Unappealable nature of provisional suspension of insolvency opening order under Art. 719(7) CPC
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as inadmissible the appeal declared by the debtor against the Court of Appeal’s decision upholding the rejection of a request for provisional suspension of the enforcement of the insolvency opening judgment, thereby leaving the lower court’s order in force. The dispute arose when the debtor, against whom general insolvency proceedings had been opened and administrative rights fully lifted, sought a provisional suspension of enforcement pending an appeal, arguing that immediate enforcement caused prejudice and that procedural errors, including the signing of the decision by a third person and failure to communicate written conclusions, violated its rights. The decisive legal basis for the dismissal is Article 719(7) of the Code of Civil Procedure, which explicitly states that the court decision rendered upon a request for provisional suspension of enforcement is not subject to any appeal, a rule reinforced by Article 457(1) of the Code of Civil Procedure regarding the legality of appeals and the precedent set by Decision No. 8/2015, establishing that such interlocutory orders are final and unappealable.
Legislator headnote
AI generatedart. 73 din Legea nr. 85/2014, art. 450 alin. (3) C. proc. civ, art. 719 alin. (7) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 426 alin. (4) C. proc. civ, art. 383 C. proc. civ; Unappealable nature of provisional suspension of insolvency opening order under Art. 719(7) CPC: Cu privire la necomunicarea concluziilor scrise formulate de pârâtă, recurenta face trimitere la dispoziţiile art. 383 C. proc. civ., aceasta reprezentând o încălcare a principiului contradictorialităţii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 martie 2022
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 257/26.05.2021 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2021 a fost admisă cererea formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, fiind deschisă procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei A. S.R.L. pe o durată maximă a perioadei de observaţie de 12 luni, calculate de la data deschiderii procedurii, conform art. 112 alin. (3) din aceeaşi lege. A fost ridicat în totalitate dreptul de administrare al debitoarei.
În temeiul art. 45 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 57 alin. (1) şi art. 73 din Legea nr. 85/2014, a fost desemnat provizoriu administrator judiciar al debitoarei practicianul B..
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel debitoarea A. S.R.L., formulând totodată cerere de suspendare a efectelor sentinţei civile nr. 257/26.05.2021 până la soluţionarea apelului.
Cererea de apel şi cererea de suspendare au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2021/a1.
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la Curtea de Apel Bacău, reclamanta A. S.R.L., prin administrator C., a formulat o cerere de suspendare provizorie a executării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei cu nr. 257, pronunţată la data de 26.05.2021 de către Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2021, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului declarat împotriva sentinţei menţionate.
Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin încheierea din 29 iulie 2021 a respins cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator C. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi B. - administrator judiciar al debitoarei A. S.R.L., ca nefondată.
Împotriva acestei încheieri, recurenta A. S.R.L. a declarat recurs, iar în temeiul art. 450 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 719 alin. (7) C. proc. civ. şi art. 496 C. proc. civ., a solicitat ca instanţa de recurs să exercite controlul judiciar asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii primei instanţe şi să constate următoarele neregularităţi care se reflectă în mod direct în hotărârea atacată şi anume, semnarea hotărârii de către o terţă persoană, respingerea ordonanţei ca nefondată şi prejudicierea fondului, nemotivarea hotărârii în termen legal de 48 de ore, necomunicarea documentelor depuse la dosarul cauzei, aprecierea total eronată a probelor şi aplicarea greşită a legii ca urmare a stabilirii greşite a situaţiei de fapt.
Dezvoltând criticile aduse deciziei recurate, A. S.R.L. arată că în ceea ce priveşte semnatarul încheierii recurate este o terţă persoană, respectiv înlocuitorul preşedintelui de secţie, fiind încălcate dispoziţiile art. 426 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 6 CEDO.
În ce priveşte soluţia privind respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, recurenta susţine că sunt îndeplinite cele trei condiţii de admisibilitate, respectiv urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului.
Cu privire la încălcarea termenului de 48 de ore, recurenta arată că deşi a solicitat comunicarea electronică a încheierii, în vederea formulării căii de atac a apelului, comunicarea motivării s-a efectuat la cinci săptămâni de la pronunţare.
Cu privire la necomunicarea concluziilor scrise formulate de pârâtă, recurenta face trimitere la dispoziţiile art. 383 C. proc. civ., aceasta reprezentând o încălcare a principiului contradictorialităţii.
În concluzie, recurenta arată că cererea de ordonanţă preşedinţială întemeiată pe dispoziţiile art. 996 alin. (1) C. proc. civ. întruneşte cumulativ toate condiţiile enunţate anterior.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta susţine că în condiţiile executării hotărârii preliminare de deschidere a procedurii insolvenţei, îndestularea unicei creditoare AJFP Bacău s-ar putea dispune prin atragerea răspunderii patrimoniale a asociatului ori administratorului.
Concluzionând, recurenta apreciază că instanţa de fond nu a reţinut probatoriul administrat în susţinerea cererii, şi a motivat decizia de respingere a cererii de suspendare prin eronata apreciere a celor invocate de petentă şi cu aplicarea greşită a legii ca urmare a stabilirii greşite a situaţiei de faţă, solicitând instanţei admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi judecarea procesului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului şi a reţinut următoarele:
Recursul are ca obiect încheierea din 29 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea din 29 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator C., întemeiată pe dispoziţiile art. 450 alin. (5) raportat la art. 719 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 450 alin. (5) din C. proc. civ., până la soluţionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviinţată provizoriu, prin ordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerinţei de la alin. (4) al art. 450 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 719 alin. (7) din acelaşi Cod dacă există urgenţă şi dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauţiunea, instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.
Prin Decizia nr. 8/2015 din 27 aprilie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte prin recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 539 din 20 iulie 2015, a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 997 şi următoarele şi art. 719 alin. (7) din C. proc. civ., că cererea de suspendare provizorie se judecă de un complet format din doi judecători, iar instanţa se pronunţă asupra cererii prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Aşadar, încheierea din 29 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, acesta fiind promovat împotriva unei hotărâri care nu se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, aceasta neputând fi supusă niciunei căi de atac, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta A. S.R.L. nu poate fi primită şi nici supusă vreunei analize, având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită şi ca urmare a admiterii excepţiei se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 29 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 29 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatele-pârâte ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ a FINANŢELOR PUBLICE BACĂU şi B. administrator judiciar al debitoarei A. S.R.L.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2022.