Salary-differential claim by judges assigned to Tribunalul Cluj under optional forum; plaintiffs' jurisdictional choice upheld.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved the negative jurisdictional conflict by assigning territorial jurisdiction to the Tribunalul Cluj, where the plaintiffs (definitive judges, ostensibly at Judecătoria Oradea, not Dej as mistakenly stated) had filed their salary-differential claim; it thereby upheld the plaintiffs' choice to invoke the optional forum under art. 127 of the Civil Procedure Code, rejecting the Tribunalul Alba's declination. The plaintiffs sought back-pay differences and a sectoral reference value of 605.225 RON (per OUG 20/2016) with inflation indexing and penal interest against judicial bodies and the National Council for Combating Discrimination. The decisive basis was art. 127(1) C. proc. civ., which permits a judge-claimant to sue before a court in a neighboring appellate circuit to safeguard judicial impartiality; the court held this is a discretionary right, properly exercised, and that the condition of the plaintiffs' judicial status was satisfied, so territorial jurisdiction lay with Tribunalul Cluj.
Legislator headnote
AI generatedart. 127 C. proc. civ, art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 133 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Salary-differential claim by judges assigned to Tribunalul Cluj under optional forum; plaintiffs' jurisdictional choice upheld: 127 of the Civil Procedure Code, rejecting the Tribunalul Alba's declination. The plaintiffs sought back-pay differences and a sectoral reference value of 605.225 RON (per OUG 20/2016) with inflation indexing and penal interest against judicial bodies and the National Council for Combating Discrimination. The decisive basis was art. 127(1) C. proc. civ., which permits a judge-claimant to sue before a court in a neighboring appellate circuit to safeguard judicial impartiality; the court held this is a discretionary right, properly exercised, and that the condition of the plaintiffs' judicial status was satisfied, so territorial jurisdiction lay with Tribunalul Cluj.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the High Court to settle the negative conflict of jurisdiction and designate the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1). Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 02 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava, cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună: obligarea pârâţilor (în măsura în care au avut raporturi de salarizare cu reclamanţii indicaţi şi pentru perioada în care aceste raporturi s-au derulat), la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate de către reclamanţi şi cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data de 01.02.2017 Ia recunoaşterea efectivă a dreptului a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 (respectiv valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
La termenul de judecată din data de 29.04.2021, pentru a se putea proceda la verificarea competenţei, instanţa a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată si formarea unui nou dosar privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii indicaţi în cererea de chemare in judecata, şi prezentul dosar privind pe reclamanţii C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii indicaţi.
După disjungerea cauzei, instanţa, în raport la dispoziţiile art. 208-210 din Legea nr. 62/2011, art. 127 C. proc. civ. şi situaţia reclamanţilor C. şi D. de judecători definitivi în cadrul Judecătoriei Dej, a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Cluj pentru soluţionarea cererii formulate in ceea ce-i priveste pe acesti reclamanti.
2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1). Prin sentinţa civilă nr. 1231/2021 din 29 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionarea cererii formulate de către reclamanţii C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Alba.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în prezenta cauză, sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., avand in vedere ca reclamantele C. si D. au calitatea de judecător, respectiv initial judecatori stagiari in cadrul Judecatoriei Satu-Mare din data de 01.01.2018 pana la numirea in functia de judecator definitiv in cadrul Judecatoriei Dej, din data de 16.04.2019, astfel cum s-a invocat prin cererea de chemare in judecata.
În speta, în raport de dispoziţiile legale ale art. 269 alin. (2) din Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 127 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a considerat că cererea reclamantelor, care, în prezent, au calitatea de judecator la Judecatoria Dej, trebuia sa fie introdusa la o instanta competenta (tribunal) aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinata Curtii de Apel Cluj, ca atare, declinând competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Alba.
2.2). La data de 11 iunie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, iar prin sentinţa civilă nr. 2861/2021 din 23 noiembrie 2021, a admis exceptia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Alba, invocată de reclamanta D., şi, în consecinţă: a declinat competenţa de soluţionarea a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava şi cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Cluj; a constatat conflict negativ de competenţă şi a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă; a suspendat de drept judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în mod corect, reclamantele C. şi D. au introdus cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâţilor (în măsura în care au avut raporturi de salarizare cu reclamanţii indicaţi şi pentru perioada în care aceste raporturi s-au derulat), la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate de către reclamanţi şi cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data de 01.02.2017 la recunoaşterea efectivă a dreptului a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 (respectiv valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobândă legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, la Tribunalul Cluj, având în vedere că începând cu data de 16.04.2019 au fost judecători definitiv în cadrul Judecătoriei Oradea, menţiunea calităţii de judecător în cadrul Judecătoriei Dej (instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Cluj), fiind rezultatul unei erori materiale, inserate la momentul redactării cererii de chemare în judecată, astfel cum menţionează şi reclamantele prin notele de şedinţă depuse la dosar, prin serviciul registratură la data de 18 octombrie 2021 .
Având în vedere circumstanţele cauzei, Tribunalul Alba a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., raportat la Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, în mod corect reclamantelele introducând cererea pe rolul Tribunalului Cluj, acestea funcţionând ca judecătoare în cadrul Judecătoriei Oradea (aflată în circumscripţia Curţii de Apel Oradea) şi nicidecum în cadrul Judecătoriei Dej, fiind vorba de o simplă eroare materială în redactarea cererii.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, reclamantele au calitatea de judecător la Judecătoria Oradea, aşa cum reiese din conţinutul notelor de şedinţă aflate la dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Alba.
În această situaţie, devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ. care stipulează că "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (...) (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."
Aceste dispoziţii speciale reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant/pârât, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.
Înalta Curte constată că, de principiu, competenţa facultativă este o expresie a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 124, iar caracterul facultativ rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege; însă, atunci când acesta decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va putea avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, instanţa nu îi poate interzice accesul la acest mecanism.
În prezenta cauză, reclamantele C. şi D. au uzat de prevederile art. 127 C. proc. civ., optând pentru înregistrarea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Cluj, instanţă aflată în circumscripţia curţii de apel învecinate celei în circumscripţia căreia se află instanţa competentă, potrivit normelor de drept comun şi în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea reclamantele, în calitate de judecător, respectiv, la Judecătoria Oradea.
Înalta Curte arată că interesul ocrotit prin această normă legală (art. 127 C. proc. civ.) este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul.
Astfel, văzând că reclamantele au calitatea de judecător la Judecătoria Oradea, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiţia pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială, în circumscripţia Curţii de Apel Cluj, învecinată cu Curtea de Apel Oradea.
Scopul reglementării dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.. este acela de a asigura imparţialitatea instanţei, mai ales că, în viziunea legiuitorului, exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care partea reclamantă îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în speţă competenţa de soluţionare a pricinii revine Tribunalului Cluj, care este şi instanţa sesizată de reclamante, în aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Temeiul legal al soluţiei
Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2022.