Insurer's Late-Payment Penalties Upheld for Failing to Respond to RCA Claims; Appeal Rejected as Unfounded

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2021

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. S.A., pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta să le achite penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, de la 13 noiembrie 2014 până la plata efectivă a daunelor solicitate, pentru sumele de bani ce le-au fost acordate cu titlu de despăgubiri materiale şi morale prin sentinţa civilă nr. 300/2016, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2014, respectiv: 135.000 RON, cu titlu de daune morale şi 5.129 RON cu titlu de daune materiale pentru A., 90.000 RON, cu titlu de daune morale pentru B. şi 270.000 RON, cu titlu de daune morale şi 402 RON, cu titlu de daune materiale pentru C., conform poliţei RCA seria x/16/H16/DV nr. x, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 33, art. 35, art. 36 şi 37 şi urm. din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Prin cererea formulată la 10 aprilie 2017, reclamanţii şi-au redus cuantumul pretenţiilor astfel: A. a solicitat obligarea pârâtei la plata de penalităţi de întârziere în sumă de 19.112 RON, B. a solicitat suma de 84.800 RON, cu acelaşi titlu, iar C. a cerut 169.600 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 1515/2017 din 26 septembrie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a admis acţiunea precizată formulată de reclamanţii A., B. şi C. şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâta D. S.A. să plătească reclamanţilor penalităţi de întârziere de 0,2%, după cum urmează:

- reclamantului A., suma de 19.112 RON, pentru perioada 13 noiembrie 2014-24 martie 2017,

- reclamantei B., suma de 84.800 RON, pentru perioada 13 noiembrie 2014 - 13 martie 2017, iar

- reclamantei C., suma de 169.600 RON, pentru perioada pentru perioada 13 noiembrie 2014 - 13 martie 2017.

De asemenea, tribunalul a obligat-o pe această pârâtă să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată, astfel: reclamanţilor A. şi B., suma de 7.678,9 RON, iar reclamantei C., suma de 5.000 RON.

Împotriva sentinţei mai sus evocate, pârâta D. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 147/2018 din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul şi a obligat-o pe apelanta-pârâtă să plătească intimaţilor-reclamanţi suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta D. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În memoriul depus la dosar, recurenta a indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Detaliind, autoarea prezentului demers judiciar a susţinut că decizia recurată este rezultatul greşitei aplicări de către instanţele de fond a dispoziţiilor art. 36-38 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 şi a prevederilor art. 397 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

În speţă, a susţinut că, ipotetic, lipsa răspunsului, în situaţia în care cererea de despăgubire cuprinde solicitări pe daune materiale strict grefate pe norma specială, respectiv pe art. 49 alin. (1) lit. a)-e) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, poate atrage obligarea asigurătorului la plata de penalităţi.

A subliniat însă că, în cauză, nici daunele morale, nici cele materiale nu au avut caracter cert, lichid şi exigibil, câtă vreme valoarea acestora şi a cheltuielilor de judecată a fost modificată semnificativ de instanţa de prim control judiciar.

În acest sens, recurenta a notat că despăgubirile materiale nu au fost probate corespunzător, iar despăgubirile morale au fost stabilite pe cale judecătorească, context în care penalităţile se datorează abia după rămânerea definitivă a hotărârii care tranşează litigiul dintre părţi.

A mai susţinut că, potrivit art. 36 din Ordinul C.S.A nr. 14/2011, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul R.C.A. în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Din perspectiva expusă, a arătat că obligaţia de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă, aşa cum trebuia să se stabilească şi în cauză, sens în care a enumerat o serie de decizii ale instanţei supreme şi ale Curţii de Apel Cluj în materie, prin care s-a statuat că penalităţile de întârziere curg de la data primirii hotărârii judecătoreşti, respectiv că doar deschiderea dosarului de daune la asigurător, fără anexarea tuturor înscrisurilor justificative necesare determinării şi cuantificării despăgubirilor, nu satisface exigenţele art. 36 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, referitoare la condiţiile privind procedura de stabilire şi cuantificare a daunelor. A mai consemnat şi decizia civilă nr. 85/2017 din 7 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, prin care penalităţile de întârziere s-a stabilit să se plătească începând cu a 10-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 397 alin. (1) teza finală C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţele de fond au acordat mai mult decât s-a cerut. În acest sens, a arătat că instanţele anterioare au reţinut în mod eronat că avizarea i-a fost comunicată la 13 august 2014, când, în realitate, s-a întâmplat la 22 august 2014, şi că modalitatea de calcul a penalităţilor a fost greşită, fapt pe care l-a invocat atât în faţa tribunalului, cât şi a instanţei de apel, prin solicitările de respingere a acţiunii.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-reclamanţi A., B. şi C., care au depus întâmpinare, aflată la 33-39 din dosar, însoţită de împuternicirea avocaţială dată d-lui avocat E. şi de chitanţele de plată a onorariului în sumă de câte 5.000 RON pentru fiecare intimat.

