Arbitral award annulment for arbitrator incompatibility and res judicata violations involving auxiliary intervenors

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de arbitrare înregistrată în data de 27 februarie 2020 la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A., a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumelor din sentinţa arbitrală nr. 11 din 14.03.2019 în cuantum de 2.475.186,34 RON, reprezentând plată nedatorată, şi de 125.089,51 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; obligarea pârâtei la plata sumelor din sentinţa arbitrală nr. 11 din 13.02.2020 în cuantum de 1.575.944,54 RON, reprezentând plată nedatorată şi de 175.091,76 RON reprezentând dobândă; obligarea pârâtei la plata sumei de 283.730,95 RON, reprezentând dobânda calculată la suma de 2.475.186,34 RON, din sentinţa arbitrală nr. 11 din 13.02.2019; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de arbitrare până la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor arbitrale în cuantum de 49.771,97 RON şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta invocă dispoziţiile art. 1.341 alin. (1), art. 1.523 alin. (2) lit. e), art. 1.645 alin. (2) C. civ. şi regulile de procedură arbitrală.

Prin sentinţa arbitrală nr. 4 din 14.01.2021, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2020, s-au respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii acţiunii, formulate de pârâtă, s-a admis în parte cererea de arbitrare şi, în consecinţă, s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 2.475.186,34 RON şi a sumei de 1.575.944,54 RON, cu titlu de plată nedatorată precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei totale de 4.051.130,88 RON, calculată de la data introducerii cererii de arbitrare şi până la data plăţii efective.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 75.896,17 RON, reprezentând cheltuieli de judecată proporţionale cu valoarea pretenţiilor reclamantei admise prin hotărâre, şi au fost respinse celelalte pretenţii formulate de reclamantă, ca neîntemeiate.

2. Împotriva acestei sentinţe arbitrale a formulat acţiune în anulare pârâta B. S.R.L. în temeiul art. 608 alin. (1) lit. c), d), f) şi h) C. proc. civ., solicitând pronunţarea asupra fondului cererii în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) din acelaşi cod, în limita convenţiei arbitrale, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă. De asemenea, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 15.02.2021, pârâta a depus o cerere completatoare a acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, prin care a invocat încălcarea de către tribunalul arbitral a prevederilor Regulilor de procedură arbitrală precum şi a Normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale în ceea ce priveşte stabilirea cheltuielilor arbitrale pentru prezentul litigiu, motiv de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) şi lit. h) C. proc. civ., în sensul că tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, hotărârea arbitrală încălcând ordinea publică şi dispoziţii imperative ale legii, respectiv art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (9) din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale şi art. 12 din Regulile de procedură arbitrală.

Prin sentinţa civilă nr. 90 F din 10 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă ca nefondată acţiunea în anularea hotărârii arbitrale.

3. Împotriva acestei sentinţe la 08.10.2021 a formulat recurs pârâta B. S.R.L. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru judecarea în fond a cererii de arbitrare. De asemenea, recurenta a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dreptului său la o instanţă imparţială şi cu aplicarea greşită a prevederilor legale care reglementează incompatibilitatea arbitrilor.

Potrivit recurentei curtea de apel a nesocotit dispoziţiile art. 6 C. proc. civ. privind dreptul la un proces echitabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, art. 13, art. 41 şi 42 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod şi art. 3 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional.

În acest sens, recurenta arată că participarea arbitrului C. la judecata dosarului de arbitraj nr. 21/2020 şi pronunţarea de către acesta a sentinţei arbitrale nr. 4/2021 atrage desfiinţarea acesteia, prin raportare la prevederile art. 608 alin. (1) lit. c) şi h) C. proc. civ.

Recurenta invocă faptul că în dosarul nr. x/2017, în care părţi au fost A. şi D. iar B. a avut calitatea de intervenient accesoriu, sentinţa arbitrală nr. 11/2020 a fost pronunţată de tribunalul în a cărui compunere dl. C. a avut calitatea de supraarbitru.

Prin urmare, participarea arbitrului la judecata dosarului nr. x/2020 a privat recurenta de dreptul de a beneficia de un tribunal imparţial, potrivit art. 3 din Regulile de procedură arbitrală şi art. 6 C. proc. civ.

