Discretionary suspension of civil proceedings during constitutional review of pension cap ordinance

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 ianuarie 2020, pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Casa Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat anularea Deciziei de pensie nr. x din 11.11.2019 emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne precum şi anularea Hotărârii Comisiei de Contestaţii din cadrul M.A.I. nr. 20013 din 23.12.2019 şi obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la emiterea unei noi decizii de pensionare neplafonate începând cu data de 01.10.2019, care să prevadă aplicarea sau adăugarea atât a procentului de 9 % pentru contribuţia la pensia suplimentară prevăzut de art. 108 lit. c) din Legea nr. 223/2015, cât şi a sporului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 80/1995, după determinarea cuantumului pensiei prevăzut de art. 30 din Legea nr. 223/2015.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la eliminarea plafonării cuantumului net al pensiei la media soldelor nete stabilită de art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 şi la plata drepturilor de pensie actualizate, la care să se adauge daunele compensatorii sub forma ratei inflaţiei la data plăţii efective precum şi daunele moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, începând cu data de 01.10.2019 şi până la data plăţii efective.

De asemenea, tot în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017, arătând că plafonarea cuantumului pensiei şi stabilirea acesteia la media soldelor lunare nete corespunzătoare soldelor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei este neconstituţională şi îi discriminează pe militarii care au trecut în rezervă, cu drept la pensie, după 15.09.2017, în raport de cei care au trecut în rezervă la data intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015, prin îngheţarea pensiilor militare.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile din C. proc. civ., Codul Muncii, Constituţia României, Legea nr. 80/1995 şi Legea nr. 223/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1180 din 22.06.2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-au respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor, s-a admis cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale a României şi s-a dispus sesizarea acesteia cu excepţia de neconstituţionalitate a art. VII pct. 2 din O.U.G. nr. 59 din 4 august 2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi s-a dispus înaintarea încheierii Curţii Constituţionale a Românei.

Totodată, s-a respins cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, în consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

La 27 mai 2021 apelantul-reclamant a formulat o nouă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017, în ansamblul său.

Prin încheierea de şedinţă din 20 aprilie 2021, Curtea de apel Constanţa, secţia I civilă a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de apelantul-reclamant, a dispus sesizarea acesteia cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017, în ansamblul său, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 16 din Constituţia României precum şi suspendarea judecăţii cauzei în conformitate cu dispoziţiile art. 413 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

3. Împotriva acestei încheieri, la 1 octombrie 2021 a formulat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, prin care a solicitat admiterea acestuia şi trimiterea cauzei în vederea continuării judecăţii.

Recurenta critică încheierea de şedinţă din 20 aprilie 2021 cu privire la măsura suspendării dispusă de instanţă, susţinând că sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, nu constituie un motiv de suspendare a procesului civil, neregăsindu-se printre cazurile de suspendare de drept sau facultativă prevăzute de către C. proc. civ.

Potrivit recurentei, în forma iniţială a Legii nr. 44/1992, art. 23 alin. (6) teza I prevedea posibilitatea instanţei de a dispune, prin încheiere motivată, suspendarea judecăţii iar, prin Legea 138/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale au fost modificate aceste dispoziţii, în sensul că suspendarea de drept a cauzei era aplicabilă pentru perioada soluţionării excepţiei potrivit art. 23 alin. (5). Ulterior, prin Legea 177/2010, s-a abrogat alin. (5) al art. 29, referitor la suspendarea obligatorie a cauzei, introducându-se un nou caz de revizuire în C. proc. civ.

Recurenta a invocat Decizia nr. 1106/2010, pronunţată de Curtea Constituţională, care prin controlul de constituţionalitate exercitat a priori, a respins obiecţia de neconstituţionalitate formulată cu privire la dispoziţiile Legii 177/2010, reţinând, printre altele, că opţiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de către parţi este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor iar abrogarea măsurii suspendării de drept este însoţită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului.

Cauza a fost înregistrată la 8 octombrie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă, iar, prin rezoluţie, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Criticile recurentei privind aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin măsura dispusă de suspendare a cauzei, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate.

Temeiul juridic în considerarea căruia instanţa sesizată a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa de contencios constituţional este cel prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a judecăţii, oferind judecătorului opţiunea de a aprecia asupra oportunităţii aplicării acestei măsuri faţă de împrejurările concrete ale cauzei, astfel încât drepturile procesuale ale părţilor sa fie exercitate cu bună credinţă.

Prin urmare, instanţa de apel, analizând excepţia de neconstituţionalitate raportat la împrejurările concrete, a apreciat că se impune suspendarea judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Critica recurentei privind suspendarea în mod greşit a cauzei întrucât, pe de o parte, au fost abrogate prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47 din 1992 prin Legea 177/2010, iar, pe de altă parte, sesizarea instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate nu este prevăzută în C. proc. civ. ca fiind un caz de suspendare de drept sau facultativă a judecării cauzei, este nefondată.

Lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în situaţia admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către instanţe a unei asemenea măsuri. În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa de judecată nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

În acest sens este Decizia nr. 676 din 29 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 36 din 20 ianuarie 2020, în cuprinsul căreia instanţa de contencios constituţional a reţinut, la pct. 27, că în materie civilă legiuitorul nu a reglementat expres interdicţia de a suspenda cauza în ipoteza admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, fiind aplicabile astfel dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nici argumentul recurentei privind introducerea de către legiuitor a cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. pentru a elimina posibilitatea suspendării judecăţii nu este fondat, existenţa cazului de revizuire neînlăturând per se posibilitatea suspendării facultative a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

De asemenea, nici critica recurentei privind tergiversarea soluţionării cauzelor prin măsura suspendării nu este fondată.

În cauză, partea interesată de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil este chiar intimatul-reclamant, cel care a solicitat suspendarea judecăţii cauzei, exercitând un drept conferit de lege, respectiv sesizarea instanţei de contencios constituţional, pentru ca litigiul să fie soluţionat în acord cu drepturile fundamentale prevăzute în Constituţia României.

Demersul judiciar al reclamantului nu urmăreşte încălcarea principiului celerităţii soluţionării litigiilor, ci are un scop legitim, respectiv controlul constituţional al normei de drept de care depinde soluţionarea cauzei.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de apel, având în vedere actele dosarului şi susţinerile părţilor, a argumentat în mod just că dezlegarea pricinii depinde în mod necesar de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, inclusiv în considerarea poziţiei procesuale a reclamantului, care a solicitat oprirea cursului judecăţii, în condiţiile în care îi aparţinea interesul soluţionării cu celeritate a cauzei.

În consecinţă, se va reţine că din perspectiva cerinţelor impuse de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., respectiv încălcarea formelor de procedură, argumentele recurentei nu relevă niciun viciu de legalitate a încheierii recurate, care să atragă casarea acesteia.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 20 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 20 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2022.