Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 378/2022 AI generated

Revizuire petition dismissed due to respondent's lack of procedural capacity after company deregistration

Case Number Decizia nr. 378/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision filed by the appellant, ruling that it was inadmissibly directed against a respondent lacking procedural capacity to act. The dispute concerned a prior cassation decision that had rejected an appeal as late, a ruling the petitioner sought to revise by arguing that the date of service of the underlying appellate judgment had been falsified and subsequently annulled by a criminal court. Although the petitioner invoked Article 509(1)(3) and Article 511(1)(3) of the Code of Civil Procedure regarding judgments based on forged documents, the Court prioritized the ex officio exception of lack of procedural capacity. Relying on Article 41 of the Code of Civil Procedure, the Court determined that the respondent company had lost its legal capacity and procedural rights upon its deregistration from the Trade Register following the closure of its insolvency proceedings in 2019, thereby rendering the revision petition invalid for lack of a valid opposing party. Consequently, the original 2018 cassation decision rejecting the appeal remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 321 din C. pen, art. 320 alin. (2) din C. pen, art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ, art. 322 pct. 4 din C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) din C. proc. civ; Revizuire petition dismissed due to respondent's lack of procedural capacity after company deregistration: Revizuenta susţine că, în realitate, decizia nr. 218/A/2017 din 12 aprilie 2017 i-a fost comunicată la data de 03.01.2018, motiv pentru care a formulat plângere penală pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 din C. pen., respectiv fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (2) din C. pen.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings procedural capacity forged documents right to petition insolvency legal capacity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin decizia nr. 5370 din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2012, a fost respins, ca tardiv declarat, recursul formulat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 218/A/2017 din 12 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, A. S.A. a formulat cerere de revizuire.

În susţinerea cererii, a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Potrivit revizuentei, prin decizia atacată în prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca tardiv declarat recursul promovat împotriva deciziei nr. 218/A/2017 din 12 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că hotărârea a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 28 decembrie 2017, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul instanţei de apel, iar calea de atac a fost declarată la data de 19.01.2018, conform datei poştei înscrise pe plicul de expediere, dosar recurs, cu depăşirea termenului de 15 zile.

Revizuenta susţine că, în realitate, decizia nr. 218/A/2017 din 12 aprilie 2017 i-a fost comunicată la data de 03.01.2018, motiv pentru care a formulat plângere penală pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 din C. pen., respectiv fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (2) din C. pen.

Pentru cercetarea faptelor, a fost deschis dosarul penal x/2019 Deşi, prin ordonanţa din 13 iulie 2021 procurorul a decis renunţarea la urmărirea penala având în vedere ca nu exista interes public în urmărirea faptei, acesta a sesizat judecătorul de camera preliminară în vederea desfiinţării inscrisului falsificat. În cadrul dosarului nr. x/2021 judecătorul de cameră preliminară a confirmat renunţarea la urmărirea penală, în ordonanţă reţinându-se săvârşirea infracţiunii de fals.

În cadrul dosarului nr. x/2021, prin încheierea din data de 30 decembrie 2021, instanţa penală a dispus desfiinţarea totală a documentului denumit "comunicare hotărâre civilă dovadă de primire şi procesul-verbal de predare" din dosarul nr. x/1371/2012 al Curţii de Apel Târgu Mureş, ataşat la dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În raport de aceste argumente, revizuenta apreciază că sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., o reglementare similară regăsindu-se şi în art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, revizuenta arată că decizia nr. 5370 din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost dată în baza unui înscris declarat ca fals: tardivitatea recursului fiind reţinută în raport de înscrisul desfiinţat în dosarul x/2021, denumit "comunicare hotărâre civilă dovadă de primire şi procesul-verbal de predare" din dosarul nr. x/1371/2012 al Curţii de Apel Târgu Mureş.

Pe cale de consecinţă, revizuenta apreciază că se impune admiterea cererii de revizuire, respingerea excepţiei tardivităţii şi judecarea recursului pe fond, expunând pe larg motivele în susţinerea cererii de recurs.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3, coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. (art. 322 pct. 5 vechiul C. proc. civ.).

Prealabil se impune a se arăta că, în raport de data introducerii acţiunii pe rolul Tribunalului Specializat Mureş - Litigii cu profesioniştii sub nr. de dosar x/2012, respectiv 20 iulie 2012, sunt incidente în cauză dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei S.C. B. S.R.L., invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, pentru următoarele considerente:

Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual, aceasta subzistând până la data încetării persoanei juridice.

Art. 41 din C. proc. civ. prevede că "Orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată".

Persoanele care nu au folosinţa drepturilor civile nu pot sta în judecată şi nici nu pot exercita vreun drept la acţiune. Persoanele juridice dobândesc capacitatea de folosinţă în momentul înregistrării lor şi o pierd odată cu radierea.

În speţa de faţă, s-a dovedit că, în ceea ce o priveşte pe intimată, prin sentinţa nr. 404 din 24 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2012, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. B. S.R.L. şi radierea societăţii din evidenţele registrului comerţului.

La data de 10 octombrie 2019, intimata S.C. B. S.R.L. a fost radiată din evidenţele registrului comerţului, astfel cum reiese din informaţiile furnizate de Oficul Naţional al Registrului Comerţului sub nr. x din 17 februarie 2022, fapt pentru care, această societate este lipsită de capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, în plan procesual.

Pentru acest motiv, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 41 din C. proc. civ., va admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei S.C. B. S.R.L. şi va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 5370 din 13 decembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei S.C. B. S.R.L.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 5370 din 13 decembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.