Revision rejected; no res judicata identity between insolvency liability ruling and prior annulment of construction report.

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 466 din 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimata-debitoare C., prin administrator judiciar D.. şi cu intimaţii-pârâţi E. S.A. - SUCURSALA VÎLCEA, OFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ VÂLCEA, PRIMĂRIA RÂMNICU VÂLCEA, împotriva sentinţei civile nr. 7149 din 10 decembrie 2019 şi a tuturor încheierilor pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, A. şi B. au formulat cerere de revizuire.

În motivare, revizuenţii arată că cererea de admitere a creanţei, depusă la registratura secţiei a VII-a Civilă la data de 09.02.2016, a fost însoţită de: sentinţa civilă nr. 5790 din 22 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2010, hotărâre pusă în executare silită în anul 2013; raportul de expertiză întocmit de expert tehnic inginer F. în dosarul nr. x/2010; calculul dobânzii legale calculate la evaluarea obligaţiilor din titlul executoriu, din momentul în care sentinţa civilă nr. 5790 din 22 mai 2012 a devenit executorie, respectiv din 23.05.2012; încheierea de deschidere a dosarului de executare nr. 209 din 2013, emisă de B.E.J.A. G.; încheierea de deschidere a dosarului de executare nr. 30 din 2014, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc H.; încheierea de şedinţă din 12.04.2013, pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2013, prin care a fost încuviinţată executarea silită a debitoarei C. S.R.L., la cererea creditorilor A. şi B.; dovezile că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 903 din C. proc. civ. privind autorizarea creditorului să treacă la executarea obligaţiilor din titlul executoriu pe cheltuiala debitoarei; copie patrimoniu debitoare la data de 18.04.2013; proces-verbal de sechestru pe bunurile debitoarei (18 autovehicule) întocmit de executorul judecătoresc I. la data de 06 mai 2015; ordin de retragere numerar - J. nr. x din 22.07.2013; factura emisă de expert tehnic judiciar K. nr. CCM 1652 din 22 septembrie 2014 şi chitanţa nr. x din 22.09.2014; adresa Brigăzii Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţie Române nr. x din 25.06.2014; certificat de grefă din 07.10.2014, în original, eliberat în dosarul nr. x/2013; contractul de construire nr. x din 22.05.2006, încheiat între debitoare şi creditorul A.; publicaţie de vânzare imobil prin licitaţie publică dosar de executare nr. 30 din 22.09.2014; încheiere de înregistrare a cererii de executare silită, dosar de executare nr. 30 din 2014, executor judecătoresc H.; proces-verbal de sechestru nr. x din 28.04.2014; decizia civilă nr. x/R - COM din 27 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2011, prin care a fost admis recursul şi a fost anulat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x din 15.02.2007.

Revizuenţii apreciază că probele depuse la dosarul cauzei, mai sus menţionate, sunt probe câştigate, astfel încât instanţa de apel trebuia să ţină cont şi de acestea în pronunţarea hotărârii, conform deciziei nr. 9, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020 - recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 470, art. 478 alin. (2) şi a art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., prin raportare la art. 254 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., în noţiunea de probe noi ce pot fi propuse şi încuviinţate în faza apelului se includ atât probele propuse în faţa primei instanţe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât şi acelea care nu au fost propuse în faţa primei instanţe sau au fost propuse tardiv, iar în privinţa lor prima instanţă de fond a constatat decăderea.

Revizuenţii au mai susţinut că dreptul prin care au solicitat instanţei continuarea executării silite, conform cererii de chemare în judecată formulată în dosarul cauzei, a fost tranşat prin mai multe hotărâri definitive şi irevocabile, care au autoritate de lucru judecat, înainte ca debitoarea C. S.R.L. să depună cerere la Tribunalul Bucureşti pentru a intra în procedura insolvenţei, motiv pentru care hotărârile definitive care au fost pronunţate ulterior de către Tribunalul Bucureşti sau Curtea de Apel Bucureşti trebuie anulate.

