Moral damage claims against a bank: statute of limitations for tort actions and proof of illegality in refusal to cancel mortgages

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 4.500.000 RON în favoarea reclamantei S.C. A. şi 450.000 RON în favoarea reclamantei B., reprezentând prejudiciu moral creat prin faptele ilicite săvârşite în legătură cu semnarea contractelor de credit în perioada 2006 - 2016 şi executarea defectuoasă a acestora de către pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

B.Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2004 din 20 decembrie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru faptele anterioare datei de 17 martie 2013; a respins acţiunea cu privire la aceste fapte ca prescrisă; a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru faptele ulterioare datei de 17 martie 2013; a respins acţiunea formulată de reclamantele S.C. A. şi B. împotriva pârâtei C. S.A. ca neîntemeiată.

C.Calea de atac împotriva hotărâri primei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele S.C. A. şi B. solicitând admiterea apelului cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, respectiv obligarea intimatei pârâte la plata sumelor de 4.500.000 RON daune morale în favoarea reclamantei pentru fapte aducătoare de prejudicii morale săvârşite în legătură cu modul de executare a creditelor încheiate între părţile din proces.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 440 din 25 noiembrie 2020 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul formulat de reclamantele A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2004 din 20 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

E.Considerentele hotărârii instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele:

Prin acţiunea formulată reclamantele urmăresc repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale, acţiunea în reparaţie patrimonială a daunei morale fiind prescriptibilă.

Faptele ilicite ale intimatei pârâte pe care îşi întemeiază acţiunea reclamantele derivă dintr-un ansamblu de acţiuni şi inacţiuni, cum sunt: majorarea costurilor creditelor, dobânzi şi comisioane în mod unilateral şi fără o transparenţă faţă de împrumutat şi garant; introducerea la plată cu rea-credinţă a unui bilet la ordin pentru o sumă eronată, mai mare decât cea datorată efectiv; refuzul de a prezenta modul de calcul al sumelor solicitate pe întreaga perioadă de derulare a contractelor; blocarea repetată a conturilor în mod nejustificat, fapt care a condus la înrăutăţirea situaţiei economico-financiare a societăţii împrumutate; includerea intenţionată în Centrala Incidentelor de Plăţi în luna noiembrie 2008 cu scopul transformării în client dependent a împrumutatului, prin retragerea din conturile S.C. A. a sumei de 20.000 RON cu titlu de plată anticipată, sumă care era destinată acoperirii unei file CEC emisă de societate în favoarea unui partener de contract, furnizor de marfă; refuzul de radiere a ipotecilor înscrise în cărţile funciare a imobilelor aduse în garanţie pentru creditele care îşi încetaseră efectele de asemenea în scopul transformării în client dependent de bancă a împrumutatului.

În cursul rejudecării în faţa instanţei de fond, reclamantele au mai imputat pârâtei formularea în mod abuziv a trei cereri diferite de ridicare a dreptului de administrare al administratorului statutar.

În raport de prima categorie de fapte - majorarea costurilor creditelor, dobânzi şi comisioane, în mod unilateral şi fără transparenţă, faţă de împrumutat şi garant - termenul la acţiune a început să curgă cel mai târziu la 19 noiembrie 2010, sub imperiul Decretului nr. 167/1968, prevederile art. 2512 C. civ. nu sunt incidente, iar dreptul la acţiune este prescris, aşa cum a stabilit şi instanţa de fond.

În raport de cea de-a doua categorie de fapte - introducerea la plată cu rea-credinţă a unui bilet la ordin pentru o sumă eronată; mai mare decât cea datorată efectiv şi abuzurile repetate ale băncii care au adus societatea împrumutată în incapacitate de plată, care au obligat societatea să solicite deschiderea procedurii insolvenţei - termenul la acţiune a începu să curgă cel mai târziu la 19 noiembrie 2010, sub imperiul Decretului nr. 167/1968, prevederile art. 2512 C. civ. nu sunt incidente, iar dreptul la acţiune este prescris, aşa cum a stabilit şi instanţa de fond.

Dreptul la acţiune pentru repararea prejudiciului produs prin refuzul de a prezenta modul de calcul al sumelor solicitate pe întreaga perioadă de derulare a contractelor nu era prescris la data introducerii cererii de chemare în judecată - 17 martie 2016.

