Scope of Cassation Review: Prohibition of Re-evaluating Evidence and Eligibility Facts in Extraordinary Appeals

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2018, reclamanta FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI Şl MIJLOCII S.A. - IFN a chemat în judecată pe pârâta FONDUL ROMAN DE CONTRAGARANTARE S.A. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să plătească reclamantului contragaranţia în sumă de 2.694.302,33 RON, pentru garanţia asumată de reclamant în favoarea A. S.A., în baza scrisorii de garantare nr. 941/08.12.2010, beneficiar fiind B. S.R.L., la care se adaugă dobânda legală calculată de la data 18.08.2016 (data împlinirii termenului de 90 zile calendaristice în care FRC avea obligaţia să efectueze plata) până la plata efectivă a sumei datorate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 642 din 13 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile contradictoriu cu pârâta Fondul Român neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin decizia nr. 1937 din 20 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN împotriva sentinţei civile nr. 642 din 13 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât Fondul Român de Contragarantare S.A.

Împotriva acestei decizii, reclamanta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Subsumat motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că hotărârea a fost pronunţată fără ca instanţa să arate motivele pentru care a înţeles să înlăture apărările reclamantului cu privire la respectarea de către instituţia recurentă a mandatului acordat conform Anexei CI la Convenţia nr. 1/2010, precum şi cu privire la analiza efectuata de către subscrisa conform Normei 1/2010.

Apreciază că instanţa de apel face simple afirmaţii atunci când reţine "(...) obligaţia ca întreprinderea beneficiară a contragaranţiei să fie înregistrată potrivit Legii nr. 31/1990 nu poate fi considerată a fi îndeplinită prin simpla înscriere a societăţii la oficiul registrului comerţului (...)", fără a justifica în drept şi fără a arăta motivele pentru care toate apărările reclamantului cu privire la aceste aspecte au fost înlăturate.

În concret, instanţa omite să se pronunţe cu privire la elementul esenţial al speţei şi anume când şi cum anume a intervenit culpa societăţii recurente în executarea mandatului potrivit Convenţiei nr. 1/2010 şi implicit incidenţa răspunderii contractuale a acesteia.

Cât timp în considerente instanţa nu a analizat probele care au fost administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu a evocat normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, consideră că soluţia este nesusţinută şi pur formală.

În raport de exigentele art. 425 C. proc. civ., consideră că instanţa avea obligaţia să prezinte argumentele pentru care au fost respinse criticile reclamantului, precum şi dispoziţiile legale care să susţină soluţia pronunţată în speţă.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că nesocotirea prevederilor legale cuprinse în art. 969, art. 977 şi art. 982, art. 983 şi art. 1537 vechiul C. civ., art. 22 alin. (6) şi (7) din C. proc. civ. în dezlegarea dată de către instanţe cu privire la îndeplinirea obligaţiilor ce le reveneau, constituie o aplicare greşită a normelor de drept material.

In dezvoltarea acestui motiv, se arată că potrivit art. 3.1 din Convenţia de contragarantare 1/2010, coroborat cu art. 8 din Norma 1/2010, pentru a avea acces la contragaranţie, beneficiarul trebuie în primul rând să se încadreze în categoria IMM-urilor (în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004) şi, la data acordării garanţiei, să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate.

Menţionează că, în conformitate cu prevederile convenţionale, elementele de verificare la executarea contragaranţiei sunt doar cele prevăzute la pct. 1 - 14 din anexa C.9 la Convenţia de contragarantare nr. 1/2010.

Precizează că verificarea de către Fond a criteriilor de eligibilitate şi condiţiilor de contragarantare s-a făcut în baza criteriilor prevăzute în cuprinsul Anexei C 9 la Convenţia 1/2010, iar din documentele enumerate în cuprinsul cererii de recurs, nu rezultă că societatea nu ar fi fost eligibilă la data acordării garanţiei sau că nu ar fi fost îndeplinite condiţiile cerute pentru efectuarea plăţii.

Se desprinde în mod clar din întreg probatoriul administrat în cauză, faptul că voinţa reală a părţilor a fost ca acordarea contragaranţiilor să se desfăşoare conform mandatului expres prevăzut la Cap. 4 din Convenţia 1/2010, faţă de care pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. nu a dovedit că ar fi dat vreo altă instrucţiune expresă şi clară cu privire la suplimentarea condiţiilor de acordare a contragaranţiilor.

Totodată, în opinia recurentei, în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile contractuale.

Intimata-pârâtă Fondul Român de Contragarantare S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea apărărilor intimatei-pârâte.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport prin care a susţinut că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 15 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul şi a acordat termen de judecată la data de 02 martie 2022, cu citarea părţilor, pentru discutarea excepţiei nulităţii recursului şi pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a o respinge ca neîntemeiată, având în vedere că din expunerea argumentelor prezentate în cuprinsul cererii de recurs rezultă critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în unul din motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de expunere al criticilor în cererea de recurs se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată.

În primul rând trebuie reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Apoi, Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Or, analizând decizia atacată din perspectiva motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită şi, prin urmare, nu se poate reţine că instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, câtă vreme instanţa de apel a examinat problema de fond supusă judecaţii, analizând în mod efectiv motivele de apel formulate în cauză.

