şi 25 august 2021, admiterea căii de atac şi anularea, în tot, a hotărârii atacate, apreciind incident cazul prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea căii extraordinare de atac, au arătat că sentinţa civilă a cărei anulare o solicită este potrivnică următoarelor hotărâri:

- sentinţa civilă nr. 1508 din 26 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia nr. 4974 din 23 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal;

- sentinţa civilă nr. 3760 din 28 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 2982 din 30 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal;

- sentinţa civilă nr. 809 din 8 octombrie 2020 a Tribunalului Covasna, secţia Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 15/Ap din 21 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă.

În acest sens, au arătat că, în condiţiile în care, prin hotărârile pretins potrivnice, s-a stabilit că şi personalul din cadrul autorităţii judecătoreşti este îndreptăţit la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază şi al sporurilor pentru funcţii similare, hotărârea atacată este dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, întrucât acţiunea introductivă a fost respinsă, reţinându-se că sporurile nu ar putea fi acordate la nivelul maxim.

La 15 septembrie 2021, intimata Curtea de Apel Galaţi a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată, iar, prin întâmpinarea depusă la 20 septembrie 2021, intimatul Tribunalul Galaţi, a solicitat respingerea căii de atac, ca inadmisibilă.

Totodată, la 18 octombrie 2021, prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat, în principal, respingerea revizuirii, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

4. Prin sentinţa civilă nr. 2976 din 12 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, în raport de prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere hotărârile evocate ca fiind pretins contradictorii, acestea fiind pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Urmare a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 24 decembrie 2021, fiind stabilit termen de judecată, în vederea soluţionării căii de atac, la 8 martie 2022.

5. Înalta Curte, examinând, cu prioritate, în raport cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, reţine următoarele:

Prin edictarea normelor legale de strictă interpretare la art. 509 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat cazurile limitative şi condiţiile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a revizuirii.

Aceste prevederi legale trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei" şi a căror nesocotire ar conduce la încălcarea principiului legalităţii căii de atac.

Potrivit acestui principiu, consacrat şi la nivel constituţional prin art. 129 din Constituţia României, dar impus şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, părţile, în vederea apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, în afara căilor de atac prevăzute de lege, nu pot folosi alte mijloace procedurale în scopul obţinerii reformării ori retractării unei hotărâri judecătoreşti.

În cauză, Înalta Curte reţine că obiectul căii extraordinare de atac, formulate de revizuenţii B. şi A., la 27 iulie 2021, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., îl constituie sentinţa civilă nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, în primă instanţă, asupra fondului pricinii.

Totodată, se constată că hotărârea a cărei anulare se solicită a fost dată cu drept de apel. Or, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) raportat la prevederile art. 459 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează ordinea de exercitare a căilor extraordinare de atac, revizuirea nu poate fi exercitată câtă vreme partea are deschisă calea de atac a apelului, pe care revizuenţii l-au formulat, ulterior exercitării revizuirii, la 28 iulie 2021.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a normelor legale evocate rezultă fără echivoc faptul că hotărârea împotriva căreia a fost exercitată revizuirea nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin intermediul acestui remediu procesual, fiind inadmisibilă, consecinţă a principiilor legalităţii căilor de atac şi ordinii exercitării acestora.

De altfel, faţă de argumentele anterior expuse, Înalta Curte reţine ca fiind întemeiate şi apărările intimatului Ministerul Justiţiei, formulate prin întâmpinare, privind neîndeplinirea condiţiei admisibilităţii căii extraordinare de atac din perspectiva dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit normelor legale menţionate, "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...); 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri" iar, conform art. 509 alin. (2) C. proc. civ., pentru motivul de revizuire prevăzut la pct. 8 pot fi supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Reglementarea acestui motiv de revizuire are ca finalitate protejarea autorităţii de lucru judecat, decurgând din hotărâri judecătoreşti rămase definitive, şi anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu. Însă, pentru a beneficia de acest remediu, este necesar ca acestea să fie definitive.

Înalta Curte reţine că, la data formulării cererii de revizuire, respectiv la 27 iulie 2021, hotărârea atacată nu era definitivă, nefiind împlinit termenul de exercitare al apelului, care, de altfel, a fost declarat la 28 iulie 2021.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii B. şi A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii B. şi A. împotriva sentinţei nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2022.