În acest sens, revizuenţii au invocat sentinţa civilă nr. 5790 din 22 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2010, prin care instanţa a obligat debitoarea să remedieze deficienţele apartamentului nr. x, lucrările de remediere fiind evaluate la 46.834 RON + 3.153 RON scara de acces la etajul 2 şi să returneze suma de 14.325 euro, reprezentând diferenţa de preţ decurgând din folosirea altor materiale de construcţie decât cele prin care s-a constituit preţul, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2.800 RON; încheierea de încuviinţare a executării silite din 12.04.2013, pronunţată de instanţa de executare, respectiv de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2013, prin care a fost încuviinţată executarea silită a sentinţei civile nr. 5790 din 22 mai 2012, încheiere care este definitivă şi irevocabilă; decizia civilă nr. 1321 A din 24 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2013, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc B.E.J.A. G. de a-şi îndeplini atribuţiile prevăzute de lege, în contradictoriu cu C. S.R.L., prin care instanţa a admis apelul declarat de apelantul A., a admis plângerea şi a obligat intimatul B.E.J.A. G. să continue executarea silită asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei C. S.R.L.; sentinţa civilă nr. 509 din 22 ianuarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013; decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 724R - COM din 27 februarie 2013, prin care a fost anulat procesul-verbal nr. x din 15.02.2007, emis de primăria Rîmnicu Vâlcea la imobilul din speţă, hotărâre definitivă şi irevocabilă.

Au arătat revizuenţii că au fost înscrişi în tabel pe baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, care excedează competenţei de verificare din partea organelor care aplică procedura insolvenţei.

S-a invocat şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia nr. 13/2019 în recursul în interesul legii, prin care a stabilit că lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.

Potrivit revizuenţilor, contractul de construire imobil nr. x din 22.05.2006 şi contractul de vânzare-cumpărare imobil intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Legea insolvenţei. Obligaţiile rezultând dintr-o promisiune bilaterală de vânzare certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar la cererea promitentului cumpărător, deoarece preţul a fost plătit integral debitoarei, achitându-se mai mult decât preţul real cu 14.300 euro.

Mai mult, revizuenţii au susţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/199 privind executării lucrărilor de construcţii, dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unei adeverinţe/unui certificat de atestare a edificării construcţiei. În cazul construcţiilor pentru care execuţia lucrărilor s-a realizat fără autorizaţie de construire, iar împlinirea termenului de prescripţie prevăzut la art. 31 nu mai permite aplicarea sancţiunilor, certificatul de atestare/adeverinţa privind edificarea construcţiei va fi emisă în baza unei expertize aplicabile cu privire la respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcţii, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situaţia actuală a construcţiilor şi respectarea dispoziţiilor în materie şi a unei documentaţii cadastrale.

Revizuenţii au susţinut că debitoarea nu a respectat autorizaţia de construire şi că procesul-verbal de recepţie a fost anulat conform deciziei Curţii de Apel Piteşti nr. 724R-COM din 27 februarie 2013.

Un ultim argument vizează faptul că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 85/2014, deoarece nu avea dreptul să verifice creanţe constatate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi executorii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 511 pct. 8 C. proc. civ.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 21 aprilie 2021, din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cererii de revizuire, iar prin decizia civilă nr. 773A din 28 aprilie 2021 a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a cauzei.

Cauza, astfel declinată, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 3 iunie 2021, sub dosar nr. x/2021.

Analizând cererea de revizuire formulată în cauză, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele care succed:

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, " "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Se observă că, în noua sa formulă, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, in sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.

Prin intermediul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce se deduce judecăţii în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operaţiune juridică să presupună tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză.

Textul art. 431 are ca finalitate înlăturarea unor contradicţii ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, dar şi între dispozitivul şi considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, şi hotărârea pronunţată în această a doua judecată. De asemenea, urmăreşte evitarea contradicţiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi), fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii în cel de al doilea litigiu.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greşeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale şi pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri şi motive nu se înscriu în voinţa expresă şi neîndoielnică a legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securităţii juridice întrucât deschide căi de desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti acolo unde legiuitorul nu a făcut-o.

Pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative: hotărârea supusă revizuirii (cea din urmă) să fie pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susţină şi să conducă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic, spre soluţia pronunţată şi, de asemenea, aceste considerente să tranşeze asupra unei chestiuni litigioase identice cu problema dedusă judecăţii.

În speţă, cea din urmă cerinţă nu este îndeplinită.

Astfel, hotărârea judecătorească invocată de revizuenţi nu conţine considerente decisive care să fi avut legătură cu litigiul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii, şi nici considerente prin care s-a dezlegat o chestiune litigioasă incidentală, care să fi fost pusă în discuţie, din nou, în litigiul intervenit între părţile din prezenta cauză.

