Peremption of civil appeal following suspension for non-appearance and failure to file for reopening within six months

Şedinţa publică din data de 9 martie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia I civilă la 23 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK. şi intervenienţii: LL., MM., NN., OO., PP. şi QQ., precum şi RR., SS. şi TT., în calitate de moştenitori ai defunctului UU. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Darabani:

- obligarea pârâtei la acordarea pentru fiecare reclamant în parte a unei despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariile care au fost acordate şi salariile ce trebuiau acordate, diferenţa salarială rezultată din calcularea sporului de vechime pentru fiecare salariat la nivelul vechimii în muncă, la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, astfel: 850 RON începând cu 01.01.2014; 900 RON începând cu 01.07.2014; 975 RON începând cu 01.01.2015; 1050 RON începând cu 01.07.2015; 1250 RON începând cu 01.05.2016 şi 1450 RON începând cu 01.02.2017;

- obligarea pârâtei la efectuarea calculului despăgubirii, începând cu anul 2014 şi în continuare;

- acordarea şi calcularea sumelor actualizate cu rata indicelui de inflaţie şi a dobânzilor aferente, de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii efective a sumelor datorate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile H.G. nr. 871/2013, H.G. nr. 1091/2014, H.G. nr. 1017/2015 şi H.G. nr. 1/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 623 din 19 iunie 2018, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Oraşului Darabani invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect şi a respins ca nefondată acţiunea principală şi cererea de intervenţie formulate de reclamanţii şi intervenienţii mai sus amintiţi.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK. şi intervenienţii: LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., TT. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea din 5 decembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a dispus, în conformitate cu art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei, cu menţiunea că încheierea poate fi atacată cu recurs pe toată durata suspendării.

Având în vedere că, de la data de 5 decembrie 2018 când s-a dispus suspendarea în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi până la data de 5 iunie 2019, când s-a împlinit termenul de perimare (calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.), părţile nu au îndeplinit acte de procedură în vederea judecării apelului, prin decizia nr. 740 din 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis excepţia perimării invocată din oficiu şi a constatat perimat apelul formulat de reclamanţii şi intervenienţii mai sus amintiţi împotriva sentinţei civile nr. 623 din 19 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I civilă.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamantul B. a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat admiterea recursului şi reluarea procesului.

În motivarea recursului, recurentul arată că este nemulţumit de rezoluţia dată întrucât reclamanţii nu au fost înştiinţaţi de suspendarea cauzei şi nu au fost informaţi de data la care urma a avea loc procesul.

Ulterior declarării recursului, la data de 07 noiembrie 2019, recurentul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită efectuarea unei expertize tehnice, iar la data de 25 noiembrie 2019, recurentul a depus şi o precizare intitulată "întâmpinare", prin care arată că aduce la cunoştinţa instanţei supreme mai multe motive şi acte oficiale emise de intimata-pârâtă.

În drept, recurentul nu a indicat motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul.

La 22 noiembrie 2019, cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor, fără ca aceştia să uzeze de dreptul de a formula întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Faţă de raportul comunicat, intimatul-reclamant E. a depus un punct de vedere prin care achiesează la conţinutul acestuia.

Prin încheierea completului de filtru din 10 noiembrie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva deciziei nr. 740 din 12 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, fiind stabilit termen de judecată la 9 martie 2021, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu toate că autorul recursului nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, apreciază că motivele invocate în cererea de recurs sunt susceptibile de încadrare în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată este pronunţată prin aplicarea sancţiunii procedurale a perimării cererii de apel, iar recurentul, în principal, critică aplicarea acestei sancţiuni.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

În speţă, prin încheierea din data de 5 decembrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluţionarea apelului declarat de reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK. şi de intervenienţii: LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., TT., toţi cu domiciliul ales la Cabinet avocat VV., împotriva sentinţei civile nr. 623 din 19 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I civilă pentru lipsa părţilor, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condiţiile stabilite de textul legal anterior menţionat, instanţa de judecată este obligată să dispună suspendarea judecăţii. Măsura de suspendare a judecăţii se întemeiază pe voinţa prezumată a părţilor de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumţie este dedusă din faptul neprezentării părţilor la termenul de judecată la care au fost legal citate şi din inexistenţa la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părţi doreşte continuarea judecăţii. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii.

Aceasta este şi situaţia în speţa dedusă judecăţii, părţile lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni, fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii apelului, de la data suspendării acestuia în data 5 decembrie 2018, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în speţă.

Recurentul-reclamant susţine că reclamanţii nu au fost înştiinţaţi de suspendarea cauzei şi nu au fost informaţi de data la care urma a avea loc procesul.

Criticile invocate de recurent referitoare la faptul că reclamanţii nu au fost înştiinţaţi de suspendarea cauzei nu pot fi primite, întrucât, potrivit documentelor aflate în dosarul de apel, încheierea de suspendare a fost comunicată la sediul procesual ales al apelanţilor-reclamanţi la data de 13 decembrie 2018, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosarul de apel.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc cu precizie data de la care începe să curgă termenul de perimare ca fiind data ultimului act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, şi nu data comunicării actului de procedură.

Recurentul nu se poate prevala de propria pasivitate, derivată din faptul că nu a efectuat niciun demers în sensul continuării judecăţii, respectiv nu a formulat cerere de repunere pe rol, nu a exercitat recurs împotriva încheierii de suspendare pronunţată la 5 decembrie 2018 de Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin urmare, în mod judicios a reţinut instanţa că termenul de perimare a început să curgă la 5 decembrie 2018 (data pronunţării încheierii de suspendare a judecării apelului) şi, conform dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la 5 iunie 2019.

Nici critica referitoare la faptul că reclamanţii nu au fost informaţi de data la care urma a avea loc procesul nu poate fi primită de vreme ce, pentru termenul din 12 septembrie 2019, când dosarul a fost repus pe rol pentru a se pune în discuţie excepţia perimării, părţile au fost legal citate, iar recurentul a fost prezent.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că instanţa de apel a aplicat şi a interpretat corect normele procedurale incidente în cauză şi a statuat cu justeţe că termenul de perimare a fost împlinit, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva deciziei nr. 740 din 12 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva deciziei nr. 740 din 12 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 martie 2021.