Prin întâmpinare, intimaţii-reclamanţi au invocat excepţiile netimbrării recursului, inadmisibilităţii faţă de valoarea litigiului situată sub pragul de 1.000.000 RON şi în considerarea promovării acţiunii introductive anterior datei de 20 iulie 2017, data publicării în Monitorul Oficial al României deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, în condiţiile stabilite în decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, au invocat excepţia nulităţii recursului, arătând ca dezvoltarea criticilor formulate de recurentă nu permite încadrarea acestora în motivele de nelegalitate statuate de art. 488 alin. pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, intimaţii au solicitat, în principal anularea recursului ca netimbrat, ori nemotivat, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca inadmisibil sau ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat în sumă de 5.000 RON pentru fiecare, conform chitanţelor depuse în original şi aflate la dosar.

La 7 august 2018, astfel cum atestă dovada de înmanare de la dosar, întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care la 14 august 2018 a formulat răspuns la întâmpinare în cuprinsul căruia a combătut apărările intimaţilor, între altele susţinând că nu datorează taxa judiciară de timbru, având în vedere că fapta cauzatoare de prejudiciu, la data săvârşirii ei, era prevăzută de legea penală, independent de pronunţarea vreunei soluţii de condamnare sau nu.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta-pârâtă şi intimaţii-reclamanţi au formulat puncte de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu.

Prin încheierea din 20 octombrie 2020, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepţiile privind netimbrarea, inadmisibilitatea şi nulitatea recursului, invocate de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, a admis în principiu recursul şi a stabilit termen pentru soluţionarea cauzei în şedinţă publică.

Analizând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor invocate şi a normelor legale incidente, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în prezent abrogată, şi Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 sunt incidente în speţă în raport de data naşterii raportului juridic.

În conformitate cu art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

Art. 36 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 prevede următoarele:

"(1) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire. (2) Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii. (3) Asigurătorul RCA poate desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în condiţiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice. (4) Asigurătorul RCA are obligaţia să comunice în scris asiguratului şi păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei. (5) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. (6) În situaţia în care dosarul de daună conţine toate elementele necesare stabilirii dreptului la despăgubire şi cuantificării daunei, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat."

Sancţiunea pentru nerespectarea acestor obligaţii este prevăzută la art. 37 din acelaşi ordin sub forma penalizărilor de întârziere, astfel:

"Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere".

Din dispoziţiile art. 36 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 decurg mai multe obligaţii ale asigurătorului, printre care şi aceea de a răspunde cererii părţii solicitante, după cum urmează:

(i) în sensul formulării unei oferte de despăgubire justificată, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat sau (ii) în sensul notificării părţii prejudiciate cu arătarea motivelor pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

În urma administrării probatoriului, instanţa de apel a reţinut că asigurătorul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală, respectiv nu a notificat nici acordarea despăgubirilor şi nici refuzul de a aproba în parte sau în totalitate despăgubirile solicitate. De altfel, o situaţie contrară nici nu a fost susţinută de recurenta-pârâtă.

Simpla nerespectare a obligaţiei asigurătorului de a răspunde în termenul legal de 3 luni de la înaintarea cererilor de despăgubire, prin avizarea favorabilă sau nefavorabilă a pretenţiilor, atrage aplicarea penalizărilor de întârziere, fără a avea relevanţă natura daunelor.

Art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, invocat de către recurentă, nu este incident în cauză. Potrivit acestei prevederi, "Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească".

Aplicabilitatea celei de-a doua teze a acestui text de lege intervine, spre exemplu, în cazul în care solicitantul se adresează în mod direct instanţei de judecată, fără a notifica în prealabil asigurătorul, fapt care nu poate fi reţinut în cauză.

Referitor la jurisprudenţa invocată de recurentă, se reţine, în primul rând, că practica judiciară nu reprezintă izvor de drept în raport cu prevederile art. 1 C. civ., iar în al doilea rând, că privesc ipoteze diferite de situaţia analizată în speţă.

Dintr-un alt punct de vedere, subsumat cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., relativ la data reţinută de instanţă ca fiind aceea a avizării daunei.

Cu titlu preliminar, instanţa supremă reţine că, fiind invocată încălcarea unei norme de procedură civilă iar nu a unei norme de drept material, criticile recurentei ar fi putut fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ.

Însă, se constată că recurenta nu a dezvoltat o adevărată critică de nelegalitate a deciziei atacate, ci, în realitate, susţinerile acesteia vizează restabilirea situaţiei de fapt cu privire la data expirării termenului de 3 luni de la data avizării de daună, prin reevaluarea probatoriului administrat în faţa instanţei de apel. În acelaşi timp, precizările recurentei privind calculul termenului tind să evidenţieze o eventuală eroare de calcul făcută de instanţa de apel, iar nu o eroare de judecată ce ar putea fi sancţionată în prezenta cale de atac.

Or, recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, lămurirea aspectelor de netemeinicie intrând în atribuţiile instanţelor devolutive.

În consecinţă, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 147/2018 din 19 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

În temeiul art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata către fiecare dintre intimaţii-reclamanţi a sumei de câte 5202,33 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorarii avocat (5000 RON x 3) dovedite cu chitanţele aflate la dosar şi cheltuieli de deplasare (607 RON) dovedite cu bilete de tren aflate în copie de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 147/2018 din 19 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către fiecare dintre intimaţii-reclamanţi a sumei de câte 5202,33 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2021.