Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 496/2022 AI generated

Loss of current interest in challenging pre-peremption suspension order after lapse of appeal

Case Number Decizia nr. 496/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals filed by the local tax authority, rejecting the first as time-barred and the second as lacking legal interest, thereby upholding the appellate court’s decision declaring the plaintiff’s initial appeal lapsed and leaving the first-instance dismissal of the tax claim in force. The dispute concerned a payment order for local property taxes incurred by a company in judicial liquidation, where the authority challenged a procedural ruling that suspended the appeal hearing due to the parties' absence, arguing it had requested a default judgment, and later challenged the subsequent declaration of the appeal's lapse. The Court held that the appeal against the procedural suspension order lost its current interest because the underlying case had already been definitively resolved by the declaration of lapse, a judgment against which the authority failed to file a timely appeal within the statutory deadline, rendering the prior challenge moot under the requirements of procedural standing.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 458 C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ; Loss of current interest in challenging pre-peremption suspension order after lapse of appeal: The dispute concerned a payment order for local property taxes incurred by a company in judicial liquidation, where the authority challenged a procedural ruling that suspended the appeal hearing due to the parties' absence, arguing it had requested a default judgment, and later challenged the subsequent declaration of the appeal's lapse. The Court held that the appeal against the procedural suspension order lost its current interest because the underlying case had already been definitively resolved by the declaration of lapse, a judgment against which the authority failed to file a timely appeal within the statutory deadline, rendering the prior challenge moot under the requirements of procedural standing.

Keywords

AI generated
loss of legal interest lapse due to peremption suspension of payments statutory default interest current interest standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

The first appeal was dismissed as time-barred because it was filed after the statutory deadline specified in this provision.

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

The second appeal was dismissed as lacking interest, based on the procedural grounds cited in the court's reasoning which this dispositive order relies upon.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub număr de dosar x/2016, creditoarea Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti prin primar A. a formulat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L., cerere de plată a datoriilor curente, solicitând suma de 700 RON reprezentând creanţe către bugetul local, conform prevederilor art. 460 Codul fiscal, provenind din impozit clădiri, născute după data intrării în faliment.

Prin sentinţa civilă nr. 807 din 21 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a fost respinsă cererea de apel formulată de creditoarea Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti prin primar, în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti prin primar A., apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub acelaşi număr de dosar x/2016

Pe parcursul soluţionării apelului, constatând că la termenul din 25 noiembrie 2019, deşi legal citate, părţile nu s-au prezentat şi nici nu au solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin încheierea de la acea dată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii apelului.

Prin decizia civilă nr. 106 din 25 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a constatat perimat apelul formulat de către apelanta Sector 3 Municipiul Bucureşti prin primar împotriva sentinţei civile nr. 807 din 21 martie 2019 pronunţată de către Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C..

La 18 ianuarie 2021, împotriva încheierii de suspendare din 25 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 3 a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurenta, fără a-şi încadra criticile în temeiul de drept al art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, nelegalitatea încheierii recurate, motivat de împrejurarea că instanţa a suspendat în mod greşit judecata apelului pentru lipsa părţilor, întrucât Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 3 solicitase judecarea cauzei şi în lipsă prin motivele de apel.

A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.

Ulterior, la 15 februarie 2021, Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 3 a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 106 din 25 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recurenta, fără a-şi încadra susţinerile în temeiul de drept al art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

În motivare, a arătat că, la 25 noiembrie 2019, instanţa a dispus suspendarea judecării apelului, deşi Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 3 solicitase judecarea cauzei şi în lipsă prin motivele de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, niciuna dintre părţi neînţelegând să utilizeze de acest drept.

Prin încheierea din 15 decembrie 2021 a fost admisă excepţia tardivităţii recursului declarat de recurentă împotriva deciziei civile nr. 106 din 25 ianuarie 2021; totodată, a fost admis în principiu recursul declarat de recurentă împotriva încheierii din 25 noiembrie 2019 şi s-a stabilit termen astăzi, 02 martie 2022, pentru discutarea excepţiei lipsei de interes în promovarea recursului declarat împotriva acestei încheieri, precum şi pentru soluţionarea recursurilor.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 3 împotriva deciziei civile nr. 106 din 25 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, Înalta Curte îl va respinge ca tardiv, având în vedere că prin încheierea din 15 decembrie 2021, potrivit considerentelor reţinute în cuprinsul acesteia, a fost admisă excepţia tardivităţii recursului declarat împotriva acestei decizii.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 3 împotriva încheierii din 25 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., îl va respinge ca lipsit de interes, reţinând următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Interesul este o condiţie de fond pentru exercitarea acţiunii în justiţie. Acesta reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca el să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 teza I din C. proc. civ.

Condiţia interesului trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac etc.).

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului, iar nu numai la momentul introducerii acţiunii, întrucât prin hotărârea sa instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în concret cu privire la valorificarea unui drept, iar nu pe aspecte teoretice şi academice.

Totodată, conform art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes (…)".

Se constată că obiectul acestui recurs este reprezentat de încheierea din 25 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2016, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului până la o nouă stăruinţă din partea părţilor.

Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 106 din 25 ianuarie 2021, în sensul constatării perimării apelului, iar recursul declarat de recurentă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca tardiv, astfel cum rezultă din cele reţinute anterior.

În condiţiile în care recursul formulat împotriva hotărârii de perimare a fost declarat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., fiind respins ca tardiv, Înalta Curte apreciază că recursul formulat, anterior constatării perimării cauzei, împotriva încheierii de suspendare a pricinii pentru lipsa părţilor, este lipsit de interes.

Astfel, interesul promovării prezentei cereri de recurs nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, în sensul că nu mai este actual, recurenta nu mai poate justifica un interes în exercitarea căii de atac, din moment ce scopul urmărit, respectiv continuarea judecăţii, nu mai poate fi atins.

În considerarea celor anterior expuse, constatând că în prezent demersul procesual nu mai aduce nici un folos practic recurentei, Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii din 25 noiembrie 2019, ca lipsit de interes.

Aşa fiind, recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 3 împotriva deciziei civile nr. 106 din 25 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă va fi respins ca tardiv, iar recursul declarat de aceeaşi parte împotriva încheierii din 25 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va fi respins ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă DIRECŢIA GENERALĂ IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SECTOR 3 împotriva deciziei civile nr. 106 din 25 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta-reclamantă DIRECŢIA GENERALĂ IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SECTOR 3 împotriva încheierii din 25 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2022.