Dation-in-payment revision inadmissible for relying on positive res judicata; appeal quashed

Şedinţa publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 13 iunie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A. S.A. a chemat-o în judecată pe intimata B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze notificarea de dare în plată din 31 mai 2016 cu privire la imobilul care garantează executarea contractului de credit nr. x din 6 septembrie 2007.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 4409/2017 din 6 iunie 2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a constatat perimarea contestaţiei formulate de contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimata B..

Împotriva sentinţei primei instanţe, A. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe.

Prin decizia civilă nr. 44 din 21 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului şi a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 16 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta B. a chemat-o în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit nr. x din 6 septembrie 2007 şi să dispună transmiterea dreptului său de proprietate asupra imobilului ipotecat către pârâtă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (6) şi art. 8 din Legea 77/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 4759/2018 din 17 iulie 2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata de cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei primei instanţe, B. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 5504/2018 din 5 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinţei primei instanţe; a respins cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei instanţei de apel, B. a formulat cerere de revizuire, prin care a solicitat anularea deciziei atacate pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei instanţei de recurs din primul dosar, în temeiul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 1061 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei instanţei de apel.

Prin încheierea nr. 62 din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta B..

Împotriva deciziei instanţei de retractare, B. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, că autoritatea de lucru judecat priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, aceeaşi parte a arătat că decizia pronunţată în primul dosar a rezolvat chestiunea litigioasă referitoare la perimarea contestaţiei formulate împotriva notificării de dare în plată, în sensul că toate actele de procedură au fost lipsite de efecte.

Or, lipsirea de efecte a actelor de procedură din primul dosar a avut drept consecinţă decăderea părţii adverse din dreptul de a mai discuta admisibilitatea notificării de dare în plată.

Astfel, recurenta a arătat că definitivarea soluţiei de perimare a contestaţiei a atras incidenţa art. 7 alin. (6) din Legea nr. 77/2016, care instituie obligaţia băncii de a prelua imobilul dat în plată.

În acest context, autoarea recursului a învederat că, în al doilea proces, nu mai era posibilă rediscutarea condiţiilor privitoare la darea în plată de vreme ce banca a fost decăzută din dreptul a mai contesta notificarea formulată în temeiul Legii nr. 77/2016.

Or, considerentele deciziei pronunţate în al doilea dosar vizează chestiuni care puteau fi invocate de partea adversă numai prin contestaţia perimată.

Prin urmare, recurenta a conchis că decizia pronunţată în al doilea dosar încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei pronunţate în primul dosar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 30 octombrie 2019, cererea de recurs a fost comunicată intimatei.

La 26 noiembrie 2019, intimata A. S.A. a depus întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

La 3 decembrie 2019, întâmpinarea a fost comunicată recurentei.

La 12 decembrie 2019, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 30 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Faţă de raportul comunicat, niciuna din părţi nu a înţeles să îşi manifeste poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Prin încheierea completului de filtru din 10 noiembrie 2020, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, recursul fiind admis în principiu. Totodată, a fost stabilit termen de judecată la 9 martie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa de recurs a rămas în pronunţare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se constată că, aşa cum s-a reţinut şi prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind vorba despre încălcarea unor norme de drept procesual - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele relevate sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din cod, neputându-se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, invocate în recurs, şi care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În concret, se încadrează în acest motiv criticile referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vin să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice. Atunci când este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu ţină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat.

În raport de data demarării procesului - 16.04.2018, sunt incidente în cauză dispoziţiile C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, astfel încât, numai efectul negativ al autorităţii de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu să fie soluţionat de două ori, în raport de dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Aşadar, în speţă, revizuenta poate invoca doar autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei negativ, care impune existenţa triplei identităţi evocată mai sus, de părţi, obiect şi cauză.

În consecinţă, cât timp revizuenta a invocat încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, cererea de revizuire apare ca fiind inadmisibilă de plano.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă B. împotriva deciziei civile nr. 1061 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă B. împotriva deciziei civile nr. 1061 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 martie 2021.