Labor conflict claims barred from cassation by final appellate jurisdiction rule

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 23.03.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat admiterea acţiunii, predarea carnetului de muncă completat cu funcţia de protopop până la data de 01 dec 1999, plata salariului neridicat la aprobarea demisiei în 01 dec 1999 în valoare de 38.500 $ şi actele în original, echivalentul salariului de 500 $/lună între data demisiei 01 dec 1999 - aug 2017 când a împlinit vârsta de pensionare şi pensia pe perioada 04 aug 2017 - martie 2020, daune în valoare de 1000 RON net/zi între 01 dec 1999 - martie 2020 acordate în dosarul civil x/2009, suma de 500.000 euro net despăgubiri pentru viitor, folosul pe care în condiţii obişnuite îl realiza şi despăgubiri provizorii în sumă de 1.000.000 euro net pentru acoperirea nevoilor urgente.

Prin sentinţa civilă nr. 3503/24.07.2020 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

La data de 25.08.2020 dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr pe rolul Tribunalului Hunedoara.

Prin sentinţa civilă nr. 1724/29.09.2020 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă s-a disjuns acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, respectiv petitele 6, 7, 8 şi 9 ale cererii de chemare în judecată, şi s-a dispus formarea unui nou dosar, având ca obiect pretenţii. S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de instanţă din oficiu. S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A. solicitând schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1034 din 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1724/2020 pronunţate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii reclamantul A. a formulat recurs arătând că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, fiind pronunţată de un complet nelegal constituit. A mai invocat recurentul şi faptul că instanţa de apel a omis să soluţioneze excepţia de necompetenţă.

Recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de casare dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) raportat la art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., constată următoarele:

Analiza excepţia inadmisibilităţii căii de atac este prioritară întrucât dă eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa de judecată fiind obligată să examineze căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, dar şi de art. 457 C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. Aceasta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, prin urmare nu pot exercita decât căile de atac reglementate de lege.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, în vigoare la data sesizării instanţei cu cererea de chemare în judecată, aplicabil în cauză potrivit art. 27 C. proc. civ.:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile prin care se soluţionează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

În cauză, prin acţiunea promovată, reclamantul a solicitat predarea carnetului de muncă completat, precum şi plata unor drepturi salariale. Astfel, raportând solicitările reclamantului la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele de excludere a căii de atac a recursului reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în cauză fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 din acelaşi cod.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1034 din 16 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1034 din 16 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2022.