Nullity of auctioned asset sale in insolvency barred by res judicata and special insolvency law

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 01.02.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.12.2018, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea din 11 noiembrie 2019, reclamantul a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu, în calitate de pârâtă, şi cu S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D..

Prin sentinţa nr. 12116 din 11 noiembrie 2019, Judecătoria Craiova, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată la 13 decembrie 2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă sub dosar nr. x/2019.

Prin încheierea din 5 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale specializate a secţiei I Civile, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a Tribunalului Dolj.

Prin sentinţa nr. 224 din 9 octombrie 2020, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor B. şi S.C. C. S.R.L. - societate în insolvenţă, prin lichidator judiciar D.. şi a obligat reclamantul către pârât la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 275 din 21 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 22 din 9 octombrie 2020, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi B. şi S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.. şi a obligat apelantul-reclamant A. la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-pârât B., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât nu a procedat la soluţionarea pe fond a cauzei, fiind lipsit de posibilitatea reală de a obţine o cercetare pe cale judecătorească a cererii.

Astfel cum arată recurentul-reclamant, faptul că cererea de chemare în judecată priveşte valabilitatea unui act subsecvent procesului-verbal de licitaţie, nu exclude posibilitatea de a invoca nevalabilitatea actului.

Ca atare, soluţionarea de către instanţa de apel a prezumţiei puterii de lucru judecat ca o veritabilă excepţie absolută reprezintă o nesocotire a dispoziţiilor art. 245 şi următoarele, precum şi a art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine instanţa de apel a reluat motivarea primei instanţe, fără a se pronunţa asupra pretenţiilor sale.

Arată, de asemenea, recurentul-reclamant că a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 1.237, art. 1.654 alin. (1) lit. c) şi art. 1.660 C. civ., nefiind exclusă posibilitatea ca persoanele interesate să solicite instanţei de judecată verificarea respectării condiţiilor de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare.

Ca atare, recurentul-reclamant apreciază că argumentele expuse de instanţa de apel în considerentele hotărârii recurate privesc aspecte străine de natura pricinii.

Totodată, recurentul-reclamant expune argumentele privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, susţinând că nu a invocat în cererea de chemare în judecată incompatibilitatea adjudecatarului, ci conivenţa dintre intimatul B. şi creditorul ipotecar, precum şi că acesta din urmă a influenţat condiţiile vânzării, iar preţul a fost unul neserios.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat ca având prevalenţă în aplicare dispoziţiile Legii nr. 85/2014, raportat la motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Deşi temeiul de drept substanţial al cererii de chemare în judecată a fost reprezentat de dispoziţiile art. 1.237, art. 1.654 alin. (1) lit. c) C. civ. şi dispoziţiile art. 1660 C. civ., astfel cum arată recurentul-reclamant, nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu s-au raportat în soluţiile adoptate la textele de lege pe care, potrivit principiului disponibilităţii, acesta a înţeles să îşi întemeieze cererea de chemare în judecată.

În opinia sa, nu are relevanţă caracterul special al Legii nr. 85/2014, pentru societatea al cărui bun a fost valorificat prin licitaţie publică.

Mai susţine că este nelegală motivarea instanţei de apel referitoare la faptul că valabilitatea vânzării este supusă controlului de legalitate al judecătorului sindic în cadrul procedurii insolvenţei. În acest sens, recurentul-reclamant arată că judecătorul sindic efectuează un control de legalitate al actelor întocmite în procedura insolvenţei, pentru care legea prevede o cale specială de atac. Or, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică nu sunt supuse niciunui control de legalitate în faţa judecătorului sindic, motiv pentru care sunt supuse dispoziţiilor dreptului comun sub aspectul condiţiilor de valabilitate.

Astfel, motivarea instanţei relativ la caracterul procedurii insolvenţei, la regimul juridic derogatoriu al acesteia de la dreptul comun, trimiterile la o lege inaplicabilă cauzei, refuzul implicit de a se pronunţa pe fond asupra cauzelor de nevalabilitate a vânzării, atestă, în opinia recurentului-reclamant, interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în cauză, precum şi o nerespectare gravă a principiului disponibilităţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul, Înalta Curte reţine următoarele:

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care reprezintă un prim motiv de casare invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte arată că se poate cere casarea unei hotărâri când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant invocă încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 245 şi următoarele C. proc. civ., precum şi a art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Criticile invocate de recurentul-reclamant nu pot fi reţinute.

Sub un prim aspect, Înalta Curte arată că instanţa de apel nu a reţinut autoritatea de lucru judecat, ca excepţie procesuală, ci prezumţia de lucru judecat, astfel că soluţionarea cauzei nu a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor art. 245 şi următoarele C. proc. civ.

Totodată, potrivit prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În raport de această normă procesuală, Înalta Curte arată că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice. Atunci când este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept, nici judecătorul nu poate să nu ţină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat îşi extinde efectele asupra lucrului de judecat.

În raport de aceste considerente, reiese că în mod legal instanţa de apel a reţinut că motivele de nulitate invocate de reclamant, ce vizează incompatibilitatea intimatului-pârât B., precum şi preţul neserios au fost tranşate definitiv prin dezlegarea dată în dosarul nr. x/2013.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Procedând la analiza motivului de recurs menţionat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a porni de la premisa că obligaţia de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Astfel, judecătorii au obligaţia, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază soluţia, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate şi analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-şi găsească raţiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, criticile recurentului-reclamant privitoare la faptul că argumentele expuse în considerentele deciziei recurate nu sunt de natură a răspunde pe fond pretenţiilor sale, ci privesc aspecte străine de natura pricinii, precum şi că instanţa de apel a reluat motivarea primei instanţe, nu pot fi reţinute.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a analizat criticile apelantului-reclamant şi a expus propriile considerente în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Aşadar, faptul că instanţa de apel a confirmat, în urma analizei proprii, raţionamentul primei instanţe, nu se circumscrie motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, prin reluarea argumentelor expuse în susţinerea cererii de chemare în judecată, care au fost cenzurate de instanţa de apel, recurentul-reclamant tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale. Or, în calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, nu se poate realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora, în interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt sau în încălcarea unor principii generale de drept.

Criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că instanţa de apel, în mod nelegal a acordat întâietate Legii nr. 85/2014, de asemenea, nu pot fi primite.

Înalta Curte arată că instanţa de apel, cu respectarea principiului disponibilităţii, a analizat cererea de chemare în judecată în raport de temeiurile de drept invocate, reţinând că legea insolvenţei este o lege specială care se aplică cu prioritate faţă de normele dreptului comun. Instanţa de apel a analizat pe fond cererea dedusă judecăţii, reţinând în mod legal efectul pozitiv al puterii de lucru judecat cu privire la motivele de nulitate ce vizau starea de incompatibilitate/conflict de interese cu privire la adjudecatarul B. şi preţul neserios şi înlăturând argumentele ce vizau frauda la lege.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 275 din 21 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă. În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-reclamant A. la plata sumei de 4.000 RON către intimatul-pârât B., cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 275 din 21 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata sumei de 4.000 RON către intimatul-pârât B., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.