Tax stamp duty payment as mandatory admissibility condition for civil appeal; annulment of recurs for non-payment

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Analizând actele dosarului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 01.02.2019 sub nr. de dosar x/2019, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - Direcţia Silvică Bacău a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.854.312 RON, cu titlu de despăgubiri aferente anului 2016, pentru lipsa de folosinţă a terenurilor, în baza art. 43 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, coroborat cu art. 19 şi art. 41 alin. (3)-(8) din Ordinul M.M.A.P. nr. 694/2016.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. f), art. 39, art. 42 şi art. 43 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, coroborate cu prevederile Ordinului MMAP nr. 694/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 554/17.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia nr. 236/05.04.2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, RNP ROMSILVA - Direcţia Silvică Bacău a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, după evocarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi art. 43 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, ale art. 19 din Ordinul M.M.A.P. nr. 694/2016, şi prezentarea obiectului acţiunii sale, autoarea căii de atac a arătat, sub un prim aspect, că, în mod neîntemeiat, instanţele de fond au dat eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2017, nr. y/2017, nr. z/2017, nr. w/2017 şi nr. 626/32/2017, de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, prin care au fost soluţionate contestaţiile formulate de intimata-pârâtă împotriva notificărilor emise de Ocoalele Silvice ce vizau cuantumul despăgubirilor datorate pentru ocuparea nelegală a fondului forestier, proprietate publică a statului român.

În argumentare, a afirmat că prin acţiunile promovate, intimata-pârâtă nu a contestat valoarea prejudiciului stabilit prin notificările a căror anulare a fost solicitată, acestea fiind contestate doar prin prisma legislaţiei contenciosului administrativ, în timp ce acţiunea pendinte era una de drept comun.

A mai apreciat că hotărârea atacată este nelegală şi din perspectiva faptului că instanţa de apel, în mod eronat a apreciat că prevederile legale invocate în susţinerea demersului său judiciar erau inaplicabile şi că acestea ar fi incidente numai în ipoteza în care beneficiarul ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier naţional nu şi-ar fi respectat obligaţia redării terenurilor în circuitul silvic, la termenul şi în condiţiile prevăzute în actul de aprobare.

În acest context, a arătat că decizia recurată a fost dată cu omisiunea aplicării prevederilor art. 43 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, care prevăd că metodologia de calcul a chiriei pentru ocuparea terenului fond forestier se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii centrale care răspunde de silvicultură.

A mai susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, în condiţiile în care, pe de o parte, s-a reţinut că prima instanţă, în mod greşit, a apreciat că precontractul de locaţiune nr. x/2016 reprezenta titlul în temeiul căruia reclamanta avea dreptul să ocupe terenul fond forestier proprietate publică şi că, prin semnarea acestuia, s-a renunţat la retransmiterea terenului în circuitul silvic, iar, pe de altă parte, s-a stabilit că, suma de bani, stabilită cu titlu de chirie a fost achitată în baza precontractelor de locaţiune încheiate anual între părţi.

În continuare, recurenta-reclamantă a afirmat că soluţionarea cauzei de către instanţele de fond s-a realizat cu ignorarea dispoziţiilor art. 39, art. 42-43 din Legea nr. 46/2008, care reglementează obligaţia de plată a chiriei şi criteriile de stabilire a acesteia.

Astfel, a precizat că prin respingerea acţiunii sale în etapele procesuale devolutive i-a fost încălcat dreptul de a obţine despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului în perioada 27.05.2016-31.12.2016, în condiţiile în care terenul a fost ocupat de intimata-pârâtă în lipsa aprobării prealabile din partea autorităţii competente, pretinsul drept de folosinţă al intimatei-pârâte fiind nelegal.

În opinia sa, prin neîndeplinirea obligaţiei de către partea adversă, de a reda terenul recurentei-reclamante, aceasta datorează despăgubiri atât pentru perioada sus-arătată, cât şi în continuare până la obţinerea acordului de ocupare.

Conchizând, a arătat că în cauză temeiul legal, în raport cu care cauza ar fi trebuit să fie soluţionată, era norma de la data constatării neîndeplinirii de către intimata-pârâtă a obligaţiei de preda terenul forestier şi scadenţei obligaţiei de plată a chiriei pentru folosinţa bunului, respectiv Ordinul M.M.A.P. nr. 694/2016.

Criticile invocate de recurenta-reclamantă au fost încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 26.08.2021 intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 488 alin. (1) şi art. 489 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în susţinerea căreia a arătat că recursul formulat nu întruneşte cerintele imperative prevazute normele legale enunţate, întrucât recurenta-reclamantă nu a invocat si nu a argumentat în niciun mod de ce decizia recurată ar fi nelegală sau care sunt considerentele contradictorii ori contrare legii. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 15.12.2021, constatând că, în mod eronat, prin rezoluţia premergătoare, s-a apreciat că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi că, în raport cu valoarea patrimonială a litigiului, pentru soluţionarea căii de atac exercitate, recurenta-reclamantă datorează o taxă judiciară de timbru de 16.174 RON, conform art. 1-3 şi art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte a stabilit în sarcina autoarei căii de atac obligaţia de a timbra recursul cu suma indicată până la termenul din 02.03.2022.

În acest sens s-a dispus şi efectuat în cauză comunicarea, către recurentă, a obligaţiei de timbrare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului de recurs.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1), coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepţia netimbrării recursulului asupra căreia, cu prioritate, reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Conform art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, prin încheierea din 15.12.2021, Înalta Curte, faţă de caracterul evaluabil în bani al acţiunii, a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 16.174 RON, datorată potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin citaţia emisă la 04.01.2022 şi comunicată recurentei-reclamante la 13.01.2022, autoarei căii de atac i s-a pus în vedere să plătească şi să depună la dosar dovada achitării acestei taxe până la termenul de astăzi.

Împotriva modului de stabilire a obligaţiei de timbrare aceasta nu a formulat cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Aşa fiind, constatând că până la termenul de judecată stabilit pentru judecarea recursului, 02.03.2022, recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - Direcţia Silvică Bacău împotriva deciziei nr. 236/05.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 martie 2022.