Loan appeal rights extinguished after six-month procedural inactivity, prior dismissal stands

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 04 august 2014, sub nr. x/2014, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei să constate caracterul abuziv al clauzelor de risc valutar inserate în contractul de credit şi eliminarea acestora; să stabilizeze (îngheţe) cursul de schimb franc elveţian - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; să denomineze în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului de regulament valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională şi să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 22766 din 16 decembrie 2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu, şi a fost declinată cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 12 ianuarie 2015, sub nr. x/2015.

La data de 30 martie 2015, reclamantele au depus cereri precizatoare şi modificatoare ale cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat şi restituirea sumelor încasate de pârâtă abuziv.

La termenul de judecată din data de 30 martie 2015, tribunalul, în temeiul art. 78 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamant a lui D..

Prin sentinţa civilă nr. 2397 din 11 mai 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 111/F din 15 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 6155 din 09 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 779 din 4 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B., D. împotriva sentinţei civile nr. 6155 din 09 noiembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A..

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii au declarat recurs.

În motivare, recurenta-reclamantă A. a arătat că instanţa de apel a apreciat şi a motivat în mod greşit aplicarea principiului nominalismului, existând şi motive contradictorii, întrucât că au fost aplicate atât prevederile Legii nr. 193/2000, cât şi norma de drept comun.

Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut că deşi acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, instanţa de apel nu a procedat la analiza aspectelor invocate: lipsa negocierii, dezechilibrul contractual şi reaua credinţă a băncii.

Recurenta-reclamantă a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv la hotărârile pronunţate în cauzele C-186/16, C-26/13, C-484/08, C-241/98, apreciind că instanţa de apel în mod nelegal a considerat că dispoziţia contractuală de risc valutar este exclusă de la analiza caracterului abuziv.

Totodată, recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de apel nu a analizat caracterul clar şi inteligibil al clauzei de risc valutar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului declarat, reclamanţii B. şi D. au susţinut că decizia pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-186/2016 are deplină aplicare.

Potrivit recurenţilor-reclamanţi, instanţa avea sarcina de a verifica dacă dispoziţiile contractuale contestate intră în sfera noţiunilor de "obiect principal al contractului" şi "caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte", în sensul articolului 4 alin. (2) din Directiva 93/13 şi dacă este exprimată clar şi inteligibil, însă nu s-a exercitat rolul activ al judecătorului.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a exercita controlul judiciar faţă de critica adusă sentinţei de fond potrivit căreia prima instanţa, în mod eronat a respins acţiunea fără a intra în analiza clauzelor invocate a fi abuzive.

Instanţa de apel, astfel cum au susţinut recurenţii-reclamanţi, şi-a întemeiat decizia pe motive contradictorii şi nu a făcut aplicarea deciziilor pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Astfel cum au arătat recurenţii-reclamanţi, clauzele contestate, deşi intră sub incidenţa noţiunii "obiectul principal al contractului", nu sunt redactate în mod clar şi inteligibil, provocând un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe.

Recurenţii-reclamanţi au invocat şi lipsa sau disimularea informaţiei de către intimata-pârâtă, fapt ce a determinat vicierea sau lipsa totală a consimţământului, precum şi încălcarea obligaţiei de avertizare asupra riscurilor valutare.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au invocat transformarea contractului de credit, care este comutativ, într-un contract aleatoriu, fapt prohibit de legislaţia protecţiei consumatorului.

Recurenţi-reclamanţi au arătat şi că dispoziţiile art. 1578 din C. civ. sunt supletive, textul legal nefiind de ordine publică, motiv pentru care prima teză din art. 1 alin. (2) din Directiva nr. 93/13 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 nu pot fi incidente în economia cauzei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

La data de 10 august 2018, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea căii de atac, raportat la decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La data de 10 septembrie 2018, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (3) şi art. 4, coroborat cu art. 518 şi art. 27 C. proc. civ., în raport de decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2018, cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de şedinţă din data de 17 octombrie 2018.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. şi în complet de filtru a dispus, prin încheierea din 20 martie 2019, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Recurenţii-reclamanţi B. şi D. au depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din 15 mai 2019, a fost admis în principiu recursul, fixându-se termen la 2 octombrie 2021, cu citarea părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din 2 octombrie 2021, s-a dispus suspendarea judecării recursului, până la soluţionarea cauzei C-81/19, aflate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020, s-a dispus preschimbarea din oficiu a termenului de judecată stabilit la 13 ianuarie 2021, pentru termenul din data de 24 februarie 2021.

Cauza a fost repusă pe rol la 24 februarie 2021.

Prin încheierea din 14 aprilie 2021, s-a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Asupra incidentului perimării judecării recursului, invocat din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Buna administrare a justiţiei impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor impuse de lege, precum şi ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancţionator, are şi natura unei prezumţii de desistare, care reiese din lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. prin încheierea de şedinţă din 14 aprilie 2021.

Aşadar, faţă de data la care s-a dispus suspendarea judecăţii, respectiv 14 aprilie 2021, rezultă că a trecut un termen mai mare de 6 luni, faţă de data de 23 februarie 2022.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, urmează să se constate perimată cererea de recurs, formulată de recurenţii-reclamanţi B., D. şi A. împotriva deciziei civile nr. 779 din 4 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu consecinţa prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., text ce lipseşte de efect toate actele de procedură îndeplinite în faţa instanţei care a aplicat această sancţiune procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., D. şi A. împotriva deciziei civile nr. 779 din 4 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.