Recurenta susţine că atât tribunalul arbitral cât şi curtea de apel, în acţiunea în anulare, au reţinut că dl. C. s-a pronunţat prin sentinţa arbitrală nr. 4/2021 asupra unor aspecte cu privire la care deja se pronunţase prin sentinţa arbitrală nr. 11/2019, însă au exclus incidenţa vreunui caz de incompatibilitate, cu motivarea că sentinţa arbitrală nr. 11/2019 este definitivă şi obligatorie.

Potrivit recurentei, considerentele reţinute de prima instanţă, referitoare la caracterul definitiv şi obligatoriu al sentinţei arbitrale nr. 11/2019 nu sunt legale, atât timp cât dispoziţiile art. 42 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile relevante din Regulile de procedură arbitrală, nu stipulează vreo limitare a acestui caz de incompatibilitate în funcţie de acest criteriu.

În egală măsură, în cauză este incident şi motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.., câtă vreme este evident că dl. C. nu putea fi prezumat a fi imparţial la momentul soluţionării unei chestiuni litigioase căreia i-a oferit deja dezlegare prin Sentinţa arbitrală nr. 11/2019.

În consecinţă, recurenta solicită constatarea nelegalităţii sentinţei recurate, întrucât prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., sentinţa arbitrală fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilitatea arbitrilor şi a celor privind dreptul părţilor la un tribunal imparţial.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că prima instanţă în mod greşit nu a constatat că sentinţa arbitrală a încălcat ordinea publică prin nesocotirea autorităţii de lucru judecat.

Prin sentinţa arbitrală nr. 4/2021 s-a reţinut autoritatea de lucru judecat a sentinţelor arbitrale nr. 11/2019 şi nr. 11/2020, însă în niciunul din cele două dosare arbitrale, instanţa arbitrală nu a fost învestită să se pronunţe cu privire la drepturile şi obligaţiile recurentei, întrucât aceasta nu a avut calitatea de parte principală în vreunul din dosare, ci doar calitatea de intervenient accesoriu în dosarul soluţionat prin sentinţa nr. 11/2019.

Autoritatea de lucru judecat de care se bucură chestiunile litigioase tranşate într-o cauză are la bază aplicarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, în virtutea cărora părţile au posibilitatea să se apere cu toate mijloacele legale pe care le au la dispoziţie împotriva pretenţiilor ce li se opun.

Or, poziţia procesuală a intervenientului accesoriu este subsumată întotdeauna părţii în interesul căreia intervine şi nu implică afirmarea unui drept în acea cauză, fiind exclusă posibilitatea ca prin hotărârea pronunţată să se statueze drepturi sau obligaţii în sarcina sa.

Indiferent dacă s-ar reţine aplicabilitatea autorităţii de lucru judecat în privinţa intervenientului accesoriu, aceste considerente nu se aplică în ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de a menţine ca legală sentinţa arbitrală atacată sub aspectul obligării subscrisei la plata sumei de 1.575.944,54 RON.

Prin sentinţa arbitrală nr. 4/2021 recurenta a fost obligată la plata sumei de 1.575.944,54 RON către intimată, sumă cu privire la care s-ar fi reţinut, cu autoritate de lucru judecat, în sentinţa arbitrală nr. 11/2020 că este nedatorată. Or, recurenta nu a fost parte în cauza finalizată prin pronunţarea sentinţei arbitrale nr. 11/2020, astfel că argumentele pentru care prima instanţă a respins acţiunea în anulare pentru suma de 2.475.186,34 RON nu subzistă în acest caz.

Aplicarea greşită în cauză a instituţiei autorităţii de lucru judecat şi a principiului relativităţii efectelor hotărârii arbitrale au condus la încălcarea dreptului la apărare al recurentei şi a principiului contradictorialităţii procesului civil reglementate de art. 13 şi art. 14 C. proc. civ., precum şi de art. 3 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Potrivit recurentei, întinderea efectelor hotărârii arbitrale reprezintă o chestiune de ordine publică, întrucât asigură siguranţa circuitului civil.

La 26 noiembrie 2021, intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 21 octombrie 2021.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat.

Motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. instituie condiţia existenţei unei neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea, potrivit art. 174 din C. proc. civ.

Nulitatea reprezintă principala sancţiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, textul vizând o singură ipoteză de nulitate, şi anume încălcarea formelor procedurale sub condiţia producerii unei vătămări.