În speţă, nu poate fi primită susţinerea recurentei vizând lipsa unei motivări sub aspectul înlăturării apărărilor reclamantei cu privire la respectarea de către aceasta a mandatului acordat conform Anexei CI la Convenţia nr. 1/2010, precum şi cu privire la analiza efectuată de către reclamantă conform Normei 1/2010, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanţa a răspuns argumentat motivelor de apel care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea fiind în realitate argumente în susţinerea motivelor de apel analizate.

Astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, de vreme ce garanţia contragarantată a fost acordată în considerarea proiectului propus de S.C. B. S.R.L., este evident că, pentru a fi îndeplinită condiţia de eligibilitate prevăzută de art. 8 lit. a) din Norma nr. 1/2010, era necesar ca S.C. B. S.R.L. să aibă ca activitate principală desfăşurarea de activităţi de asistenţă medicală specializată - cod CAEN 8622, or, S.C. B. S.R.L. nu avea un astfel de cod CAEN pentru activitatea principală.

Prin urmare, cum S.C. B. S.R.L. nu îndeplinea condiţia de eligibilitate prevăzută de art. 8 lit. a) din Norma nr. 1/2010, instanţa de apel a constatat că este nefondată critica formulată de către apelanta-reclamantă în sensul că şi-a îndeplinit în mod corect obligaţia de verificare a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că neacordarea contragaranţiei de către intimata-pârâtă s-a datorat intervenirii riscului operaţional al apelantei-reclamante, care nu a verificat suficient de temeinic şi nu a interpretat în mod corespunzător dovezile depuse de beneficiarul S.C. B. S.R.L. în dovedirea eligibilităţii pentru obţinerea garanţiei contragarantate.

Privită ca o garanţie a imparţialităţii instanţei şi ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară şi concisă şi să se constituie într-o analiză riguroasă şi concretă a problemelor esenţiale ce au făcut obiectul judecăţii, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi.

În aceeaşi măsură, hotărârea trebuie să cuprindă o analiză concretă şi coroborată a probelor administrate, stabilirea împrejurărilor esenţiale în cauză şi normele incidente.

În cauză, instanţa de apel a respectat aceste exigenţe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia la care s-a oprit instanţa, astfel că nu se poate susţine cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii.

Atâta timp cât în considerente, instanţa de apel analizează probele ce au fost administrate şi face aprecieri concrete cu privire la acestea şi cât se motivează pentru care anume considerente a luat în considerare probele administrate, decizia atacată este legală şi temeinică din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitoare la ipoteza lipsei motivelor pe care se sprijină.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aceste dispoziţii vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Or, în speţă, deşi recurenta a susţinut nesocotirea prevederilor legale cuprinse în art. 969, art. 977 şi art. 982, art. 983 şi art. 1537 vechiul C. civ., art. 22 alin. (6) şi (7) din C. proc. civ., în motivarea recursului, reclamanta s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la neanalizarea corectă a condiţiilor de eligibilitate, cu referire la probele administrate, aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanţele cauzei, criteriile de eligibilitate.

Astfel, recurenta a susţinut că verificarea de către Fond a criteriilor de eligibilitate şi condiţiilor de contragarantare s-a făcut în baza criteriilor prevăzute în cuprinsul Anexei C 9 la Convenţia 1/2010, iar din documentele enumerate în cuprinsul cererii de recurs, nu rezultă că societatea nu ar fi fost eligibilă la data acordării garanţiei sau că nu ar fi fost îndeplinite condiţiile cerute pentru efectuarea plăţii.

De asemenea, se desprinde în mod clar din întreg probatoriul administrat în cauză, faptul că voinţa reală a părţilor a fost ca acordarea contragaranţiilor să se desfăşoare conform mandatului expres prevăzut la Cap. 4 din Convenţia 1/2010, faţă de care pârâtul Fondul Român de Contragarantare S.A. nu a dovedit că ar fi dat vreo altă instrucţiune expresă şi clară cu privire la suplimentarea condiţiilor de acordare a contragaranţiilor.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei de recurs examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Faptul că se indică anumite dispoziţii legale, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care sa situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Aşa fiind, aprecierea judecătorilor de fond cu privire la obligaţia reclamantei de verificare a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate şi criticile recurentei potrivit cărora din documentele enumerate nu rezultă că societatea nu ar fi fost eligibilă la data acordării garanţiei sau că nu ar fi fost îndeplinite condiţiile cerute pentru efectuarea plăţii, precum şi susţinerea că voinţa reală a părţilor se desprinde din întreg probatoriul administrat în cauză, vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-reclamantă, reiterarea unor situaţii de fapt, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Aspectele de nelegalitate din perspectiva neanalizării corecte a condiţiilor de eligibilitate, invocate de recurenta-pârâtă, nu pot fi reţinute. Recurenta tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a interpretării instanţei de apel asupra criteriilor de eligibilitate, din perspectiva aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

În concluzie, pe de o parte, aşa cum s-a arătat deja, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, întrucât criticile recurentei nu susţin nemotivarea, instanţa de apel efectuând o analiză logico-juridică de sinteză care reflectă răspunsul la toate motivele de apel invocate, aceasta nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, iar, pe de altă parte, criticile subsumate de recurentă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi examinate, acestea vizând aspecte de netemeinicie, respectiv de apreciere a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt. care excedează analizei instanţei de recurs.

Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei nr. 1937 din 20 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei nr. 1937 din 20 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2022.