Admissibility of constitutional referral for pension ordinance: nexus between contested norm and case solution despite temporal inapplicability

Şedinţa publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 08 ianuarie 2020, pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să fie obligată pârâta să se conformeze prevederilor H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sensul echivalării salariului de funcţie de care a beneficiat la data deschiderii dreptului la pensie, prin majorarea acestuia, de la suma de 1066 RON la suma de 1450 RON, fără sporuri şi alte adaosuri incluse în acesta şi să actualizeze drepturile sale de pensie militară de serviciu, prin majorarea cu 15% a cuantumului brut al acesteia, începând cu 30 iunie 2017.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferenţelor băneşti datorate de către aceasta, actualizarea contravalorii cu indicele de inflaţie, să se constate calitatea sa de creditor al pârâtei şi, în consecinţă, să fie obligată pârâta la plata diferenţelor de drepturi băneşti de pensie militară de serviciu, dintre sumele primite de reclamant şi sumele rezultate în urma recalculării, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 192-194 C. proc. civ., art. 101-102 din Legea nr. 223/2015, art. 28 alin. (1) şi art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 223/2015, modificată prin O.U.G. nr. 57/2015, art. 1 din H.G. nr. 1/2017, Ordinul Comun nr. 31/25/999/8148/237/259/221/2016, pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat, art. 7 din Legea nr. 153/2017, art. II alin. (3) lit. b) din Legea nr. 152/2017, art. 27 şi art. 28 din O.G. nr. 137/2000 şi O.U.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civila nr. 168 din 22.05.2020, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A., prin care a solicitat anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civila nr. 3272/2020 din 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamant, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că pârâta are calitate procesuală pasivă, întrucât operaţiunea administrativă de actualizare a pensiilor militare de stat se realizează de către casele de pensii sectoriale.

3. În rejudecare, Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 144 din 15 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a admis acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta la actualizarea pensiei militare de serviciu de care beneficiază reclamantul prin echivalarea salariului de funcţie cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care nu include sporuri şi alte adaosuri, în valoare de 1450 RON, începând cu data de 30.06.2017, potrivit H.G. nr. 1/2017, precum şi la plata diferenţelor de pensie rezultate din actualizare, sume ce vor fi actualizate cu rata indicelui de inflaţie şi asupra cărora se va calcula dobânda legală penalizatoare începând cu data de 30.06.2017 până la data plăţii efective a drepturilor.

4. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, prin care a solicitat anularea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe reclamantul A. a formulat apel incident, prin care a solicitat să se schimbe în parte hotărârea şi să se reţină că era îndreptăţit la recalcularea pensiei în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, în forma aplicabilă până la data de 15.09.2017, coroborat cu H.G. nr. 1/2017 şi cu art. II alin. (3) lit. b) din Legea nr. 152/2017.

Totodată, reclamantul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea prevederilor O.U.G. nr. 59/2017 şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Prin încheierea din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-a respins cererea de suspendare a cauzei şi a fost respinsă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 4616 din 11 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtă, s-a schimbat sentinţa şi, pe fond, a fost respinsă acţiunea. Totodată, a fost respins ca nefondat apelul incident formulat de reclamant.

5. Împotriva încheierii din 4 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, reclamantul A. a formulat recurs la 5 noiembrie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac.

Recurentul susţine că a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2017 pentru încălcarea prevederilor art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României, privind lipsa avizului Consiliului Legislativ în momentul adoptării acesteia.

Potrivit recurentului, în dosare similare, instanţele au sesizat Curtea Constituţionala cu soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Totodată, recurentul a ataşat si adresa Guvernului României nr. E 114 transmisă Senatului României.

La 24 februarie 2022, intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca neîntemeiat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 ianuarie 2022 iar, prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

În legătură cu obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională, la paragrafele 21 şi 22, a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie îndeplinite cumulativ cele patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă, să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Astfel, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, are loc verificarea condiţiilor sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficienţa folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2017, petentul a invocat motive de neconstituţionalitate extrinsecă a ordonanţei privind lipsa avizului Consiliului Legislativ la data adoptării de către guvern, potrivit art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a respins în mod greşit ca inadmisibilă cererea petentului, motivând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, cu excepţia celei privind existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale criticate. În acest sens, instanţa de apel a reţinut că modificările art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, prin O.U.G. nr. 59/2017, nu sunt aplicabile în cauză întrucât perioada supusă analizei este anterioară intrării în vigoare a ordonanţei contestate.

Legătura cu soluţionarea cauzei semnifică incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se solicită a fi constatată de Curtea Constituţională privind soluţia ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată. De altfel, decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, trebuie să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii pronunţate, ceea ce presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.

În cauză, se constată că prin motivele de apel pârâta a formulat critici referitoare la modificarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin art. VII pct. 3 al O.U.G. nr. 59/2017, începând cu 15.09.2017, în sensul că nu se mai prevede actualizarea pensiei ori de câte ori se majorează salariul de funcţie al poliţiştilor în activitate, ci urmează a se plafona pensia la media soldelor sau salariilor nete corespunzătoare celor brute cuprinse în baza de calcul a pensiei.

Totodată, prin apelul incident formulat reclamantul a solicitat să se reţină că era îndreptăţit la recalcularea pensiei în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, în forma aplicabilă până la data de 15.09.2017, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017, coroborat cu H.G. nr. 1/2017 şi cu art. II alin. (3) lit. b) din Legea nr. 152/2017.

Prin urmare, Înalta Curte reţine existenţa unei legături directe între norma legală contestată, respectiv O.U.G. nr. 59/2017, şi soluţia privind cele două cereri de apel formulate în cauză, prin care s-a criticat aplicarea acesteia. De altfel, în cauze similare instanţele au reţinut existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, fiind admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017.

Pornind de la această dezlegare şi având în vedere că prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale s-au invocat critici de neconstituţionalitate extrinsecă a O.U.G. nr. 59/2017 privind lipsa avizul Consiliului Legislativ în momentul adoptării, în rejudecare, se va analiza cererea formulată de reclamant de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017, în ansambul ei.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (2) raportat la art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa încheierea din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, cu consecinţa trimiterii spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe a cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 59/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 martie 2022.