Contractual liability for housing delivery delay: result-oriented mandate obligation and presumption of fault

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 20 aprilie 2015 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, B. S.A. şi C. S.R.L., solicitând instanţei să dispună:

- în principal, obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata sumei de 1.300 euro/luna, respectiv 5.772 RON/luna, pentru perioada 20.04.2012-20.04.2015, în total suma provizorie de 46.800 euro, echivalentul sumei de 206.434,8 RON, cu titlu de daune-interese constând în contravaloarea lipsei de folosinţă şi daune morale, din care suma de 1250 euro/luna, contravaloarea a 5.513,75 RON/lună reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă evaluată provizoriu, iar suma de 50 euro/lună reprezintă daunele morale, precum şi daunele-interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei situate pe lotul x, zona C, tip 15, garaj nr. 2, în amplasamentul Henri Coandă, localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, în temeiul răspunderii civile contractuale;

- în subsidiar, obligarea pârâţilor Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, C. S.R.L., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, B. S.A., Sectorul 1 Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, în solidar, sau în cote corespunzătoare culpei fiecăruia, evaluate provizoriu la 90% ANL şi câte 0,90% pentru celelalte pârâte, la plata sumei de 1.300 euro/lună, respectiv 5.770,57 RON/lună pentru perioada 20.04.2012-20.04.2015, în total suma provizorie de 46.800 euro, echivalentul sumei de 206.434,8 RON cu titlu de daune-interese constând în contravaloarea lipsei de folosinţă şi daune morale, din care suma de 1250 euro/lună reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă evaluată provizoriu, iar suma de 50 euro/lună reprezintă daunele morale, precum şi daunele-interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei în temeiul răspunderii civile contractuale şi, în subsidiar, în temeiul răspunderii civile contractuale pentru ANL şi a răspunderii civile delictuale pentru toate celelalte pârâte.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 194 din C. proc. civ., art. 969, art. 970 şi art. 977, art. 998-999 şi art. 1003 C. civ. de la 1864, Legea nr. 152/1998 şi art. 43 alin. (2) Codul comercial.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-au respins ca neîntemeiate excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi a inadmisibilităţii acţiunii şi a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului pe capătul de cerere subsidiar de angajare a răspunderii contractuale a pârâţilor B. S.A., Consiliul Local Oraş Voluntari, Oraşul Voluntari, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, S.C. C. S.R.L.

De asemenea, au fost respinse ca rămase fără obiect excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive în acţiunea în răspundere civilă contractuală a pârâţilor B. S.A., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, C. S.R.L şi s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în acţiunea în răspundere civilă delictuală a pârâţilor Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi S.C. C. S.R.L.

A fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâţilor Consiliul Local Oraş Voluntari, Consiliul Judeţean Ilfov, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţă din 28.01.2016 tribunalul a respins ca neîntemeiate excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiunea în despăgubiri întemeiată pe contractul de mandat, invocată de pârâta ANL, respectiv prescripţiei dreptului material la acţiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită a celorlalţi pârâţi, pentru considerentele expuse în încheiere.

Prin sentinţa civilă nr. 5798 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea şi s-a luat act că pârâţii Judeţul Ilfov, Municipiul Bucureşti, S.C. C. S.R.L. şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii premergătoare din data de 28.01.2016, prin care a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pârâta C. S.R.L. a formulat apel.

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii din 05.11.2015 a formulat apel reclamantul A..

Prin decizia nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinţei atacate şi de reclamantul A. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

De asemenea, s-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei atacate, a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata sumei de 25.709 euro, echivalent în RON la cursul oficial al BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 20.04.2012 - 6.05.2016 şi la plata sumei de 11.529 euro, echivalentul în RON la cursul oficial al BNR, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 06.05.2016 - 08.02.2018, conform raportului de expertiză, în temeiul răspunderii civile contractuale.

A fost respins, pentru restul pretenţiilor, capătul principal de cerere privind daunele morale ca nefondat.