Înalta Curte reţine că, în speţă, revizuenţii au solicitat instanţei să constate că decizia civilă nr. 466 din 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a cărei revizuire se solicită, nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 724/R-COM din 27 februarie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 724/R-COM din 27 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011, a fost admis recursul declarat de reclamanţii L., A., M., ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI "N.", împotriva deciziei nr. 7 din 11 octombrie 2012, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, intimaţi fiind reclamanta O. şi pârâtele S.C. C. S.R.L. şi PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA; a fost modificată soluţia din apel, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei, admiterii cererii şi constatării nulităţii procesului-verbal nr. x/15.02.2007.

Totodată, prin decizia civilă nr. 466 din 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a cărei revizuire se solicită, a fost respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimata-debitoare C., prin administrator judiciar D.. şi cu intimaţii-pârâţi E. S.A. - SUCURSALA VÎLCEA, OFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ VÂLCEA, PRIMĂRIA RÂMNICU VÂLCEA, împotriva sentinţei civile nr. 7149 din 10 decembrie 2019 şi a tuturor încheierilor pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această din urmă hotărâre, curtea de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 7149 din 10 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a respins cererea reclamanţilor A. şi B..

Totodată, instanţa de apel a reţinut că prin cererea dedusă judecăţii, reclamanţii A. şi B. au solicitat executarea creanţei lor, atragerea răspunderii administratorului judiciar, rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare, anularea tuturor actelor întocmite de administratorul special şi judiciar, nulitatea absolută a rapoartelor lichidatorului, trecerea la faliment a debitoarei. Prin cererea modificatoare, depusă la dosar, reclamanţii au renunţat expres la o parte din cererile introductive şi au subliniat că înţeleg să învestească instanţa cu următoarele 3 capete de cerere: executarea creanţei, atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului judiciar şi trecerea la faliment.

Curtea de apel a constatat că, prin încheierea din data de 1.10.2019, judecătorul sindic a disjuns şi conexat la dosarul nr. x/2015 capătul de cerere vizând trecerea la faliment.

Astfel a arătat curtea de apel, după o atare operaţiune administrativă, prima instanţă a rămas investită cu două capete de cerere: executare creanţă şi antrenare răspundere patrimonială, iar din cercetarea soluţiei pronunţate de judecătorul sindic, aceasta a vizat exclusiv antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului.

În privinţa capătului de cerere ce viza executarea creanţei, Curtea a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 445 C. proc. civ., potrivit cărora, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau a recursului, ci doar în condiţiile art. 442-443 C. proc. civ., în caz contrar reclamanţii fiind lipsiţi de un grad de jurisdicţie. Aşadar, instanţa a apel a arătat că, în privinţa cererii de executare a creanţei, reclamanţii numai după ce vor primi o soluţie asupra acesteia, vor putea exercita calea de atac deschisă de lege.

Ca atare, unicele motive de apel analizate de curtea de apel au fost cele care vizau atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului.

Înalta Curte arată că, în condiţiile în care elementele de fapt din cadrul celor două acţiuni sunt diferite, nu poate exista o legătură între acestea, nefiind vorba despre hotărâri potrivnice prin care să fi fost analizată de către instanţe diferite aceeaşi chestiune litigioasă, aplicarea efectelor puterii de lucru judecat fiind exclusă.

Mai mult decât atât, argumentele expuse de revizuenţi în susţinerea cererii de revizuire vizează exclusiv creanţele pe care susţin că le deţin, or, astfel cum s-a arătat mai sus, unicele motive de apel ce au fost analizate prin decizia civilă nr. 466 din 15 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, au fost cele care vizau atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului. În privinţa capătului de cerere vizând executarea creanţei, curtea de apel a subliniat imposibilitatea formulării directe a apelului, atât timp cât nu a fost solicitată procedura de completare a hotărârii.

În condiţiile în care elementele de fapt din cadrul celor două acţiuni civile sunt diferite, reiese că între cele două cauze nu există o legătură care să justifice constatarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că, în speţă, nu este întrunită condiţia cumulativă a identităţii chestiunilor litigioase rezolvate în hotărârea indicată de revizuenţi cu acelea din cauza dedusă judecăţii.

În consecinţă, întrucât nu se identifică ipoteza legală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 466 din 15 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 466 din 15 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.