Cassation admissibility: requirement to substantiate specific illegality grounds for moral damages quantum

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 18 mai 2018, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. şi pe intervenientul forţat D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 278.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru numitul A., în calitate de persoana vătămată; 298.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru numitul B., în calitate de persoana vătămată; câte 120 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea efectuării consultaţiilor psihiatrice de către victimele A. şi B..

Prin sentinţa civilă nr. 33 din 9 ianuarie 2020 Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., a obligat pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 Euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. A obligat pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 120 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale. A obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 65.000 Euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. A obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 120 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale. A respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. A luat act că reclamanţii şi-au rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată. A luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta C. S.A. a formulat apel prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, considerând-o netemeinică şi nelegală, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale pentru A. de la suma de 15.000 euro la suma de 7.000 euro, iar pentru B. de la suma de 65.000 euro la suma de 20.000 euro.

Prin decizia civilă nr. 1527 A din 10 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta pârâtă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 33 din 9 ianuarie 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B. şi cu intimatul-intervenient D..

A fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 33 din 9 ianuarie 2020, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 8.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale. A fost obligată pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 30.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost obligat intimatul reclamant A. la plata către apelanta pârâtă a sumei de 807,27 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă de timbru, totodată, a fost obligat intimatul reclamant B. la plata către apelanta pârâtă a sumei de 2235,09 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă de timbru.

Reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1527 A din 10 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, în argumentarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel nu ţine cont de situaţia de fapt şi reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material, creând o situaţie inechitabilă pentru recurenţi.

Cu titlul prealabil, se menţionează că potrivit Deciziei nr. 319/2020, a Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie, Norma ASF nr. 23/2014 nu are caracter derogatoriu de la dispoziţiile cuprinse în C. civ.

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, daunele morale se stabilesc în acord cu jurisprudenţa naţională şi legislaţia.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut faptul că "instanţa de fond a dispus acordarea unor despăgubiri al căror cuantum nu întruneşte exigenţele de rezonabilitate şi echitabilitate şi nu are în vedere reperele economice şi sociale din România, jurisprudenţa naţională", însă ulterior, prin argumentaţia oferită, aceasta a stabilit cuantumul prejudiciul moral ce urmează a fi acordat recurenţilor doar prin raportare la jurisprudenţa naţională, de la nivelul anilor 2015/2016, fără a face corecta aplicare a dispoziţiilor cuprinse în C. civ., invocate de către părţi.

Solicită instanţei de recurs să observe că situaţia socio-economică din România, la nivelul anului 2020 este alta de cea din anul 2016, având în vedere faptul că salariul minim net pe economie a evoluat de la suma de 1.050 RON-2016, la suma de 1.346 RON in 2020, motiv pentru care, instanţele de judecată, în momentul în care au în vedere jurisprudenţa naţională, trebuie să suplimenteze proporţional sumele acordate cu 2-3 ani anterior pronunţării hotărârii, în acord cu creşterea veniturilor minime, principalul reper în stabilirea situaţiei socio-economice actuale.

În acest context, recurenţii consideră că hotărârea instanţei de apel nu are în vedere juriprudenţa naţională actuală, iar dispoziţiile cuprinse în Copdul Civil, invocate de către părţi nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Potrivit art. 1357 C. civ., mai arată recurenţii, prejudiciul se repară în integralitate indiferent că acesta este moral sau material, iar, în acord cu art. 1391 din acelaşi cod, se poate acorda o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţa socială, famialială şi profesională.

Instanţa de apel, s-a pronunţat doar în raport de juriprudenţa naţională existentă la nivelul anilor 2015/2016, fără a ţine cont de dispoziţiile C. civ., fără a menţiona alte temeiuri juridice care au condus la adoptarea soluţiei în cauză, în afară de art. 50 din norma ASF nr. 23/2014, motiv pentru care, în opinia recurenţilor, hotărârea instanţei de apel nu este motivată în drept, iar argumentele invocate, în ceea ce priveşte modul de calcul al prejudiciului nu au în vedere normele legale aplicabile în integralitate.

Or, în conformitate cu art. 425 C. proc. civ., instanţa are obligaţia de a motiva, în fapt şi în drept, soluţia pronunţată, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât, şi cele pentru care s-au respins pretenţiile părţilor.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să aibă în vedere probele administrate şi să fie în concordanţă cu aceastea, să răspundă în fapt şi în drept tuturor pretenţiile formulate de către părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia prevăzuta în dispozitiv. Motivarea hotărârii reprezintă o garanţie a unul proces echitabil, prevăzut în art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale, este o garanţie a imparţialităţii judecătorului, precum şi a calităţii actului de justiţie.

Toate aceste aspecte, referitoare la situaţia de fapt şi la jurisprudenţa naţională, nu reprezintă o motivare a hotărârii în drept, în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ., nu este elaborat un raţionament logico-juridic al modului în care s-a ajuns la acestea şi, mai presus de orice, nu sunt în concordanţă cu materialul probatoriu administrat în cauză, înscrisuri medicale, proba testimonială, rapoartele de psiho-diagnostic, astfel încât nu se poate aprecia că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, cuprinde o motivare clară şi precisă a soluţiei pronunţate, ori că respectă rigorile legii.

Problema stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale nu se reduce la cuantificarea economincă a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea sau suferinţa psihică încercate de cei care le pretind. Ea presupune o apreciere şi o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează şi pot fi stabilite în raport cu dispoziţiile C. civ. şi ale O.U.G. nr. 54/2016.

Repararea prejudiciilor corporale are ca scop repunerea victimei în situaţia în care li permite să ducă o viaţă demnă, cât mai aproape de cea pe care o avea înaintea producerii accidentului.

Mai mult, a trata această problemă doar din perspectivă pur medicală, fără a analiza impactul psihologic al accidentului rutier asupra recurenţilor, înseamnă a nu acorda despăgubirile integral, conform dispoziţiilor legale, implicit reprezintă o neaplicare a dispoziţiilor legale prevăzute în C. civ., art. 1381 şi următoarele.

Prin încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenţii-reclamanţi au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat să se constate admisibilitatea recursului.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 2 martie 2022.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenţii formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În speţă, se apreciază că recurenţii-reclamanţi au indicat formal motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât aceştia s-au rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Deşi au indicat dispoziţiile art. 1357 C. civ., ale art. art. 1391 C. civ., ale art. 425 C. proc. civ., în motivarea recursului, reclamanţii s-au rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la soluţia de neacordare a daunelor morale în cuantumul solicitat, cu referire la criteriile de stabilire a cuantumului daunelor morale în raport cu materialul probatoriu administrat în cauză, înscrisuri medicale, medico-legale, proba testimonială, rapoartele de psiho-diagnostic etc., aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanţele cauzei, cuantumul daunelor.

Se observă că recurenţii au relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând doar aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Aşa fiind, aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii şi solicitarea recurenţilor de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenţii-reclamanţi, reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la doctrina şi jurisprudenţa în materie, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Totodată, se constată că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc consideraţii cu privire la modalitatea în care instanţa de apel a justificat întinderea despăgubirilor acordate cu titlu de daune materiale şi morale, ci aprecieri generale legate de impactul pe care l-a avut accidentul rutier asupra recurenţilor şi de finalitatea pe care trebuie să o aibă compensaţiile morale în asemenea cazuri.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, constatând că recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1527 A din 10 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2022.