Totodată, a fost respins ca nefondat capătul de cerere subsidiar întemeiat pe răspundere civilă delictuală în contradictoriu cu intimatele-pârâte, astfel cum a fost precizat cadrul procesual.

3. La 24.05.2018 apelantul-reclamant A. a formulat cerere de completare a acestei decizii în temeiul art. 444 C. proc. civ., prin care a solicitat completarea hotărârii în sensul obligării pârâtei Agenţia Naţională Pentru Locuinţe să plătească apelantului-reclamant A. daune interese de 549 euro/luna de la data de 08.02.2018 până la data predării efective a locuinţei, după realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor.

Prin decizia civilă nr. 1375 din 13 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 519 din 07.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Împotriva deciziei civile nr. 519/2018 din 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 24 mai 2018, reclamantul A. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, în sensul modificării în tot a sentinţei civile apelate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

De asemenea, împotriva aceleiaşi decizii, la 22 mai 2018, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Totodată, la 26 iulie 2018, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1375 din 13 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru rejudecarea cererii de completare.

Prin decizia civilă nr. 502 din 03 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-au admis recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, a fost casată în parte decizia civilă nr. 519/2018 din 7 martie 2018 precum şi decizia nr. 1375 din 13 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a fost trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, fiind menţinută dispoziţia din decizia atacată privind respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5798 din 29 septembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Înalta Curte a statuat că, în rejudecare, instanţa de trimitere urmează a se pronunţa, în limitele învestirii şi ale judecăţii, cu privire la capătul de cerere privind daunele morale solicitate de reclamantul A. şi de acordare a daunelor aferente perioadei ulterioare datei de 7 martie 2018, în virtutea caracterului devolutiv al apelului din perspectiva celor două limite ale efectelor acestuia, tantum devolutum quantum apellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum.

Totodată, instanţa de trimitere urmează a avea în vedere criticile de nelegalitate formulate de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Cauza a fost înregistrată la 9 iunie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2015*.

În rejudecarea cauzei, prin încheierea de şedinţă din 1 iulie 2020, s-a luat act de restrângerea cadrului procesual sub aspectul părţilor, în sensul scoaterii din citativ a Consiliului Local Voluntari, a Consiliului Judeţean Ilfov, a Sectorului 1 Bucureşti şi a Consiliului Local Sector 1 Bucureşti, având în vedere faptul că încheierea prin care s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestor entităţi a intrat în putere de lucru judecat în urma soluţionării recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât nu se mai impune prezenţa acestora în ciclul procesual al rejudecării apelului.

De asemenea, se constată că, în rejudecare, instanţa de apel nu mai este învestită cu soluţionarea apelului declarat de C. S.R.L. având în vedere că recursul declarat de această parte a fost respins prin decizia nr. 502 din 03 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Prin decizia civilă nr. 864 din 14 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis apelul formulat de reclamantul A., s-a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 18.144 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune materiale pentru perioada 20.04.2012-20.04.2015, a sumei de 549 euro/lunar în echivalent în RON la data plăţii, începând cu data de 20.04.2015 şi până la data predării efective a locuinţei în cartierul Henri Coandă, reprezentând daune materiale, precum şi a sumei de 3.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

6. Împotriva acestei decizii, la 15 octombrie 2020, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a formulat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului şi, în rejudecare, schimbarea deciziei recurate, în sensul respingerii cererii de acordare a daunelor iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Totodată, recurenta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a solicitat suspendarea executării deciziei atacate până la soluţionarea recursului, în temeiul art. 484 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a depăşit limitele învestirii întrucât prin decizia de casare s-au fixat limitele rejudecării doar cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale şi la soluţia de respingere a daunelor pentru perioada ulterioară datei de 7 martie 2018, însă instanţa prin decizia atacată a soluţionat apelul, astfel cum a fost formulat în primul ciclu procesual, cu încălcarea limitelor casării.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea cuprinde motive contradictorii privind natura obligaţiilor asumate de aceasta prin contractul de mandat încheiat cu reclamantul, întrucât iniţial instanţa le califică ca fiind de diligenţă, pentru ca ulterior să reţină că sunt de rezultat.

