Court staff salary claims remitted to workplace tribunal under general labor-jurisdiction rule.

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2021, sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamantii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., au chemat în judecată pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIŞOARA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIŞ si CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanţei obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.G. nr. 8/2007 - 31.01.2007 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare diferenţele de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile personalului auxiliar de specialitate din cadrul D.N.A, şi D.I.I.C.O.T.; repararea prejudiciului creat prin aplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salariala rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu data intrării în vigoare a O.G. nr. 8/2007 -31.01.2007 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 761 din 6 septembrie 2021, s-a admis excepţia de necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sălaj, invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii J., G., D., C., A., E., I., B., H., F. în favoarea TRIBUNALULUI TIMIŞ spre competenta soluţionare.

În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în speţă, competenţa instanţei se determină prin raportare la art. 269 Codul muncii şi art. 127 C. proc. civ., ţinând seama că reclamantii nu au calitatea de judecător, aceştia fiind grefieri de parchet de judecătorie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul TRIBUNALULUI TIMIŞ sub nr. x/2021.

Prin sentinţa nr. 13/2022 din 19 ianuarie 2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu; a fost declinată în favoarea Tribunalului Sălaj competenţa de soluţionare a cauzei; totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia, judecata cauzei fiind suspendată

În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Dată fiind această calitate, instanţa a reţinut că reclamanţilor nu li se aplică dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., cauza nefiind de competenţa instanţei pe lângă care funcţionează sau a unei instanţe inferioare, în schimb, în cauză, se aplică prevederile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, văzând aceste din urmă dispoziţii, precum şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7/2016, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, instanţa a conchis că art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. se aplică şi în situaţia în care calitatea de pârât revine unei instituţii de parchet.

De asemenea, instanţa a reţinut că acest text legal reglementează o competenţă alternativă - instanţa competentă în circumscripţia căreia se află locul de muncă, respectiv o instanţă de judecată de acelaşi grad din circumscripţia oricărei curţi de apel limitrofe.

În temeiul acestor dispoziţii legale reclamanţii au avut facultatea de a alege între instanţa de domiciliu - Tribunalul Timiş, potrivit normei de drept comun reglementate de art. 210 din Legea 62/2011 şi o instanţă de judecată de acelaşi grad din circumscripţia oricărei curţi de apel limitrofe.

Or, reclamanţii au ales să investească iniţial Tribunalul Sălaj, astfel că această din urmă instanţă este competentă să soluţioneze cauza.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii, personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au chemat în judecată pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş si Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.G. nr. 8/2007 - 31.01.2007 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare diferenţele de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile personalului auxiliar de specialitate din cadrul D.N.A, şi D.I.I.C.O.T.; repararea prejudiciului creat prin aplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salariala rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu data intrării în vigoare a O.G. nr. 8/2007 -31.01.2007 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispoziţiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

În cauza dedusă judecăţii, reclamanţii la data formulării acţiunii aveau calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiiile art. 266-275 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează:

"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (…)

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Se reţine că Legea nr. 310/2018, aplicabilă în raport de data introducerii acţiunii - 26 aprilie 2021, a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care magistratul îşi desfăşoară activitatea.

Or, reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, aşadar, la o unitate de parchet, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului.

În soluţionarea acestui conflict de muncă, dispoziţiile art. 127 alin. (1), alin. (2)1 şi 3 din C. proc. civ., aşa cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 310/2018, incidentă în raport de data introducerii acţiunii, nu sunt aplicabile, întrucât, pe de o parte, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului, iar, pe de altă parte, pârâţii sunt parchete de pe lângă instanţe, şi nu instanţe de judecată.

În acest caz sunt incidente dispoziţiile de drept comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă, respectiv art. 266-275 din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora este competentă, instanţa de la domiciliul reclamantului sau instanţa de la locul de muncă, respectiv Tribunalul Timiş.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2022.