Din prevederile art. 178 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că nulitatea relativă poate fi invocată numai de către partea interesată, ale cărei interese sunt protejate prin norma încălcată şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria sa faptă.

Sub imperiul acestui motiv de recurs, recurenta invocă neregularităţi de ordin procedural constând în încălcarea de către curtea de apel a principiilor procesului civil prevăzute la art. 6 şi 13 C. proc. civ. în aprecierea dreptului acesteia la o instanţă imparţială şi a art. 41 şi 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ. privind incompatibilitatea arbitrilor.

În acest sens, recurenta arată că prin decizia recurată s-a reţinut în mod greşit că nu sunt întemeiate motivele acţiunii în anularea hotărârii arbitrale prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. c) şi h) C. proc. civ.

Criticile recurentei privind încălcarea de către curtea de apel a principiilor prevăzute la art. 6 C. proc. civ., privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 din acelaşi cod, privind dreptul la apărare în aprecierea imparţialităţii instanţei arbitrale şi a incompatibilităţii arbitrilor, nu sunt fondate.

În acest sens, recurenta susţine că a fost în imposibilitatea de a formula apărări privind fondul litigiului şi dreptul de a fi analizate de un tribunal imparţial întrucât hotărârea arbitrală a fost pronunţată în temeiul celor dezlegate prin sentinţa arbitrală nr. 11 din 14.03.2019, pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2017.

Din sentinţa arbitrală nr. 11 din 14.03.2019, care a prezentat relevanţă în prezenta cauză privind dovada plăţilor efectuate de intimată recurentei şi lipsa caracterului liberatoriu al acestor plăţi, rezultă că recurenta a avut calitatea de intervenient accesoriu în favoarea intimatei în dosarul arbitral nr. x/2017, având aceeaşi poziţie procesuală şi interes de a argumenta şi dovedi că plăţile au avut caracter liberatoriu.

Prin urmare, recurenta, în calitate de intervenient accesoriu, putea să invoce orice argumente şi să propună orice fel de probe pentru a dovedi caracterul liberatoriu al plăţilor, întrucât îi profita părţii în favoarea căreia a intervenit.

În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea de către curtea de apel a drepturilor procesuale invocate de recurentă prin valorificarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 11 din 14.03.2019 privind dovada plăţilor efectuate de intimată către recurentă şi a lipsei caracterului liberatoriu al acestora, deoarece recurenta a avut calitatea de parte în dosarul arbitral nr. x/2017, având posibilitatea de a formula apărări şi de a exercita orice drepturi procesuale în cadrul dosarului arbitral.

Critica recurentei privind motivul de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut la 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., referitoare la constituirea tribunalului arbitral în conformitate cu convenţia arbitrală nu este fondată, întrucât curtea de apel în mod corect a aplicat dispoziţiile art. 608 alin. (2) coroborate cu art. 592 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor legale evocate nu este permis părţilor a invoca neregularităţi privind arbitrajul care, deşi puteau fi invocate în cursul acestuia, până la momentul la care se pun concluzii în fond, nu au fost, totuşi, invocate de partea interesată.

Înalta Curte constată că în şedinţa din 28 octombrie 2020 tribunalul arbitral, verificându-şi constituirea, competenţa şi regulile de procedură arbitrale, a luat act că în ceea ce priveşte compunerea şi constituirea sa, după soluţionarea cererii de recuzare formulate de pârâtă, părţile au declarat că nu mai au obiecţiuni referitoare la compunerea şi constituirea tribunalului arbitral.

Astfel, nu mai pot fi invocate neregularităţi privind compunerea şi constituirea tribunalului arbitral în cadrul acţiunii în anulare potrivit art. 608 alin. (2) coroborate cu art. 592 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în condiţiile în care părţile au declarat în mod expres că nu au nicio obiecţiune referitoare la compunerea şi constituirea tribunalului în procedura arbitrală.

Criticile recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. prin decizia recurată, întrucât unul din arbitri din compunerea tribunalului era incompatibil în conformitate cu prevederile art. 41, 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., nu sunt fondate.

În esenţă, recurenta susţine că, deoarece unul dintre arbitri şi-a exprimat anterior părerea cu privire la pricină prin hotărârea arbitrală nr. 11 din 14.03.2019, a devenit incompatibil să soluţioneze acţiunea arbitrală.