Recurenta mai arată că motivarea instanţei este contradictorie şi atunci când reţine că răspunderea recurentei Agenţia Naţională pentru Locuinţe este contractuală, în baza contractului de mandat, pentru ca ulterior să arate că răspunderea trebuie angajată nu doar în baza acestui contract, ci în temeiul tuturor contractelor încheiate de recurentă pentru neîndeplinirea obligaţiei de realizare a locuinţei.

De asemenea, recurenta susţine că pentru calificarea obligaţiei asumate de ANL şi la stabilirea culpei acesteia, instanţa de apel nu a indicat temeiul de drept pe care şi-a întemeiat soluţia.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat în mod greşit condiţiile răspunderii contractuale.

Recurenta susţine că aceasta poate şi trebuie să fie responsabilă pentru ceea ce şi-a asumat faţă de intimatul-reclamant în baza contractului de mandat, care atrage răspunderea contractuală şi menţionează că nefinalizarea la termen a cartierului nu a fost determinată de acţiunea sau inacţiunea acesteia în rezolvarea problemelor ivite sau de modul defectuos de urmărire a activităţii, astfel că nu poate fi răspunzătoare pentru faptele autorităţilor şi societăţilor cu atribuţii în domeniile respective.

Împrejurarea că recurenta are ca obiectiv realizarea locuinţelor prin contractarea unui credit ipotecar nu schimbă natura juridică a contractului de mandat încheiat între părţi şi nu modifică dispoziţiile legale aplicabile contractului de mandat.

Mai arată recurenta că responsabilă cu asigurarea utilităţilor în ansamblul de locuinţe este Municipiul Bucureşti, instituţie care nu şi-a respectat termenele de finalizare a lucrărilor de sistematizare teritoriu, canalizare, apă şi drumuri, astfel încât în prezent proiectul este imposibil de finalizat iar termenul de predare a locuinţelor nu poate fi respectat.

Având în vedere că alte autorităţi sunt obligate la executarea lucrărilor privind utilităţile din Cartierul Henri Coandă, răspunderea nerealizării acestora nu poate incumba recurentei şi, pe cale de consecinţă, nici repararea prejudiciului cauzat de această situaţie.

Recurenta susţine că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale întrucât intimatul nu a probat existenţa unui prejudiciu moral.

Referitor la prejudiciul material, recurenta susţine că hotărârea este netemeinică şi nelegală întrucât prejudiciul nu este cert, nu s-a dovedit un prejudiciu real, efectiv generat de lipsa de folosinţă a unei locuinţe asupra căreia intimatul-reclamant nu este proprietar.

Mai mult, obligarea recurentei la plata de despăgubiri pentru viitor este neîntemeiată întrucât instanţa s-a raportat în mod subiectiv la valoarea raportului de expertiză efectuat în cauză, fără a exista dovezi clare ale prejudiciului în viitor, în raport de fluctuaţia cererii şi ofertei pe piaţa chiriilor.

La 21 ianurie 2021 intimatul Oraşul Voluntari prin Primar, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa iar, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul Judeţul Ilfov, prin reprezentant convenţional a depus întâmpinare la 25 ianuarie 2021, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive iar, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La 1 aprilie 2021 intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesual pasive şi nulităţii recursului, iar, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimatul A. a formulat întâmpinare la 2 aprilie 2021, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La 05 aprilie 2021 intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesual pasive şi nulităţii recursului, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Prin incheierea din 26 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea de formulată de recurentă privind suspendarea executării deciziei nr. 864 din 14 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel, secţia a V-a civilă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu au exercitat acest drept.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, pentru considerentele reţinute în cuprinsul acesteia, Înalta Curte a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de intimaţii-pârâţi Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, C. S.R.L. şi B. S.A.. şi nulităţii recursului invocată de intimatele-pârâte C. S.R.L. şi B. S.A. şi a admis în principiu recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, stabilind termen de judecată la data de 8 martie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Criticile recurentei privind încălcarea de către instanţa de apel, în rejudecare, a limitelor casării prin analiza tuturor daunelor solicitate, vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate.

