Reclassification of erroneously labeled appeal as recourse in public procurement dispute

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 28 aprilie 2020, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta Compania Naţională de Investiţii S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 229.212,17 RON cu titlu de penalităţi de întârziere, reprezentând echivalentul a 0,05 % pe zi de întârziere din valoarea lucrărilor rămasă de executat la termenul de finalizare a lucrărilor, fără TVA, pentru perioada 04.06.2019-04.02.2020, precum şi obligarea la plata penalităţilor în continuare până la data îndeplinirii întocmai a tuturor obligaţiilor contractuale.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1270, art. 1350, art. 1516 şi art. 1538 C. civ., prevederile contractului nr. x din 20.02.2017, art. 194 şi urm. C. proc. civ., Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1284 din 23.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, fiind obligată pârâta la plata sumei de 229.212,17 RON, reprezentând contravaloarea penalităţilor calculate de la 04.06.2019 până la 04.02.2020, precum şi la plata penalităţilor în cuantum de 0.05 %/zi din valoarea restului de executat în continuare, până la îndeplinirea obligaţiilor contractuale.

2. Împotriva acestei sentinţe, la 14 februarie 2020, pârâta A. S.R.L. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

Prin decizia nr. 1183A din 14 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată şi a fost respins apelul declarat de pârâtă, ca inadmisibil.

3. Împotriva acestei decizii, la 11 octombrie 2021 a formulat recurs pârâta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta arată că, potrivit dispoziţiilor art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1)1 din Legea 101/2016, în forma existentă anterior modificării prin O.U.G. nr. 23/2020, calea de atac trebuia soluţionată de un complet de trei judecători.

Recurenta precizează că prin răspunsul la întâmpinarea formulată de reclamantă, a solicitat să se constate că a intitulat greşit calea de atac şi că sunt aplicabile dispoziţiile art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ.. Totodată, recurenta a făcut refererire la decizia nr. 19/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precizând că motivele căii de atac declarate se încadrează în motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că au fost încălcate normele de procedură prevăzute de art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., care dădeau posibilitate instanţei să califice calea de atac ca fiind recursul.

Potrivit recurentei, în cauză s-a încălcat principiul dublului grad de jurisdicţie reglementat la art. 129 din Constituţia României. Mai arată recurenta că prin încălcarea dublului grad de jurisdicţie, nu a fost analizată hotărârea pronunţată de prima instanţă.

La 25 noiembrie 2021, intimata-reclamantă Compania Naţională de Investiţii S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în temeiul art. 483 alin. (2) coroborat cu art. art. 55 alin. (3)1 din Legea nr. 101/2016, în forma existentă anterior modificării prin O.U.G. nr. 23/2020, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 21 octombrie 2021 iar prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de către intimata-reclamantă Compania Naţională de Investiţii S.A., prin întâmpinare, în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului" iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din acelaşi cod "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Totodată, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Din actele dosarului, se constată că prin hotărârea recurată s-a soluţionat calea de atac a apelului formulată de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1284 din 23.07.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată.

Raportat la prevederile legale evocate privind calea extraordinară de atac formulată în cauză, se observă că hotărârea curţii de apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât a fost pronunţată în apel iar potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. este supusă recursului.

Astfel, în cauză operează principiul legalităţii căii de atac, consacrat de prevederile art. 457 C. proc. civ., în condiţiile în care recurenta-pârâtă susţine că referitor la calificarea căii de atac ca fiind recurs, a inserat o denumire greşită dintr-o eroare materială, pe care instanţa avea obligaţia de a o corecta.