În ce priveşte faptele referitoare la crearea unei imagini negative a societăţii şi asociatului unic, reclamantele fiind etichetate în piaţa de profil ca fiind datornice, supraîndatorate şi falimentare, cu risc major, furnizorii ferindu-se să mai aibă relaţii comerciale cu ele, acest prejudiciu a fost cunoscut sau trebuia să fi fost cunoscut cel târziu la data de 19 noiembrie 2010, data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

În ceea ce priveşte acel prejudiciul produs apelantei reclamante B. care constă în repercusiuni în plan psihic, al vieţii sociale şi personale, de asemenea, acest prejudiciu trebuia să fi fost cunoscut cel târziu la data de 19 noiembrie 2010.

Având în vedere faptul că posibilitatea de cunoaştere a pagubei produse prin săvârşirea faptei ilicite se naşte cel mai devreme la momentul săvârşirii faptei şi reţinând momentul epuizării faptei imputate, dreptul la acţiune pentru repararea prejudiciului produs prin refuzul de radiere a ipotecilor înscrise în cărţile funciare a imobilelor aduse în garanţie pentru creditele care îşi încetaseră efectele nu era prescris la data introducerii cererii de chemare în judecată - 17 martie 2016.

Curtea a reţinut că pronunţarea pe fondul cererii de chemare în judecată se impune numai pentru prejudiciul afirmat a fi produs prin refuzul de a prezenta modul de calcul al sumelor solicitate pe întreaga perioadă de derulare a contractelor şi refuzul de radiere a ipotecilor înscrise în cărţile funciare a imobilelor aduse în garanţie pentru creditele care îşi încetaseră efectele.

În ceea ce priveşte refuzul de a prezenta modul de calcul al sumelor solicitate pe întreaga perioadă de derulare a contractelor, inclusiv în perioada de efectuare a expertizelor judiciare 27 noiembrie 2009 - 1 februarie 2016, Curtea a reţinut că apelantele reclamante nu au probat nici săvârşirea faptei imputate, prin arătarea în mod concret a datelor la care s-a manifestat acest refuz sau a termenelor de judecată la care s-a dispus amânarea judecăţii din cauza acestui refuz şi nici nu au invocat în mod particular vreun prejudiciu moral produs prin acest pretins refuz.

De asemenea, nici în privinţa refuzului de radiere a ipotecilor înscrise în cărţile funciare a imobilelor aduse în garanţie pentru creditele care îşi încetaseră efectele, nu este dovedit nici caracterul ilicit al faptei şi nici prejudiciul invocat.

Verificarea întinderii obligaţiilor contractuale ale A. şi măsura în care acestea au fost sau nu executate, a caracterului garantat sau rangului garanţiilor, sunt în competenţa judecătorului sindic sesizat cu procedura insolvenţei deschisă faţă de A.. Este de reţinut faptul că reclamantele nu au solicitat vreodată radierea ipotecilor.

Nu există în cauză nici un element probator din care să rezultă că, din cauza ipotecilor înscrise, societăţii i s-a refuzat şansa de a vinde imobilele la preţuri corecte şi a acoperi astfel creditele acordate, dar şi de a refinanţa creditele acordate la o altă bancă în condiţii net avantajoase celor care se derulau şi erau impuse de C..

Nu există nicio dovadă că procedura de reorganizare a A., astfel cum a fost confirmată de judecătorul sindic, ar fi implicat valorificarea unor active sau angajarea unor credite şi că realizarea acestor operaţiuni ar fi fost împiedicate sau îngreunate de existenţa respectivelor ipoteci.

B., în calitate de asociat unic al unei societăţi în insolvenţă nu ar fi beneficiat de nicio distribuţie din fondurile băneşti realizate în cursul procedurii.

Nu se poate reţine că apelanta B. în calitate de asociat unic, fost administrator statutar, administrator special ar fi pierdut şansa realizării vreunui venit în cursul procedurii de insolvenţă.

F.Calea de atac împotriva deciziei instanţei de apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa au declarat recurs reclamantele S.C. A. şi B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Prin decizia recurată se analizează fiecare dintre faptele săvârşite de pârâtă sub aspectul momentului la care reclamantele trebuie să cunoască cel mai devreme prejudiciul produs.

