Extra petita bar against judicial substitution of contractual rescission grounds with impossibility of performance

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2021

Deliberând, constată următoarele:

I. Cadrul procesual şi soluţia primei instanţe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 19.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/20.04.2018 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 223774,16 RON, reprezentând sumă achitată cu titlu de avans.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâta nu şi-a îndeplinit, în mod culpabil, obligaţia de a-i vinde animalele contractate de aceasta, născută din contractul nr. x/20.04.2018.

Prin sentinţa nr. 1442/22.10.2019, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - pârâtă A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta - reclamantă B. S.R.L., a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 223.774,16 RON, reprezentând contravaloarea preţului plătit, ca urmare a imposibilităţii executării contractului, şi dobândă legală care se va calcula de la data pronunţării prezentei hotărâri până la data restituirii efective; a anulat cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L., ca netimbrată şi a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 5580 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că pârâta s-a aflat în imposibilitatea de a-şi mai îndeplini obligaţia contractuală, din motive care nu îi sunt imputabile, fiind aplicabile prevederile art. 1557 C. civ. ce reglementează imposibilitatea de executare a obligaţiilor contractuale.

În lipsa culpei pârâtei, prima instanţă a apreciat că nu poate dispune rezoluţiunea contractului, potrivit prevederilor art. 1549 şi urm. C. civ., însă a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 223.774,16 RON, reprezentând contravaloarea preţului plătit, ca urmare a desfiinţării contractului din cauza imposibilităţii de executare, părţile fiind obligate să restituie prestaţiile pe care le-au executat deja.

II. Soluţia instanţei de apel

Prin Decizia nr. 139/04.06.2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L, împotriva sentinţei civile nr. 1442 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei în ceea ce priveşte cererea reconvenţională şi a obligat intimata-reclamantă la plata sumei de 2.790 RON cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru) către apelanta-pârâtă.

Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a depăşit limitele învestirii sale, stabilite de către reclamantă în cadrul cererii introductive, încălcând principiul disponibilităţii reglementat de dispoziţiile art. 9 şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., întrucât a analizat şi s-a pronunţat asupra unui alt motiv de desfiinţare a contractului decât cel invocat de către reclamantă şi asupra altor dispoziţii legale decât cele precizate în cererea introductivă, fără a pune în discuţia contradictorie a părţilor acest aspect.

În condiţiile în care reclamanta a solicitat rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către pârâtă, instanţa nu putea să analizeze şi să se pronunţe asupra unui alt motiv de desfiinţare a contractului, anume pentru imposibilitatea fortuită de executare.

Curtea de apel a subliniat că diferenţa dintre cele două moduri de desfiinţare a contractului constă în temeiurile juridice care le reglementează (niciuna dintre părţi nu a invocat dispoziţiile art. 1557 din C. civ., pe care prima instanţă şi-a fundamentat soluţia), condiţiile de existenţă şi, în special efectele juridice pe care ele le produc - spre deosebire de rezoluţiunea pentru neexecutare culpabilă, în cazul imposibilităţii fortuite de executare restabilirea situaţiei anterioare se face în raport de modalitatea contractuală sau legală de suportare a riscului contractului.

III. Judecata în recurs

1. Motivele de casare invocate

Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea deciziei atacate şi a sentinţei pronunţate de prima instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond - Tribunalul Prahova, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare instanţei de apel.

În motivare, recurenta a arătat că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, dar şi că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, nu cuprinde motivele pentru care a respins cererea de chemare în judecată şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material; au fost invocate astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că, reţinând ca întemeiat motivul de apel privind extra petita, trebuia să dispună anularea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare (întrucât apelanta solicitase trimiterea pentru necompetenţă teritorială) sau reţinerea şi evocarea fondului cu administrare de probatorii.