Potrivit art. 501 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată".

Prin decizia de casare, Înalta Curte a statuat că, în rejudecare, instanţa de trimitere urmează a se pronunţa cu privire la capătul de cerere privind daunele morale solicitate de reclamant şi de acordare a daunelor materiale aferente perioadei ulterioare datei de 7 martie 2018, în virtutea caracterului devolutiv al apelului. Totodată, instanţa supremă a reţinut că în rejudecare se vor avea în vedere criticile de nelegalitate formulate de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin decizia recurată instanţa de apel a analizat cererea de acordare a daunelor materiale şi pentru perioada ulterioară datei de 7 martie 2018 şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 18.144 euro, reprezentând daune materiale pentru perioada 20.04.2012-20.04.2015, a sumei de 549 euro/lunar în echivalent în RON la data plăţii, începând cu data de 20.04.2015 şi până la data predării efective a locuinţei în cartierul Henri Coandă, reprezentând daune materiale, precum şi a sumei de 3.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale.

În concluzie, având în vedere cele evocate, criticile recurentei privind încălcarea de către instanţa de apel a limitelor rejudecării în fond după casare nu sunt întemeiate, întrucât instanţa a analizat condiţiile răspunderi contractuale în sarcina ANL, reţinând că aceasta răspunde atât pentru prejudiciul material cât şi cel moral şi a cuantificat aceste despăgubiri, respectând în integralitate limitele învestirii dispuse prin decizia de casare.

Criticile recurentei privind motivele contradictorii din considerentele deciziei recurate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Un prim considerent contradictoriu indicat de recurentă în hotărârea atacată vizează natura obligaţiei asumate de aceasta, susţinând că instanţa de apel califică obligaţiile sale, asumate în temeiul contractului de mandat, ca nefiind de rezultat pentru ca ulterior să le determine ca fiind de rezultat.

În considerentele hotărârii atacate instanţa de apel a reţinut că din prevederile contractului de mandat precum şi ale Legii 152/1998 şi a Hotărârii nr. 620/2001 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, rezultă cu claritate faptul că obligaţia asumată de recurentă de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei este una de rezultat.

Caracteristic obligaţiei de rezultat este precizarea obiectului şi scopului urmărit, debitorul asumându-şi, prin efectuarea unei anumite activităţi, atingerea rezultatului stabilit.

Or, instanţa de apel a argumentat că, întrucât părţile au stabilit în concret prin contractul de mandat încheiat obligaţia ANL de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractul de construire, reiese că natura acestei obligaţii este de rezultat.

Astfel, instanţa de apel în mod just a reţinut caracterul unui act juridic complex al contractulului de mandat, prin care reclamantul a împuternicit ANL să-l reprezinte în relaţiile cu proiectantul şi cu antreprenorul general în vederea urmăririi, executării şi finalizării lucrărilor prin predarea unei locuinţe care să corespundă din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care a fost edificată.

În consecinţă, criticile recurentei privind considerentele contradictorii referitoare la natura obligaţiei asumate nu sunt fondate întrucât instanţa de apel, analizând obligaţia asumată de ANL prin prisma contractului de mandat încheiat cu reclamantul, a reţinut în mod neechivoc că aceasta este de rezultat.

Al doilea considerent contradictoriu indicat de recurentă în decizia atacată vizează răspunderea acesteia, întrucât instanţa de apel, deşi reţine că răspunderea ANL este contractuală, în temeiul contractului de mandat, ulterior motivează că aceasta răspunde în baza tuturor contractelor la care reclamantul nu este parte.

Critica nu este fondată deoarece instanţa de apel a reţinut că obligaţia contractuală asumată de recurentă în contractul de mandat este de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei şi nu de construire şi predare a locuinţei, sarcină care aparţine antreprenorului general.

Totodată, având în vedere că recurenta nu a dovedit că ar fi îndeplinită această obligaţie contractuală de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei, calificată ca fiind de rezultat, instanţa de apel a motivat că este răspunzătoare pentru repararea prejudiciului cauzat.

