Peremption of cassation appeal in dispute over abusive CHF credit contract clauses

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Asupra perimării recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 10.12.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei să constate caracterul abuziv al clauzei 6.3. privind obligaţia reclamantului de a achita sumele datorate în temeiul contractului de credit în moneda CHF şi să se dispună efectuarea conversiei creditului în moneda naţională, la valoarea cursului RON-CHF din data contractării creditului - 22.05.2008; caracterul abuziv al dispoziţiilor art. 5.4. privind dobânda variabilă, precum şi majorarea nelegală a "marjei băncii" şi să se dispună restituirea sumelor achitate în plus cu titlu de dobândă; caracterul abuziv al clauzelor 4.2, 6.5, 7.1 si 9.12, să se constate că acestea nu produc efecte şi să se dispună eliminarea acestor clauze din contract; caracterul abuziv clauzelor contractuale din actele adiţionale încheiate de reclamant cu banca, privind obligaţia reclamantului de plata a unor comisioane de reeşalonare şi să se dispună restituirea sumelor achitate de reclamant cu acest titlu; să fie obligată pârâta să îi restituie reclamantului orice alte sume percepute în mod nelegal în temeiul contractului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3220 din 25 mai 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă a admis în parte cererea, a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 7.1 lit. a), h) şi m) din contractul de credit nr. x/22 mai 2008 şi a respins celelalte pretenţii ale reclamantului ca neîntemeiate; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1500 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantul A. şi pârâta B. S.A.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 2129/A din 21 noiembrie 2017 a admis apelul apelantului-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 3220/25.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 9.12 teza I din convenţia părţilor şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3220/25.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

A respins cererea intimatei pârâte de obligare a apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta B. S.A.

Recurentul-reclamant A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material incidente privind anumite puncte din petitul cererii de apel.

Astfel, în mod nelegal instanţa de apel a considerat că dispoziţiile art. 6.3 din contractul de credit încheiat de părţi nu pot fi analizate din perspectiva Legii nr. 193/2000, interpretând şi aplicând greşit prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, text legal care, în opinia recurentului, nu este incident în cauză (hotărârea CJUE în cauza C-186/16).

De asemenea, consideră că este eronată interpretarea instanţei de apel cu privire la dispoziţiile art. 5 din contract, privind dobânda variabilă şi restituirea sumelor percepute în plus cu titlu de dobândă, de vreme ce art. 5.4. face referire directă la modificarea marjei de către bancă. Totodată, aprecierea că art. 5.4. din contractul de credit "nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, conţinutul său fiind clar şi explicit" este eronată, instanţa de apel aplicând greşit prevederile Legii nr. 193/2000. Consideră că art. 5.4. întruneşte condiţiile prevăzute în art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi este o clauză abuzivă, iar majorarea dobânzii s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 502010.

Cu privire la caracterul abuziv al altor clauze din contractul de credit şi anume, art. 4.2., art. 6.5., art. 7.1. lit. K), n), o), recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi în mod greşit a apreciat că aceste clauze nu sunt abuzive.

Totodată, referitor la caracterul abuziv al clauzelor contractuale din actele adiţionale încheiate de reclamant cu banca, privind obligaţia reclamantului la plata unor comisioane de reeşalonare şi restituirea sumelor achitate cu acest titlu, instanţa de apel în mod greşit a interpretat aceste comisioane de reeşalonare ca fiind un "comision unic" care respectă prevederile art. 36 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 50/2010.

Recurenta-pârâtă B. S.A. solicită în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, pentru motivele de nelegalitate invocate.

În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că decizia recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Astfel, consideră că în mod nelegal instanţa de apel nu a reţinut faptul că cererea reclamantului cu privire la clauzele art. 7.1. din contractul de credit era şi este lipsită de un interes actual, hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă consideră că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal faptul că prevederile art. 7.1. lit. A), art. 7.1. lit. H) şi art. 7.1. lit. M) din contractul de credit ar avea caracter abuziv, hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 4 din Legea nr. 193/2000.

De asemenea, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită şi încălcarea art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât în mod nelegal curtea a reţinut faptul că prevederile art. 9.12 teza I din contractul de credit ar avea un caracter abuziv.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 septembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 1 martie 2019, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului reclamantului şi a admis, în principiu, recursurile declarate de reclamantul A. şi de recurenta-pârâtă B. S.A.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019 a fost suspendată judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei nr. C-81/19 aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin încheierea din 10 martie 2021 cauza a fost repusă pe rol, în vederea emiterii unor adrese către recurentul-reclamant A. şi către recurenta-pârâtă C. (Fostă B. S.A.), faţă de solicitarea părţilor de a se lua act de renunţarea la însuşi dreptul pretins de către reclamant, în sensul de a face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 408 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019, a fost suspendată judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea cauzei C-81/19 aflată pe rolul C.J.U.E, pricina fiind repusă pe rol la termenul din 11 noiembrie 2020.

Ulterior, prin încheierea din 21 aprilie 2021, a fost suspendată judecata cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., iar prin viza din 10 decembrie 2021 a fost acordat termen astăzi, 02.03.2022, părţile fiind citate pentru discutare constatare perimare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) coroborat cu art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia perimării recursurilor, urmează să constate perimarea acestora, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire şi orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speţa de faţă, cauza a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau întrerupere în condiţiile art. 417-418 C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi art. 420 C. proc. civ., va constata perimată cererilor de recurs.

Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţilor, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. şi urmează să constate perimarea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă C. S.A. (FOSTĂ B.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă C. S.A. (FOSTĂ B.) împotriva deciziei civile nr. 2129/A din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2022.