Într-adevăr, arbitrul C. a făcut parte din tribunalul arbitral care a pronunţat hotărârea arbitrală nr. 11 din 14.03.2019, în dosarul nr. x/2017 având calitatea de supraarbitru. Dosarul arbitral nr. 141/2017 a avut ca obiect solicitarea D. S.R.L., în calitate de lider al unei asocieri din care făcea parte şi recurenta, de a obliga societatea A. S.A. la plata unor sume de bani datorate în temeiul acordului contractual nr. x din 10.08.2015. În cadrul acestui dosar, recurenta a avut calitatea de intervenient accesoriu în sprijinirea apărărilor pârâtei A. S.A..

Înalta Curte constată că în mod corect a fost înlăturat motivul de anulare al hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., cu motivarea că nu sunt incidente cazurile de incompatibilitate a arbitrului C. din compunerea tribunalului arbitral care a pronunţat sentinţa arbitrală nr. 4/2021, în dosarul nr. x/2020.

Cazul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, întrucât arbitrul nu este pus în situaţia de a-şi controla propria hotărâre în cadrul căilor de atac şi nici după trimiterea spre rejudecare, fiind invocată de recurentă o hotărâre arbitrală pronunţată în alt dosar.

De asemenea, nici cazul de incompatibilitate relativă prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, deoarece arbitrul, chiar dacă a soluţionat un aspect litigios relevant în prezentul dosar arbitral, nu a devenit incompatibil în acesta din urmă, întrucât statuările din hotărârea arbitrală anterioară sunt definitive şi obligatorii potrivit dispoziţiilor art. 606 C. proc. civ., contrar celor susţinute de recurentă.

Astfel, chestiunile dezlegate prin hotărârea arbitrală anterioară nu mai pot fi repuse în discuţie de către recurentă, căreia i se impun cu putere de lucru judecat, având calitatea de parte în ambele litigii.

Curtea de apel verificând hotărârile arbitrale invocate de recurentă, în mod corect a constatat că arbitrul care a pronunţat hotărârea arbitrală nr. 11 din 14.03.2019, în dosarul nr. x/2017 nu şi-a exprimat părerea privind soluţia în dosarul arbitral nr. x/2021, întrucât, pe de o parte, pretenţiile sunt invocate în temeiul hotărârii menţionate, definitivă şi obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 606 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, obiectul celor două dosare este diferit.

În consecinţă, arbitrul nu este în situaţia de incompatibilitate prevăzută la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Totodată, nu poate fi reţinută nici critica privind incidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. privind existenţa altor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa, întrucât recurenta nu a evidenţiat alte aspecte de natură a atrage suspiciuni în privinţa imparţialităţii arbitrului, cu excepţia situaţiei analizate, referitoare la pronunţarea hotărârii arbitrale nr. 11 din 14.03.2019.

Aşadar, nefiind incidentă starea de incompatibilitate a arbitrului, tribunalul arbitral a soluţionat cererea cu nepărtinire, în mod obiectiv şi cu respectarea dispoziţiilor legale, neputându-se reţine lipsa de obiectivitate a acestuia.

Critica recurentei subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care susţine că, în mod greşit, curtea de apel nu a constatat că sentinţa arbitrală a încălcat ordinea publică prin nesocotirea dispoziţiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, este nefondată.

Recurenta susţine că prin sentinţa arbitrală nr. 4/2021 s-a reţinut autoritatea de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 11/2019 şi nr. 11/2020, însă în niciunul din cele două dosare arbitrale instanţa arbitrală nu a fost învestită să se pronunţe cu privire la drepturile şi obligaţiile recurentei, întrucât aceasta nu a avut calitatea de parte principală în vreunul din dosare, ci doar calitatea de intervenient accesoriu în dosarul soluţionat prin sentinţa nr. 11/2019.

Potrivit art. 606 C. proc. civ. "hotărârea arbitrală comunicată părţilor este definitivă şi obligatorie" iar conform art. 55 din acelaşi cod "sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces".

Din dispoziţiile legale evocate rezultă că hotărârea arbitrală este obligatorie părţilor din proces, inclusiv intervenientului accesoriu.

Verificând modul de soluţionare a motivului de anulare a hotărârii arbitrale, se constată că prin sentinţa arbitrală nr. 11 din 14.03.2019, pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2017, recurenta a avut calitatea de intervenient accesoriu pentru pârâta A. S.A., fiind astfel parte în dosar potrivit dispoziţiilor legale evocate, şi, în consecinţă, hotărârea este obligatorie recurentei.