Având în vedere faptul că prejudiciul nu poate fi cunoscut de cele mai multe ori la momentul săvârşirii faptelor dintre care unele au fost continue, acesta a fost cunoscut cel mai devreme la momentul când banca a renunţat la calitatea sa de creditor şi a cesionat creanţa în favoarea D. S.R.L., respectiv în luna august 2014.

Cu privire la faptele privind majorarea costurilor creditelor, dobânzi şi comisioane, momentul la care recurentele au luat efectiv cunoştinţă despre prejudiciul creat prin aceste fapte este momentul la care a fost depus raportul de expertiză efectuat în cauza cu nr. x/2011/a2, respectiv 14 septembrie 2015.

Până la acest moment nu există confirmări cu privire la faptele ilicite ale intimatei C. S.A. şi implicit existenţa unui prejudiciu moral.

Un alt raport de expertiză este cel din dosarul nr. x/2011, având ca obiect contestaţie la executare.

În luna noiembrie 2008 banca a impus semnarea de acte adiţionale la contractele de credit.

Banca a introdus la plată cu rea-credinţă un bilet la ordin pentru o sumă eronată şi cu privire la această faptă nu poate interveni prescripţia extinctivă, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

De asemenea. Banca a adus cu rea-credinţă împrumutatul în situaţia încetării de plăţi şi a executării silite şi a insistat în executări silite contestate ca fiind nelegale.

Prejudiciul pentru includerea intenţionată în Centrala Incidentelor de Plăţi în luna octombrie 2008 a putut fi cuantificat numai după expirarea termenului de 7 ani de înscriere în CIP, respectiv luna noiembrie 2015.

În ce privesc faptele considerate de instanţa de apel ca nefiind prescrise, în mod greşit pretenţiile reclamantelor au fost respinse ca neîntemeiate.

Reclamantele au fost prejudiciate, persoana fizică B. cu suma de 450.000 RON, iar persoana juridică A. cu suma de 409.090 RON.

S-a reţinut în mod greşit faptul că nu s-a dovedit caracterul ilicit al refuzului băncii de radiere a ipotecilor înscrise în cărţile funciare a imobilelor aduse în garanţie pentru creditele care îşi încetaseră efectele.

Modalitatea de notare a contractelor de ipotecă în cărţile funciare a tuturor ipotecilor instituite în timp pe imobilele aduse în garanţie a creat impresia că recurentele ar datora totalul sumelor cuprinse în contractele de credit cât şi al sumelor din actele adiţionale la acestea.

Acest mod de instituire a garanţiilor a condus şi la imposibilitatea vânzării imobilelor în perioada de boom imobiliar, când recurentele ar fi putut din vânzarea unui singur imobil să acopere mare parte din datoriile către bancă.

Este nelegală reţinerea de către instanţa de apel a faptului că aceste ipoteci ar fi putut fi stinse numai cu acordul judecătorului sindic.

Instanţa de apel nu a analizat subevaluarea în procedurile de executare silită a imobilelor asupra cărora fuseseră instituite ipoteci. De asemenea, nu a fost analizată fapta băncii de a nu-şi da acordul transformării apartamentului achiziţionat prin creditul nr. 14 din 9 martie 2006 în spaţiu comercial.

C. a formulat trei cereri de ridicare a dreptului de administrare al administratorului statutar şi a creat astfel o imagine defavorabilă faţă de creditori, dar şi faţă de furnizori şi clienţi.

Sunt invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi pe fondul cauzei admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale şi convenţionale de motivare a hotărârii judecătoreşti, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Instanţa de apel a arătat în considerentele hotărârii, obiectul cererii şi susţinerile părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, astfel că, în cauză sunt respectate cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative şi oferă o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti este o rezultantă as exigenţelor ce decurg din art. 6 parag. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, însă această exigenţă, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiţiei, nu poate fi înţeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

Aşa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Acest motiv de casare presupune că instanţa a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Instanţa de apel a respectat îndrumările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum reies din considerentele deciziei civile nr. 744 din 20 noiembrie 2017 şi a analizat pentru fiecare dintre faptele ilicite despre care apelantele au arătat că s-au derulat în mod constant, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie.

În ceea ce priveşte faptele pentru care termenul de prescripţie curge de la momentul la care prejudiciul trebuia să fi fost cunoscut, în mod corect s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1968, iar dreptul la acţiune este prescris.