Totodată, recurenta a invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 5 şi 22 C. proc. civ., argumentând că tribunalul nu s-a pronunţat prin dispozitivul sentinţei asupra primului capăt de cerere având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare, iar niciuna dintre părţi nu a declarat apel cu privire la acest aspect şi nici nu a solicitat completarea dispozitivului în conformitate cu art. 444 C. proc. civ. În aceste condiţii, apreciază recurenta că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut motivul de extra petita, câtă vreme solicitase prin cel de-al doilea capăt de cerere ca pârâta să fie obligată la plata contravalorii avansului în sumă de 223.774,16 RON, iar prima instanţă s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere prin dispozitivul hotărârii.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, întrucât reţine că părţile nu au criticat considerentele sentinţei de primă instanţă referitoare la rezoluţiunea contractului, iar apoi se pronunţă pe fondul cauzei, pe aspectele cuprinse în considerente, fără a aduce o motivare proprie şi fără a se înţelege raţionamentul care a stat la baza acestei soluţii.

În plus, recurenta a mai susţinut că decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată, judecata în apel a fondului cauzei având loc fără o motivare şi interpretare proprie a instanţei devolutive, fiind menţinute doar argumentele primei instanţe, cu toate că sentinţa acesteia a fost schimbată. Astfel, recurenta susţine că în soluţionarea apelului nu au fost luate în calcul şi analizate aspecte de fapt esenţiale pentru raporturile dintre părţi, pe care le exemplifică.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile de drept material referitoare la rezoluţiunea judiciară şi la cazul fortuit (art. 1516 alin. (2) pct. 2, art. 1549-1550, art. 1554, art. 1272 C. civ.), prin aceea că a preluat întocmai argumentele judecătorului de primă instanţă referitoare la situaţia de fapt şi nu a mai analizat susţinerile reclamantei referitoare la condiţiile rezoluţiunii.

2. Analiza motivelor de casare

Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

2.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii) este neîntemeiat.

În prealabil, trebuie lămurit că, prin dispozitivul sentinţei de primă instanţă, a fost soluţionată integral cererea de chemare în judecată, instanţa pronunţându-se implicit, în sensul respingerii, şi asupra primului capăt principal de cerere având ca obiect rezoluţiunea contractului, din moment ce a dispus admiterea în parte a cererii introductive.

Apoi, instanţa de apel a reţinut în mod corect motivul de "extra petita" în soluţionarea capătului de cerere accesoriu privind repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea preţului plătit în avans, nefiind încălcate dispoziţiile art. 5 şi 22 C. proc. civ., respectiv principiile liberului acces la justiţie, disponibilităţii şi rolului activ al judecătorului.

Astfel cum rezultă cu evidenţă din motivarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată, capătul de cerere având ca obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară se întemeiază în drept pe dispoziţiile art. 1554 C. civ., privind efectele rezoluţiunii, fiind deci, în raport cu cauza cererii, accesoriu petitului principal privind rezoluţiunea, întrucât depinde de modul de soluţionare a acestui capăt principal de cerere (art. 30 alin. (4) C. proc. civ.).

Or, pentru a dispune repunerea în situaţia anterioară, prima instanţă depăşit limitele învestirii, întrucât s-a pronunţat asupra unei alte calificări juridice (cauze), respectiv cu privire la efectele desfiinţării contractului ca urmare a imposibilităţii de executare totale şi definitive (art. 1557 C. civ.), decât cea invocată de reclamantă.

Criticile recurentei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. nu pot fi primite pentru următoarele argumente:

În prealabil, se impun a fi făcute anumite clarificări referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului soluţionat prin decizia atacată, determinate de ceea ce s-a apelat ("tantum devolutum quantum apellatum").

Astfel cum s-a reţinut în considerentele sentinţei de primă instanţă, pârâta s-a aflat în imposibilitatea de a-şi mai îndeplini obligaţia contractuală, din motive care nu îi sunt imputabile, astfel că nu se putea dispune rezoluţiunea contractului, potrivit prevederilor art. 1549 şi urm. C. civ.. Întreaga argumentaţie a primei instanţe constituie considerente decisive, care fundamentează şi explică dispozitivul de admitere doar în parte a cererii introductive.

Prin cererea de apel formulată, pârâta a criticat soluţia de obligare a sa la restituirea avansului.