Având în vedere că sentinţa arbitrală menţionată are caracter obligatoriu pentru recurentă, toate dezlegările chestiunilor litigioase se impun cu autoritate de lucru judecat în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Critica recurentei privind faptul că tribunalul arbitral învestit cu soluţionarea unei cereri de intervenţie accesorie nu oferă o dezlegare unei chestiuni litigioase privind drepturile şi obligaţiile intervenientului accesoriu, ci strict asupra drepturilor şi obligaţiilor reclamantului şi pârâtului, fiindu-i astfel încălcate principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare, nu are relevanţă atât timp cât aspectul litigios dezlegat prin sentinţa arbitrală nr. 11 din 14.03.2019 a vizat lipsa caracterului liberatoriu al plăţilor efectuate de intimată recurentei.

Or, recurenta, în calitate de intervenient accesoriu, putea să invoce orice argumente şi să propună orice fel de probe pentru a dovedi caracterul liberatoriu al plăţilor efectuate de intimată, întrucât îi profita părţii în favoarea căreia a intervenit.

În măsura în care recurenta avea posibilitatea să propună probe şi să formuleze apărări în dosarul arbitral nr. x/2017, în calitatea sa de parte, privind chestiunea litigioasă reţinută în cauză, nu se poate concluziona că i-au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil privind contradictorialitatea şi dreptul la apărare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect curtea de apel a reţinut valorificarea de tribunalul arbitral a autorităţii de lucru judecat a sentinţei arbitrale nr. 11 din 14.03.2019, pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2017, privind plăţile efectuate de A. către B. şi lipsei caracterului liberatoriu al acestora.

Referitor la criticile privind autoritatea de lucru a sentinţei arbitrale nr. 11/2020 reţinută în dosarul arbitral nr. x/2020, în ceea ce priveşte plata sumei de 1.575.944,54 RON, se constată că cele dezlegate prin hotărârea anterioară se impun recurentei, în calitatea sa de terţ, ca o prezumţie relativă în dosarul subsecvent, aceasta având posibilitatea să facă dovada contrară celor stabilite de primul tribunal arbitral.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat poate fi valorificat ca o apărare de fond într-un alt proces, facilitând sarcina probei, întrucât ceea ce s-a statuat anterior de o instanţă se va impune în noul proces dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, iar dacă noul proces se poartă cu un terţ, statuările instanţei anterioare au doar valoarea unor prezumţii relative, împotriva cărora se poate face dovada contrară.

În cauză, Înalta Curte constată că în mod corect curtea de apel a reţinut că prin sentinţa arbitrală nu s-a încălcat ordinea publică prin nesocotirea dispoziţiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, întrucât sentinţa arbitrală nr. 11/2020 are putere probatorie privind cele statuate iar recurenta a avut posibilitatea să combată chestiunile dezlegate.

Critica recurentei privind încălcarea principiului relativităţii efectelor hotărârii arbitrale prevăzut la art. 435 C. proc. civ., nu este fondată.

Conform art. 435 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora", iar la alin. (2) al aceluiaşi text de lege se prevede că "hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară".

Prin sentinţa arbitrală nr. 4/2021 s-a reţinut în mod expres că s-a dat eficienţă efectului de opozabilitate al sentinţei arbitrale nr. 11/2019 şi nr. 11/2020, fiind valorificate ca mijloace de probă.

În ceea ce priveşte sentinţa arbitrală nr. 11/2019, pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2017, se reţine că recurenta a avut calitatea de parte, astfel că în temeiul art. 435 alin. (1) C. proc. civ., aceasta este obligatorie recurentei.

Referitor la sentinţa arbitrală nr. 11/2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, recurenta nu a avut calitate de parte, hotărârea fiindu-i opozabilă potrivit art. 435 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, în dosarul arbitral nr. x/2020, a avut posibilitatea să dovedească contrariul celor reţinute prin hotărârea arbitrală în care nu a fost parte.

În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea principiului relativităţii efectelor hotărârii arbitrale prevăzut la art. 435 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că în mod corect curtea de apel a reţinut că nu este incident motivul de nulitate al hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 90 F din 10 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 90 F din 10 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2022.