A interpreta în sens contrar ar conduce la încălcarea principiului organizării justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie prevăzut la art. 129 din Constituţia României, regulă ce presupune organizarea sistemului judiciar astfel încât o hotărâre judecătorească să poată fi supusă controlului judecătoresc la o instanţă superioară, pentru a se înlătura eventualele erori de judecată săvârşite de instanţa ierarhic inferioară. Practic, prin respingerea căii de atac a apelului ca fiind inadmisibil hotărârea primei instanţe ar rămâne definitivă de la pronunţarea sa, fără a mai fi supusă controlului judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de către intimata-reclamantă, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta A. S.R.L., Înalta Curte îl va admite pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei privind obligativitatea soluţionării căii de atac împotriva hotărârii primei instanţe de un complet de trei judecători şi încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa avea posibilitatea să califice calea de atac ca fiind recursul şi nu apelul, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., sunt fondate.

În cauză se reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamanta Compania Naţională de Investiţii S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 229.212,17 RON cu titlu de penalităţi de întârziere potrivit contractului de achiziţie publică nr. x din 20.02.2017 încheiat între părţi, pentru perioada 04.06.2019-04.02.2020, precum şi obligarea la plata penalităţilor în continuare până la data îndeplinirii întocmai a tuturor obligaţiilor contractuale, derivate din acelaşi contract de achiziţie publică.

Prin sentinţa civilă nr. 1284 din 23.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi s-a menţionat calea de atac a recursului în 10 zile de la comunicare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta, deşi sentinţa a fost dată cu drept de recurs.

În etapa regularizării apelului, pârâta, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de reclamantă, care a invocat dispoziţiile art. 55 alin. (3) şi 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 şi cele statuate prin Decizia nr. 40 din 18.05.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind calea de atac a recursului în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor de achiziţie publică, a solicitat în mod expres calificarea căii de atac exercitate în recurs, întrucât în mod eronat a fost intitulată apel, indicând motivele de casare ca fiind cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

De altfel, la termenul de judecată din 23 iunie 2021, pârâta a insistat în calificarea căii de atac exercitate în recurs, reiterând solicitările din răspunsul la întâmpinare formulat, însă curtea de apel a admis excepţia inadmisibilităţii apelului, invocată de reclamantă, reţinând că pârâta a exercitat o cale de atac care nu este prevăzută de lege, iar recalificarea acesteia în temeiul art. 457 alin. (4) C. proc. civ. nu poate avea loc întrucât, pe de o parte, nu este nicio menţiune inexactă în cuprinsul hotărârii privind calea de atac iar, pe de altă parte, aceasta nu poartă o denumire greşită şi niciun element din cadrul cererii nu permite a se constata că partea a intenţionat să declare recurs.

Prin urmare, cauza a fost soluţionată de curtea de apel în complet de doi judecători.

Prin criticile formulate, recurenta a arătat că din eroare calea de atac exercitată a fost denumită apel în loc de recurs, iar instanţa de control judiciar, în mod greşit, nu a exercitat rolul său activ şi nu a dat calificarea corectă căii de atac, deşi acesta a solicitat în mod expres calificarea apelului ca fiind recurs şi în consecinţă, în mod greşit, a fost soluţionată calea de atac în complet de doi judecători.

Potrivit principiului privind legalitatea căilor de atac prevăzut la art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

În afara căilor de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procesuale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

De asemenea, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin Decizia pronunţată în recurs interesul legii nr. 19 din 24 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2017, Înalta Curte a statuat că, în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit art. 152 din C. proc. civ., exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită iar, potrivit art. 22 alin. (4) din acelaşi act normativ, în virtutea rolului activ instanţa are obligaţia să califice calea de atac exercitată sub o altă denumire decât cea prevăzută de lege.

În cauză, deşi prima instanţă a menţionat calea de atac a recursului, pârâta a înţeles să exercite calea de atac sub o denumire greşită, respectiv a formulat apel, în loc de recurs.

Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă a solicitat în mod expres calificarea căii de atac din apel în recurs, susţinând că în mod eronat a fost intitulată apel. În acest sens, voinţa expresă a recurentei a fost exprimată atât în etapa regularizării apelului, prin răspunsul la întâmpinare formulat, cât şi prin solicitarea de la curtea de apel, din şedinţa de la 23 iunie 2021.

