Exclusion of extraordinary appeal in insurance civil liability claims under the 2018 procedural amendments

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 6 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II a civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 29.041,61 RON cu titlu de despăgubiri materiale constând în pierderea efectiv suferită şi beneficiul nerealizat şi sumei de 700.000 RON, reprezentând daune morale.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

În drept, reclamantul invocat dispoziţiile art. 1385, art. 1387, art. 1388, art. 1391, art. 2223-2226 C. civ., Legea nr. 136/1995 şi Ordinul nr. 14/20011.

Prin sentinţa civilă nr. 43/2021 din 30 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 9.041,61 RON reprezentând despăgubiri materiale, a sumei de 6.510 RON beneficiul nerealizat, a sumei de 15.000 RON daune morale şi a sumei de 63 RON, cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A., prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

La 2 iulie 2021, pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare şi apel incident, prin care a solicitat schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 514 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins apelul incident declarat de pârâtă, s-a admis apelul principal formulat de reclamant şi s-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata daunelor morale în sumă de 30.000 RON.

Totodată au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

A fost obligată pârâtă la plata către reclamant a sumei de 5.327 RON, cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, casarea deciziei atacate şi, rejudecând apelul formulat de reclamant, schimbarea hotărârii primei instanţe cu consecinţa obligării pârâtei la plata în integralitate a sumelor solicitate cu titlu de daune materiale şi morale, iar în subsidiar, casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce priveşte apelul reclamantului şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a pronunţat o soluţie vădit nemotivată, chiar dacă a majorat daunele de la 15.000 RON la 30.000 RON, întrucât a realizat o cuantificare a prejudiciului pur formală, vădit nesemnificativă raportat la prejudiciul existent, real şi concret, determinat de importanţa valorilor sociale lezate şi de gravitatea acestor traume.

Prin urmare, recurentul consideră că, în lipsa unei motivări, respectiv fără a indica o jurisprudenţă proprie în materie, aplicabilă cauzei şi fără a face o apreciere corectă şi reală a unor cazuri similare din practica instanţelor, hotărârea recurată nu respectă standardele minime privind motivarea.

În considerarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 50 alin. (1) pct. l lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, întrucât nu a indicat jurisprudenţa relevantă, nu a avut în vedere criteriile statuate de aceasta, rezumându-se la considerente de ordin subiectiv.

La 30 decembrie 2021, intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.

La 19 ianuarie 2022, recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimată, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 noiembrie 2021 iar, prin rezoluţie, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2022.

Înalta Curte, în şedinţă publică, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, invocată de intimată, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect recursul împotriva unei decizii pronunţate într-o acţiune în materia asigurărilor de răspundere civilă reglementată de art. 2223 şi urm. C. civ. şi Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.

Potrivit art. 27 C. proc. civ. "hotărârile rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

De asemenea, potrivit art. 24 Cod procedură de civilă, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare" iar, conform art. 25 alin. (1) din acelaşi cod "procesele în curs de judecată precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Prin urmare, legiuitorul stabilit regula potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului.

În cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţelor de judecată la 6 octombrie 2020, fiind astfel aplicabile dispoziţiile Legii nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018.

Prin modificările prevederilor art. 483 alin. (2) teza I C. proc. civ., aduse prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, intrată în vigoare la 18 decembrie 2018, anterior introducerii acţiunii, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în litigiile izvorând din materia asigurărilor.

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din acelaşi cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate şi având în vedere data introducerii acţiunii, rezultă că hotărârea prin care se soluţionează în primă instanţă o acţiune în materia asigurărilor este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate în apel.

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una din garanţiile procesului echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din acelaşi cod.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 514/2021 din 22 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 514/2021 din 22 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2022.