Deşi avea posibilitatea să declare apel împotriva considerentelor sentinţei, în conformitate cu prevederile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta nu a utilizat calea de atac prevăzută de lege pentru a obţine înlăturarea dezlegărilor în drept pe care le consideră greşite sau a constatărilor de fapt care o prejudiciază, referitoare la culpa contractuală şi la incidenţa rezoluţiunii.

În consecinţă, chestiunea litigioasă rezolvată a intrat în autoritatea de lucru judecat (art. 430 alin. (2) C. proc. civ.), ca urmare a neatacării cu apel a considerentelor.

Este adevărat că, atunci când instanţa dă altceva decât s-a cerut, nu cercetează fondul pretenţiilor deduse judecăţii, astfel cum au fost stabilite de reclamant, inclusiv sub aspectul cauzei cererii.

În acest caz, art. 480 alin. (3) C. proc. civ. prevede că soluţia pe care o pronunţă instanţa de apel este aceea a anulării hotărârii atacate şi a judecării procesului cu evocarea fondului, cu excepţia situaţiei când cel puţin una dintre părţi a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

În speţă, găsind întemeiat motivul de "extra petita", instanţa de apel nu putea dispune în mod legal trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, întrucât solicitarea apelantei pârâte de trimitere a cauzei la Tribunalul Constanţa era aferentă motivului de apel privind necompetenţa teritorială a Tribunalului Prahova, însă acest motiv de apel a fost respins prin decizia recurată. În schimb, apelanta pârâtă a solicitat, în subsidiar, corespunzător motivului de apel privind "extra petita", reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea acţiunii formulate de reclamantă.

Ca urmare, în mod riguros juridic, soluţia pe care trebuia să o pronunţe instanţa de apel era de anulare în parte a sentinţei şi judecarea cu evocarea fondului a capătului accesoriu de cerere având ca obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Având în vedere limitele apelului, astfel cum au fost clarificate mai sus, instanţa de apel putea să pronunţe o singură decizie, atât asupra apelului, cât şi asupra fondului, nefiind necesar să administreze alte probe, astfel că nu se impunea pronunţarea unei decizii intermediare.

Deşi soluţia pronunţată de instanţa de apel a fost de schimbare în parte, iar nu de anulare în parte a sentinţei, această neregularitate procedurală nu atrage nulitatea deciziei, întrucât recurenta nu a dovedit că a suferit o vătămare procesuală care nu ar putea fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului, în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel era ţinută de considerentele sentinţei neatacate şi intrate în autoritatea de lucru judecat, neputând să mai procedeze la o analiză proprie a probelor şi argumentelor părţilor sub aspectul culpei contractuale şi a incidenţei rezoluţiunii.

Ceea ce rămânea de analizat de către instanţa de apel era petitul accesoriu privind repunerea părţilor în situaţia anterioară, în raport cu cauza invocată de reclamantă, şi anume efectele rezoluţiunii (art. 1554 C. civ.).

Or, prin simpla aplicare a principiului "accesorium sequitur principale", soluţia era evidentă, ceea ce demonstra inutilitatea administrării unor probe suplimentare sau a altei analize proprii a instanţei de apel.

Rezultă că neregularitatea de ordin formal privind soluţia (schimbare, în loc de anulare) nu a determinat un regim juridic procesual diferit, nu a influenţat desfăşurarea procesului şi nici soluţia pronunţată în evocarea fondului.

2.2. Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că decizia atacată cuprinde motive contradictorii şi nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

Textul normativ invocat consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dacă: - există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; - există contradicţie între considerente, în sensul existenţei unui raport logic între două raţionamente, concluzii, care se exclud reciproc; - lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă.

Niciuna dintre aceste ipoteze nu poate fi identificată în speţă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică referitoare la calitatea considerentelor.

Criticile invocate în cererea de recurs au la bază înţelegerea greşită de către recurentă a limitelor devoluţiunii în apel, astfel cum acestea au fost lămurite mai sus.

2.3. Nici cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident. Recurenta nu a invocat argumente consistente privind greşita aplicare a normelor de drept material indicate, ci a plecat de la premisa eronată că instanţa de apel era obligată să facă o analiză proprie a susţinerilor reclamantei referitoare la condiţiile rezoluţiunii.

2.4. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) şi art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 139/2020 din 4 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2021.