În mod greşit curtea de apel şi-a argumentat soluţia reţinând că pârâta a exercitat o cale de atac care nu este prevăzută de lege iar recalificarea acesteia în temeiul art. 457 alin. (4) C. proc. civ. nu este posibilă întrucât, pe de o parte, nu există nicio menţiune inexactă a căii de atac în hotărâre.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar a nesocotit poziţia procesuală a recurentei-pârâte, care a solicitat în mod expres calificarea căii de atac exercitate din eroare, sub o denumire greşită.

În acest context, instanţa de prim control judiciar avea obligaţia să facă aplicarea dispoziţiilor privind calificarea căii de atac, prevăzute de art. 152 coroborate cu art. 22 alin. (4) C. proc. civ. şi doar în măsura în care partea ar fi insistat în calificarea iniţială a căii de atac, aceasta ar fi fost inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din acelaşi cod.

Chiar dacă motivarea căii de atac a apelului presupune şi critici privind netemeinicia hotărârii atacate, totuşi recurenta, prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, a indicat în mod expres criticile de nelegalitate circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., care dădeau posibilitatea instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, contrar celor reţinute de curtea de apel în decizia atacată privind lipsa vreunui element din cadrul cererii de apel care să permită constatarea că partea a intenţionat să declare recurs.

Astfel, prin nesoluţionarea cererii formulate de pârâtă privind calificarea căii de atac, curtea de apel a încălcat şi principiul disponibilităţii specific procesului civil, care potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. impun judecătorului să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut.

Vătămarea cauzată recurentei prin neaplicarea dispoziţiilor privind calificarea căii de atac este evidentă, întrucât acesta nu a beneficiat de soluţionarea căii de atac formulate împotriva hotărârii primei instanţe şi de dublul grad de jurisdicţie consacrat de art. 129 din Constituţia României, sub sancţiunea nulităţii hotărârii recurate, în temeiul art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, se impunea ca instanţa să califice calea de atac a apelului formulată de pârâtă în recurs, potrivit dispoziţiilor art. 152 coroborate cu art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor şi căilor de atac, aplicabil în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, achiziţii sectoriale, concesiuni de lucrări şi concesiuni de servicii.

Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, la art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică şi cererilor privind executarea contractelor sus-menţionate, categorie de litigii în care se include şi cererea dedusă judecăţii.

Potrivit art. 53 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea 212/2018, "hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei".

Prin urmare, se reţine că împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în litigiile având ca obiect executarea contractelor de achiziţie publică se poate exercita calea de atac a recursului în termen de 10 zile de la comunicare, conform art. 55 - (3) din Legea nr. 101/2016 iar nu calea de atac a apelului, cum greşit a fost soluţionată cauza de Curtea de Apel Bucureşti.

Această soluţie a fost consolidată şi prin Decizia nr. 40/2020 din 18 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 683 din 31.07.2020, prin care s-a stabilit că textul art. 53 alin. (1^1) coroborat cu cel al art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 se interpretează în sensul că hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară, secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.

În ceea ce priveşte aplicarea în timp a Deciziei nr. 40/2020 din 18 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că aceasta era publicată raportat la data pronunţării deciziei recurate, respectiv 14 iulie 2021, astfel că dezlegările privind calea de atac sunt aplicabile cauzei.

Potrivit art. 54 alin. (21) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară "recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel".

Prin urmare, se impune ca soluţionarea căii de atac calificate în recurs să fie soluţionată în complet compus din 3 judecători.

În considerarea celor evocate, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ. sunt întemeiate, întrucât curtea de apel a încălcat dispoziţiile privind alcătuirea instanţei aplicabile soluţionării căii de extraordinare de atac a recursului, potrivit art. 54 alin. (21) din Legea nr. 304/2004, precum şi cele de procedură referitoare la calificarea căii de atac, conform art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din acelaşi cod şi, în consecinţă, constată că nu se mai impune analiza criticilor recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1183A din 14 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa casării deciziei recurate şi a trimiterii cauzei spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-reclamantă Compania Naţională de Investiţii S.A.

Admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1183A din 14 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2022.