Prin urmare, instanţa de apel nu a reţinut răspunderea ANL în temeiul contractelor la care intimatul-reclamant nu este parte ci, dimpotrivă, în baza contractului de mandat, în cuprinsul căruia părţile au stabilit în concret obligaţia ANL de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractul de construire.

Criticile recurentei privind lipsa motivelor de drept pe care se întemeiază soluţia instanţei de apel în calificarea obligaţiei asumate de ANL şi la stabilirea culpei acesteia sunt, de asemenea, nefondate.

Înstanţa de apel a calificat obligaţia asumată de ANL ca fiind de rezultat raportându-se la clauzele contractului de mandat nr. x din 20.02.2008, prevederile art. 1539 C. civ. de la 1864, art. 381 Codul comercial, aplicabile contractului de mandat, precum şi în temeiul dispoziţiilor art. 1-6 din Legea nr. 152/1998, Legii nr. 190/1999 şi art. 14 din Hotărârea nr. 620/2001 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Referitor la culpa reţinută în sarcina ANL, instanţa de apel a analizat condiţiile răspunderii contractuale a acesteia prin raportare la obligaţia asumată de recurentă în contractul de mandat de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei şi a reţinut că potrivit art. 1082 C. civ. de la 1864, nefiind îndeplinită această obligaţie, este prezumată culpa sa şi răspunde pentru prejudiciul cauzat.

Astfel, instanţa de apel a indicat în mod expres motivele de drept pe care îşi întemeiază soluţia privind calificarea obligaţiei asumate de ANL şi stabilirea culpei contractuale, contrar celor susţinute de recurentă.

În consecinţă, nu se poate reţine că decizia recurată nu este motivată ori cuprinde motive contradictorii, în sensul arătat de recurentă, întrucât evocând fondul, instanţa de apel a prezentat argumentele atât în fapt, cât şi în drept în temeiul cărora a admis apelul reclamantului şi, reţinând că sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale, a obligat pârâta ANL la plata despăgubirilor materiale si morale.

În acest context, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanţei de apel nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât criticile întemeiate pe aceste dispoziţii legale vor fi respinse ca nefondate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal de recurentă întrucât nu sunt invocate în concret normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel.

Prin criticile invocate de recurentă privind reanalizarea obligaţiilor asumate de părţi prin contractul de mandat şi prin contractele în care reclamantul nu este parte, prezentarea situaţiei de fapt referitor la finanţarea şi realizarea utilităţilor pentru cartierul Henri Coandă precum şi nedovedirea de către reclamant a despăgubirilor solicitate, sunt reiterate aspecte de netemeinicie care au fost analizate în contradictoriu de instanţele devolutive, neputând face obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului în lipsa indicării unor critici de nelegalitate, care să poată fi încadrate în motivul de casare invocat.

În considerarea celor evocate, Înalta Curte constată că motivul de casare este invocat formal, întrucât recurenta nu a indicat critici concrete din care să rezulte cu claritate ipotezele privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reglementate de motivul de recurs indicat, ci a invocat aspecte de netemeinicie, care nu pot forma obiectul controlului judiciar, recursul fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 864 din 14 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Referitor la cererile intimatului-pârât Oraşul Voluntari şi intimatului-reclamant A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs conform art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-pârât Oraşul Voluntari a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată în sumă de 4.760 RON, reprezentând onorariu de avocat, respectiv factura nr. x din 16 martie 2021 emisă de SCA "D." şi extrasul de cont din 13 aprilie 2021 emis de E..

Înalta Curte urmează să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 din C. proc. civ., având în vedere că recursul a fost respins ca nefondat, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimatului-pârât Oraşul Voluntari, constând tocmai în cheltuielile de judecată efectuate.

Referitor la cererea intimatului-reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte o va respinge întrucât constată că acesta nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 864 din 14 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obigă recurenta-pârâtă să plătească intimatului-pârât Oraşul Voluntari suma de 4.760 RON, cheltuieli de judecată.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2022.