Inadmissibility of recourse against final labor dispute decision due to statutory finality of appellate rulings in labor law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, upholding the final decision of the Court of Appeal that rejected the claimant's challenge to a labor dispute ruling. The underlying dispute involved a worker seeking salary differences and a statutory 11% prevention allowance for the period from 2008 until the present, which the lower courts had rejected in part due to the statute of limitations and in part due to the lack of passive procedural standing for certain defendants. The decisive legal basis for the current decision was the principle of the legality of appeals under Article 457 of the Code of Civil Procedure, specifically applying Article 508(4) and Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which stipulate that decisions in labor and social security cases rendered by appellate courts are final and not subject to appeal if the first-instance decision was also subject only to appeal; consequently, the decision on the nullity complaint was deemed final and not amenable to recourse.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 115/2004, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 508 alin. (4) din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Inadmissibility of recourse against final labor dispute decision due to statutory finality of appellate rulings in labor law: Recurentul invocă şi încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, precum şi nelegala soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de prevederile art. 3 lit. a), b) şi i) din H.G. nr. 1377/2009, a art. 266 şi art. 214 din Codul muncii şi a art. 1.373 alin. (1) şi (2) C. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată SPITALUL ORĂŞENESC BUHUŞI, în solidar cu INSPECTORATUL DE MUNCĂ BACĂU şi B., pentru obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariate rezultate prin achitarea unor sume mai mici decât cele legale sau neachitarea sporului de prevenţie de 11% din salariul de bază începând cu 1 ianuarie 2008 până la zi, câştigat prin reglementări legale, C. civ..M. 2008-2010, C. civ..M. 21/2009 la nivel de unitate, C. civ..M. 1726/2013 aplicabil la zi, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, art. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, O.U.G. nr. 19/2012 şi Legea nr. 153/2017.
Prin sentinţa civilă nr. 121/D/2020 din 06 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 09.07.2016 şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea ca prescrisă pentru pretenţiile anterioare datei de 09.07.2016; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii UNIUNEA JUDEŢEANĂ A SINDICATELOR SANITAS BACĂU şi INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ AL JUDEŢULUI BACĂU şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, pentru pretenţiile aferente perioadei 10.07.2016 - 06.03.2020; a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL ORĂŞĂNESC BUHUŞI pentru pretenţiile aferente perioadei 10.07.2016 - 06.03.2020.
Prin decizia nr. 458 din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost respins apelul promovat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 121/D/2020 din 06 martie 2020, pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, ca nefondat.
Prin decizia nr. 295 din 28 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă contestaţia în anulare promovată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 458 din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ca nefondată.
Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat recurs motivele fiind, în esenţă, următoarele:
Recurentul arată că menţinerea soluţiei cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune anterior datei de 9 iulie 2016 este nelegală, întrucât încalcă Primul Protocol al Declaraţiei Universale a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, respectiv art. 1.
Mai susţine că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune nu poate fi reţinută, deoarece însuşi angajatorul recunoaşte dreptul la spor de prevenţie în actul adiţional nr. x, conform art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 115/2004, iar recunoşterea întrerupe cursul prescripţiei, astfel cum prevede Codul muncii, pentru perioada 1992-2021.
Recurentul invocă şi încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, precum şi nelegala soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de prevederile art. 3 lit. a), b) şi i) din H.G. nr. 1377/2009, a art. 266 şi art. 214 din Codul muncii şi a art. 1.373 alin. (1) şi (2) C. civ.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Intimatul-pârât SPITALUL "PROF. C." BUHUŞI a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Intimatul-pârât INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA BACĂU a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Examinând recursul în raport de excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimatul-pârât SPITALUL "PROF. C." BUHUŞI, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:
Prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 295 din 28 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Înalta Curte reţine că decizia atacată cu contestaţie în anulare a fost pronunţată într-un litigiu de muncă, în calea de atac a apelului. Cum hotărârea atacată cu contestaţie în anulare este definitivă, rezultă că şi decizia recurată are acelaşi caracter, conform dispoziţiilor legale anterior arătate.
Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia nr. 295 din 28 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are şi valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât SPITALUL "PROF. C." BUHUŞI şi va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 295 din 28 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât SPITALUL "PROF. C." BUHUŞI.
Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 295 din 28 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.