Aceste fapte sunt:

- majorarea costurilor creditelor, dobânzi şi comisioane, în mod unilateral şi fără transparenţă faţă de împrumutat şi garant, despre care recurentele au arătat că s-au derulat în mod constant în perioada 2008 - 18 decembrie 2009;

- introducerea la plată cu rea-credinţă a unui bilet la ordin pentru o sumă eronată, mai mare decât cea datorată efectiv despre care recurentele arată că a fost săvârşită în luna octombrie 2010 şi abuzurile repetate ale băncii care au adus societatea împrumutată în incapacitate de plată, care au obligat societatea să solicite deschiderea procedurii insolvenţei;

- blocarea repetată a conturilor, în mod nejustificat, fapt care a condus la înrăutăţirea situaţiei economico-financiare a societăţii împrumutate, şi de includere intenţionată în Centrala Incidentelor de Plăţi în luna noiembrie 2008 cu scopul transformării în client dependent a împrumutatului, prin retragerea din conturile S.C. A. a sumei de 20.000 RON cu titlu de plată anticipată, sumă care era destinată acoperirii unei file CEC emisă de societate în favoarea unui partener de contract, furnizor de marfă, despre care recurentele arată că s-au derulat în perioada 13 noiembrie 2008 - 6 decembrie 2010.

Faşă de aceste categorii de fapte, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune a început să curgă cel mai târziu la 19 noiembrie 2010, sub imperiul Decretului nr. 167/1958 iar la data introducerii cererii de chemare în judecată, dreptul material la acţiune era prescris.

În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 2512 C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958,

"Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea".

Textul prevede practic, două momente alternative de la care începe să curgă termenul de prescripţie, unul de natură subiectivă, şi altul de natură obiectivă. Momentul subiectiv este acela în care păgubitul a cunoscut atât paguba, cât şi persoana care răspunde de ea. Momentul cu determinare obiectivă este acela în care păgubitul trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât şi persoana care este responsabilă de producerea lui.

Este de reţinut faptul că legea nu dispune să se cunoască întinderea, respectiv cuantumul prejudiciului, ci exigenţa acestuia.

Aşa fiind, pentru determinarea momentului la care începe să curgă termenul de prescripţie nu era relevantă data rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti care, în opinia recurentelor confirmă săvârşirea unora dintre faptele ilicite imputate pârâtei-intimate.

De asemenea, nu au relevanţă pentru determinarea momentului la care începe să curgă termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune, rapoartele de expertiză efectuate în alte litigii care s-au derulat între părţi.

Aşa fiind, în mod corect s-a stabilit că pentru respectivele fapte ilicite imputate intimatei dreptul la acţiune este prescris.

Faptele pentru care dreptul material la acţiune nu este prescris sunt:

- refuzul de a prezenta modul de calcul al sumelor solicitate pe întreaga perioadă de derulare a contractelor, recurentele arătând că acest refuz a avut un caracter continuu în perioada 27 noiembrie 2009 - 1 februarie 2016;

- refuzul de radiere a ipotecilor înscrise în cărţile funciare a imobilelor aduse în garanţie pentru creditele care îşi încetează efectele.

Pentru atragerea răspunderii intimatei era necesar să se facă dovada săvârşirii faptei imputate, astfel cum a reţinut instanţa de apel, respectiv să se arate în mod concret datele la care s-a manifestat acest refuz de a prezenta modul de calcul.

Referitor la refuzul de radiere a ipotecilor s-a reţinut că nu este dovedit nici caracterul ilicit al faptei şi nici prejudiciul invocat.

Aşa fiind, s-a reţinut în mod corect faptul că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru atragerea răspunderii pârâtei-intimate.

Criticile referitoare la faptul că instanţa de apel nu a analizat subevaluarea în procedurile de executare silită a imobilelor asupra cărora fuseseră instituite ipoteci, precum şi a refuzului băncii de a-şi da acordul transformării apartamentului achiziţionat prin creditul nr. 14 din 9 martie 2006 în spaţiu comercial nu se încadrează în critici de nelegalitate a deciziei recurate, astfel că nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.

Cererile formulate de C. de ridicare a dreptului de administrare au fost în conformitate cu dispoziţiile legale, astfel că nu se poate reţine că o solicitare la care aceasta este îndreptăţită prin dispoziţii legale produce un prejudiciu de imagine recurentelor.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 440/2020 din 25 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 24 februarie 2022.